Iepuri din Rasa Satin

1.6K
Informaţii generale:

Iepurii din rasa Satin şi Mini Satini, cunoscuţi şi sub denumirea americană de „Tean Sheen” sunt fără discuţie două dintre cele mai frumoase rase de iepuri din lume. Structura unică a blănii acestor iepuri le oferă ambelor rase o apariţie de satin, menită să fure ochii celor care îi privesc. Satin, rasa mai mare dintre acestea două, a apărut pentru prima dată ca şi mutaţie într-un cuib de iepuri Havana, deţinut de Walter Huey din Pendelton, Indiana în anul 1934. Înainte ca mutaţia să apară, lumea iepurilor nu văzuse încă aşa ceva. Huey a trimis câţiva dintre aceşti iepuri la Universitatea Harvard, unde geneticienii au determinat faptul că această nouă mutaţie era o simplă genă recesivă pentru strălucire şi pentru textura blănii, datorată transparenţei cuticulelor de pe tubul părului. Atunci când Huey a prezentat această rasă alături de rasa Havana, lumea nu a dorit să accepte că fac parte din aceeaşi rasă. În acel moment, a fost nevoie o schimbare a numelui, motiv pentru care au fost denumiţi Satin Havana. În anul 1942, Federaţia Americană a Crescătorilor de Iepuri Havana a decis susţinerea acestei rase în obţinerea mai multor culori. Drept urmare, până în anul 1949, culoarea rasei Satin putea să fie maro, negru, albastru, alb şi portocaliu. În anul 1946, un alt club a fost organizat în vederea susţinerii acestei rase, Asociaţia Americană a Crescătorilor de Iepuri din Rasa Satin, care au

  Nume: Iepuri din Rasa Satin

Originea: America

Grupa: Iepuri de dimensiuni medii

Greutate: Între 3,5  – 5 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: negru, alb cu altă culoare, albastru, californian, chinchilla, ciocolatiu, aramă, roşu, alb şi siamez

Temperament:  . Sunt nişte iepuri excelenţi pentru persoanele care nu au mai avut animale de companie, în special pentru seniori sau pentru cupluri sau familii cu copii.

Status rasă:  Aceşti iepuri sunt crescuţi pentru a fi animale de companie şi pentru a fi prezentaţi în cadrul showurilor de profil. Nu sunt iepuri care să fie reproduşi în scopuri comerciale pentru carne sau blană.

Caracteristici distinctive: Blana Satin a apărut ca urmare a unei gene recesive, care a cauzat ca foliculii firului de păr să fie mai mici în diametru decât părul lor normal. De asemenea, fiecare fir de păr prezintă nişte bule mici de aer în interior, care reuşesc să capteze lumina.

