Rasa de Papagali Black Lory

1.9K
Informaţii generale:

Rasa de Papagali Black Lory (Chalcopsitta Atra), este cel mai puțin colorat membru al raselor de papagali, care de altfel sunt recunoscute pentru coloritul lor exotic. Acest papagal face un contrast puternic față de restul papagalilor. Faptul că nu este colorat îl face totodată să fie și prea puțin apreciat de către iubitorii de păsări. Lipsa coloritului, respectiv lipsa aprecierii este un aspect regretabil pentru că papagalul acesta este cel puțin la fel de interesant ca și ceilalți. Rasa de papagali Black Lory a apărut în partea cea mai vestică a insulei Papua de Vest, în partea Indoneziană a Noii Guinee. Acești papagali mai pot fi găsiți de asemenea pe insula Misool (provincia Maluku), Batanta (provincia Papua) și Salawati (Papua de Vest), în apropierea coastei. Habitatul natural al acestei rase este în general plantațiile din apropierea coastelor, savanele acoperite de iarbă și marginile pădurilor. De asemenea, se găsesc și în zonele acoperite de mangrove, în pădurile de palmieri, mlaștinile cu apă proaspătă și în general toate pădurile din zonele menționate mai sus. În Anglia, rasa de papagali Black Lory a fost importat pentru prima dată în anii 1970. Până în acest an, doar câteva specimene ocazionale au fost importate

  Nume: Black Lory (Chalcopsitta Atra)

Originea: Papua Noua Guinee (Indonezia)

Grupa: de dimensiuni mari

Speranta medie de viata: până la 10 – 15  ani

Inaltime: 30 cm

Culoare: negru

Temperament:  Pot să fie niște păsări foarte comice, care vă vor face să zâmbiți. Uneori îl veți vedea cum se acoperă cu o pătură atunci când vrea să doarmă; mai are obiceiul să doarmă pe spate.

Dresaj:  Este indicat ca atunci când începeți programul de dresaj să îi luați toate obiectele din jurul lui sau din cușcă, pentru a nu-i distrage atenția.

Caracteristici distinctive: Corpul îi este acoperit de pene care creează un tipar vălurit, iar atunci când se scutură sau vrea să își impresioneze partenera, papagalul își va zburli penele. Ochii îi sunt rotunzi și portocalii, contrastând puternic cu culoarea neagră.

la nivelul întregii Europe. La acea vreme erau niște papagali rari. Ulterior, au început să apară tot mai mulți pe piața din Europa, fiind aduși de negustori din Singapore, care au făcut implicit ca prețurile să scadă. Majoritatea păsărilor aduse erau foarte nervoase și au avut nevoie de mulți ani pentru a se obișnui în captivitate. În marea lor majoritate erau adulți prinși direct din sălbăticie și care un au reușit să se adapteze în noul mediu. Foarte mulți dintre papagalii aduși au pierit în primele luni. La finalul anilor 1980, câțiva negustori Europeni au încercat să aducă foarte mulți papagali în Europa, folosindu-se de faptul că prețurile în Asia erau foarte mici. În această perioadă, 1987 – 1990, aproape 3000 de papagali din rasa Black Lory au fost exportați din Indonezia. Nu toți au ajuns în Europa și se crede că din acest număr foarte mare, la ora actuală mai trăiesc foarte puțin (câteva zeci). Această afacere a fost una care a cauzat o rată a mortalității foarte mare în rândul papagalilor din rasa Black Lory, dar și multă suferință. Din fericire, importul acestor păsări în zona Europeană a fost interzis în anul 1991. Rosemark Low, din Anglia a fost persoana care a încercat să dezvolte această rasă în Anglia. Primele încercări de reproducere a acestor păsări au fost în anii 1975, când Rosemark a reușit să obțină un mascul sănătos, al cărui parteneră murise. La acel moment, ea avea trei femele. Noul venit a fost pus într-o cușcă cu o femelă și doi ani mai târziu cei doi au reușit să se reproducă. Aceasta a fost prima dată când această specie a fost încrucișată în Anglia, de la încercarea lui EJ Brook în anul 1909.

Descriere fizică – taxonomie:

Papagalii din rasa Black Lory au o înălțime de aproximativ 30 cm și sunt o raritate în lumea papagalilor, având penajul aproape în totalitate negru. Interiorul penelor cozii sunt roșii și galbene. Papagalii tineri prezintă câteva pene de culoare roșiatică printre cele negre. Interiorul aripilor au o culoare ușor maronie. Acești papagali pot să fie foarte ușor confundați cu o cioară, singura diferență fiind ciocul încovoiat. Corpul îi este acoperit de pene care creează un tipar vălurit, iar atunci când se scutură sau vrea să își impresioneze partenera, papagalul își va zburli penele. Ochii îi sunt rotunzi și portocalii, contrastând puternic cu culoarea neagră. De asemenea, poate să aibă ochii mai închiși la culoare. Zona de piele fără pene din zona ochilor este în general albă, urmând să se închidă la culoare pe măsură ce papagalul crește și devine adult. În general sunt câteva pene de culoare roșiatică în zona urechilor. La păsările ținute în exterior, pielea din jurul ochilor va deveni gri la aproximativ patru luni după ce părăsesc cuibul. În cazul păsărilor ținute în casă, fără expunere la soare, pielea din jurul ochilor s-ar putea să rămână albă. Ciocul este puternic, negru și încovoiat. Picioarele și ghearele îi sunt de asemenea negre.

