Ce vrea o pisica sa stii despre ea?

3.6K

Un articol scris de Dr. Simona Macovei

Ce vrea o pisica?

Este intrebarea cea mai generala pe care, oricine a avut sau a interactionat cu o pisica, a pus-o la un moment dat.

Pentru a da un raspuns la aceasta intrebare este necesar sa intelegem in primul rand particularitatile speciei, respectiv care sunt motivele ce stau in spatele comportamentului.

Intre timp va putem asigura doar ca puteti sta linistiti, pisicile nu vor sa cucereasca lumea (cel putin nu azi).

Pisicile ne aleg, nu noi le detinem – Kristin Cast

Chiar daca sunt animale solitare, au capacitatea de a se adapta convietuirii in cadrul unui grup restrans; familial, atunci cand nu exista problema hranei. Este practic o adaptare a pisicii domestice la viata din gospodarii.

Atunci cand pisica accepta convietuirea, va considera persoana ca parte din familie.

Se spune ca nimeni nu isi poate alege “familia” insa o iubim asa cum ne este dat.

Asadar, “tolerati” sau nu, legatura de atasament dintre noi si pisica va exista sincer.

In general, pisica isi va exprima afectiunea fata de noi prin diferite moduri:

  • Frecarea obrazului

La nivel facial se gasesc glande ce produc feromoni, care vor fi eliberati in momentul frecarii si transferati catre persoana sau lucrul fata de care  se intreprinde actiunea.

Comportamental pisica o va face doar fata de oamenii si lucrurile lor preferate, ca un semn de legatura, marcaj de includere si apartenenta in viata acesteia, sau ca o invitatie la socializare.

  • Iti ofera „ingrijire”

Pisicile petrec foarte mult timp din zi toaletandu-se.

In momentul in care se simt confortabil cu o alta pisica sau persoana, vor simti nevoia sa ii „toaleteze”. Mai exact ne va linge si/sau mangaia usor cu labuta.

Acest comportament denota relaxarea pisicii si incredere. Prin tot procesul in sine, sceptica pisica isi “lasa mirosul” asupra noastra.

Acest lucru reprezinta modalitatea sa de a marca si recunoaste membrii pe care ii considera familie; fie ca vorbim despre familia genetica – “de sange” fie ca vorbim despre familia adoptiva – noi.

  • Clipitul lent catre noi

Acesta este cel mai bun indicator si modul sau de a ne arata ca are incredere si se bucura de compania noastra.

Se mai numeste si “sarutul de pisica” si poate fi o actiune reciproca.

Daca vrem sa ii transmitem acelasi lucru o putem face si noi ca raspuns.  Pur si simplu o privim in ochi si clipim lent.

  • Statul pe spate

Atunci cand pisica sta pe spate aratandu-ne abdomenul, este un mod de a spune ca are incredere in noi.

In general, pozitia care implica statul pe spate si descoperitul organelor vitale, in natura este un semn de incredere, submisivitate, fiind o declaratie autentica asupra faptului ca nu numai ca nu se intentioneaza un atac insa din contra, se descopera fragilitatea.

Asadar acest gest trebuie luat ca pe un veritabil compliment!

Cum raspundem pisicii noastre?

Cea mai naturala si abordabila cale de comunicare in lumea animalelor va ramane, in principal, limbajul semnelor.

Putem aborda acest limbaj pur si simplu imitand la randul nostru gesturile lor de afectiune, astfel oferim un raspuns similar:

  • Clipitul lent asupra lor = “Te iubesc”, “Am incredere in tine”
  • Toletarea pisicii in momentele oportune, in care aceasta ne lasa de inteles ca este dispusa. Pisicile isi petrec 30% din viata ingrijindu-se. Putem utiliza o perie, o manusa sau pur si simplu o mangaiere.
  • Timpul petrecut impreuna. Joaca. Sunt procese ce vor crea o legatura solida intre noi si pisica.In calitate de vanatori inraiti vor aprecia orice joc implica urmarire, alungare sau capturare. Cel mai indicat joc este cel cu un laser sau undita in care pisica isi poate antrena atat concentrarea si sistemul nervos cat si motricitatea, sistemul scheleto-muscular.Ideal este ca la sfarsitul sesiunii de joaca sa punctati laserul asupra unei mici recompense sau jucarii. Acest final ii va da satisfactie, care se va traduce la nivel psihic ca placere, tot odata ajutand si la antrenarea si eliberarea de neurotransmitatori responsabili de starea de bine si mentinerea sanatatii sistemului nervos.In cazul in care folositi o undita, este recomandat ca la final sa lasati pisica sa intre in posesia jucariei de la capatul acesteia, fiind echivalentul recompensei.

