Rasa de iepuri Gigant de Angora

1.9K
Informaţii generale:

Undeva în jurul anilor 1930, crescătorii de iepuri Angora din cadrul Zentralverband Deutsches Kanichenzuchters (ZDK), în parteneriat cu Centrul Federal de Cercetări în Agricultură au început un program de îmbunătățire a producției de lână a iepurilor Angora. Au fost setate obiective clare în ceea ce privește producția de lână și tipul corpului. Pe măsură ce aceste obiective erau atinse, urmau să fie impuse altele noi, având la bază evoluția. La bază, au utilizat ca punct de pornire iepurii pe care îi cunoaștem ca și Angora Englezesc, reușind ca plecând de la 240 grame de lână per iepure, să obțină în anul 1990 nu mai puțin de 2,2 kg lână. În anul 1934 primele reglementări cu privire la testări au fost realizate, astfel că se realizaseră condiții optime pentru colectarea datelor, evaluarea stocului de angora și îmbunătățirea tehnicilor de reproducere. Pentru a stabili în mod corect strategia lor de îmbunătățire a rasei Angora, crescătorii din Germania au fost nevoiți să definească foarte bine tipul corpului, producția de lână și calitatea acesteia. Textura lânii iepurilor din Germania ar trebui să fie ondulată și egală ca și lungime pe toată suprafața corpului. În anul 1985, Louise Walsh a prezentat un iepure din rasa Angora în cadrul Convenției Naționale a ARBA. Aceasta l-a prezentat ca fiind un Angora ”Comercial”. Iepurele nu a reușit să fie acceptat

  Nume: Gigant de Angora

Originea: America

Grupa: Iepuri de dimensiuni mari / semi-arcuiți

Greutate: Peste 4 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: alb

Temperament:  Sunt iepuri în general blânzi, tocmai pentru că au fost crescuți ca și animale comerciale. Aceasta înseamnă că sunt obișnuiți cu tunsul blănii, motiv pentru care vor sta cuminți și vor aștepta ca întregul proces să fie finalizat.

Status rasă:  Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, rasa de iepuri Gigant de Angora se află pe numărul doi pe lista speciilor celor mai rare, fiind a doua cea mai rară specie de iepuri după Iepurele American.

Caracteristici distinctive: Urechile ar trebui să le fie ridicate, cu cavitățile orientate înspre în față și cu smocuri de blană în vârf. Aspectul general este de un bulgăre de zăpadă, această rasă de iepure fiind cunoscută ca și una căreia îi lipsește pigmentul de culoare.

nici în cadrul convenției din anul următor, 1986. După ce a fost prezentat din nou în anul 1987, Comitetul Convenției a hotărât ca numele acestei rase să fie ”Gigant de Angora”. În anul 1988 Rasa Gigant de Angora a fost acceptat de către ARBA ca și rasă distinctă. Într-un articol intitulat ”Gigant de Angora – Nu Angora German” publicat în Newsletterul Clubului Național de Crescători de Iepuri Angora, în anul 1991, Louise Walsh a prezentat o clarificare succintă: ”…Gigantul de Angora este un iepure mai mare decât Angora German. În timpul anilor de dezvoltare ai acestei noi rase, am mixat iepurii comerciali cu părul scurt și colorat cu French Lop și Gigant Flamand.” Verificarea documentelor și a pedigree-urilor pentru determinarea originilor liniei de iepuri Germani pe care Louise Welsh i-a inclus în realizarea aspectului actual al rasei Gigant de Angora, a arătat că nu a avut nevoie de mai mult de șase ani pentru a obține această rasă. În timp ce rasa Gigant de Angora a fost acceptată de către ARBA, alți crescători au rămas fideli producției de iepuri Angora așa cum a fost realizată în Germania. Constituită în anul 1987, Asociația Internațională a Crescătorilor de Iepuri German Angora au acceptat standardul Angora prezentat de ZDK .

