Stresul pozitiv vs stresul negativ la câini

1.8K

Poate că nu vă gândiți la câini ca și posibile victime ale stresului, pentru că ei nu merg la serviciu, nu au o familie de întreținut și nu trebuie să își plătească facturile. Ei bine, este cât se poate de eronat, deoarece stresul la câini este extrem de important în dezvoltarea sănătoasă a acestuia. Stresul trebuie menținut totuși în limite tolerabile, ceea ce reprezintă un element sănătos și care are rolul de a întări sistemul imunitar al câinelui. În cazul extrem, în care câinele este supus la un nivel de stres mult peste toleranța admisă, câinele va reacționa negativ în timp ce starea de anxietate crește. Există posibilitatea ca în cazul expunerii câinelui la un nivel mare de stres pe o perioadă îndelungată, acesta să nu mai poată ”funcționa”.

Acțiunea stresului asupra câinelui

 

Expunerea la stres trebuie să fie făcută încă de când câinele este mic. Reprezintă un stres socializarea, mersul pe stradă, mașinile, eventualele zgomote și amenințări. De asemenea trebuie parcurs un program de socializare, un program de predresaj și apoi dresajul propriu-zis, toate conținând un anumit nivel de stres. Pe durata educării câinelui, a dresajului, va trebui să înțelegeți și să observați limitele câinelui în ceea ce privește nivelul maxim de stres la care puteți să îl expuneți. Veți observa că fiecare stimul de stres este imediat însoțit de o reacție a câinelui. Pe cât de mare este stimulul, pe atât de crescută în intensitate este și reacția câinelui. Stresul are ca efect asupra câinelui mărirea vitezei de circulație a sângelui, accelerarea bătăilor inimii și creșterea ritmului respirator. Câinele nu poate să controleze aceste reacții, ceea ce înseamnă că expunerea pe perioade îndelungate de timp la stres poate să duc la imposibilitatea de a gândi corect, de a învăța și de a se adapta.

 

Stresul pozitiv la câini

 

Stresul este de două tipuri, în funcție de influența pe care acesta o are asupra câinelui, astfel, existând stres pozitiv și stres negativ. Stresul pozitiv este, după cum se poate observa, un lucru destul de bun, manisfestându-se în general prin hiperactivitate. În aceste momente, câinele aleargă zglobiu pe lângă dumneavoastră, latră încontinu, merge bucuros și mândru în fața dumneavoastră, anticipează comenzi și vă prinde cu gura de mâini sau de haine..

În timpul dresajului, este foarte important să urmăriți constant nivelul stresului, pentru a evita situația în care nu mai puteți să comunicați unul cu celălalt. În acest sens, orice program de dresaj trebuie început în condiții de stres pozitiv, oferindu-i câinelui cel mai bun stimul, mâncarea. Odată ce câinele începe să răspundă bine la comenzi, puteți să începeți să îi aplicați un stres negativ. Acesta are rolul de a-i fixa și forma reflexele. Aveți grijă la nivelul stresului indus, care trebuie să fie ușor de tolerat și urmat de laude și mângâieri.

 

Stresul negativ la câini

 

Stresul negativ înseamnă aplicarea unor corecții câinelui și scoaterea acestuia de pe recompensa cu mâncare. Acest moment este unul dificil deoarece câinii încep să nu mai răspundă atât de bine la comenzi, ceea ce va aduce o stare de nervozitate stăpânului. Câinele, simțind această stare de nervozitate, va fi cuprins la rândul său de nesiguranță, lucru care va afecta cu siguranță programul de dresaj. Pentru ca aceste lucruri să nu se întâmple, este indicat să faceți pauze dese în timpul dresajului și să aveți un program de lucru de aproximativ 10-15 minute. Acest lucru face ca stresul negativ să fie destul de ușor de tolerat. Începerea unor noi exerciții sau trecerea la noi etape în dresaj înseamnă un nivel mai mare de stres negativ, motiv pentru care aceste treceri trebuie să fie făcute progresiv, pentru a-i permite câinelui să se adapteze și să asimileze schimbările.

Stresul negativ se manifestă diferit în funcție de fiecare câine în parte și în funcție de nivelul de stres. Astfel, câinele poate să rămână complet nemișcat, în patru labe sau culcat, stă mai mult în spatele dumneavoastră, reacționează lent la comenzi, este dezinteresat de tot ceea ce se întâmplă în jurul său, fuge de dumneavoastră, pare a fi obosit și somnoros, ține capul aplecat și își ține coada între picioare, lipită de burtă, salivează excesiv, tremură vizibil, are pupilele dilatate și labele îi transpiră atât de tare încât lasă urme pe un teren uscat. Cele mai accentuate forme de stres negativ pot însemna chiar și urinare și defecare, sau cea mai gravă formă, automutilarea

 

Elemente generale cu privire la stresul la câini

 

Învățați și obișnuiți-vă cu reacțiile câinelui dumneavoastră la stres și limitele pe care acesta le are. Astfel, atunci când apar extreme ale stresului pozitiv, cum ar fi momentul în care câinele sare pe dumneavoastră, bucuros și dând din coadă, folosiți comenzile de dresaj Șezi, Culcat, Așteaptă, sau începeți un program de dresaj prin care să învețe aceste comenzi. De regulă, stresul pozitiv este generat de contacul fizic, mângâieri, laude. Pentru evitarea unor astfel de reacții exuberante, evitați atingerea câinelui și dați-i comenzile menționate anterior pe un ton calm și neutru. Veți observa în cadrul comportamentului generat de stres și perioada de timp necesară pentru manifestare.

Dacă observați că nivelul de stres este prea mare și îl afectează într-un mod negativ încercați să reluați exerciții de dresaj mai ușoare, sau chiar faceți o pauză în dresaj o perioadă de timp. Doar dumneavoastră puteți să decideți care este nivelul de stres pe care doriți să îl administrați câinelui și durata de timp. Momentele dificile, inițiate de un stres negativ, pot fi trecute cu ajutorul unor stimuli pozitivi, cum ar fi o plimbare, puțină joacă cu mingea sau un masaj ușor. Evitați să aplicați corecții câinelui care este sub influența unui stres negativ.

Nu uitați că un câine care este stresat, nu are niciun control asupra reacțiilor sale, asupra comportamentului său și din acest motiv, este datoria dumneavoastră să stabiliți și să mențineți un nivel de stres ușor de tolerat. Cu ajutorul programelor de predresaj și de dresaj, câinele se va obișnui cu diferite niveluri de stres și va răspunde comenzilor cu ușurință și plăcere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close