Rasa Cornish Rex

1.5K

canvas_cornish_rex.jpg

Informaţii generale:Prima pisică din rasa Cornish a fost descoperită în 21 Iulie 1950, într-o fermă din Bodmin Moor, Cornwall, Anglia, unde Selena, o pisică domestică a născut cinci pisicuțe. Printre pisicuțele născute era și un mascul cu blana cârlionțată, portocaliu cu alb, pe care stăpâna sa, Nina Ennismore l-a numit Kallibunker. Acest pisoiaș era mult diferit față de restul fraților lui. Părul lui era scurt și cârlionțat și în loc să aibă același corp îndesat ca și al fraților săi și al mamei sale, acesta avea un corp lung și suplu. Avea și urechi foarte mari, o coadă lungă și un cap cu o formă destul de diferită de al celorlalți. Ennismore a fost intrigată de acest pisoi aproape mutant, ceea ce a îndemnat-o să ia legătura cu un genetician englez, care i-a confirmat faptul că blana pe care o avea pisoiașul era aproape la fel cu cea a iepurelui Rex. La sfatul geneticianului, Ennismore l-a împerecheat pe Kallibunker cu mama sa. Această împerechere a dus la apariția unei pisicuțe cu blana netedă și la două pisicuțe cu blana cârlionțată. O a doua împerechere între Kallibunker și mama sa a dus la apariția altor două pisici cu blana cârlionțată. Numele rasei Cornish Rex a apărut în mod natural la aceste pisici, datorită asemănării lor cu iepurele Astrex cu blana cârlionțată. În America au fost duse două pisici din rasa Cornish Rex în anul 1957, prin bunăvoința crescătorului Fran Blancheri. Una dintre acestea a murit la Nume: Cornish Rex

Originea: Anglia

Grupa: Pisici cu păr scurt

 


Inaltime: înălțime medie

Greutate: Femela 3 – 4 kg, Mascul 3 – 4 kg

Speranta medie de viata: până la 11 – 15 ani

Culoare:  toate culorile și tiparele.

Temperament: Pisica din rasa Cornish Rex poate fi asemănată din anumite puncte de vedere cu un câine, în special datorită plăcerii sale de a aduce obiectele care sunt aruncate.

Caracteristici distinctive: Pentru o persoană alergică, să nu aibă parte de păr pe canapea este un lucru extraordinar. Trebuie să știți că nu părul pisicii este cel care provoacă alergii omului.

scurt timp după ce a ajuns pe tărâm American. Cealaltă, LaMorna Cove, care era deja însărcinată cu Poldhu (unul dintre urmașii lui Kallibunker), a supraviețuit drumului și a adus pe lume o micuță pisicuță Rex. Familia pisicii LaMorna a reprezentat de altfel fundația rasei Cornish Rex în America. Din moment ce baza genetică a fost destul de mică, crescătorii au ales să încrucișeze această rasă și cu alte rase pentru a-i oferi puțină diversitate. Siamezele, Maroniile de Havana, Pisicile Americane cu păr scurt și pisicile domestice cu păr scurt au fost câteva dintre rasele folosite pentru împerechere. Aceste împerecheri nu au adus doar diversitate, ci și o varietate destul de mare de culori și tipare din care să se poată alege. Totuși, împerecherile cu alte rase au fost stopate pentru că la un moment dat ajunsese să existe destulă diversitate pentru ca toată lumea să fie fericită și pisicile să obțină rezistența necesară. În anul 1964, pisicile din rasa Cornish Rex au fost acceptate pentru a participa în campionat.

Descriere fizică:

Persoanele care sunt alergice la pisici sunt cele care au cel mai mult de câștigat de pe urma existenței rasei Cornish Rex. Aceste persoane pot să dețină o pisică Cornish, deși nu se crede despre ele că sunt analergice.  Este adevărat că aceste pisici năpârlesc mai puțin decât alte rase de pisici, de altfel ele nu pot să scape de părul pe care aproape nu îl au. Pentru o persoană alergică, să nu aibă parte de păr pe canapea este un lucru extraordinar. Trebuie să știți că nu părul pisicii este cel care provoacă alergii omului. O proteină alergenică, denumită Fel D1, secretată prin saliva și prin glandele sebacee duce la apariția acestor simptome alergice. Atunci când pisicile își îngrijesc blana, ele de fapt împrăștie această proteină peste tot. Pisica din rasa Cornish Rex este foarte asemănătoare cu pisica Devon Rex. Blana ambelor rase menționate se datorează existenței unor gene recesive. Ambele rase au cunoscut schimbări similare la nivelul blănii. Mutația pare să afecteze și corpul acestor pisici, pentru că pisica Rex este foarte diferită față de celelalte pisicuțe născute odată cu ea. Părul moale al pisicii Cornish Rex formează niște valuri uniforme pe corpul ei, foarte apropiate de piele. Aceste valuri se întind din vârful capului, continuă pe spate, pe laterale, pe șolduri și se termină în vârful cozii.

