Poveste de Crăciun – Actul I

246

Poveste de Crăciun

Actul I – Băiatul și retrieverul

Se pregătea să iasă din casă în frigul aproape dureros de afară. Albul imaculat al zăpezii proaspete se putea ghici prin geamul semi-opac al ușii de la intrare. Cu mănușile groase în mâini, cu o căciulă de lână și un fular lung în jurul gâtului, băiatul își făcea curaj să deschidă ușa. Știa că afară sunt temperaturi foarte scăzute, îi spusese mama lui puțin mai devreme. Era prima zăpadă pe anul acesta și de fiecare dată o aștepta cu emoții și cu sufletul la gură. Zăpada îl făcea să se simtă bine, îi plăcea modul în care putea să creeze acei bulgări pe care încerca să îi rotunjească până retriever fataaproape de perfecțiune. Îi plăcea să stea cu gura deschisă ridicată înspre cer și să înghită fulgii care cădeau. Și de data aceasta aștepta cu nerăbdare să deschidă ușa și să ajungă la zăpada albă. Când a întins mâna înspre clanța ușii, în spatele lui a simțit agitație, mișcare. Retrieverul care a apărut în hol era aproape cât el, cu o blană stufoasă și aurie și cu o coadă jucăușă. Băiatul s-a gândit că și câinele lui este la fel de încântat să iasă și să se joace în zăpadă cum este și el. Era câinele lui, îl primise cu două ierni în urmă, cam tot pe vremea aceasta. De fapt, era Moș Crăciun cel care îi adusese câinele, dar și-a adus aminte că atunci a fost puțin cam trist. Scrisoarea pe care i-a scris-o Moșului era una lungă și pe lângă acel câine mai erau multe lucruri pe listă. S-a considerat atunci nedreptățit și chiar a plâns la un moment dat. S-a supărat pe Moș. Nu înțelegea unde a greșit și de ce i-a adus doar un câine? A fost tot anul cuminte, și-a ascultat părinții și nu a făcut prostii. Dar Moșului tot nu i-a convenit ceva. Părinții lui l-au liniștit și i-au spus că la anul Moșul o să îi aducă mai multe și o să vină plin de cadouri. Așa a și fost. Cu un an în urmă, de Crăciun, Moșul i-a răspuns aproape la întreaga sa scrisoare. Între timp, familia lui se mutase în această casă mare, își schimbaseră mașina și îl duseseră și pe el la o școală specială. Nu înțelegea foarte multe despre ceea ce făceau părinții lui, dar își avea Retrieverul aproape și vorbea cu el atunci când avea o nelămurire. Animalul de companie stătea în fund, în fața lui, și îl asculta. Crescuseră împreună. Erau cei mai buni prieteni și se iubeau unul pe celălalt. Uneori se certau, mai ales atunci când Retrieverul nu îl asculta. Dar se împăcau repede. Erau două personaje inseparabile. Când se uita la desene animate, Retrieverul i se punea cu capul pe picioare și se uita alături de el. Câteodată, a observat acest lucru tot mai des în ultima vreme, dacă voia să schimbe canalul și Retrieverului îi plăceau acele desene, acesta începea să scoată niște sunete ciudate, parcă rugându-l să rămână pe acel post. Se înțelegeau de minune, iar părinților se părea că le place relația aceasta.
A întins mâna să deschidă ușa casei, dar glasul mamei sale l-a oprit:
– Darius, ți-ai luat fularul și căciula în cap? vocea ei era tot timpul veselă și plină de viață.
– Da, mama!
– Mănușile? Geaca groasă? insistențele mamei sale erau pe deplin înțelese de Darius. Nu se putea supăra pe ea că îi poartă atât de multă grijă. Știa că anul trecut, din cauză că și-a dat jos fularul de la gât, a fost mai bine de două săptămâni foarte bolnav. Atunci a văzut-o pe mama lui supărată. A stat alături de el aproape tot timpul, a dormit cu el în cameră, i-a pregătit tot ceea ce poftea. După ce i-a trecut răceala, cuvintele pe care i le-a spus mama sa i-au rămas adânc întipărite în minte:
– M-ai speriat, Darius! Sfaturile pe care ți le dau sunt tocmai pentru a nu ajunge în asemenea situații…
– Da, mama! a răspuns el confirmând că are și geaca și mănușile luate.
– Pe Rex l-ai îmbrăcat? a continuat ea șirul de întrebări, fără să iasă din bucătărie, unde gătea ceva ce mirosea foarte bine.
– Da, mama! a spus Darius uitându-se cu coada ochiului la Rex, care avea pe el o haină destul de groasă și niște ciorapi speciali pentru zăpadă, și care i-a întors privirea parcă înțelegând ceea ce se discuta.
– I-ai pus scrisoarea pe geam, Moșului?
– Am început să o scriu, dar mai am puțin! Pot să îi cer tot ce vreau? a întrebat el încercând parcă să obțină o confirmare că a fost cuminte întreg anul.