Din punct de vedere al taxonomiei, papagalul din rasa Black Lory face parte din Familia Loriidae, Genul Chalcopsitta (Engleză: Glossy Lory; Olandeză: Glanslori; Germană: Glanzlarios; Franceză: Lori Eclat), Specia Chalcopsitta Atra Atra (Engleză: Black Lory; Olandeză: Zwarte Lori; Germană: Schwarzlori; Franceză: Lori Noir). Sub-Speciile sale includ și bernsteini, atra, insignis, spectabilis.

 

Personalitate:

Papagalii din rasa Black Lory sunt cunoscuți ca fiind niște papagali foarte jucăuși și care consideră orice obiect pe care îl au în preajmă, o jucărie. Pot să fie niște păsări foarte comice, care vă vor face să zâmbiți. Uneori îl veți vedea cum se acoperă cu o pătură atunci când vrea să doarmă; mai are obiceiul să doarmă pe spate. Tocmai datorită acestei capacități de a întreține atmosfera, sunt considerați și foarte apreciați ca și animale de companie. Au nevoie de o cușcă mare pentru că sunt niște păsări foarte active, o cușcă plină cu obiecte și cu jucării care să îi țină mintea ocupată. Le plac foarte mult jucăriile care formează un puzzle. Deși în general ei vor discuta într-o manieră ușoară, puțin înaltă cu stăpânul sau cu cei care sunt în preajmă, au și momente în care chemările lor sunt foarte puternice, lucru care poate să deranjeze vecinii. În ceea ce privește îngrijirea acestor papagali, se știe faptul că sunt foarte atente și cer multă atenție la îngrijire, care va conține băi zilnice și o dietă atent aleasă. În ciuda acestei atenții pe care trebuie să i-o acordați, natura lor jucăușă și afectivă le va umple inima de bucurie proprietarilor lor. Papagalii din rasa Black Lory pot să arate și semne de agresivitate, inclusiv mușcat, atunci când teritoriul lor sau jucăriile lor au fost invadate. Acest comportament nu trebuie să fie pedepsit, ci înțeles. Dacă îl veți pedepsi, s-ar putea ca în continuare comportamentul papagalului să se înrăutățească. În perioada de reproducere femela va face două ouă, iar perioada de incubare este de 24 de zile, iar primul ou va oferi primul papagal după 25 de zile. Doar femelele clocesc ouăle, dar în mare parte din aceste zile, masculii le însoțesc. Puii proaspăt ieșiți din ou cântăresc aproximativ 6 g. Ulterior, cuibul trebuie curățat și schimbat de câteva ori pe săptămână, în funcție de numărul de pui. Masculii pot să fie gălăgioși și agresivi atunci când au pui în cuib și cineva încearcă să intre acolo. Tinerii pui vor sta aproximativ zece sau unsprezece săptămâni în cuib. Femela va începe să se ouă în jurul vârstei de patru ani.

Dresaj

Papagalii din rasa Black Lory pot să fie dresați, dar necesită multă răbdare și multă atenție. Este indicat ca atunci când începeți programul de dresaj să îi luați toate obiectele din jurul lui sau din cușcă, pentru a nu-i distrage atenția. Papagalul va trebui să fie recompensat cu bunătăți, în principal cu nectar. Din acest motiv, este indicat să identificați un program de dresaj pentru papagalul Lovebird. Indiferent dacă aveți papagalul de o zi sau de câțiva ani, programul de dresaj vă va ajuta foarte mult. Puteți să căutați informații de dresaj și pe internet, unde există numeroase filmulețe care arată metode utile și simple de aplicat, prin care să vă dresați papagalul.

Hrana:

Papagalilor din rasa Black Lory le place foarte mult mixtura de nectar, care conține glucoză, extract de malț, lapte condensat și cereale. De asemenea, la acestea mai pot să fie adăugate și semințe de cereale. Pe lângă nectar, acestor papagali li se poate oferi și fructe cum sunt perele, merele și portocalele. Cele mai apreciate fructe sunt strugurii. Nu este foarte atașat de legume, dar nu refuză porumbul, frunzele verzi, morcovii.

La magazinele de specialitate puteți să găsiți bare presate de semințe, cu aromă de miere, de fructe de pădure sau multe alte variante. Pe lângă nectar puteți să îl mai hrăniți cu mâncare proaspătă, cum sunt legumele, fructele și fructele de pădure. Mere, morcovi, pere, porumb, broccoli, spanac sunt opțiuni foarte bune pentru hrana papagalului, acestea fiind foarte bogate în nutrienți. La fel ca și oamenii, nici papagalilor nu le place mâncarea care se îndepărtează de gustul ei original. Mâncarea procesată excesiv își pierde din valoarea nutritivă, conținând adeseori calorii care pot să ducă la creșterea în greutate. Nici mâncarea prăjită nu trebuie să existe în meniul papagalilor.

Boli si afectiuni curente:

Rasa de papagali Black Lory este predispusă la destul de multe probleme de sănătate, motiv pentru care trebuie să aveți tot timpul grijă de el și mai mult, trebuie să îl urmăriți tot timpul. Observându-l, veți putea să înțelegeți ceea ce transmite în diferite ipostaze. Dacă îl vedeți că bea prea multă apă, că nu mănâncă destul sau că mănâncă prea mult, că este prea slab sau prea gras, că este letargic, atunci cu siguranță există o problemă de sănătate și ar trebui să mergeți cu el la un medic veterinar.

Unele dintre problemele care pot să apară sunt următoarele:

– alergiile;

– căderea penelor;

– voma;

– constipația;

– îi curge nasul și dificultăți la respirație;

– probleme cu ciocul, cu picioarele sau cu ochii;

– pierderea echilibrului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close