| Informaţii generale:
Peștele din specia Burbot este distribuit în multe zone din întreaga lume, fiind cel mai des întâlnit pe teritoriul Canadei, nordul Americii și în Europa. În Europa, peștele Burbot se găsește în Scoția și Irlanda, în Peninsula Kamchatka, coasta nordică a Norvegiei. De asemenea, se găsește în vestul extrem al British Columbia, Nova Scotia și în Insulele Atlanticului. În general se găsește în apele adânci, reci, la aproximativ 250 m, fiind unul dintre puținii pești care își depun icrele în mijlocul iernii, sub gheață. Peștele din specia Burbot este unul dintre cele două specii de predatori nativi din Marile Lacuri. Cealaltă specie este păstrăvul. Ambele specii au fost decimate ca urmare a invaziei mrenei de mare, dar peștele burbot a reușit să își revină în mod natural, în timp ce păstrăvul a avut nevoie de intervenția umană pentru a-și reveni din această decimare. Acest lucru s-a întâmplat cu precădere în Lacul Michigan. Unii biologi au susținut că specia Burbot a reușit să își revină mai repede tocmai pentru că preferau să se hrănească cu tinerii păstrăvi. Totuși, sunt necesare studii mai complexe pentru a se înțelege rolul Burbotului în ecosistemul Marilor Lacuri, care acum conțin un număr destul de mare de specii non-native. Este cunoscut și sub denumirea de ”eelpout”, ”lingcod” sau ”avocat”. Peștele Burbot arată ca o combinație între un țipar și un cod. Burbot este membrul familiei de pești Cod, care sunt niște pești de apă dulce. Deține destul de multe caracteristici |
Nume: Burbot
Originea: Canada, nordul Americii, Europa. Scoția și Irlanda, în Peninsula Kamchatka, coasta nordică a Norvegiei. Vestul extrem al British Columbia, Nova Scotia și în Insulele Atlanticului. Tip: pești de dimensiuni medii Lungime: 60 – 70 cm Greutate: 1 – 2 kg Speranta medie de viata: până la 20 ani Culoare: variază de la galben-maroniu la maro sau chiar verde închis cu negru, ceea ce îi conferă un aspect de camuflaj. Comportament: Dinții lor sunt asemănători cu cei ai Largemouth Bass, asemenea hârtiei abrazive. Nu trebuie să vă speriați dacă acest pește își va încolăci coada în jurul brațului și chiar va scoate câteva sunete specifice. Caracteristici distinctive: Peștele Burbot seamănă mai mult cu un țipar decât cu alt pește de apă dulce. Solzii săi sunt mici, iar la atingere, pielea este moale. Deoarece trăiește în adâncuri, are nevoie de mustăți de dimensiuni mari pentru a detecta mâncarea. |
asemănătoare cu rudele sale de apă sărată, inclusiv depunerea icrelor în mijlocul iernii. Peștele Burbot are obiceiul destul de ciudat de a-și încolăci coada în jurul mâinii celui care l-a pescuit. Probabil că din cauza acestui obicei, precum și a aspectului său asemănător unui țipar, peștele Burbot nu a fost niciodată un pește popular printre pescari, cu toate că are un gust excelent. Există două trăsături caracteristice prin care peștele Burbot poate să fie distins față de alte specii de pești din zona voastră. În primul rând este vorba de mustața care se găsește în partea de jos a bărbiei. În al doilea rând, se poate distinge prin solzii săi care au o formă cicloidă. Asemenea Burbotului, tomcodul din coasta Atlanticului are o singură musteață în partea de jos a bărbiei, dar are trei aripioare dorsale, în timp ce Burbot are doar două.
Majoritatea pescarilor comerciali sunt de acord că specia de pești Burbot este o delicatesă culinară prea puțin cunoscută. Carnea sa fermă, albă, seamănă cu cea a unui cod, lucru care nu este deloc surprinzător având în vedere că fac parte din aceeași familie. Este cunoscut ca și ”Homarul Omului Sărac”, pentru că se rup bucăți de carne din el care se pun în unt înainte să fie mâncat. Vitamina D pe care ficatul Burbotului o produce este la același nivel ca și la Cod. În urmă cu aproximativ o sută de ani s-a descoperit că vulpile crescute în captivitate și hrănite cu Burbot aveau o calitate mai bună a blănii. Ficatul s-a descoperit a fi bogat în vitamina D și A, iar în cazul peștelui Burbot, ficatul reprezintă 10% din greutatea corpului, fiind totodată de șase ori mai mare decât ficatul altor pești de apă dulce de mărime similară.
