| Informaţii generale:
În timp ce unii pescari aleargă după muşte pentru a le pune în cârlig şi pentru a pescui păstrăvi, majoritatea acestora încep să îndrăgească pescuitul abia după ce au întâlnit agresivitatea unui peşte din specia Bluegill. Acesta este un peşte mic, dar foarte curios şi cu o energie demnă de invidiat. Mulţi pescari au spus că dacă acest peşte ar fi fost puţin mai mare, nimeni nu ar fi pescuit alţi peşti. Unele dintre primele studii care au implicat peşti din specia Bluegill a avut loc în Michigan în Lacul Walnut din Macomb County, în anul 1906. Acest studiu şi rezultatele sale au fost publicate în revista American Fisheries Society în anul 1911. Autorul, Thomas L Hankins a observat că peştii Bluegill folosesc apele înşelătoare cu trestii pentru a-şi depune icrele. Aceştia construiesc un cuib în formă de farfurie şi îşi apără cu agresivitate ouăle de orice alţi atacatori. În apele cu trestii şi în apele mai adânci dar cu vegetaţie, peştii Bluegill se hrănesc cu nevertebrate acvatice, inclusiv larve de fluturi. În următorul secol care a trecut din momentul în care Hankinson a publicat analiza studiilor sale, cercetătorii au aflat mult mai multe lucruri despre acest peşte, inclusiv despre modul în care vegetaţia poate să le afecteze creşterea , modul în care aceştia reuşesc să supravieţuiască şi relaţia de predator-pradă. Munca |
Nume: Specia Bluegill
Originea: America, Mexic Tip: pești de dimensiuni mici Lungime: 17 – 25 cm Greutate: 0,10 – 0,70 kg Speranta medie de viata: până la 17 ani Culoare: Masculii pregătiţi pentru împerechere au o culoare albastru-verzuie închisă la culoare cu bare negre,verticale. Capul este acoperit în tonalităţi albastru deschis, iar pieptul ia o culoare portocalie. Comportament: Peştii din Specia Bluegill preferă apele mai puţin adânci, cu un habitat complex, care poate să fie constituit din plante sau chiar trunchiuri de copaci. Atunci când temperaturile sunt prea mari, peştii Bluegill vor alege să se mute în ape mai adânci. Caracteristici distinctive: Corpul lor este foare subţire, adânc şi plat, iar capul le este asemenea unui creion cu vârful tocit. Gura este foarte mică şi pare a fi ridicată de către mandibulă înspre în sus dacă este văzut din profil. |
extrem de importantă a lui Werner şi a lui Hall în MSU Kellogg Biological Station a inclus în anul 1977 un studiu care a descoperit că peştii din specia Bluegill stau ascunşi în zonele în care plantele şi vegetaţia este foarte densă, pentru că în zonele deschise sunt expuşi predatorilor cum este şi peştele Largemouth Bass (pentru mai multe informaţii despre această specie de peşti Largemouth Bass, accesaţi linkul acesta).
Odată ce peştii din specia Bluegill au crescut îndeajuns pentru a putea face faţă peştilor Largemouth bass, aceştia vor ieşi din zonele pline de vegetaţie şi vor începe să îşi diversifice hrana. Densitatea, speciile şi zonele cu vegetaţie acvatică au o influenţă foarte mare asupra tipului de mâncare pe care aceşti peşti o au la dispoziţie. În unele lacuri, acolo unde există o densitate extrem de mare de iarbă pe o suprafaţă mare din lac, pot să influenţeze modul de creştere al acestor peşti, făcându-i să rămână la dimensiuni mici. În această situaţie peştii vor creşte încet şi vor ajunge la maturitate la o mărime redusă. În unele cazuri, această situaţie este legată şi de inabilitatea predatorilor de a diminua numărul peştilor de dimensiuni mici Bluegill, care vor concura pentru aceleaşi resurse limitate de hrană. Pe scurt, vegetaţia este importantă pentru protejarea micilor peşti bluegill, dar prea multă protecţie poate să diminueze şi să afecteze nivelul de creştere. Evident, există şi excepţii de la aceste reguli şi observaţii. În anul 1999, James C Schneider din cadrul Departamentului de Resurse Naturale din Michigan a demonstrat că în lacurile cu multă vegetaţie pot să crească peşti din Specia Bluegill de dimensiuni mari, doar în anumite condiţii. Unul dintre studiile sale a fost realizat pe un lac privat acoperit în procent de 83% cu vegetaţie acvatică. În ciuda acestui fapt, peşti Bluegill de dimensiuni mari (peste 20 cm) erau mai mult de 1200 bucăţi pe arie. Munca lui Schneider sugerează faptul că presiunea mică a pescarilor asupra peştilor, numărul mare de largemouth bass de dimensiuni mici şi mâncare din abundenţă au dus la obţinerea unui număr atât de mare.
Peştii din specia Bluegill par să fie nativi în jumătatea de est a Statelor Unite ale Americii, sud-estul Canadei şi Nord-Estul Mexicului. Astăzi, ca urmare a introducerilor intenţionate şi neintenţionate ale acestui peşte în diverse ape, Peştele Bluegill se găseşte astăzi pe întregul teritoriu al Americii şi Mexicului. Sunt prezente trei specii de peşti, Lepomis Macrochirus Macrochirus, care este nativ în în jumătatea nordestică a Americii, Lepomis Macrochirus Speciosus care este nativ zonei centrale, sudice şi vestice ale statelor, precum şi Lepomis Macrochirus Purpurescens, un peşte nativ coastelor Atlanticului şi care a fost introdus în mare parte pentru pescarii sportivi.
