Piperush

424

L-am preluat, acum trei ani si jumatate: de un 8 Martie… M-am intalnit la Foisorul de Foc cu cea care il preluase de la cealalta prietenuta, din Lacul Tei, de pe strada blocului acesteia: motan semnalat drept amarat, prigonit (Pe Raphael il aveam tot de acolo, comunitatea necajitilor acelora se reintregea, incet-incet, la mine). Mi l-au adus proaspat sterilizat, inca tranchilizat, era „vai de el”: cu blana aspra, jigarita, jumulita pe labute, pe cap, cu pielea groasa, cu ceafa puternica, dar tare jerpelit. Si…uratzel. Dar, cu atat mai demn de mila.

La cateva zile dupa aceea, l-am dus la vet-ii mei, pentru evaluare. A fost apreciat la varsta de cam sapte ani. Pentru ca avea blana neagra l-am botezat Piperush. Analizele de sange au indicat o proba hepatica de 10 ori mai mare decat limita maxima si am inceput imediat tratamentul cu Essentiale forte: de lunga durata. Analizele lunare aratau, de fiecare data, imbunatatirea parametrilor hepatici, astfel incat in zece luni Piperus a reusit sa ajunga la normal. Efortul si tenacitatea (si a mea si a lui Piperus!) au dat rezultate neasteptate, spectaculoase.  Motanul crescut sapte ani prin gunoaie, pe strazi, alungat de toti, prigonit, speriat, isi revenea treptat.

Dupa un an, cu gurita mirositoare si inghitind oarecum cu dificultate, am ajuns la FMV, a un examen faringian: bacteriologic, micologic, citologic. O pagina intreaga de microorganisme identificate in exudatul faringian. Alte tratamente, mai ales injectii, plangea cand i le faceam, atatea intepaturi.

La un moment dat a fost necesar un detartraj: i-a fost facut, dar a avut o reactie foarte urata la propophor si cateva ore am luptat amandoi, impreuna cu vet-a, sa se „intoarca” din Drum…

 

Piperush a fost un motan care ducea multa suferinta fizica in trup: ba iar o diaree, ba iar o raceala, ba iar gurita inflamata, ba iar o suferinta renala, ba iar probleme pancreatice. L-am vaccinat in primul an de stat la mine, incepuse sa manance ceva mai bine, ceafa i-a ramas multa vreme groasa, era tare dificila contentia la tratamente, la montat branula cand era cazul… Intr-o buna zi, recent, am „realizat” CE blanita matasoasa are, CUM s-au vindecat toate leziunile de pe pielea lui, unde fusese rarita blanita, cat era de frumos lucioasa neagra acum, cat i se mai subtiase ceafa, tocmai buna de cuprins in palma, la mangaiat…

La ultimele analize, in iunie anul acesta, rinichii si pancreasul au dat din nou semne rele. Bietul Piperush a fost nevoit sa suporte din nou branula, perfuziile, tratamentele injectabile. A suportat. El, saracul a suportat intotdeauna TOT ce i-am „facut”. Parca era condamnat, tacea, rabda, suporta. De o cumintenie fara masura, de o discretie impresionanta. Parca nici n-ar fi fost in casa. Parca ar fi vrut sa treaca nevazut. Sa nu incurce pe nimeni. Doar in ultimele zile l-am gasit de mai multe ori dormind pe perna mea. Adanc, fara sa reactioneze sau reactionand mai tarziu la mangaieri. Si tare slab. Topit pe picioare. Cu ochii intorsi spre mine, implorandu-ma sa-l las in pace, se lasa doar purtat pana in bucatarie, la hidratarea subcutanata, accepta mangaierile mele si soptitul dezmierdator la ureche, sa luptam, sa nu ne lasam, ca mama nu il lasa pe el, il apara, fiindca mama il iubeste mult si pe mama o doare sa il vada asa, suferind… Piperush se lasa in voia mea, accepta, astepta sa ii dau „papa bun” (numai lui, acum, special!!!), astepta sa il depun din nou pe perna mea, sa se odihneasca, sa doarma, sa doarma adanc, sa se odihneasca fiindca avea de facut Drum lung, iar la culcare sa il iau in brate… Asa, in brate, dupa ce imi daduse sa inteleg ca e Pregatit (si l-am miruit si i-am aprins lumanarea), asa, lasandu-mi trupul in brate, Sufletul lui a Pornit asta-noapte, la Drum… M-a trezit un zgaltait usor: tremurul capsorului sau, l-am mangaiat in intuneric, sa nu ma ridic de langa el, sa nu creada ca il parasesc, si a Plecat cu aceeasi discretie cu care a accepat convietuirea cu mine si cu familia de feline…

Ma doare sufletul pentru viata lui amarata, nici nu stiu daca -macar dupa ce a venit la mine- o fi fost fericit, n-a cerut niciodata nimic, era cuminte la locul lui, oricare ar fi fost acel loc, a rabdat tot, nici nu stiu daca el a simtit toata dragostea mea si grija si preocuparea, macar cat sa-l „impace” ca nu este indiferenta si nebagata in seama existenta lui, ca e si el un motanel ca altii, (acum) frumos, bun, iubit, dorit, cu un adapost… Nici macar poze nu i-am facut, fiindca nici nu a fost vreodata in prim plan, in calea mea, pe pervaz, la bolurile cu hrana sau apa, (am doar doua de la „inceputurile lui cu noi”, nici nu mai seamana cu trupusorul fara viata, de acum!), ma si intreb UNDE a vietuit el, de nu mi-a iesit niciodata in cale, in casa…

…A Plecat la fel, discret, in noapte, a luat-o incetinel pe Calea care l-a trecut peste Granita Vesniciei, Piperush al meu…

Drum bun, mamicule!

poveste trimisa de Neguţa-Lia 

Join the Conversation

  1. Ileana Mirela says:

    O poveste foarte frumoasa de o mare sensibilitate.
    Sunteti un om deosebit.Felicitari!

    Cu stima,
    Ileana Mirela – Constanta

    1. Cristina Iordache says:

      Povestea lui Piperush m-a impresionat tare si mi-am dorit ca el sa castige concursul. Insa Pufi se pare ca a fost tras la sorti. Premiul va fi donat Asociatiei a doua sansa, insa as vrea ca o parte din el sa va revina si dvs, pentru aceasta poveste emotionanta. Cum putem lua legatura? Nr meu de telefon este 0723154218, sau imi puteti scrie pe adresa de mail (desi acolo raspund mai greu)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close