Pisici din Rasa Chausie

1.2K
Informaţii generale:

Pisica din rasa Chausie este descendentă din pisica de Junglă, o rasă de pisici care au trăit în sălbăticie şi despre care există înregistrări istorice străvechi care arată aceste pisici în epoca faraonilor şi a piramidelor. Egiptenii antici au venerat pisica de Junglă pentru forma sa maiestuoasă şi pentru fizicul ei puternic. O venerau atât de mult încât era ceva normal ca ca specimene din aceste pisici să fie mumificate alături de membrii familiilor regale atunci când aceştia erau înmormântaţi. De asemenea, a fost găsită şi în mormintele înalţilor preoţi, precum şi alături de alte personalităţi ale vremurilor. Unii arheologi au teoretizat faptul că înfăţişarea acestei pisici se aseamănă cu pisica Jungle doar în ceea ce priveşte corpul şi urechile ascuţite şi largi. Numele acestei rase, Chausie (pronunţată chow-see) este o derivare din numele latin pentru pisica de Junglă, Felis Chaus. Pisica de Junglă este o specie distinctă care trăieşte în Valea Nilului şi până la Marea Caspică. De asemenea, mai poate să fie găsită şi în

  Nume: Chausie

Originea: Egipt

Grupa: Pisici de mărime medie-mare

Inaltime: înălțime medie-mare

Greutate: Femela 6,8 – 11 kg, Mascul 7 – 12 kg

Speranta medie de viata: până la 12 – 14 ani

Culoare:  negru solid, tabby negru cenuşiu şi tabby negru sau maro pătat

Temperament: Va găsi şi metode de a deschide dulapurile sau uşile în general, pentru că este o pisică extrem de inteligentă. Inteligenţa sa îi permite să fie uşor de dresat, putând fi învăţată să fie dusă în lesă şi să se joace prinsea în parc.

Caracteristici distinctive: Pisicile din rasa Chausie prezintă un piept larg, care le permite să consume cantităţi importante de aer, ceea ce le oferă de asemenea o sursă aproape nelimită de energie.

Sudul Asiei şi în Vietnam. Chiar dacă au fost multe încercări de încrucişări între pisicile Jungle şi cele domestice în acele vremuri, practica încrucişării celor două rase a crescut semnificativ în anii 1960. Atunci, cererea pentru animale de companie exotice, cum ar fi tigrii, leoparzi sau pisici rare a devenit un adevărat mod de viaţă. De-a lungul ultimei jumătăţi de secol, pisica Jungle a fost împerecheată cu o varietate de pisici domestice, ceea ce a scos la iveală o serie de rezultate foarte interesante. În anii 1990, aceste programe de reproducere s-au focusat cu precădere în a încrucişa pisica Jungle cu pisici domestice cu părul scurt şi cu Abyssiniane. Rezultatul acestor împerecheri a scos la iveală predecesorii pisicii moderne Chausie. În anul 1995, TICA a oferit acestei noi rase, Chausie, recunoaşterea bine-meritată şi un statut iniţial, care a dus la dezvoltarea statutului final, şapte ani mai târziu. Statutul de participare în campionate a fost oferit în 1 Mai 2013.

Descriere fizică:

Pisica din rasa Chausie este o pisică cu picioare lungi, înaltă, cu o formă parcă sculptată, care este construită pentru alergare şi pentru salturi. La fel ca şi Pisica de Junglă, Chausie are un corp asemănător cu cel al unui atlet olimpic. Cu o formă a corpului ectomorfică, Chausie este construită astfel încât să emane graţie şi echilibru la fiecare pas. Pisicile din rasa Chausie prezintă un piept larg, care le permite să consume cantităţi importante de aer, ceea ce le oferă de asemenea o sursă aproape nelimită de energie. La fel ca pisica de Junglă, Chausie are urechi mari, drepte, ridicate şi stufoase. Ochii săi sunt presaţi în partea de sus şi uşor rotunjiţi în partea de jos. Obrajii lor le completează aspectul exotic, iar temperamentul lor este predominant blând. Fiind bine crescute, loiale, foarte inteligente şi uşor de dresat, pisica din rasa Chausie este o pisică curioasă care necesită stimulare şi companie.

