Pericolul letal din iarbă: micuța, dar teribila, capușă.

Animăluțele de companie ne bucură și ne umplu viața de energie pozitivă. Din ce în ce mai multe familii integrează câini și pisici, cu drepturi depline, în sânul familiei. Adevărați membri în familiile noastre, animăluțele vin la pachet cu o mare responsabilitate. Aceasta implică atât grija pentru animăluțe dar, nu în ultimul rând, și pentru noi, oamenii. Una din principalele problemele des întâlnite și cu impact grav asupra sănătății noastre și a animalelor o reprezintă parazitismul cu căpușe.

Căpușele sunt artropode cu parazitism temporar, datorat modului de hrănire pe seama animalelor. Ectoparaziți hematofagi, căpușele au o importanță deosebită în epidemiologia hemosporidiozelor și a multor boli virotice și bacteriene letale, pe care le transmit atât la animale cât și la om.

Căpușele din familia Ixodidae sunt acarieni de dimensiuni mari, 2 – 10 mm; dimensiuni mai mari pot avea femelele hrănite. Corpul lor este alcătuit din două componente: aparatul bucal, adaptat pentru perforat țesuturi, fixare și hrănire, și corpul propriu-zis, care prezintă, pe partea dorsală, un scut tare, chitinos, mai mare la mascul și restrâns la femele, care le permite creșterea în mărime atunci când se hrănesc. Pe partea inferioară a corpului sunt prezente 4 perechi de picioare. Masculii au dimensiuni mai mici în comparație cu femelele.

Căpușele parazitează mamifere, păsări și reptile.

Ixodidele sunt paraziți limfohematofagi în toate stadiile de dezvoltare; pot face excepție unii masculi care nu se hrănesc. Viața parazitară alternează cu cea liberă.

Ciclul biologic prezintă 4 stadii de dezvoltare: ou, larvă, nimfă și adult.

Larvele, nimfele si femelele nefecundate se hrănesc cu foarte puțin sânge și, în general, cu un singur prânz, apoi coboară de pe animal, năpârlesc și se transformă în următorul stadiu, până ajung adulți.

Femelele fecundate au o fază de hrănire lentă, urmată de o fază de hrănire rapidă. Pot absorbi mai mulți mililitri de sânge, ajungând să-și dubleze dimensiunile, iar greutatea li se poate înzeci.

În funcție de specia de căpușe, alegerea gazdei prezintă o specificitate mai mult sau mai puțin strictă. Exista 3 tipuri de căpușe: momotrope – larvele, nimfele și adulții caută același tip de gazdă; ditrope – larvele și nimfele se hrănesc cu sângele mamiferelor mici, păsărilor și reptilelor, iar adultul, cu cel al mamiferelor mari; telotrope – larvele și nimfele se hrănesc pe toate vertebratele terestre, iar adulții pe mamifere mari.

Fixarea căpușelor se face în general în zonele cu piele fină (urechi, axilă, regiunea perienală etc). Căpușa secționează pielea, dizolvă țesuturile cu o salivă pe care o secretă, introduce aparatul de supt, saliva se solidifică și fixează aparatul bucal în țesuturi. Saliva, pe lângă rolul major pe care îl are în procesul de fixare, are și proprietăți anticoagulante și vasodilatatoare. La sfârșitul perioadei de hrănire, ultima salivă secretată are rol în dizolvarea dopului solidificat, lucru ce permite eliberarea aparatului bucal și desprinderea căpușei.

Viața liberă a căpușelor este influențată de temperatură, umiditate și tipul vegetației.

Durata parazitării poate dura între 7-30 de zile, la femelele nefecundate. Fecundarea se realizează, de cele mai multe ori, în timpul hrănirii. După fecundare, femela se hrănește mai multe zile, apoi se desprinde, cade pe sol și, după câteva săptămâni, va depune ouăle, în locuri umbroase. Timp de mai multe săptămâni pot depune între 500 și 7000 de ouă într-o singură pontă, apoi femela moare. În funcție de condițiile climatice, ouăle eclozează după 20 de zile.

Căpușele cu o singură gazdă pot avea un ciclu de 2-3 luni, iar la cele cu mai multe gazde ciclul poate dura 2–3 ani.

Căpușele ixodide pot supraviețui fără hrană mai mult de 2 ani.

Importanța combaterii acestora se datorează atât problemelor directe asupra gazdei, cât și, mai ales, a celor indirecte, deoarece sunt importanți transmițători ai unor agenți virali, bacterieni și parazitari cu importanță vitală asupra organismelor parazitate.

Problemele directe:

– Acțiune mecanică și iritativă – la locul de fixare pot apărea leziuni tisulare, edeme, dureri, zone necrozate. În cazul smulgerii căpușelor există pericolul ca aparatul bucal să rămână în piele, provocând apariția unor abcese și supurații.

– Acțiune spoliatoare – în caz de infestație masivă pot apărea anemii – o femelă poate consuma până la 8 g de sânge; problemele cutanate complicate pot genera probleme sistemice, manifestate cu lipsa poftei de mâncare și slăbire.

– Acțiune toxică – datorată substanțelor prezente în saliva căpușelor; acestea pot provoca inflamații locale, necroze, edeme etc.

– Acțiune antigenică – cauzată de antigenele din saliva căpușelor; acestea pot provoca hipersensibilitate cu manifestare la nivel cutanat.

– Acțiune inoculatoare – se realizează în momentul hrănirii acestora, pentru că pot introduce diverși

Cele mai importante și periculoase boli transmise de căpușe, la om și animale: