Poveste de Crăciun – Actul IV

337

Poveste de Crăciun

 

Actul IV – Seara de Crăciun

 

– Rex, Rex! Haide repede, a venit Moșul! E plin de cadouri sub brad, haide! a spus Darius către Rex pe un ton șoptit, pentru că nu voia să îi trezească pe părinți. Rex, să nu faci gălăgie, poate reușim să îl vedem pe Moș când se urcă în sanie și pleacă.retriever christimas

Darius și-a îndreptat scaunul cu rotile înspre brad și a început să învârtă ușor roțile. Se uita atent înspre geam, încercând să se ridice de pe scaun, întinzându-și gâtul cât putea de mult. Rex era alături de el, nu făcea mai mulți pași decât trebuia. Retrieverul nu înțelegea ce se petrece și ce caută Darius, dar îl urma liniștit pe oriunde se ducea. S-a apropiat de geam și afară i s-a părut că vede în zăpadă o urmă de sanie.

– Cred că tocmai ce l-am ratat! a spus el întorcându-se înspre Rex și mângâindu-l pe acesta pe cap. La anul nu o să dormim, o să stăm la pândă, a continuat el surescitat și ușor posomorât că nu l-a văzut pe Moș Crăciun. Haide să vedem ce cadouri ne-a lăsat aici, a zis îndreptându-se înspre brad.

În scurt timp, a uitat că a venit să îl vadă pe Moș și nici nu se mai gândea la părinții lui, care între timp coborâseră și ei în camera de zi și își priveau băiatul. Avea părul blond închis, puțin cârlionțat și lăsat destul de lung. Așa i-a spus o verișoară de-a lui că îi stă bine și de atunci nu mai voia altfel. Constituția superioară îi era largă, deschisă și era foarte probabil ca în viitor să dezvolte o musculatură frumoasă, pronunțată. Cu ochi albaștri și buzele proeminente, chipul băiatului arăta frumusețe și blândețe. Mama lui l-a luat de mână pe tatăl său în timp ce își ducea mâna la gură în încercarea de a-și înăbuși un plânset. Atunci băiatul s-a întors și i-a văzut. A zâmbit fericit și i-a chemat zgomotos să își ia cadourile.

– Uitați-vă câte cadouri a adus Moșul! Sunt multe pe care scrie numele vostru, sunt și pentru Rex și uite, uite, uite câte sunt pentru mine, a zis el încântat, întinzând mâinile să își strângă părinții în brațe. Aceștia erau foarte fericiți în aceste momente, când băiatul lor râdea și se bucura de fiecare cadou pe care îl deschidea.

Rex și-a primit și el zgarda și pieptenele cerute, iar Darius a primit destul de multe cadouri. A primit și o mașinuță electrică, dar și o pereche de schiuri. Pentru acestea din urmă, Darius s-a bucurat cel mai efervescent și zgomotos.

– Abia aștept să mă fac bine și să mă duc să învăț să schiez! a zis el părinților ținându-și schiurile în mână și zâmbind larg.

– O să mergem, îți promitem, i-a spus tatăl lui cu lacrimi în ochi.

– O să îi scriu o scrisoare Moșului, să îi mulțumesc pentru toate aceste cadouri…

– Așa să faci, Moșul o să fie foarte încântat și poate chiar o să îți scrie înapoi,  a continuat mama lui pentru că tatăl nu mai putea să spună nimic.

Au trecut sărbătorile acoperite de zăpadă, petrecându-și-le împreună, niște momente extraordinare. Au făcut și multe poze, pentru un album care urma să monitorizeze toate evenimentele importante din anul care avea să vină. Darius și Rex erau principalii promotori ai acestei activități, așa că ei doi erau cei care trebuiau să se ocupe de făcut poze, de selectat pozele, de dus la developat și de așezat în albume. Luna Ianuarie a venit repede, iar Darius a început drumurile la doctor. Controalele medicale erau multe și amănunțite. Se părea că doctorii nu erau hotărâți cum să procedeze, care era cea mai bună opțiune, ceea ce i-a făcut să ia o decizie mai puțin obișnuită.

– Ce se întâmplă, de ce ne-ați chemat pe amândoi? a întrebat Gabriel când toată lumea s-a așezat și s-a liniștit.

– Avem unele lucruri pe care am vrea să vi le spunem înainte să mergem mai departe, a început unul dintre cei trei doctori care se aflau de partea cealaltă a mesei. Este vorba de pregătirile pentru operația lui Darius.

– Da, ce e cu ele? a intervenit și mama lui, impacientată, frecându-și nervoasă mâinile.

– În primul rând, operația va avea loc cu siguranță, din acest punct de vedere trebuie să stați liniștiți, a spus într-o tonalitate joasă doctorul din dreapta.

– Problema este că nu ne-am decis care este cea mai bună cale de urmat, cum să procedăm cu operația…

canvas_golden_retriever– Vrem să vă cerem să ne mai acordați câteva luni de zile, să mai facem câteva simulări, să îi mai facem câteva analize și să putem să luăm cea mai bună decizie, a revenit în centrul atenției doctorul din mijloc, care părea a fi și șeful celorlalți.

– Ne spuneți adevărul? a întrebat mama lui Darius printre lacrimi.

– Da, fiul dumneavoastră se va face bine, va umbla din nou, nu este nicio îndoială! a vorbit și doctorul din stânga, care a tăcut până acum.

– Mulțumim! În cazul acesta, o să așteptăm.

Au părăsit gânditori clinica, îndreptându-se înspre casă. Iarna a venit din nou și o dată cu ea, Sărbătorile de Crăciun începeau să își facă simțită prezența. Cu doar o săptămână înainte de Seara de Crăciun, doctorii i-au anunțat că au găsit cea mai bună soluție și că sunt pregătiți pentru intervenție. Rex simțea că în casă a apărut dintr-o dată un nivel de stres mult mai mare. A fost părtaș la discuția dintre Gabriel și mama lui Darius, apoi dintre cei doi și Darius. Încercau să îl încurajeze pe Darius să aibă încredere că totul o să fie bine și că operația va fi un succes. Retrieverul îl simțea pe Darius speriat. De când a aflat data operației, cu o zi înainte de Crăciun, Darius a devenit tăcut iar zâmbetul i-a dispărut de pe chip. Rex stătea tot timpul alături de el. Știa că nu putea să facă mai mult decât să îi arate lui Darius că este acolo, prezent, orice ar fi. În ziua în care urmau să pornească înspre clinică pentru ca Darius să fie internat pentru analizele finale, toată familia s-a trezit devreme, încercând fiecare să își găsească ceva de făcut pentru a-și ocupa timpul până la ora la care trebuiau să plece. Pentru Rex, orele acelea au fost lungi, acesta resimțindu-le din plin. Darius nu avea chef să se joace cu el, mama lui l-a certat de dimineață pentru că i-a stat în cale și aproape s-a împiedicat de el, iar Gabriel nu îl lua în seamă aproape de loc. Își dorea să depășească toată lumea aceste momente și să revină la statutul de familie fericită și împlinită. Era familia lui, ceea ce însemna că retrieverul trebuia să îi înțeleagă și să îi accepte așa cum sunt pe fiecare dintre ei, la fel cum și ei l-au acceptat pe el cu brațele deschise. Înțelegea că pentru Darius urmează o perioadă stresantă și mai înțelegea că trebuia să îi arate că este lângă el.

Când s-a trezit pe patul de spital, își simțea pleoapele grele, gura uscată și ochii îi erau încețoșați. Mâinile îi erau amorțite și simțea un curent de aer rece la picioare. Și-a mișcat cu greu capul într-o parte. Botul lui Rex era la câțiva centimetri de chipul lui și ceea ce a urmat a fost atât de ușor de ghicit. Era modul retrieverului de a-l trezi pe Darius dimineața. Acum stătea cu labele din față pe marginea patului, uitându-se atent la Darius. Ochii acestuia începeau să își recapete vederea, la fel și glasul îi revenea. În camera de spital, într-un colț se afla un brad împodobit, iar pe pereți erau puse betele, fulgi de nea și globuri. Flori frumoase erau peste tot prin cameră și mirosul lor le simțea puternic în nări. Darius și-a revenit, fiind momentan într-o stare în care nu reușea să se localizeze în timp și spațiu. Nu își dădea seama unde era și ce căuta acolo. Apoi i-a văzut pe părinții lui venind înspre el, fericiți și zâmbitori.

– Unde sunt? a întrebat el.

– A reușit! a spus mama lui sărutându-l fericită pe frunte. Operația a reușit!

