Povestea mea consta intr-o prietenie adevarata intre un necuvantator si un copil(eu).
Totul a-nceput intr-o seara de ajun.Seara de Craciun.Incepusem sa colind cu colegii mei de scoala pe la casele din cartier.Pana cand…fericiti sa ne intoarcem la casele noastre,exact in fata portii mele se auzii un „miorlait” de catelus.Mic si inghetat catelusul statea ghemuit intr-un tufis uscat.Gerul napraznic „matura” totul in jur.
M-am gandit sa iau catelusul in casa.Nu vroiam sa-l tin la mine, fiindca auzisem de la oameni ca este foarte greu sa cresti un caine asa ca am inceput sa-mi intreb vecini, rudele, prietenii…Nimeni nu-l vroia asa ca am picat de comun-acord cu parinti mei sa-l pastram.De atunci toata viata mea s-a schimbat.Pe catelus l-am botezat Tomita.Am invatat ce este rabdarea, grija si atentia.Treptat Tomita a inceput sa creasca.
Intr-o perioada de primavara Tomita se purta ciudat.Parca era turbat se scarpina foarte mult si statea la umbra.Mama tata si eu ne-am ingrijorat.Credeam ca are raie.L-am dus la veterinar si doctorul ne-a spus ca a inghitit un smoc de par.L-a operat si apoi l-a tuns pe o portiune foarte foarte mica(33 cm. la spate).Eram trist!!! Am cumparat o crema speciala si manusi de plastic.In fiecare zi trebuia uns.Tata il ungea Tomita se lingea!! Aveam sperante ca se v-a vindeca.Incet, incet Tomita se facea mai bine.”Micul meu Beethoven”…rupe lesa pe rola, ma trage prin curte cu lesa din sfoara(pe jos)…cate nazdravanii nu face el.Mananca mult, avem numai conserve de carne pentru caini in frigider.Inchid papagalul in colivie ca sa ma pot juca cu el in sufragerie.Se ascunde de mine, ma insoteste la joaca ,(afara).
E cel mai bun prieten al meu si chiar daca nu castigam premiul, noi suntem cei mai buni prieteni !!!
poveste trimisa de Stefan
O sa va arat mai multe poze pe Facebook!! cu Tomita