Caracteristici generale: Rasa Cornish Rex se distinge clar de celelalte rase datorită blănii sale foarte moi, văluroase și evident provenind dintr-o moștenire ereditară.
Corp: Are un corp mic înspre mediu. Trunchiul îi este lung și ascuțit, nicidecum tubular. Spatele îi este arcuit tot timpul, purtându-l așa natural. Umerii îi sunt bine făcuți iar partea din spate este rotundă și musculoasă.
Cap: Este destul de mic comparativ cu restul corpului și de forma unui ou. Este mai lung cu aproape o treime față de cât este de lat. Are mustățile bine definite și este de formă ovală, cu curbe ușoare. Botul se îngustează și se rotunjește înspre nas, iar obrajii îi sunt înalți și proeminenți. Are un nas Roman, bine conturat și pronunțat.
Urechile: Sunt mari, largi încă de la bază, fiind ținute tot timpul ridicate și mereu în alertă. Sunt plasate în partea de sus a capului.
Ochii: Sunt de mărime medie înspre mari, ovali și cu o ușoară îndreptare înspre în sus. Sunt destul de distanțați unul de celălalt. Culoarea ochilor ar trebui să fie clară, intensă și apropiată de culoarea blănii.
Coada: Este lungă și ascuțită și foarte flexibilă.
Blana: Este scurtă și extrem de moale, mătăsoasă și destul de densă. Caracteristica principală, valurile formate de blană, pot să aibă diverse mărimi și adâncimi. Poate să vină în orice culoare și în orice tipar, inclusiv culoarea Siamezelor și tiparul acestora.

 

Personalitate:

Pisica din rasa Cornish Rex pare să fie suavă și rafinată, dar șarmul și inteligența acestei pisici, precum și simțul umorului pe care îl are o face să fie foarte îndrăgită de stăpânii săi. Este pregătită mereu să fie în centrul atenției, gata să scrie la tastatură, să facă tot felul de giumbușlucuri, și să îi uimească pe privitorii săi cu capacitatea de a găsi cel mai înalt punct din cameră. Degetele sale lungi îi permit să se joace cu diverse obiecte mult mai bine decât restul pisicilor, dar îi și permit să deschidă uși, dulapuri sau sertare. Asigurați-vă că ați ascuns acele lucruri pe care nu doriți să pună pisica ochii, iar când faceți acest lucru, asigurați-vă că nu vă vede. Este o pisică încrezătoare, care iubește oamenii și care îi va urma peste tot, pândind orice oportunitate pentru a sta în brațe sau pentru a da un pupic. Nu o deranjează să fie dusă în brațe sau luată în mână și mutată dintr-o parte în alta. Acest lucru vă va ajuta atunci când trebuie să o duceți la veterinar. Pisica din rasa Cornish Rex poate fi asemănată din anumite puncte de vedere cu un câine, în special datorită plăcerii sale de a aduce obiectele care sunt aruncate. Are viteza unui vânător, dar nu și temperamentul acestuia. Pisica Cornish Rex este foarte activă, tot timpul fiind în mișcare. Viteza sa și aspectul exterior interesant sunt asemănătoare unei mașini de curse, completată cu abilitatea de a demara rapid și de a lua viraje strânse. Pe de altă parte, este o pisică plină de afecțiune și blândă, nefiind ideală pentru cineva care își dorește o pisică liniștită, calmă, doar pentru ornament. Vocea sa este dulce sau stridentă și deși nu este o pisică la fel de vorbitoare ca și Siameza, pisica Cornish Rex va începe o conversație dacă simte că trebuie să își exprime o opinie. Pisica din rasa Cornish Rex își menține atitudinea tinerească chiar și la maturitate. Nu își pierde niciodată dorința de a interacționa cu oamenii și este indicată într-o casă în care va găsi toată dragostea și afecțiunea după care tânjește.

Toaletaj:

Îngrijirea pisicii din rasa Cornish Rex este foarte simplă. Câteodată este de ajuns chiar și doar să dați cu mâna peste blana sa. Unele pisici au o blană mai lungă sau mai lânoasă, ceea ce necesită un periaj mai consistent sau un pieptăn fin, ceea ce le va face blana să arate îngrijită. Încercați să o periați cu blândețe pentru a nu-i rupe părul delicat. Pisicile din rasa Cornish Rex sunt ușor de îmbăiat pentru că săpunul trece repede prin blană. Nici uscatul blănii nu este o problemă pentru aceste pisici. Îmbăierea regulată poate să reducă nivelul de proteină Fel d1 care se găsește pe blană și care poate să ducă la simptome alergice pentru stăpâni. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare.  Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa Cornish Rex este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

– hipotricoza congenitală, cunoscută ca și pierderea părului ereditară, o condiție care probabil este rezultatul unei gene recisive. Pisica Cornish Rex are o blană fină, dar cele care au mai puțin păr sunt considerate a fi hipotricote;

– hernia ombilicală, care apare ca și un defect în peretele abdominal, care permit ca parte din intestine sau alte organe din zona abdomenului, să intre prin peretele abdominal. Ultima raportare a unei astfel de boli datează în anul 1997;

– cardiomiopatia hipertrofică apare atunci când mușchiul inimii se îngroașă anormal de mult. Deși în general este o boală care se transmite pe cale genetică, la rasa Cornish, această boală nu pare să fie transmisă astfel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close