Descriere fizică:
Peştii din Specia Bluegill prezintă o culoare albastru radiant pe porţiunea joasă a mandibulei şi a branhiilor, de unde de altfel şi numele acestor peşti. Corpul lor este foare subţire, adânc şi plat, iar capul le este asemenea unui creion cu vârful tocit. Gura este foarte mică şi pare a fi ridicată de către mandibulă înspre în sus dacă este văzut din profil. Aripioara dorsală prezintă o serie de 10 ace în prima jumătate a aripii, urmate de o secţiune rotundă, moale. Aripioarele pelvice şi anale au de asemenea ace. Aripioarele pectorale sunt foarte lungi şi ascuţite. Urechile mici dar largi au o culoare albastră înspre negru şi la peştii mai mari de 6 cm există o zonă neagră la baza aripioarei dorsale. Peştii Bluegill au între cinci şi nouă benzi verticale închise la culoare, pe întreaga suprafaţă a corpului. Coloritul este variabil, iar femelele şi masculii diferă în culoare, cu precădere în timpul sezonului de împerechere. Masculii pregătiţi pentru împerechere au o culoare albastru-verzuie închisă la culoare cu bare negre,verticale. Capul este acoperit în tonalităţi albastru deschis, iar pieptul ia o culoare portocalie. Femelele au o culoare mai deschisă, cu bare verticale pale şi o burtă de culoare albă sau gri. Adulţii ajung în general la aproximativ 20 cm lungime, deşi se cunosc cazuri de lungimi mai mari. Masculul cu botul arămiu prezintă un cap mov şi o bandă colorată arămiu îi traversează capul pe deasupra ochilor, bandă care în timpul împerecherii este mult mai evidentă. Încercarea de a identifica peştii Bluegill de alte specii de sunfish doar prin intermediul coloritului corpului nu poate să fie una foarte bună. La fel ca şi alţi peşti, şi Bluegill prezintă diverse culori în funcţie de factori cum este vârsta, sexul sau claritatea apei.
Taxonomie: Regnul Animal, Încrengătura Chordata, Clasa Actinopterygii, Ordinul Perciformes, Familia Centrarchidae, Genus Lepomis, Specia Macrochirus.
Comportament:
Peştii din specia Bluegill prezintă câteva obiceiuri reproductive interesante. Atunci când se apropie momentul reproducerii, masculul şi femela se duc în zonele mai puţin adânci ale bălţii sau lacului. Masculul face cuiburi în substratul de pe fundul lacului, după care femela se apropie şi depune ouăle pe care masculul le fertilizează. Acest tip de cuib colonial este în avantajul supravieţuirii ouălor. Masculii rămân alături de ouă între şapte şi zece zile, fără să plece niciodată, nici măcar să mănânce. Bluegill îşi păzesc cu agresivitate cuibul, ţinând predătorii la distanţă. Cuibul mai este păzit şi după ce ouăle au eclozat şi pe timpul celor şapte zile în care peştii nou eclozaţi rămân în cuib. Peştii din Specia Bluegill preferă apele mai puţin adânci, cu un habitat complex, care poate să fie constituit din plante sau chiar trunchiuri de copaci. Atunci când temperaturile sunt prea mari, peştii Bluegill vor alege să se mute în ape mai adânci. Ei preferă apele la temperaturi între 17 şi 21 grade Celsius. Aceşti peşti au fost duşi în multe zone pentru că sunt o hrană perfectă pentru largemouth bass. Sunt apreciaţi de pescari pentru vigoarea cu care se mişcă în cârlig odată ce au fost prinşi, dar şi pentru că se prind relativ uşor. Sunt peşti cu o capacitate de supravieţuire foarte mare şi mai ales cu o capacitate incredibilă de a se adapta la noi medii. În urma reproducerii supravieţuiesc un număr foarte mare de peşti, acest lucru datorându-se nivelului mare de supraveghere şi protecţie parentală.
Statut Specie:
În Statele Unite ale Americii, nu există măsuri radicale pentru a eradica peştii Bluegill. În alte ţări, cum este Korea sau Japonia, eliberarea peştilor Bluegill este total interzisă pentru că este considerată a fi una dintre cele mai invazive specii. Aceste ţări încearcă să scape de populaţia de Bluegill. Nu există foarte multe informaţii cu privire la managementul controlului acestei specii în America. Aceşti peşti sunt destul de iubiţi de pescari şi nu se fac foarte multe în vederea eradicării lor, în ciuda distrugerilor semnificative pe care le produc aceşti peşti de dimensiuni mici. În acest moment, Uniunea Mondială a Conservării Peștilor (IUCN) nu consideră peştii din specia Bluegill să fie vulnerabili sau amenințaţi cu extincția.
Hrana:
Peştii din specia Bluegill au o prezenţă importantă şi în ceea ce priveşte mâncarea. Peştele poate să mănânce o varietate foarte mare de pradă, în principal tot ceea ce le poate intra în gură. Acest lucru creează o interacţiune semnificativă cu orice organism nativ zonei în care se află. Astfel, chiar şi un grup mic de peşti Bluegill pot să devină o problemă la nivelul unui ecosistem. Aceşti peşti reuşesc să depăşească alte organisme de pe acelaşi nivel trofic în ceea ce priveşte luta pentru hrană. Acest aspect combinat cu o capacitate mare de supravieţuire şi cu rapida expansiune a grupului pot să însemne o problemă pentru celelalte populaţii acvatice.
Se cunoaşte că în corpul acestor peşti trăiesc o serie de paraziţi, care folosesc peştii ca şi gazdă. Aceşti paraziţi includ Dactylogyrus, Ergasilul Caeruleus Protocephalus, Spinitectus şi Leptorhynchoides.
