Rezistă privirilor pofticioase – Intoxicația cu Ciocolată

2.7K

Un articol scris de Dr. Simona Macovei

Despre ciocolată, căței și pisici

Crăciunul se apropie și odată cu el singurul lucru care mai stă între noi și ciocolată sunt uneori doar crengile bradului. Rafturile, mesele, cadourile se transformă în mici stocuri dulci de toate formele și mărimile.

Cu toții știm acea privire pe care patrupezii noștri o afișează. Dacă adăugăm și o lăbuța ușor strecurată pe piciorul sau mâna noastră, pentru a ne face atenți la ei, universul se oprește și devenim hipnotizați.

Prinși în farmecul acestei scene, am împărți orice cu ei…chiar și ultimul pătrățel de ciocolată. – O tentatie uriașă, împotriva căreia trebuie să ne opunem ferm!

Deși omul are câteva elemente în comun cu familia canidelor, totuși acesta este unul dintre momentele în care biologia trage o linie de diferențiere.

Dacă pentru om ciocolata este o plăcere care ne bucură simțurile, pentru câini și pisici este otravă pură.

În ciocolată, cola, și anumite dulciuri pe baza de cacao, se găsește o substanță numită Teobromină, un alcaloid (baza vegetală) specific boabelor de cacao, toxic pentru organism.

Totuși se pare că specia noastră este mai norocoasă și se poate bucura de această plăcere a ciocolatei fără apariția consecintelor toxicologice.

De ce este periculoasă doar pentru ei, nu și pentru noi?

Aceast fapt se datorează diferenței de metabolizare și a suprafeței corporale.

Practic odată ingerată, organismul uman are capacitatea de a metaboliza rapid teobromina și drept urmare această substanță nu va rămâne în organism, pe de o parte, pe de altă parte cantitatea necesară atingerii pragului toxiciologic va fi insignifiantă, deci irelevantă din punct de vedere toxic.

Acest lucru nu se poate spune însă și despre organismul canin sau felin.

Ei nu au capacitatea de a o metaboliza la o rată suficient de relevanță. Deaceea teobromina va stagna suficient cât să fie asimilată treptat de organismul acestora.  Gradul de toxicitate va fi direct proporțional cu cantiatea consumată raportată la suprafață corporală.

Simptomatologie

Simptomele nu apar imediat după momentul ingerării ci vor trece ore, în general exprimarea lor are loc la 24h de ore și pot dura zile.

Semnele clinice depind de cantitatea și tipul de ciocolată ingerat.

Cele mai comune semne clinice sunt apariția vomei și a diarei, urmate de polidipsie (sete excesivă), poliurie (urinare excesivă), gâfâit, neliniște, și ritm cardiac accelerat.

În cazurile severe pot apărea și tremurături musculare, convulsii și insuficientă cardiacă.

În funcție de vârstă animalului și respectiv cantitatea și tipul de ciocolată consumat, poate apărea și moartea subită prin stop cardiac.

Acest lucru este întâlnit în special la câinii cu boli cardiace preexistente.

Prognotiscul poate fi agravat prin dezvoltarea pneumoniei de aspirație din vărsături (Pneumonia Ab Ingestis).

Care este cantitatea de ciocolată care dăunează câinilor?

Chiar și cea mai mică cantitate de ciocolată, ingerată poate “de poftă”  este periculoasă!

Gradul de toxicitate  va depinde de tipul de ciocolată și de mărimea câinelui, dar, de regulă, efectele toxice la câini apar la doze de teobromină de 20 miligrame pe kilogram/greutate corporală ,  semnele severe la 40-50 mg / kg și convulsii la 60 mg /kg.

De exemplu: dacă aveți un Labrador care cântărește 30 kg, 3000 mg de teobromină ar putea fi fatală.

Un baton de 500 de grame de ciocolată neagră sau 170 de grame de ciocolată de casă sau de gătit conține 3000 mg de teobromină.

Proprietarii ai căror câini au consumat 3,5 g de ciocolată neagră pentru fiecare 1 kg pe care îl cântăresc sau 14 g de ciocolată cu lapte pentru fiecare kg pe care îl cântăresc, ar trebui să se consulte cu medicul veterinar de urgență.

Deaceea este bine să nu oferiți deloc câinelui dumneavoastră ciocolată sau dulciuri din această gama.

Chiar și ciocolată albă asemenea multor dulciuri pot avea o cantiate suficient de mare de teobromină pentru a le da manifestări toxice; în majoritatea acestor produse sunt utilizate unturi pe baza de cacao sau extracte din boabe de cacao.

Nu subestimați curiozitatea câinilor și a pisicilor, respectiv caracterul lor de vânători.

Încercați să depozitați ciocolată și dulciurile în locuri neaccesbile acestora.

Ce facem dacă totuși câinele sau pisica au reușit să consume ciocolată?

  • Informați medicul veterinar.
  • Încercați să aflați care este greutatea animalului dumneavoastră,
  • Ce tip de ciocolată a consumat.
  • Care este cantiatea pe care a consumat-o

Toate aceste informații sunt foarte importante și vor trebui furnizate medicului veterinar, în funcție de acestea, putând fi calculată doză de toxicitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close