Specia de Papagali Senegal

2.4K
Informaţii generale:

Specia de Papagali Senegal (Poicephalus Senegalus) este originar din Senegal, de unde de altfel îi provine şi numele. Se găseşte totodată şi mai la sud şi nord, respectiv în Camerun şi Africa Centrală. A fost descris pentru prima dată de către Linnaeus în anul 1766. Papagalii Senegal migrează pe o suprafață mare din Africa, căutând fucte, semințe și orice alți constituenți ai hranei lor. Aceste păsări sunt considerate o problemă pentru agricultură, pentru că distrug culturi întregi în căutarea hrănii. Sunt păsări gregare și sociale, care trăiesc în stoluri. Există trei subspecii de Poicephalus, care diferă în cea mai mare parte doar în colorit și prea puțin în trăsături comportamentale. Papagalul Senegal este subspecia cea mai des întâlnită dintre Poicephalus. Aceștia sunt papagali destul de îndesați, cu o coadă scurtă, adaptați pentru a supraviețui în zonele dure ale Africii subtropicale. Se găsesc în pădurile din podișuri, de la savanele uscate, până la pădurile ecuatoriale. Arealul nativ al acestei specii cuprinde Mauritius de Sud, sudul Mali până în Guinea, Senegal, Gambia, Guinea-Bissau, est până în sudul Nigerului, nordul Cameronului și SV Ciad. Subspecia Poicephalus Senegalus Mesotypus este nativă în Estul și NE Nigeriei și în nordul Cameronului până în SV Ciad, în timp ce subspecia Poicephalus Senegalus Versteri apare în general în sud, dar la Nordul centurii de păduri tropicale, respectiv NE Coasta de Fildeș și Gana, până în Est și SV Nigeriei.

  Nume: Senegal

Originea: Africa

Grupa: de dimensiuni medii

Inaltime: 23 – 26 cm

Speranta medie de viata: 25 – 30 ani în captivitate și până la 50 ani în sălbăticie

Culoare: verde, cu capul gri și galben pe piept și în spatele cozii.

Temperament:  Le face o deosebită plăcere să mestece, să se legene și să se cațere. Papagalii Senegal sunt niște păsări foarte sociabile, dar totodată sunt independente, care nu solicită ca atenția stăpânilor să fie îndreptată înspre ei tot timpul.

Dresaj:  Sesiunile de dresaj trebuie să fie ținute scurte și purtate într-un ambient calm, fără să existe alte distrageri. Multiple sesiuni de câte 5-10 pot avea un efect mult mai bun decât o singură sesiune lungă.

Caracteristici distinctive: Capul și ciocul femelei sunt în general ușor mai mici și mai înguste decât cele ale masculilor. De asemenea, capul femelei este mai rotund în partea de sus, în timp ce masculul are un cap ușor mai teșit.

Numărul exact al acestor papagali este greu de estimat deoarece populația lor este împrăștiată pe o suprafață mult prea mare din Africa, pentru a putea fi acoperită de către oamenii de știință. Ceea ce se cunoaște este că toate zonele în care trăiește fac față unor schimbări majore, ceea ce le amenință habitatul. În țări ca și Zambia, Kenia și Malawi, aproape toate pădurile bătrâne sunt pierdute și restaurarea acestora este vitală pentru prezervarea multor specii de păsări, cu precădere păsări ca și papagalul Senegal. Pe lângă pierderea habitatului, numărul papagalilor Senegal aflați în sălbăticie au scăzut de asemenea din cauza numărului măre de papagali aflați pe piață. Acest lucru a dus la extincția acestei specii în unele țări Africane. În anul 1981, toți papagalii, inclusiv papagalul Senegal au fost listați în Anexa 2 din Convenția pentru Comerț Internațional cu Specii Amenințate (CITES), ceea ce a făcut ca comerțul, importul și exportul papagalilor prinși în sălbăticie să fie ilegal. Mai mult de trei milioane de păsări au fost scoase din sălbăticie în ultimii treizeci de ani și doar 811.408 permise de comercializare au fost acordate începând cu anul 1975. Anii cu cea mai mare rată de comercializare a acestor păsări au fost 1980 și 1990. Papagalul Senegal continuă să fie una dintre cele mai comercializate specii de pe pământ, cu un număr de mai bine de 45000 de indivizi scoși din sălbăticie în fiecare an. A fost cea mai comercializată rasă conform CITES în anul 2005. Speciile de papagali africani s-au dovedit ușor de crescut în captivitate.