recunoscut două culori: alb cu ochi roşii şi Chinchilla. Era ciudat faptul că  existau două seturi de puncte pentru cele două varietăţi, în timp ce s-a mers mai mult pe tipul iepurilor Albi, care au fost dezvoltaţi din Albii Noua Zeelandă. În anul 1956, erau recunoscute opt varietăţi ale acestei rase. Satinii Siamezi au fost acceptaţi în anul 1965. Tot în acest a fost elaborat un set de puncte standard pentru toate varietăţile. Broken Satin au fost recunoscuţi în anul 1985, ceea ce a oferit o adevărată gură de aer proaspăt acestei rase. Alţi iepuri Satini au fost recunoscuţi în 2001, ceea ce a dus la 11 varietăţi de Satin acceptate azi. Mini Satini sunt de asemenea o creaţie Americană. Prima încercare de a crea o rasă Satini compactă, mică, a avut loc în 1970 de către Ariel Hayes din Troy, Michigan. Aceasta a denumit noua rasă de dimensiuni mici „Satinette”, care a apărut ca urmare a unei încrucişări dintre Satini şi iepuri Polonezi. A muncit aproape 12 ani la această rasă înainte să o abandoneze. La finalul anilor 1980, B. Petit (un bine-cunoscut crescător de Pitic Olandez), a început să satinizeze Netherland Dwarfs. În anul 1990, un alt domn din Michigan a fost creditat cu încrucişări cu rasa Satinette, încă din anul 1983. Un aranjament a fost făcut între acest crescător şi Sue şi Velre Castle pentru a munci împreună în vederea prezentării acestei rase Satinette sub egida familiei Castle. Au fost alese şi nouă culori pentru prima prezentare. Comitetul pentru Standarde nu au recunoscut toate culorile, dar au acceptat rescrierea standardului. Din păcate, în final a apărut o ruptură între familia Castle şi crescătorul din Michigan, astfel că în anul 1994 s-a renunţat din nou la această idee. În Februarie 1994, Jim Krahulec a cumpărat toţi iepurii Satinette ai familiei Castle, începând să dezvolte rasa cu o viziune mult mai largă. Pentru prima dată, numele de Mini Satin a apărut pe piedestal. Krahulec a obţinut trei iepuri masculi Satin dar cu o greutate mult mai mică decât cea normală şi a început să îi încrucişeze pe aceştia cu femelele Satinette în primăvara anului 1994. Până în toamna aceluiaşi an, iepurii Satini normali erau scoşi din programul de încrucişare, tinerii iepuri obţinuţi fiind folosiţi pentru a se împerechea mai departe cu iepuri Mini Satin. Jim Krahulec a depus o cerere pentru aprobarea standardului pentru cinci varietăţi de iepuri Mini Satini: Negru, Ciocolatiu, Arămiu, Himalaya şi Roşu, în 30 Iunie 1995. Câteva luni mai târziu, un Certificat de Dezvoltare a rasei Mini Satin a fost acordat acestuia. Pentru dezvoltarea acestei rase, Jim Krahulec a depus un efort foarte mare, care din păcate nu a fost apreciat pentru că nu a reuşit să depăşească ultima încercare în Louisville, Kentucky în 1999. J Leo Collins din Salem, Ohio a preluat torţa şi a primit un Certificat de Dezvoltare pentru Mini Satins, care au fost prezentaţi pentru prima dată în Wichita, Kansas, la Convenţia ARBA din 2003. Două varietăţi au fost prezentate în acel moment, respectiv Alb Cu ochii Roşii şi Roşu. În anul 2005 au fost acceptaţi şi iepurii Albi în Indiana, devenind totodată cea de-a 47 rasă de iepuri. Iepurii Mini Satin au parcurs un drum lung şi anevoios de la prima prezentare. Astăzi există 16 varietăţi de iepuri din rasa Mini Satin.

Descriere fizică:

Iepurii din rasa Satin cântăresc între 3,5 şi 4 kg odată ajunşi la maturitate şi prezintă un corp comercial. Iepurii Satin au un cap alungit, terminat cu un bot ascuţit şi acoperit cu blană de culoare neagră. Ochii îi sunt mari şi alungiţi, de obicei închişi la culoare. Urechile îi sunt lungi, în formă de V şi îndreptate înspre în faţă. Corpul îi este mai îngust în zona umerilor şi se lărgeşte înspre zona din spate. Şalele îi sunt acoperite de carne şi bine dezvoltate. Coada îi este micuţă. Iepurele din rasa Satin are o blană scurtă, mătăsoasă, care prezintă un tipar de satin pe ea. Blana Satin a apărut ca urmare a unei gene recesive, care a cauzat ca foliculii firului de păr să fie mai mici în diametru decât părul lor normal. De asemenea, fiecare fir de păr prezintă nişte bule mici de aer în interior, care reuşesc să capteze lumina. În ciuda acestui tipar al blănii, Iepurele Satin nu are nevoie de foarte multă îngrijire pentru a-şi menţine blana în condiţii optime. Asociaţia Americană a Crescătorilor de Iepuri (ARBA) a acceptat unsprezece culori ale blănii, care includ negru, alb cu altă culoare, albastru, californian, chinchilla, ciocolatiu, aramă, roşu, alb şi siamez. Iepurele din rasa Satin nu are nicio altă trăsătură specială care să producă un element distinctiv al rasei.

