Nutritia Sanatoasa Contribuie la Dezvolarea Armonioasa

1.3K

Perioada care se întinde de la naștere până la finalul etapei de creștere este caracterizată de o dezvoltare intensă a organismului puiului. Asigurarea hranei potrivite este esențială pentru o creștere armonioasă și a preveni carențele nutriționale și apariţia anumitor afecțiuni.

Un cățel sau un pisoi nu este un animal adult. El are nevoie de o hrană dedicată juniorilor, pe care aparatul său digestiv imatur o poate digera și asimila corect, pentru a beneficia de nutrienții pe care aceasta îi furnizează.

HRĂNIREA CORECTĂ A CĂȚELULUI

Spre deosebire de om, care este un omnivor și al cărui organism s-a adaptat la produse alimentare diverse cum ar fi carne, legume şi fructe, câinele are o floră intestinală foarte specializată, mai puţin densă. Din acest motiv, şi multe altele, este o mare greşeală să se considere că un cățel poate fi hrănit cu aceeași hrană pe care o consumi tu.

O altă regulă de bază care merită întotdeauna amintită: un cățel nu trebuie să mănânce nici prea mult, nici prea puțin, și în niciun caz nu ar trebui hrănit excesiv sub pretextul de a-i face pe plac sau a-l ajuta să crească cât mai mare. Supraalimentarea are consecințe negative. De exemplu, în timp ce supraalimentarea accelerează creșterea cățelului de talie mare și îl predispune la apariția problemelor osteo-articulare, În cazul cățelului de talie mică, aceasta poate provoca multiplicarea celulelor care alcătuiesc țesutul adipos, și favoriza predispoziția către obezitate la maturitate.

Până la vârsta de 6 luni, porția zilnică de hrană trebuie împărțită în 3 mese pe zi, apoi de 2 până la finele perioadei de creștere. Mesele cățelului ar trebui să fie setate la ore fixe, în același castron curat, în același loc, cu un bol de apă proaspătă mereu la îndemână. Cățelul ar trebui lăsat singur în timp ce mănâncă și să nu fie hrănit în timp ce dumneavoastră mâncați

Contrar unei serii de idei larg răspândite, cățeii nu au nevoie de „varietate” în hrana lor, și sunt chiar slabi „degustători”, alegându-și hrana cu ajutorul unui simț foarte dezvoltat al mirosului. Cățeii au nevoie în schimb de o hrană care să fie creată în acord cu particularitățile rasei lor, ritmul specific de creștere al taliei lor, al vârstei diferite la care ating maturitatea sau dimensiunea maxilarului.

Alege o hrană dedicată juniorilor din gama ROYAL CANIN® PUPPY (descoperă produsele aici), ce are un aport de energie atent calculat și un conținut caloric potrivit adaptate rasei, taliei sale și varstei, ce contribuie la dezvoltarea sa corectă, armonioasă, susține dezvoltarea sistemului imunitar și previne creșterea excesivă în greutate. În plus, forma și textura crochetelor este adaptată maxilarului specific rasei sau taliei sale.

HRĂNIREA CORECTĂ A PISOIULUI

In natură, o pisică adultă se hrănește cu prăzi mici pe care se vânează din instinct. Prin urmare, porția ei zilnică de hrană este împărțită în numeroase mese mici, de la 10 la 20 pe o perioadă de 24 de ore. Deoarece o masă durează doar unul sau două minute, ea mănâncă 5-6 grame de alimente de fiecare dată. Acest comportament este caracteristic tuturor pisicilor, și de aceea este esențial pentru echilibrul său să aibă hrana întotdeauna la dispoziție într-un loc liniștit din casă, asigurându-vă că este însoțită de apă proaspătă și departe de litieră. Cu toate acestea, ar trebui să urmăriți cantitatea totală consumată la fiecare 24 ore prin cântărirea aportului recomandat care este menționat pe ambalaj.

Hrana oferită pisoiului trebuie să respecte cerințele sale nutriționale specifice, ce sunt esențiale pentru o dezvoltare armonioasă. Până la vârsta de aproximativ 5 săptămâni, aparatul său digestiv este potrivit pentru digestia laptelui matern. Treptat, el pierde capacitatea de a digera lactoza (zahărul din lapte). Contrar unei păreri foarte răspândite, laptele de vacă nu este potrivit nici pentru pisoi, nici pentru pisicile adulte.

Înțărcarea, care este trecerea treptată de la un regim bazat pe hrană lichidă la unul bazat pe hrana solidă, se realizează treptat și este facilitată de formulele nutrițonale ROYAL CANIN®   pentru pisoi (descoperă produsele aici). Acestea sunt create special pentru a susține digestia optimă, dezvoltarea sistemului imunitar și a-i stimula vitalitatea. Ține cont de cele două etape disticte ale perioadei de creștere ale pisoiului, primă fază de creștere intensă, care se extinde de la înțărcare până la vârsta de 4 luni și cea de-a doua, între 4 și12-15 luni, când se consolidează sistemul osos și musculatura. Pentru fiecare dintre acestea există o formulă nutrițională ROYAL CANIN®  dedicată, ce are la bază un aport echilibrat de nutrienți, iar crochetele au o formă și textură adaptate fiziologiei și sistemului lor digestiv.

HRANA PREPARATĂ ÎN CASĂ ESTE O OPȚIUNE SĂNĂTOASĂ?

 

Aceasta este hrana pe care o poți prepara chiar tu din ingrediente precum carne, orez şi legume. Deşi poate fi plăcut să gătești pentru pisoiul tău, acest tip de hrană are numeroase deficienţe. Poţi controla calitatea ingredientelor foarte uşor, însă nu poţi fi sigur de echilibrul nutriţional al hranei oferite, sau dacă îi oferi o cantitate suficientă din fiecare nutrient de care are nevoie cățelul sau pisoiul pentru a se dezvolta corect, mai ales în ceea ce priveşte mineralele şi vitaminele.

Carențele nutriționale pot afecta dezvoltarea puiului și pot chiar favoriza apariția unor afecțiuni pe viitor. O hrană sănătoasă adaptată vârstei pisoiului sau cățelului va conține o combinație corect echilibrată de antioxidanți, vitamine și aminoacizi specifici, care pot sprijini sistemul imunitar al puiului și susține o creștere sănătoasă. Pentru a asigura longevitatea şi bunăstarea puiului, trebuie să acorzi atenţie sănătăţii sale pe tot parcursul vieţii. Deficienţele nutriţionale cauzate de o hrană dezechilibrată sunt la fel de periculoase asemănător hrănirii în exces şi reduc semnificativ speranţa de viaţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close