Caracteristici generale: Pisicile din rasa Chausie ar trebui să semene cu ancestorii lor sălbatici, Felis Chaus. Astfel, pisica Chausie trebuie să fie înaltă, cu picioare lungi, maleabilă şi suplă. Este construită pentru alergare şi pentru a putea să sară cu uşurinţă peste obstacole. Asemenea atleţilor olimpici, pisica din rasa Chausie are un corp ectomorfic, cu multă musculatură şi cu picioare care să îi ofere o acoperire de teren considerabilă. Deşi are un piept larg, pisica este subţire în laterale, pentru a-i oferi flexibilitate şi o greutate mai mică.
Corp: Are un corp lung, alungit şi foarte bine echilibrat, cu un piept larg care îi asigură multă energie. Corpul mare, dreptunghiular arată puternic, fără să fie larg sau adunat. Picioarele îi sunt lungi, cu o osatură medie. Muşchii îi sunt lungi şi fermi. Spatele îi este drept, prezentând o uşoară ridicătură în zona şalelor. Picioarele îi sunt bine definite în zona corpului, musculatura putând fi observată cu uşurinţă.
Cap: Capul îi este triunghiular, cu fruntea lungă şi teşită, continuată cu nasul care are o lungime destul de mare. Botul este ascuţit, cu mustăți pronunțate. Văzută din profil, nasul prezintă un stop. Bărbia îi este fermă și bine dezvoltată, bine proporționată cu restul corpului și nu ar trebui să fie foarte ieșită în exterior și nici prea masivă.
Urechile: Sunt de mărime medie, largi la bază și așezate la aproximativ două degete depărtare una de cealaltă. Urechile sunt largi până aproape în partea de sus, unde vârfurile sunt rotunde, cu smocuri de blană.
Ochii: Sunt mari, cu partea de sus teşită iar partea de jos rotunjită. Sunt depărtați unul de celălalt. Nu ar trebui să fie nici în formă de migdală și nici ovali. Colțurile exterioare sunt mult mai sus decât colțurile interioare, ceea ce îi conferă o expresie inteligentă.
Coada: Are o lungime medie, proporționată cu restul corpului. Este groasă la bază, iar vârful nu trebuie să fie nici ascuțit dar nici rotund.
Blana: Este în general scurtă, dar poate să ajungă şi la o lungime medie. Textura blănii este densă, iar blana interioară este moale, cu o blană exterioară rezistentă şi mai aspră la atingere. Pisicile care au blana de culoare neagră par să fie mai moi la atingere. Pisicile cu blana neagră-gri pot să aibă o blană mai aspră. Culorile acceptate ale acestei rase de pisici sunt Tabby Maro, care are o culoare gri aproape de piele şi gri nisip înspre roşiatic culoarea blănii. Negru pe toată suprafaţa corpului este de asemenea des întâlnit, precum şi negru cu cenuşiu.

 

Personalitate:

Pisica din rasa Chausie este o felină neînfricată şi extrem de activă. Puteţi să vă aşteptaţi oricând de la ea să vă demonstreze capacităţile sale de atlet şi de căţărătoare, urcându-se pe cele mai înalte locuri din casă. Dacă aveţi obiecte cu valoarea sentimentală sau monetară, cu siguranţă trebuie să începeţi să le ancoraţi bine sau să le puneţi într-un loc ferit. De asemenea, dulapurile şi sertarele sunt locurile în care aceste pisici preferă să stea şi să se odihnească. Va găsi şi metode de a deschide dulapurile sau uşile în general, pentru că este o pisică extrem de inteligentă. Inteligenţa sa îi permite să fie uşor de dresat, putând fi învăţată să fie dusă în lesă şi să se joace prinsea în parc. Trebuie să ţineţi totuşi cont de faptul că este un animal de companie şi că atenţia acesteia poate să fie foarte uşor atrasă de alte lucruri, cum ar fi jucării sau alte animale. Din această cauză, sesiunile de dresaj trebuie să fie scurte şi intense. De asemenea, dacă vreodată o strigaţi şi nu răspunde la comenzi, poate că este în căutarea unui obiect pierdut sau explorează posibilităţile unei noi jucării. Este o pisică la care îi face plăcere să creeze o legătură puternică cu persoanele care o îngrijesc. Nu are nicio problemă în a-şi arăta afectivitatea în public. De multe ori vă va indica ea însăşi, cu ajutorul lăbuţelor că are nevoie de mângâieri, iar alteori vă va lua în braţe, asemenea unui copil. Dar de obicei acest lucru se întâmplă dacă e vorba de un adult, pentru că atunci când vine vorba de un copil, această pisică este uşor geloasă şi poate să arate semne de agresivitate. Din acest motiv trebuie să o supravegheaţi atunci când vrea să socializeze cu copilul. Ce trebuie să mai ştiţi despre această pisică este faptul că se consideră o vedetă şi cere atenţia aferentă. Pisica din rasa Chausie este conştientă de aspectul şi de eleganţa ei şi ştie că merită să fie apreciată. Nu îi place să fie lăsată singură perioade lungi de timp şi în cazul în care se întâmplă, va începe să devină distructivă. De asemenea, nu îi place să fie neîngrijită. Este o pisică potrivită pentru o persoană care a mai avut pisici pentru că cere foarte multă atenţie, iar o persoană nouă în acest domeniu nu poate să îi ofere tot ce are nevoie. Aceste persoane trebuie să îşi dedice destul de mult timp pentru a-i satisface capriciile.

Toaletaj:

Blana pisicilor din rasa Chausie necesită un periaj cel puţin săptămânal, pentru ca părul său să prezinte strălucirea normală. Cu cât o periaţi mai mult, cu atât îi veţi face un masaj mai profund pielii şi îi veţi stimula circulaţia. De asemenea, îi veţi îndepărta murdăria care se aciuiează în pielea acesteia. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa Chausie este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

cardiomiopatia constă într-o dereglare a sistemului electric al inimii, ducând astfel la aritmii. Atunci când bătăile neregulate ale inimii sunt succesive, acest lucru poate să ducă chiar la deces;

– insuficienţa renală cronică este o tulburare în care rinichii îşi pierd încet capacitatea de concentra urina şi de a elimina deşeurile. Prin această boală structura rinichilor se schimbă, pierzându-se nefronii, unităţile funcţionale ale rinichilor.

– polimiopatia hipocalcemică duce la slăbirea mușchilor datorită nivelurilor scăzute de potasiu din sânge. Se tratează cu suplimente de potasiu.

– urolitiaza este o boală întâlnită destul de frecvent, în urma căreia la nivelul aparatului urinar se formează unele concrețiuni minerale care sunt eliminate prin urină. Acestea port să producă leziuni la nivelul căilor urinare, ceea ce duce la dureri puternice în timpul urinării.

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea pisicilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții pisicii au suferit sau suferă de astfel de boală;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close