– Da, poți, poți să ceri tot ceea ce îți dorești, iubitul meu! De data aceasta, Moșul nu va rata ocazia să îți îndeplinească toate dorințele, a spus ea cu o voce tremurândă.
Darius era încântat să audă această afirmație. Se gândea de ceva vreme la ce avea să îi ceară Moșului. Știa că urmează un an important pentru el, așa că avea să îi ceară ceva special.
– Ești pregătit să ieșim afară? l-a întrebat Darius pe Rex, care a căscat lung, parcă spunând că se va plictisi în curând dacă nu ies odată afară.
Băiatul a apăsat clanța și a întredeschis ușa. Aerul rece de afară l-a lovit aproape brutal peste față, instinctul său fiind să își bage nasul în fular. Câțiva fulgi s-au strecurat prin deschizătură și i s-au așezat pe pleoape. Retrieverul dădea din coadă, băgându-și nasul prin deschizătura ușii. A împins cu putere, reușind să deschidă ușa și să iasă afară. Acum frigul a pus stăpânire pe băiat, iar corpul lui începea să se adapteze noilor condiții. A coborât și el pe rampa amenajată, ajungând în scurt timp în mijlocul curții, în mijlocul zăpezii. Rex alerga fericit prin întreaga curte. retriever_micBăiatul știa că retrieverului îi place să aducă obiectele aruncate, așa că a luat cu el și ciotul de lemn pe care îl folosea atunci când își scotea câinele să facă exerciții. Roțile căruciorului se afundau în zăpada aspră și atât de albă. Darius a trebuit să se întindă destul de mult pentru a atinge zăpada și pentru a-și umple mănușa de zăpadă. Și-a dus mâna aproape de buze. Voia să simtă răceala zăpezii, puritatea ei. Nu înțelegea încă de unde vine zăpada, cum se formează. Știa că vine din cer, dar nu știa de ce trebuie să fie albă sau de ce trebuie să fie atât de frig afară. Știa în schimb că se simte bine atunci când afară este zăpadă și când frigul îi atingea pielea. Retrieverul era lângă el, așteptând să îi arunce bățul. Din poziția imobilizată în cărucior, băiatul nu avea forță să arunce foarte departe bățul. Rex ajungea imediat la bățul aruncat, dar pentru a-și consuma energia și pentru a alerga cât mai mult, el obișnuia să ia bățul și să dea o tură întreagă de curte, un ocol destul de mare înainte de a se întoarce înapoi la băiat. Acesta știa că energia câinelui era pe terminate atunci când Rex nu mai făcea ocolul, ci îi aducea bățul direct. Îi plăcea să îl vadă alergând și ar fi vrut să poată și el. Dincolo de poartă, niște copii se auzeau strigând. Probabil se bulgăreau. El nu putea să iasă din curte decât dacă era asistat. La ușa de la intrare în casă, părinții lui i-au pregătit o rampă pentru a putea să iasă singur, dar la poartă nu. Și-ar fi dorit să se poată juca și el alături de acei copii, să alerge și el cu ei și să se bulgărească, să se arunce în zăpadă. A început să miște roțile căruciorului, să lase urme în zăpadă. Ar fi vrut să facă un om de zăpadă. Și-a spus că o să îl roage pe tatăl său mai înspre după-masă să îl ajute să facă un om de zăpadă. Anul trecut, l-a ajutat și au avut un om de zăpadă frumos în fața blocului în care locuiau. El i-a pus omului de zăpadă nasturii și ochii din cărbune și în locul nasului un morcov ascuțit. În jurul gâtului l-a rugat pe tatăl său să îl lase să îi pună fularul lui.
– Nu vreau să răcească omul nostru de zăpadă, tati! au fost cuvintele lui Darius, rugămintea care l-a costat apoi două săptămâni de boală.
Nici tatăl său nu a scăpat ușor. Mama l-a certat aproape în fiecare zi că nu a avut grijă de el și că l-a lăsat să își dea jos fularul. Când s-a însănătoșit, s-a dus la tatăl său, l-a luat de mână și l-a dus la geam. I-a arătat omul de zăpadă care avea încă fularul la gât și i-a spus:
– Crezi că el are o mamă și un tată care să îi poarte de grijă? tatăl lui l-a luat în brațe și l-a strâns tare.
– Îmi pare rău, i-a spus el cu ochii în lacrimi, moment pe care Darius nu l-a prea înțeles atunci.
Trecuse puțin peste jumătate de oră de când erau afară în zăpadă și în frig, când Darius a început să resimtă aerul rece. Mama lui l-a atenționat să revină imediat în casă și să nu stea afară dacă simte că începe să i se facă frig. Își simțea picioarele reci și aerul începea să devină mai greu.