Descriere fizică – taxonomie:

Specia de papagali Senegal pot fi identificați cel mai bine prin intermediul capului care are culoarea asemănătoare plumbului. Au cozi scurte și măsoară între 23 – 26 cm lungime de la cioc până la capătul cozii, ceea ce nu îl face mai mare decât un cockatiel. Cântărește aproximativ 110 – 170 g. Au un cap destul de mare și un cioc pe măsură. Papagalii adult Senegal prezintă un cap de culoare gri, aripi, spate și gât verzi, iar partea de jos, precum și pieptul și abdomenul au o culoare galbenă. Partea de sus a pieptului are adeseori o culoare verde deschis.

Poicephalus Senegalus Mesotypus seamănă foarte bine cu papagalul Senegal, dar este puțin mai pal la culoare și prezintă un colorit portocaliu pe abdomen, iar verdele din partea de sus a pieptului se extinde înspre abdomenul portocaliu.

Poicephalus Senegalus Versteri seamănă de asemenea foarte bine cu Papagalul Senegal, dar prezintă o secțiune superioară de culoare verde închis și un abdomen portocaliu roșiatic.

Culoarea ochilor variază foarte mult, de la argintiu / galben la portocaliu. Păsările care încă nu au ajuns la maturitate au ochii închiși la culoare. Acestea au o culoarea mai ștearsă de obicei, cu un gri mult mai deschis pe cap. Ciocul le este în general roz cu puțin gri. Pieptul și abdomenul sunt în continuare acoperite cu verde.

Nu se cunosc foarte multe mutații de culoare la acești papagali. Rareori s-au obținut papagali galbeni în captivitate.

Identificarea sexelor. Masculii și femelele arată la fel. Cu toate acestea, au fost dezvoltate teorii cu privire la identificarea acestora. Cele mai importante diferențe dintre masculi și femele sunt prezentate în continuare. V-ul verde de pe piept este de obicei mai lung la femele, terminându-se între picioare, în timp ce la masculi se termină mult mai sus, în partea de sus a pieptului. Capul și ciocul femelei sunt în general ușor mai mici și mai înguste decât cele ale masculilor. De asemenea, capul femelei este mai rotund în partea de sus, în timp ce masculul are un cap ușor mai teșit. Cozile de sub coadă sunt în general de culoare galben pur sau galben înspre verde în cazul femelelor și al păsărilor imature. Masculii maturi au în general mai mult verde în această zonă. Masculii sunt în general mai grei decât femelele.

Regnul: Animalia; Subregn: Chordata; Clasa: Aves; Ordinul: Psittaciformes; Familia: Psittacidae; Genul: Poicephalus; Specia Senegalus.

Personalitate:

Papagalii din specia Senegal sunt unele dintre cele mai populare păsări de companie din lume, acest lucru datorându-se în mare parte inteligenței și personalității calme, blânde. Comparat cu alți papagali de mărimea lor, Senegalii nu sunt deloc înșelători. Aceștia iubesc să li se acorde atenție, dar totodată sunt capabili să se întrețină singuri, ceea ce înseamnă că sunt mai ușor de întreținut și nu sunt atât de nevoiași. Majoritatea oamenilor îi preferă pentru mărimea lor compactă și comportamentul liniștit odată ce au ajuns adulți. Papagalii Senegal crescuți în captivitate sunt mult mai ușor de socializat decât cei aduși din sălbăticie. Aceștia pot să vorbească, dar sunt mult mai buni la imitarea sunetelor și la învățarea de noi trucuri. Vocile lor sunt moi și blânde, ușor de acceptat de urechea umană, fără să fie enervante, stridente sau gălăgioase așa cum majoritatea papagalilor sunt. Papagalii Senegal în general fluieră și murmură, iar vocile lor sună mai degrabă comic atunci când încearcă să imite vocea umană. Datorită mărimii lor și a vocii plăcute, papagalii Senegal se pretează foarte bine traiului în apartament. Nu au nevoie de atât spațiu cât au papagalii mai mari ca și mărime. Au în schimb nevoie de jucării, de lemn de preferat, precum și niște scărițe pe care să se cațere tot timpul. Le face o deosebită plăcere să mestece, să se legene și să se cațere. Papagalii Senegal sunt niște păsări foarte sociabile, dar totodată sunt independente, care nu solicită ca atenția stăpânilor să fie îndreptată înspre ei tot timpul. Sunt capabili să se joace singuri și să nu se plictisească. Totuși, au nevoie ca stăpânii lor să le arate că îi iubesc, acordându-le atenție pentru cel puțin o oră. Astfel, papagalii vor dezvolta o personalitate echilibrată și un comportament plăcut. Pot să trăiască excelent în cadrul familiilor cu copii și cu alte animale de companie, ceea ce încă o dată le ridică cota pentru animale de companie perfecte. Trebuie totuși să vă asigurați că s-a obișnuit cu toți membrii familiei, fără să îi permiteți să creeze o legătură strânsă cu o singură persoană.