Personalitate:

Trebuie să vă asiguraţi că îl veţi învăţa cu socializarea cât de repede puteţi, de preferat încă de la începutul vieţii sale. A-l învăţa cu socializarea înseamnă să vă alocaţi timp pentru a-l scoate afară din spaţiul său personal, de a vă juca cu el, de a-l mângâia şi de a-l introduce copiilor sau altor animale. Iepurii din rasa Satin sunt în general blânzi, calmi odată ce au fost învăţaţi cu socializarea şi nu vor avea nicio problemă să fie ridicaţi de jos de către adulţi sau copii. Sunt nişte iepuri excelenţi pentru persoanele care nu au mai avut animale de companie, în special pentru seniori sau pentru cupluri sau familii cu copii. Aceşti iepuri pot să fie învăţaţi să îşi facă nevoile într-un loc anume dar durează foarte mult şi necesită multă răbdare. Mulţi crescători au descoperit că dacă se pun mai multe cutii cu nisip în interiorul casei, cu atât rata de succes este mai mare. Nivelul de activitate a acestor iepuri crește în perioada de răsărit și cea de apus a zilei. Din cauză că iepurii sunt în general animale care se stresează foarte repede și care au un psihic fragil, nu sunt recomandați ca și animale de companie pentru copiii care nu au ajuns la capacitatea de a înțelege acest lucru.

Hrana și cușca

Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. Trebuie să ştiţi că raportul de mâncare trebuie să fie în jurul valorii de 70%  fan şi 30%  alte alimente. Alte frunze de verdețuri, în special legume, sunt esențiale pentru sănătatea iepurelui, fiind necesare ocazional pentru a preveni eventuale derapaje digestive. De dragul varietății puteți să îi oferiți și bunătăți cum sunt morcovi, piersici, pere, mere, prune, căpșuni sau alte fructe. Trebuie totuși să fiți atenți când îl hrăniți cu fructe pentru că acestea pot să fie bogate în zaharuri. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Satin se pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. De asemenea, aceşti iepuri sunt animale de companie, nu sunt crescuţi pentru carne, ceea ce oferă un motiv în plus pentru a fi ţinuţi în casă. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Dacă este ținut în cușcă, aceasta ar trebui să fie de cel puțin cinci ori mărimea corpului iepurelui și să îi permită să stea relaxat în picioare. Nu este indicat ca podeaua cuștii să fie realizată din sârmă pentru că iepurele ar putea să își prindă picioarele în ochiurile de sârmă. Aceste cuşti trebuie să fie ridicate de la nivelul solului pentru a proteja iepurii de diverşi predători. Atât cuştile de exterior, cât şi cele din interior trebuie să fie curate, iar aşternutul de paie să fie schimbat cel puţin o dată pe săptămână. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Este bine să îi luați jucării cu care să își ocupe timpul și să se distreze.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Satin necesită o simplă periere săptămânală pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr. Iepurii obișnuiesc să se îngrijească reciproc, motiv pentru care este indicat să aveți cel puțin două exemplare. Când au grijă unul de celălalt, iepurii își ling urechile, nasul, vârful capului și în jurul ochilor.

Scopul și statusul rasei:

Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, iepurii din rasa Satin nu sunt în pericol de dispariţie, dar încă este o rasă tânără care mai are multe de muncit până când să ajungă la o maturitate pe piaţa animalelor de companie. Aceşti iepuri sunt crescuţi pentru a fi animale de companie şi pentru a fi prezentaţi în cadrul showurilor de profil. Nu sunt iepuri care să fie reproduşi în scopuri comerciale pentru carne sau blană.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Satin poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Iepurii ţinuţi mult timp în interior au tendinţa de a dezvolta o deficienţă de Vitamina D, ceea ce poate provoca o mulţime de probleme. Pentru a evita această problemă, ieşiţi cât de mult cu iepurele afară sau ţineţi-l într-o cameră în care sunt multe geamuri cu lumină naturală. Printre problemele cele mai des întâlnite la aceşti iepuri enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– creşterea excesivă a dinţilor cauzată de o dietă nepotrivită;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close