Abia la aceste cuvinte mintea lui Darius a reacționat și i-a oferit toate informațiile necesare. Și-a adus aminte momentele din casă, înainte de a porni înspre spital, apoi analizele și internarea în spital. A urmat o noapte în care părinții nu au fost lăsați să rămână alături de el, dar pe Rex nu au putut să îl scoată din cameră. A mârâit la doctorul care a tras de lesă pentru a-l scoate afară din spital. În final, au acceptat să rămână alături de Darius. Și acesta a cerut la rândul lui ca Rex să rămână alături de el. În ziua următoare, dimineața, Darius a fost pregătit pentru operație. Ultimul lucru pe care și-l aducea aminte era perfuzia care îi punea în corp anestezicul și care i-a indus un somn greu.

– Îmi este frig, a spus el către mama lui, care a tras pătura mai sus, până la umeri.

– Nu, nu! Îmi este frig la picioare, a spus Darius, poți te rog să mi le acoperi?

Mama lui a privit înspre picioarele lui Darius și a izbucnit în plâns. Gabriel a venit și a luat-o în brațe, dar și el avea lacrimi în ochi.

– Ce s-a întâmplat? a întrebat Darius, încurcat de reacția părinților lui.

– Totul s-a întâmplat, iubitule! a zis mama lui care s-a apropiat, l-a sărutat pe frunte și apoi s-a îndreptat înspre picioarele lui, punându-și capul și obrazul pe ele.

– Te simt, mama! abia atunci Darius a realizat ce s-a întâmplat, a realizat că simte frigul de la picioare și că poate să își miște degetele.

– Uite ce te așteaptă! a venit și Gabriel lângă el, arătându-i într-un colț o nouă pereche de schiuri. O să mergem în sfârșit să schiem. O să devii cel mai bun coborâtor pe pârtie.

– Vă mulțumesc din suflet, a spus Darius părinților lui. Și ție îți mulțumesc, Rex! Este cel mai frumos cadou de Crăciun pe care l-am primit vreodată.

*

Lui Darius i-au trebuit câteva clipe ca să își revină din melancolia amintirilor frumoase pe care le avea cu Sărbătorile de iarnă. Privea în retriever de craciuncontinuare pe geam la mașinile care se retrăgeau de pe pârtie înspre garajele lor, lăsând în urmă o pârtie perfect amenajată și pregătită pentru o nouă zi de coborâri. S-a întors înspre telefon și a început să citească mesajele. De data aceasta erau mesaje de încurajări pentru a doua zi. Era o zi mare, ultima cursă din acest an, ultima coborâre. Apoi veneau din nou Sărbătorile, Revelionul și un nou an. L-a privit pe Rex și a simțit dintr-o dată nevoia să i se destăinuie.

– Ai fost alături de mine de atâția ani! Câți să fie deja? Acum opt ani te-am primit de Crăciun, nu? Rex a încuviințat printr-un sunet gutural și s-a ridicat de la locul lui, apropiindu-se de Darius. Și-a pus ca de obicei capul pe picioarele lui și s-a lăsat mângâiat.

– Tot timpul acesta mi-am dorit să poți să vorbești cu mine, să mă înțelegi și să îmi răspunzi, să îmi dai câte un sfat, a continuat Darius cu o voce înceată. Dar am reușit amândoi, alături unul de celălalt. Știam că mă pot baza pe tine și tu la fel. Am trecut amândoi prin momente dificile…, eu cu operația, tu cu accidentul!

Darius a făcut o pauză pentru câteva momente, timp în care a mai citit câteva mesaje și a publicat o postare pe Twitter.

– Da, Rex. Așa a fost! Și acum, mâine, o să avem parte de o zi mare. Trebuie să fie o zi mare! Am început sezonul excelent și sper să o ținem tot așa! Darius a privit înspre intrarea în cameră unde o pereche de schiuri stăteau așezate pe perete.

– Sper să fii lângă mine atunci când o să primesc Globul Mare de Cristal pentru cel mai bun schior la juniori, anul acesta. Apoi, o să privim înspre seniori. Trebuie să reușim, Rex. Tu și cu mine. Tot timpul am reușit!

Darius s-a apropiat de Rex și l-a luat în brațe. Au rămas așa o vreme, doi prieteni nedespărțiți. Două ființe atât de diferite dar totodată atât de apropiate. Omul și câinele vor fi tot timpul capabili să creeze legături extrem de puternice. Pentru mulți oameni câinele nu este doar un animal de companie, ci este un partener de viață și trebuie să fie tratat ca atare. Darius și retrieverul lui sunt cel mai bun exemplu în acest sens. Prețuiți-vă câinele și oferiți-i câte un cadou din când în când, în special în Seara de Crăciun!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close