Rasa Cocker Spaniel American

2K

canvas_coker

Nume: Cocker spaniel american

Originea: Spania

Grupa: Graupa VIII – Câini de vânătoare

 

Inaltime: Femela 34 – 37 cm, Mascul 37 – 40 cm

Greutate: Femela 11 – 13 kg, Mascul 11 – 13 kg

Speranta medie de viata: 12 – 15 ani

Culoare: negru, alb, alte culori pline

Temperament:  jucăuș, prietenos, iubitor

Dresaj: Sensibilitatea lui necesită ca abordarea dresorului să fie blândă, iubitoare.

Caracteristici distinctive: Ochii sunt rotunzi, exprimând liniște și melancolie. Blana este mătăsoasă, lungă și sub formă de franjuri, ceea ce poate să îl încurce dacă este lăsat să zburde pe câmpuri.

 

Informatii generale:

Cocker-ul Spaniel modern este descendent al familiei Spaniel, care reprezintă de altfel un grup mai larg, datând din antichitate. Cuvântul ”Spaniel” se traduce ”Câine Spaniol” și se crede că această rasă își are originile pe teritoriul Spaniei. În jurul anilor 1800, Spanielii au fost divizați în două grupe, și anume: câini de companie și câini mari de vânătoare. Câinii de vânătoare au fost la rândul lor divizați în Spanieli de uscat și de apă.

Versiunea americană a cocker-ului spaniel a apărut din cocker-ul spaniel englez. La sfârșitul anilor 1800, mulți cockeri spaniel englezi au fost duși în America, unde ar fi trebuit să fie întrebuințați pe post de vânători de prepeliță și alte păsări de mici dimensiuni. Totuși, vânătorii americani au preferat rase mai mici, în detrimentul cocker-ului spaniel englez. Nu se cunoaște cu exactitate modul în care a apărut cocker-ul spaniel american, dar se știe că datează în jurul anului 1880. S-au găsit unele dovezi de încrucișări între cocker-ul spaniel englezesc și alte versiuni de spaniel mai mici.

În anul 1936, un grup de crescători și iubitori ai acestei rase au format un club cunoscut sub numele de Clubul Cocker-ilor Spaniel Englezi din America. Au reușit doi ani mai târziu să inițieze o lege prin care cele două rase Cockeri Spanieli Englezi și Cockeri Spanieli Americani să nu se mai încrucișeze.

 

În anul 1939, un Cocker Spaniol American, numit Brucie, a câștigat un concurs de prestigiu doi ani la rând. Brucie a reușit să impresioneze publicul atunci când, intrând pe zona de prezentare a concursului, stăpânul său l-a eliberat din lesă. Brucie a uimit publicul rămânând alături de stăpânul său , cu coada ridicată și mersul țanțoș, parcă știind că este în cadrul unui concurs.

 

Frumusețea acestui câine a și propulsat de altfel rasa ca fiind una dintre cele mai populare din America. Pentru mulți ani, a fost cea mai populară rasă de câini. Popularitatea acestei rase a dus chiar la divizarea ei în trei culori distincte: negru, alb și negru și ”ASCOB” (orice altă singură culoare în afară de negru).

 

Descriere fizica:

 

Cocker-ul Spaniel American este cel mai mic membru al grupei, fiind totodată un câine compact, hotărât și aproape pătrat. Un semn distinctiv la această rasă o reprezintă urechile, lungi și lăsate în jos. Ochii sunt rotunzi, exprimând liniște și melancolie. Blana este mătăsoasă, lungă și sub formă de franjuri, ceea ce poate să îl încurce dacă este lăsat să zburde pe câmpuri. Deși rareori această rasă mai merge la vânătoare,  ar trebui să fie capabil să reziste o zi întreagă în câmp. Totuși, cei mai mulți cockeri au prea multă blană pe ei pentru a mai fi ținuți în natură.

