Rasa Retriever cu Blana Netedă

1.3K

canvas_retriever_blana_neteda.jpg

Informaţii generale:Retriever-ul cu blana netedă a fost creat cu scopul de a fi un câine de vânătoare agil și plin de entuziasm. Era în special folosit pentru speriatul păsărilor și pentru aducerea acelora doborâte de vânătorii din Marea Britanie. Rasa a fost dezvoltată prin încrucișări între Newfoundland și diferite tipuri de setteri, de câini ciobănești, de spanieli și de câini de apă. Încrucișările cu marele și negrul Newfoundland au dus la schimburi între Marea Britanie și America de Nord, devenind în timp parte dintr-un grup de câini denumiți Labrador. Mai erau de asemenea numiți St John Newfoundland, Micul Câine Labrador și Lesser Newfoundland. Totuși, acești câini nu ar trebui să fie confundați cu Labradorul Retriever de astăzi, pentru că diferă din punct de vedere atât al mărimii, cât și al structurii și a blănii. Abia în anii 1860 crescătorii au început să facă distincția între Retriever-ul cu Blana Ondulată și Retriever-ul cu Blana Netedă. Începând cu anul 1864, două cățele, Old Bounce și Young Bounce au primit statutul de fondatoarele rasei cunoscută ulterior ca și Retriever cu blana netedă. Clubul Kennel din Anglia a fost fondat în anul 1873, iar în următorul an, rasa Retriever cu blana netedă a intrat în înregistrările clubului. A urmat o perioadă în care această rasă a câștigat o popularitate imensă și rapidă, atât în ceea ce privește concursurile de teren, cât și în concursurile de aspect. În anul 1900, un Retriever cu blana netedă, de culoarea ficatului, a câștigat cele mai înalte onoruri ale Societății Retriever-ilor, ceea ce a adus totodată și acceptarea acestei mai puțin iubite culori.  Rasa Retriever cu blana   Nume: Retriever cu blana netedă

Originea: Anglia

Grupa: Câini retrieveri

 


Inaltime: Femela 55 – 60 cm, Mascul 57 – 62 cm

Greutate: Femela 27 – 30 kg, Mascul 28 – 32 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 12 ani

Culoare: negru, roșu-închis

Temperament:  Deși această rasă este una prietenoasă și sociabilă și se înțelege perfect cu alte animale domestice, modul lor copilăresc și nivelul ridicat de energie nu îi recomandă pentru cei care nu au mai avut câini.

Dresaj:  În timp ce Golden Retriever-ul este visul oricărui dresor, câinele din rasa Retriever cu blana netedă nu este un câine care să facă față cu bine dresajului.

Caracteristici distinctive: Distinctiv la această rasă este capul, care este lung și ”dintr-o singură bucată”, deoarece totul se îmbină perfect.

netedă au pierdut mult din popularitate în timpul celor două Războaie Mondiale, deși au existat destul de mulți crescători care au încercat din toate puterile să salveze rasa. În anul 1950, rasa Retriever cu blana netedă și-a făcut loc și în registrele Clubului Kennel American. Au urmat anii 1960 cu o ușoară creștere în popularitate, după care rasa s-a stabilizat.

Descriere fizică:

Rasa Retriever cu blana netedă conține câini puternici dar totodată eleganți, niciodată neîngrijiți, fiind una dintre cele mai puternice specimene dintre rasele de retriever. Este de mărime medie înspre mare, puțin mai lung decât este înalt și cu o consistență moderată. Distinctiv la această rasă este capul, care este lung și ”dintr-o singură bucată”, deoarece totul se îmbină perfect. Botul este lung și trapezoidal, cu nasul pronunțat, de obicei având culoarea blănii. Un alt aspect distinctiv sunt urechile care sunt mari, pornind din partea de sus a capului și purtate atârnând. Coada este dreaptă și ținută într-o poziție puțin peste linia spatelui. Mersul îi este lung și eficient. Blana îi este deasă și dreaptă, de o lungime medie, având rolul de a-i oferi protecție fără să îi adauge greutate. Aceste atribute au dus la apariția acestui vânător atletic și foarte adaptabil.

