Rasa Bichon Havanez

7.5K

canvas_bichon_havanez.jpg

Informaţii generale:Imediat după ce deschizătorul de drumuri, Cristofor Columb, a cerut apartenența Cubei la Spania, în anul 1942, noii locuitori spanioli au început să ajungă pe insulă. Odată cu ei, au adus și micile lor animale de companie, câinii despre care se crede că sunt strămoșii rasei pe care acum o cunoaștem ca și Bichon. Acești câini au început să se împerecheze cu rasele aflate deja pe insulă, rămânând izolați pe acea insulă și mai apoi, din cauza restricțiilor pe care Spania le-a impus cubanezilor. Împerecherile între acești câini și rasele care existau deja pe insulă au dus la apariția câinelui Havanez pe care îl cunoaștem astăzi. Semnătura lor distinctivă era blana groasă și mătăsoasă, ceea ce îi ajuta și îi proteja de soarele puternic din zona tropicelui. Blana este ca un fir de mătase neprelucrată, dar foarte ușor și moale, ceea ce îi protejează de soare la fel cum și utilizarea hainelor de mătase îi protejează pe oameni. La începutul anilor 1800, câinii din rasa Bichon Havanez au intrat în grațiile multor familii aristocrate de pe teritoriul Cubanez. Călătorii din Europa care au văzut această rasă și cărora le-a plăcut foarte mult, au readus rasa în Anglia, Spania și Franța. La jumătatea secolului XIX, rasa Bichon Havanez era deja populară în Europa, Regina Victoria și Charles Dickens fiind printre personalitățile vremii care s-au îndrăgostit de acești micuți căței. La fel ca multe alte rase cu o istorie mai veche, și rasa Bichon Havanez a cunoscut o perioadă în care popularitatea lui a avut de suferit. La un moment dat, rasa Bichon Havanez s-a apropiat chiar de extincție, chiar și în țara de origine, Cuba. Câteva familii cubaneze au continuat totuși să crească această rasă, iar în anul 1959, anul revoluției cubaneze, 11 câini din rasa Bichon Havanez au   Nume: Bichon Havanez

Originea: Cuba

Grupa: Câini de companie

 


Înălțime: Femela 20 – 28 cm, Mascul 22 – 30 cm

Greutate: Femela 3 – 5 kg, Mascul 3,5 – 6 kg

Speranța medie de viață: până la 12 – 15 ani

Culoare: crem, gri sau alb cu pete, maro deschis, rareori alb.

Temperament:  Sunt câini foarte jucăuși, cărora le face o mare plăcere să fie tot timpul în centrul atenției. Cu toate acestea, nu cer acest lucru într-un mod insistent, ca și alte rase.

Dresaj:  Folosirea unei mâini dure și disciplinare, nu va duce niciunde, câinele Bichon Havanez închizându-se în sine și renunțând să mai reacționeze la comenzile dresorului. Este foarte importantă și socializarea.

Caracteristici distinctive: Blana exterioară este foarte lungă, ajungând la aproape 20 cm, putând să aibă atât un aspect drept cât și un aspect cârlionțat.

fost duși în America de către cubanezii care au fugit din țară. Acești câini refugiați au devenit strămoșii majorității câinilor din rasa Bichon Havanez care se găsesc oriunde altundeva în afara Cubei. Revenirea rasei a început în anii 1970, când un cuplu de Americani care creșteau câini au găsit câțiva descendenți ai celor 11 câini aduși din Cuba. Fermecați de inteligența lor și de natura lor iubitoare, au început să caute alți câini din rasa Bichon Havanez, cu scopul clar de a readuce rasa la viață. Din cauză că majoritatea câinilor din rasa Bichon Havanez care se găsesc în afara Cubei își regăsesc strămoșii în cei 11 câini, crescătorii rasei au muncit intens pentru a dezvolta și a stabiliza baza genetică a acestei rase.