– Haide Rex, trebuie să ne întoarcem în casă! a strigat el câinele. Acesta a înțeles cererea băiatului așa că s-a apropiat de el și s-a scuturat energic de zăpada care se pusese pe el. Lui Darius îi plăcea de fiecare dată când se scutura Rex, o făcea într-un fel anume. Își ținea buzele parcă țuguiate, urechile îi săreau dintr-o parte în alta și coada o ținea fermă. Avea blana lungă și îngrijită. Darius se ocupa zilnic de el. Nu îi plăcea să îl vadă neîngrijit. Mama lui îi spunea că așa cum el se spală pe dinți în fiecare dimineață și seară, tot așa și Rex are nevoie să fie periat și spălat pe dinți. Obișnuiau să facă baie împreună, făceau așa de când l-a primit. Acum câinele a crescut, dar au avut noroc că noua casă a adus cu ea și o cadă mult mai mare, în care încăpeau amândoi fără nicio problemă.
Au intrat în casă, iar mama lui s-a apropiat pentru a-l ajuta să se dezbrace și să se curețe de zăpadă. Și Rex aștepta liniștit să îi dea jos ciorapii din picioare și să îl dezbrace de haina de pe el.
– Ce vrei să faci acum? l-a întrebat mama sa, uitându-se lung la el și punându-i mâna în păr.
– Vreau să mă duc să termin scrisoarea către Moș Crăciun! Mama, ce adresă să scriu pe plic? a întrebat el sesizând un zâmbet pe chipul mamei sale.
– În Laponia, normal! a spus ea fără să stea pe gânduri. Scrii către Moș Crăciun, și adresa Laponia.
– Mulțumesc mama!canvas_golden_retriever
Darius s-a îndreptat înspre camera lui, însoțit de Rex. Câinele era acum liniștit, mergea alături de căruciorul lui Darius. În cameră, pe un perete era pus un poster mare cu un schior care se afla în coborâre, evitând dibace o poartă din circuitul de slalom. Pentru Darius acest sport era singurul care îi plăcea cu adevărat. Nu reușea să înțeleagă cum pot oamenii aceia să alunece pe niște scânduri, dar îi plăcea să vadă cât de frumos arătau, cum căutau să câștige viteză prin poziția pe care o adoptau, cum se bucurau de fiecare viraj și cum încercau să găsească trasele ideale. Pe birou se afla o hârtie pe care începuse câteva cuvinte. Deocamdată nu avea scris din scrisoare decât începutul, ”Dragă Moșule”. Si-a tras căruciorul cu rotile până sub masă și a luat stiloul în mână. Rex s-a urcat pe pat și a început să moțăie, privindu-l pe băiat.
”Dragă Moșule,
Astăzi am fost afară și m-am jucat în zăpadă cu Rex. Nu știu dacă îți mai aduci aminte, dar Rex este retrieverul pe care mi l-ai adus acum doi ani. Îți mulțumesc foarte mult pentru el. Vreau să îți mai spun un secret și știu că nu o să te superi pe mine: am fost trist acum doi ani când mi l-ai adus numai pe Rex și nu și restul cadourilor. Nu am înțeles încă de ce ai făcut asta. Dar știu că anul trecut mi-ai adus tot ce ți-am cerut. Și pentru asta îți mulțumesc. Anul acesta, mama mi-a spus că am fost cuminte. Pe tata încă nu l-am întrebat, dar cred că și el ar zice la fel. Am încercat să nu îi supăr. Știu că mă iubesc mult și au grijă de mine. Anul acesta nu vreau să îți cer foarte multe lucruri. M-am gândit mult în ultima vreme. În ianuarie o să am operația, care o să dureze destul de mult. Am auzit o discuție între părinții mei într-o seară. Spuneau că le-a spus doctorul că sunt șanse să mă vindec, să pot să umblu din nou. Dar că operația o să fie lungă și grea.
Așa că, Moșule, îți cer să mă ajuți să pot să umblu din nou, să mă pot juca și eu cu copiii de afară și să alerg cu Rex prin curte. Și îți mai cer Moșule să ai grijă de părinții mei și să le dai lor toate cadourile pe care o să ți le ceară în scrisoarea lor. Rex nu poate să scrie, dar îți cer eu pentru el o zgardă nouă și un pieptene nou pentru că la cel vechi i s-au rupt câteva piciorușe.
Îți mulțumesc Moșule și aștept să vii să mă faci bine!”
– Mama, mama! a strigat băiatul deschizând ușa și lipind plicul în care a pus scrisoarea Moșului.
– Da, iubitule, ce e? a venit ea în întâmpinarea lui.
– Uite scrisoarea către Moș Crăciun, dacă te rog frumos, i-o dai lui tata să o pună la poștă?
– Ai scris adresa pe ea? a întrebat mama luând scrisoarea.
– Da, mama! Am scris așa cum ai spus tu. În Laponia, lui Moș Crăciun.
Rex se agita și el în apropiere, în timp ce mama lui se întorcea în bucătărie, după ce a pus scrisoarea în buzunar și i-a pus din nou mâna în păr lui Darius, privindu-l cu dragoste. Darius s-a întors către Rex și i-a făcut semn să îl urmeze la televizor. Era mulțumit de scrisoarea pe care a cerut-o Moșului și era fericit că în acest fel poate să aibă grijă și el de părinții lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close