 

Personalitate:

Sunt câini iubitori și care caută atenție în toate părțile, cu preponderență la stăpânul său. Doresc să fie alături de familie cât se poate de mult timp, fiind de cele mai multe ori un companion permanent. Vă însoțește peste tot în casă sau afară și este atent la orice mișcare pe care o faceți. Perioadele lungi de timp în care sunt lăsați singuri nu le face bine. Un cocker spaniel american care nu primește destulă atenție din partea stăpânilor, devine un animal distructiv. Sunt mereu ocupați, activi și jucăuși, dar câteodată sunt și încăpățânați, din acest motiv fiind necesară aplicarea unei discipline consistente. Cocker-ul spaniel american se decurcă excelent când vine vorba despre agilitate, ascultare și terapie. Nevoia lor de exerciții este destul de redusă, astfel că nu este neapărat necesar să ieșiți în fiecare zi la alergat cu el. Le place să se joace cu mingea și să facă tot felul de tumbe. Sunt atletici, agili și plini de energie și le place la nebunie să petreacă timpul alături de familie, sub atenția lor. Se descurcă excelent cu alte animale și le place să aibă un companion alături, chiar dacă nu este aceeași rasă. Când vine vorba de copii, aceștia sunt câinii perfecți. Sunt liniștiți, jucăuși și nu necesită o supraveghere atunci când sunt lăsați singuri cu copiii. Sunt niște gurmanzi și drept consecință mănâncă tot ceea ce găsesc în cale. De multe ori o să îi prindeți mâncând mâncarea copilului dumneavoastră, sau pe masa din bucătărie lingând vasele. Pentru că sunt atât de apropiați de familie, le place să atenționeze atunci când proprietatea este călcată de vreun străin, urmând ca relația cu acesta să fie una de prietenie. Cocker-ul spaniel american este un câine loial, iubitor și sensibil, o companie foarte plăcută.

 

 

 

Dresaj:

Este unul dintre câinii care nu dau bătăi de cap. Sunt inteligenți și din acest motiv, dresajul se desfășoară cu ușurință. Pentru că îi face o deosebită plăcere să asculte de stăpâni și pentru că este foarte sensibil la tonul vocii, cocker-ul spaniel american va răspunde comenzilor cu acuratețe. Sensibilitatea lui necesită ca abordarea dresorului să fie blândă, iubitoare.

 

Toaletaj:

Blana acestei rase necesită o atenție deosebită, mai consistentă decât orice altă rasă. Pe lângă faptul că trebuie pieptănată cel puțin de trei sau patru ori pe săptămână, o dată la două sau trei luni trebui dus la un salon de înfrumusețare specializat care să îi tundă blana și să o tapeze. De blana lor lungă se pot agăța sau încâlci diferite obiecte solide, unele purtătoare de microbi sau bacterii cauzatoare de diverse boli. Este un motiv în plus pentru o îngrijire atentă.

 

Îngrijirea ochilor și a urechilor este un alt element important. Sunt sensibili la afecțiuni, iar urechile lăsate, nepermițând circularea consistentă a aerului, pot fi o sursă de astfel de afecțiuni.

 

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța în fiecare zi pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timp ce sapă prin grădină.

 

Boli si afectiuni curente:

Cockerii spanieli americani sunt destul de predispuși la diferite boli, din acest motiv este indicat să aveți un veterinar la care să faceți controale regulate.  Ca afectiuni specifice ce pot fi intalnite la aceasta rasa:

 

– boli ale ochilor: cataracta apare de obicei la vârsta de 1 sau 2 ani, cunoscută și ca și cataractă juvenilă. De obicei nu duce la orbire, dar este indicat ca animalele care prezintă această afecțiune să nu li se permită să aibă urmași. Glaucomul este o altă afecțiune a ochilor destul de des întâlnită la această rasă, împreună cu atrofia retinală progresivă;

 

– anemia hemolitică autoimună este o afecțiune în care propriul sistem imunitar atacă în mod eronat propriile sale celule roșii din sânge, cauzând astfel dezintegrarea lor;

 

– seboreea uscată apare ca bucăți de piele (mătreață) în zona capului și a urechilor. Zonele bolnave trebuie spălate cu săpun medicinal iar mâncarea să conțină proteine și cât mai puține grăsimi;

 

– alergiile se manifestă destul de des la această rasă, cele mai întâlnite fiind cele la mâncare, cele la diverse elemente solide, și alergiile respiratorii;

 

– epilepsia idiopatică de obicei este moștenită și se manifestă sub formă de crize;

 

– displazia de șold, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

 

– disfuncții tiroidiene, care sunt cunoscute pentru că duc la pierderea părului, la obezitate, la letargie și la alte probleme ale pielii.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close