Descriere fizică:

Câinele din rasa Bichon Havanez este un câine mic, încăpățânat, cu picioare scurte. Mersul lui unic este extraordinar de vivace și săritor, ceea ce în mod direct accentuează natura dinamică și fericită a acestui câine. Capul este proporțional cu restul corpului, iar botul îi este aproape plat, iar fața lată. Fruntea este ridicată, iar ochii mari și negri îi conferă acestuia o expresie scumpă, asemănătoare cu o păpușă. Urechile îi sunt destul de lungi și sunt purtate lăsat, fiind acoperite de un păr lung. Coada îi este scurtă și ridicată, fiind purtată aproape tot timpul pe spate. Blana exterioară este foarte lungă, ajungând la aproape 20 cm, putând să aibă atât un aspect drept cât și un aspect cârlionțat. Este de preferat ca blana să fie puțin vălurită.

Personalitate:

Câinii din rasa Bichon Havanez poartă cu ei o personalitate puternică într-un corp micuț. Sunt câini foarte jucăuși, cărora le face o mare plăcere să fie tot timpul în centrul atenției. Cu toate acestea, nu cer acest lucru într-un mod insistent, ca și alte rase. În schimb, vor face ceea ce știu mai bine pentru a fermeca și pentru a întreține o persoană, ceea ce le va aduce și răspunsul dorit. Câinii din rasa Bichon Havanez sunt foarte buni cu copiii, fiind destul de liniștiți și inteligenți pentru a trăi alături de un nou născut. Sunt ușor de dresat și le place să călătorească, dorind să vă însoțească oriunde ați merge. Urăsc să fie lăsați singuri multă vreme. Fiind crescuți în Cuba pentru a fi animale de companie, acești câini se descurcă foarte bine atât într-o familie cu puțini membri cât și atunci când au o mulțime de oameni în jurul lor. Atâta timp cât au o familie iubitoare în jurul lor, acești câini vor fi fericiți. Deși au destul de multă energie de consumat, câinii din rasa Bichon Havanez nu necesită prea mult exercițiu. Câteva plimbări zilnice și puțin timp de joacă, indiferent dacă este în exterior sau în interior,  este tot ceea ce un Bichon Havanez are nevoie într-o zi. Nu este un câine care să fie ținut afară, acesta fiind cu siguranță un câine care iubește să stea în interiorul casei. Veți fi nevoit uneori să îl ridicați în brațe pentru a-l scoate afară din casă. Mărimea lor și necesitatea scăzută de activitate îi face un câine de apartament ideal, fiind totodată un câine de oraș, nu de ținut la fermă. Lătratul este o problemă de comportament de care se plâng cei mai mulți stăpâni ai acestor câini. Mulți dintre aceștia au spus că locul favorit al câinelui în casă este undeva pe pervazul ferestrei, acolo de unde pot să observe ce se întâmplă afară și să anunțe fiecare mișcare. Dresajul timpuriu este necesar pentru ca un câine din rasa Bichon Havanez să nu mai latre atât de mult. Anxietatea provocată de singurătate este o altă problemă întâlnită la Havanez. Sunt câini de companie foarte dependenți de oamenii pe care îi iubesc. Persoanele care nu își petrec mult timp pe acasă nu ar trebui să ia un câine din această rasă. Se potrivesc cel mai bine familiilor de pensionari.

Dresaj

Câinele din rasa Bichon Havanez este un câine care răspunde excelent la dresaj, motiv pentru care este adeseori văzut în interiorul circurilor, făcând tot felul de giumbușlucuri. Vor face orice pentru a primi atenția cerută, iar când dresajul este făcut într-o notă pozitivă și cu o mulțime de bunătăți, un câine Bichon Havanez va prinde orice comandă foarte repede. Folosirea unei mâini dure și disciplinare, nu va duce niciunde, câinele Bichon Havanez închizându-se în sine și renunțând să mai reacționeze la comenzile dresorului. Este foarte importantă și socializarea. Aceasta trebuie făcută devreme și cât de des cu putință. Deși câinii din rasa Bichon Havanez sunt câini cărora le place atenția, comportându-se excelent în jurul oamenilor, pot să fie câteodată mult prea protectivi și temători în fața străinilor. Dacă îi învățați devreme că noii prieteni sunt oameni buni, pot să fie ulterior niște câini prietenoși și simpatici cu străinii. În ceea ce privește dresajul pentru casă, această rasă are nevoie de mai bine de un an pentru a învăța ceea ce trebuie să facă. Unii dintre câinii Bichon Havanez nu vor deprinde niciodată dresajul pentru a-și face treburile acolo unde îi este desemnat locul, motiv pentru care va trebui să pregătiți și o ușă pentru ei.