Dresaj

Papagalii din specia Senegal sunt niște companion energici și plini de fericire, care își ajustează foarte ușor programul și obiceiurile la cele ale stăpânului lor. Sunt păsări sociabile care au nevoie de aproximativ o oră de joacă alături de stăpânii săi pentru a aprofunda legăturile dintre ei. Acest timp trebuie să fie împărțit între toți membrii familiei pentru că în caz contrar, papagalul poate să devină mult prea atașat de o singură persoană și chiar gelos și posesiv. Papagalii Senegal învață limbajul uman destul de ușor. Sunt capabili să construiască un vocabular destul de larg, iar unii dintre aceștia pot să prindă chiar și fraze și seturi de cuvinte. Odată ce s-a obișnuit cu un nou mediu înconjurător, respectiv cu noua casă, se poate trece la dresajul propriu-zis. Sesiunile de dresaj trebuie să fie ținute scurte și purtate într-un ambient calm, fără să existe alte distrageri. Multiple sesiuni de câte 5-10 pot avea un efect mult mai bun decât o singură sesiune lungă. Pedepsele nu sunt indicate pentru că îl vor speria și îl vor face să își piardă încrederea în stăpân.

Hrana:

Specia de papagali Senegal ar trebui să fie hrăniți cu semințe și cu mâncare proaspătă. Semințele și iarba reprezintă cea mai bună hrană pentru papagali, dar este bine de știut că dacă îl hrăniți doar cu semințe atunci riscați să îl îmbolnăviți. Semințele nu sunt bogate în vitamina A, motiv pentru care ar trebui să luați în considerare și alte tipuri de mâncare.

La magazinele de specialitate puteți să găsiți bare presate de semințe, cu aromă de miere, de fructe de pădure sau multe alte variante. Acestea sunt foarte îndrăgite de către papagalii din rasa Lovebirds. Pe lângă semințe, este indicat să îl hrăniți cu mâncare proaspătă, cum sunt legumele, fructele și fructele de pădure. Mere, morcovi, pere, porumb, broccoli, spanac sunt opțiuni foarte bune pentru hrana papagalului, acestea fiind foarte bogate în nutrienți. La fel ca și oamenii, nici papagalilor nu le place mâncarea care se îndepărtează de gustul ei original. Mâncarea procesată excesiv își pierde din valoarea nutritivă, conținând adeseori calorii care pot să ducă la creșterea în greutate. Nici mâncarea prăjită nu trebuie să existe în meniul papagalilor.

Boli si afectiuni curente:

Specia de papagali Senegal este predispusă la destul de multe probleme de sănătate, motiv pentru care trebuie să aveți tot timpul grijă de el și mai mult, trebuie să îl urmăriți tot timpul. Observându-l, veți putea să înțelegeți ceea ce transmite în diferite ipostaze. Dacă îl vedeți că bea prea multă apă, că nu mănâncă destul sau că mănâncă prea mult, că este prea slab sau prea gras, că este letargic, atunci cu siguranță există o problemă de sănătate și ar trebui să mergeți cu el la un medic veterinar.

Unele dintre problemele care pot să apară sunt următoarele:

– alergiile;

– căderea penelor;

– voma;

– constipația;

– îi curge nasul și dificultăți la respirație;

– probleme cu ciocul, cu picioarele sau cu ochii;

– pierderea echilibrului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close