În vechime pisicile erau venerate ca zei; nu au uitat acest lucru. – Terry Pratchett

Pisica, una dintre cele mai populare specii de animale de companie din lume, ramane o sursa de fascinatie nesfarsita pentru umanitate.

De la Egipt si Asia Mica unde erau considerate animale sfinte, in numele carora se inaltau temple, trecand la expansiunea lor pe teritoriul Italiei si apoi in restul Europei – pana la masa noastra proaspat curatata din bucatarie – imaginea pisicii a fost o sursa de simbolism pentru mister si curiozitate.

Lasati cainii sa latre, rege este leul

Pisica domestica descinde din pisica salbatica. In natura aceasta este un animal de prada solitar.

Practic asta inseamna ca modul de hranire se desfasoara prin procesul de vanatoare care, spre deosebire de alte specii, se va desfasura individual, nu in grup, pe baza “atacului supriza”.

De aici si caracterul independent al pisicii noastre si afinitatea pentru locurile la inaltimi, cat mai stramte, de unde poate avea o imagine cat mai completa asupra teritorului dat dar in acelasi timp a – si pastra discretia.

De aceea atunci cand alegem un culcus pentru pisica noastra, recomandarea este sa optam pentru cele tip: vizuina, cutie, iglu, fiind in concordanta cu nevoile si comportamentul natural al speciei. In egala masura, din aceleasi motive, se recomanda si optarea pentru un ansamblu de joaca tip “copac”.

Pisica – stapana casei

O alta trasatura ce deriva din aceasi origine, este caracterul teritorial.

Pisicile vor stabili un teritoriu care va fi definit astfel incat conflictul cu alte pisici sa fie evitat.

Teritoriul va consta in general intr-o zona centrala sau vizuina unde se va simti suficient de in siguranta pentru a dormi, manca, a se juca si implicit a se bucura de interactiuni sociale.

Acest punct va fi centrul ariei alese, in jurul careia va exista teritoriul pe care pisica il va proteja activ. Dincolo de acesta se va afla zona de vanatoare care va fi constituita din intinderea zonei pe care pisica o va cutreiera.

In natura, vor exista teritorii care se vor suprapune. Suprapunerea va fi considerata zona neutra.

Practic, aceasta zona va fi de conventie intre pisici pentru a se intalni fara a se ataca. In general, este zona in care ele vor interactiona in vederea montei dar nu numai.

Pisica isi va cunoaste in amanunt teritoriul si absolut tot ceea ce implica acesta, de aici si curiozitatea pisicii asupra oricarui lucru nou introdus sau adus in casa, respectiv reticenta acesteia si aparitia stres-ului la unii indivizi atunci cand facem modificari.

Teritoriul unei pisici crescute in casa va corespunde cu zonele in care aceasta are acces.

De aici si recomandarea ca atunci cand plecam sau lasam pisica singura sa incercam pe cat posibil sa nu ii periclitam accesul asupra zonelor sale, pentru a-i mentine confortul.

Putem opta chiar pentru o usita speciala care ii va favoriza trecerea dintr-o incapare in alta.

Curios ca o pisica

Fara nici un motiv aparent vedem cum obiecte aleatorii de pe masa sau mobila zboara sub privirea agera, impinse de o labuta curioasa…

Acest “hobby” al pisicii nu este nimic altceva decat curiozitate pura, care uneori poate fi asociata cu plictiseala.

Este doar o modalitate de a se auto-stimula atunci cand are nevoie.

Putem sa ne salvam de la aceste mici frustrari pe care ni le poate creea, prin a investi in jucarii noi intersante, care ii pot concentra atentia si motricitatea sau prin ne juca mai mult timp impreuna.

Timpul recomandat de joaca impreuna cu companionul nostru felin este de 30 de minute minim, pe zi.

Timpul petrecut cu pisicile nu este niciodata pierdut – Sigmund Freud

In concluzie: pisica isi va iubi proprietarul caruia ii va arata afectiunea in moduri diferite. Ca in orice relatie care implica afectiune si iubire neconditionata, isi va dori acelasi lucru din partea noastra.

La acesta dorinta mai adaugam si respectarea nevoilor sale particulare, confort si intelegere.

Practic putem afirma ca pisica noastra nu vrea nici mai mult, nici mai putin fata de ceea ce ne dorim cu totii pentru noi: respect, intelegere, afectiune si o convietuire in armonie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close