Personalitate:

Retriever-ul cu blana netedă va rămâne mereu un cățel, exultând de fericire și de energie. Adoră oamenii și îi vor întâmpina pe fiecare persoană pe care o întâlnesc ca și când aceasta ar fi cel mai bun prieten al său, ceea ce îi face să fie niște câini de pază ineficienți. Câinele din rasa Retriever cu blana netedă este un câine atletic, căruia îi place sportul, și pe care vânătorii îl pot folosi pentru a vâna atât pe pământ cât și pe apă. După o zi de vânătoare sau de joacă cu copiii în spatele curții, câinele Retriever cu blana netedă se va transforma într-un câine de ținut în brațe, motiv pentru care să nu vă mirați dacă îl veți găsi sub cearceafuri, dormind. Deși această rasă este una prietenoasă și sociabilă și se înțelege perfect cu alte animale domestice, modul lor copilăresc și nivelul ridicat de energie nu îi recomandă pentru cei care nu au mai avut câini. Persoanele care nu sunt active ar trebui să stea departe de această rasă. Rasa Retriever cu blana netedă sunt plini de energie, acesta dovedindu-vă deseori că este capabil de eforturi susținute. În general reușesc să se stăpânească în interior, dar dacă sunt ținuți prea mult, și dacă nu își primesc doza zilnică de exerciții, el va începe să roadă tot ce prinde în cale. Persoanele care locuiesc într-un apartament ar trebui să adopte această rasă doar dacă pot să îi ofere cel puțin o oră de plimbare și de exerciții pe zi. Familiile active sunt ideale pentru această rasă. Retriever-ul cu blană netedă se va plimba, va alerga și vă va însoți în drumeții, precum și în mersul cu bicicleta. Mulți dintre câinii din rasa Retriever cu blana netedă nu își pierd exuberanța copilăriei decât după ani buni. Acest lucru înseamnă că nu vor înceta niciodată să sară  și să îi întâmpine exuberant pe cei care intră în casă. Pentru a nu avea probleme din acest punct de vedere, este indicat să îl dresați. Câinii din această rasă au obiceiul să bage orice în gură. Dacă va reuși să cuprindă obiectul, atunci cu siguranță îl va lua și îl va duce. De asemenea, are obiceiul să vă prindă de mână sau de mânecile hainei. Din nou este nevoie de dresaj și de multe jucării cu care să își piardă timpul. Roaderea obiectelor apare atunci când este lăsat mult timp singur, Retriever-ul cu blana netedă ajungând chiar la depresie dacă nu i se acordă atenție. Din acest motiv, această rasă este indicată pentru persoanele cu un program flexibil și pentru cei care stau  mult timp acasă.

Dresaj

Câinii din rasa Retriever cu blana netedă arată la fel ca și un Golden Retriever, dar întunecat la culoare. Totuși, nu vă lăsați înșelați de aparențe. În timp ce Golden Retriever-ul este visul oricărui dresor, câinele din rasa Retriever cu blana netedă nu este un câine care să facă față cu bine dresajului. Sunt capabili să asculte, dar totodată le place să testeze limitele. Multă răbdare și un temperament fără fluctuații sunt importante atunci când se muncește cu un Retriever cu blana netedă. Cu disciplina nu veți rezolva nimic, ceea ce înseamnă că răsplătirea unui comportament corect cu afecțiune și multe bunătăți va fi principalul mod de abordare.

Toaletaj:

Această rasă este una dintre acelea care nu necesită prea multă îngrijire. Totuși, în perioada în care își schimbă blana este indicat să îl periați zilnic pentru a nu lăsa păr peste tot. Puteți de asemenea să îi aranjați și să îi neteziți blana din zona urechilor, picioarelor, a burții și a cozii. Îmbăierea este necesară doar ocazional.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunerile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Retriever cu blana netedă este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

luxația patelară reprezintă o deplasare a două oase articulate, aflate în spatele genunchiului și care determină o pierdere a suprafeței de contact. La rasele mici această luxație apare sub forma unei diformități a tibiei sau a femurului.  Câinele va începe să șchiopăteze și  în funcție de gravitate poate să ajungă și la intervenție chirurgicală;

– limfosarcomul apare sub formă de limfoganglioni submaxilari, inghinali, prescapulari. Este o tumoare care poate să afecteze organe ca splina, ficatul, tiroida, stomacul și rinichii;

– alte tipuri de tumori, cum este adenocarcinomul (tumoare epitelială malignă), fibrosarcomul osos (neoplazie ce se dezvoltă din celulele fibroblastice ale țesutului conjunctiv interstițial al osului), hemangiosarcomul (tumoare malignă din jurul vaselor sanguine), melanomul (cancer de piele format din înmulțirea dezorganizată a celulelor care produc pigment în piele), osteosarcomul (cel mai întâlnit tip de cancer osos malign).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close