Descriere fizică:
Culoarea peștelui din specia Burbot variază de la galben-maroniu la maro sau chiar verde închis cu negru, ceea ce îi conferă un aspect de camuflaj. Peștele Burbot seamănă mai mult cu un țipar decât cu alt pește de apă dulce. Solzii săi sunt mici, iar la atingere, pielea este moale. Deoarece trăiește în adâncuri, are nevoie de mustăți de dimensiuni mari pentru a detecta mâncarea. O caracteristică esențială a acestui pește este musteața de sub bărbie, lungă și necesară pentru detectarea mediului înconjurător. Prezintă două aripioare dorsale. Prima este mică, scurtă, în timp ce cea de-a doua este lungă, până în apropierea cozii. Aripioara anală este de asemenea lungă, aproape la aceeași lungime cu cea dorsală. Mai prezintă două aripioare pe laterală și încă două în partea de jos a capului. Acestea două sunt ascuțite. Coada îi este largă și rotunjită. Mărimea maximă la care pot să ajungă peștele Burbot este 71 cm iar greutatea maximă este de 2 kg. Recordul statului Michigan a fost atins de către un pește din specia Burbot de 100 cm și 8 kg. Femelele cresc mai mari și trăiesc mai mult decât masculii. Durata maximă de viață a acestor pești se crede că este undeva în jurul a 17 ani. Maturitatea sexuală este obținută în jurul vârstei de 4 sau 5 ani.
Comportament:
Majoritatea peștilor din specia Burbot sunt prinși accidental de către pescari care caută alți pești cum sunt walleyes. Comportamentul peștilor Burbot arată o activitate sporită în timpul lunilor de iarnă și pe condiții de lumină scăzută. Atunci când este pescuit, Burbot are o atingere foarte elegantă, o mușcătură sensibilă, ceea ce nu vă ajută la a-l prinde. Sezonul de reproducere al acestui pește unic este foarte deosebit. Își depune icrele în mijlocul iernii și la începutul primăverii, înainte ca apa de pe lac să se topească. Reproducerea se realizează în perechi sau uneori în grupuri de câteva zeci sau chiar sute de pești, în apele mici cu fundul acoperit de nisip. Nu își construiesc niciun cuib și nu au grijă de ouă sau de peștii mici care tocmai au eclozat. După eliberarea ouălor și a spermei, părinții nu mai sunt interesați de soarta acestora. Ouăle ajung în final pe fundul apei, unde eclozează. O singură femelă poate să depună până la un milion de ouă, acest lucru depinzând și de mărimea ei. Embrionii se dezvoltă în 4 – 5 săptămâni în apele reci și eclozează la o mărime de câțiva milimetri. După reproducere, peștele Burbot se mută în marile râuri și în golfurile cu apă mică, stând sub gheață. În timpul acestei perioade de migrație, peștele se hrănește foarte mult. Peștele Burbot poate să fie manevrat cel mai simplu prinzându-l ferm de cap. Dinții lor sunt asemănători cu cei ai Largemouth Bass, asemenea hârtiei abrazive. Nu trebuie să vă speriați dacă acest pește își va încolăci coada în jurul brațului și chiar va scoate câteva sunete specifice. Este modul lor de a reacționa atunci când sunt atinși de către om.
Statut Specie:
Populații robuste de Burbot există în zona glacială Kuskokwim, Yukon, Tanana și râul Copper. Majoritatea populațiilor din lacuri sunt sănătoase, dar unele dintre aceste lacuri au câteva restricții cu privire la pescuitul acestor pești, datorită pescuitului excesiv. Din moment ce peștele Burbot trăiește destul de mult și ajunge destul de târziu la maturitate sexuală, aceștia sunt susceptibili a fi pescuiți în cantități mult prea mari comparativ cu gradul de dezvoltare. Multe populații de Burbot în zona Glennallen au fost pescuiți excesiv în anii 1970 – 1980, dar ca urmare a unor acțiuni de management al pescuitului peștelui Burbot, această specie și-a revenit și a devenit o populație sănătoasă de pești.
Hrana:
În general, peștii Burbot de dimensiuni mici se hrănesc cu mici bucăți de hrană, iar cei de dimensiuni mari aleg o hrană mai mare și mai consistentă. Secvența de hrănire poate să fie următoarea: insecte, gramaride, crayfish și pești. Sunt pești care vor omorî pești de dimensiunea lor. Peștele Burbot va concura cu păstrăvul de lac sau cu orice alt pește sportiv pentru mâncare, ieșind la vânătoare cu precădere după specii de pești de dimensiuni mai mici.