Toaletaj:

Mulți stăpâni de câini din rasa Bichon Havanez obișnuiesc să le tundă scurt blana, tocmai pentru a fi mai ușor de îngrijit. Dar dacă doriți să expuneți câinele cu diverse ocazii sau concursuri, atunci trebuie să îi lăsați blana lungă, ceea ce va aduce și o mulțime de timp alocat îngrijirii. Când este ținută lungă, blana are nevoie de periere zilnică pentru a evita încâlceala. De asemenea, sunt necesare și băi frecvente pentru a-i ține blana curată. Dacă mergeți la concursuri este indicat totuși să apelați la un profesionist în domeniu, o persoană care să îi îngrijească blana.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Bichon Havanez este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

luxația patelară reprezintă o deplasare a două oase articulate, aflate în spatele genunchiului și care determină o pierdere a suprafeței de contact. La rasele mici această luxație apare sub forma unei diformități a tibiei sau a femurului.  Câinele va începe să șchiopăteze și  în funcție de gravitate poate să ajungă și la intervenție chirurgicală;

– chondrodisplazia  se manifestă la nou născuți prin diformități ale corpului acestora, în special ale membrelor. Nu există vreun test genetic care să arate dacă gena care poartă această afecțiune este latentă sau nu;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– cataracta apare de obicei la vârsta de 1 sau 2 ani, cunoscută și ca și cataractă juvenilă. De obicei nu duce la orbire, dar este indicat ca animalele care prezintă această afecțiune să nu li se permită să aibă urmași;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

– insuficiența valvei mitrale este una dintre cele mai frecvente insuficiențe cardiace la câinii adulți și la cei de talie mică. Această insuficiență apare de obicei pe cale genetică, care duce la o îngroșare progresivă a valvulelor și chiar închiderea incompletă a valvei. Acest lucru duce la blocarea intrării sângelui în atriumul stâng. Semne ale bolii sunt murmurul inimii, lichid în plămâni, inimă mare, lipsă energie și scăderea forței musculare;

– probleme ale inimii, cum ar fi murmurul inimii, cauzat de către fluxul de sânge prin camerele inimii. O altă problemă ar putea fi stenoza pulmonară, care se manifestă prin îngustarea calibrului valvei pulmonare;

– surzirea este o condiție moștenită de către rasa Havanez. Totuși, aceștia pot fi testați încă de când sunt micuți. Câinii care prezintă această boală nu ar trebui să le fie permisă reproducerea pentru că o transmit.

Join the Conversation

  1. ANA PETROVICI says:

    Am si eu o femela de bichon havanez care are particularitățile rasei în ceea ce privește aspectul(blana crem cârlionțată, vârful urechilor gri, pete de culoarea havanei, ochii, năsucul și boticul proporționali cu mărimea capului,mi se par ccei mai frumoși câini în privința aceasta), însă în ceea ce privește mărimea și greutatea ,acestea sunt cam duble.Pobabil din cauza faptului că este sterilizată de la 6 luni și că tatăl ei a fost un metis de pechinez(să mă corectați dacă greșesc.În ceea ce privește mișcarea, nu duce lipsă, plimbări zilnice de cel puțin 1/2 oră.Poate că mănâncă mai mult decât ar trebui.În ceea ce privește inteligența, mi se par printre cei mai deștepți câini din lume, în ciuda faptului că nu m-am ocupat de educația ei.Nu mai vorbesc de atașament, lingușeală, bun simț!Sunt într-adevăr niște câini minunați, potriviți familiilor care își doresc niște câini de companie jucăuși și iubitori!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close