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Gigant de Angora are un tip de corp comercial, cu o blană extrem de densă. Capul are o formă ovală, ceea ce înseamnă că este mai larg în zona craniului, a frunții, și mai îngust în zona botului. Iepurele din rasa Gigant de Angora are smocuri de blană pe frunte și pe obraji. Urechile ar trebui să le fie ridicate, cu cavitățile orientate înspre în față și cu smocuri de blană în vârf. Aspectul general este de un bulgăre de zăpadă, această rasă de iepure fiind cunoscută ca și una căreia îi lipsește pigmentul de culoare. Este o rasă de culoare albă, cu ochii roșii. Revenind la urechi, acestea prezintă un pigment rozaliu în interior, acolo unde pielea nu este acoperită cu blană. Blana iepurilor Gigant de Angora prezintă trei tipuri de textură. Blana interioară este cea dominantă în detrimentul celorlalte două tipuri de blană. Aceasta ar trebui să fie de finețe medie, moale, delicată și cu o ușoară strălucire. Tipul de blană Awn Fluff (mustața-puf) este formată din fire de păr mai puternice, formând o lână văluroasă. Acest tip se găsește între blana interioară și firele externe, cunoscute ca și fire de protecție. Acestea din urmă sunt formate din fire drepte, puternice și care ies deasupra blănii, trebuind să fie prezente și evidente. Masculii și femelele junioare trebuie să fie sub vârsta de șase luni și să aibă cel puțin o greutate de 2 kg. Iepurii aflați între șase și opt luni de viață se numesc intermediari, iar cei care sunt seniori trebuie să fie trecuți de 8 luni. Aceștia trebuie să cântărească cel puțin 4 kg. Masculii seniori trebuie să aibă o greutate de cel puțin 4,5 kg.

Personalitate:

Iepurii din rasa Gigant de Angora sunt crescuți pentru lâna lor, aceștia rareori fiind animale de companie. Din acest motiv, socializarea este importantă doar pentru a-i învăța cu prezența omului și a foarfecei sale. La fel ca orice rasă de iepuri Gigant, și Gigantul de Angora crește destul de greu. Unei femele senior îi ia în general mai mult de un an pentru a ajunge la maturitate, atât din punct de vedere psihic, cât și din punct de vedere al greutății și mărimii. În ceea ce privește masculii, acestora le ia de obicei un an și jumătate pentru a ajunge la maturitate. Sunt iepuri în general blânzi, tocmai pentru că au fost crescuți ca și animale comerciale. Aceasta înseamnă că sunt obișnuiți cu tunsul blănii, motiv pentru care vor sta cuminți și vor aștepta ca întregul proces să fie finalizat.

Hrana și cușca

Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. Alte frunze de verdețuri, în special legume, sunt esențiale pentru sănătatea iepurelui, fiind necesare ocazional pentru a preveni eventuale derapaje digestive. De dragul varietății puteți să îi oferiți și bunătăți cum sunt morcovi, piersici, pere, mere, prune, căpșuni sau alte fructe. Trebuie totuși să fiți atenți când îl hrăniți cu fructe pentru că acestea pot să fie bogate în zaharuri. Crescătorii de iepuri în scopuri comerciale mai adaugă și alte elemente nutritive dietei zilnice. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Gigant de Angora sunt, după cum le spune și numele, iepuri de dimensiuni mari. Mai mult, aceștia sunt crescuți în scopuri comerciale, nu ca și animale de companie. Astfel, este indicat ca acest iepure să fie ținut în cuști amenajate în afara casei, cuști care să poate să îl ferească de razele puternice ale soarelui sau de temperaturile extreme ale iernii. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Dacă este ținut în cușcă, aceasta ar trebui să fie de cel puțin cinci ori mărimea corpului iepurelui și să îi permită să stea relaxat în picioare. Nu este indicat ca podeaua cuștii să fie realizată din sârmă pentru că iepurele ar putea să își prindă picioarele în ochiurile de sârmă. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Gigant de Angora au nevoie de o îngrijire specială datorită lungimii impresionante a lânii acestora. Cu excepția cazului în care vă prezențați cu el la concursurile de profil, îngrijirea lânii trebuie să fie făcută cel puțin săptămânal. Acești iepuri obișnuiesc să își schimbe blana aproape în fiecare trimestru din an. În această perioadă trebuie să îl periați mai des, pentru a evita încâlcelile. În restul timpului, periatul trebuie să fie realizat cât mai consistent, pentru a nu permite firelor de păr să se încâlcească, ceea ce ar face recoltarea blănii mai dificlă. De asemenea, scurtarea blănii are rolul de a evita formarea bilelor de blană pe care iepurele le înghite de fiecare dată când își face singur toaletajul. Iepurii juniori au nevoie de mai multă îngrijire decât cei seniori pentru că au o blană mai fină, mai sensibilă. Există destul de multe instrumente care pot fi folosite pentru îngrijire. Se pot folosi perii, pieptene și chiar și un uscător de păr poate să fie folosit pentru a da volum blănii.

Scopul și statusul rasei:

Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, rasa de iepuri Gigant de Angora se află pe numărul doi pe lista speciilor celor mai rare, fiind a doua cea mai rară specie de iepuri după Iepurele American. Cu toate că este o rasă cu un istoric relativ recent, de doar câteva decade, se depun eforturi pentru a se menține și dezvolta rasa. Gigantul de Angora este o rasă comercială, crescută pentru lâna pe care o produce și care adeseori poate să ajungă la peste 2 kg la un singur iepure.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte rase de iepuri, și rasa Gigant de Angora poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close