Hachiko – Simbolul unei lumi

947

hachikoÎntr-un tărâm în care tradiția încă lupta să rămână adevărata valoare a japonezilor, în detrimentul avansului tehnologiei și al dezvoltării industriale, o poveste s-a născut reușind să impresioneze prin simplitatea ei și prin emoția pe care a oferit-o unei țări întregi. Asemenea samurailor care își dedicau întreaga viață stăpânului lor, oferindu-i acestuia posibilitatea de a alege dacă samuraiul va trăi sau va muri, la fel și Hachiko a ales această cale adânc împământenită în cultura puternică a Japoniei.

Povestea câinelui Hachiko începe în anul 1920, când profesorul universitar în științele agricole Hidesamuro Ueno a achiziționat un câine Akita Inu. Acesta și-a dorit de multă vreme să aibă un câine Akita Inu, iar dorința i-a fost îndeplinită atunci când unul dintre studenții săi l-a informat că poate să adopte un Akita Inu pe nume Hachiko, din prefectura Akita, orașul Odate.  În scurt timp, legătura dintre cei doi a devenit puternică, o legătură care avea să inspire generațiile viitoare, o legătură care a arătat ce înseamnă să îți pese și să ții la stăpânul tău.

Rasa Akita Inu

Akita Inu este un câine care emană putere și respect, reușind prin statura lui impunătoare să transmită un sentiment de superioritate și de intimidare. Se atașează foarte puternic de familia din care face parte, iar instinctele lui hachiko statueprotective îl îndeamnă să păzească toată zona care îi aparține, ținând astfel musafirii nepoftiți la distanță. Deși nu sunt în general agresivi, este indicat ca străinii să păstreze o distanță respectabilă față de acești câini. Este necesar dresajul continuu și consistent în cazul câinelui din rasa Akita Inu, intercalat tot timpul cu sesiuni de socializare. Fiind capabil să ia decizii de unul singur, nu va ezita să își asume rolul de lider dacă el consideră că stăpânul lui nu mai poate să își respecte obligațiile de lider. Una dintre metodele prin care stăpânul său poate să îi arate care îi este locul în ierarhie este să mănânce la masă prima dată el și abia apoi Akita Inu. În acest fel, câinele va înțelege că liderul trebuie să se hrănească în primul rând, iar el va trebui să își aștepte liniștit rândul la masă. Nu este indicat pentru persoane care nu au mai avut niciodată câini. Totuși, temperamentul lui protectiv, afecțiunea și atașamentul de care poate să dea dovadă îl face perfect pentru familiile care au timp de alocat pentru un asemenea câine.

Povestea Câinelui Hachiko

După ce a fost achiziționat de către profesorul universitar Hidesamuro Ueno, între cei doi s-a creat foarte repede o legătură puternică. Nici după aproape un secol de la data în care cei doi s-au întâlnit, nimeni nu poate să își explice cum s-a putut forma o relație atât de strâns legată între două vieți care păreau a fi fiecare axate pe căi diferite. Profesorul Ueno considera câinele Hachiko asemenea unui fiu, purtându-se cu el ca atare.

Pe măsură ce câinele Hachiko creștea, a început să înțeleagă de ce stăpânul lui era plecat în fiecare zi de acasă. A observat că în fiecare dimineață acesta pleca la muncă, luând trenul din stația Shibuya din Tokyo, urmând ca după-masa să se întoarcă înapoi acasă. În scurt timp, cei doi puteau fi văzuți dimineața mergând înspre stația de tren, iar după-masa, câinele Hachiko se întorcea din nou la gară pentru a-și întâmpina bucuros stăpânul.

Povestea spune că în 21 Mai 1925, la vârsta de doar doi ani, Hachiko stătea ca de obicei la locul lui din fața stației de tren din Shibuya, dar stăpânul lui nu a mai coborât din tren. S-a aflat ulterior că acesta murise la universitate, în urma unui atac cerebral. Câinele Hachiko s-a mutat cu unul dintre grădinarii casei lui Ueno.

A urmat o perioadă impresionantă de zece ani, timp în care câinele Hachiko a parcurs în fiecare dimineață și după-masă drumul până la gara Shibuya în așteptarea stăpânului său. Dar acesta nu a mai coborât niciodată pe peronul gării. Expresia de pe chipul câinelui Akita Inu, stând pe peron și așteptându-și stăpânul devenise tot mai tristă odată cu trecerea anilor. Urmând cultura tradițională Japoneză, câinele Hachiko devenise un Ronin, un adevărat samurai fără stăpân.

Un secol de Hachiko

Povestea lui Hachiko a fost scrisă pentru prima dată de un ziar local din Tokyo, fiind publicată în anul 1932. În urma acestui articol, câinele Hachiko a devenit un simbol pentru întreaga țară, dovedind puterea, afecțiunea și conexiunea pe care acest câine putea să o formeze cu stăpânul său. Tristețea poveștii s-a răspândit cu rapiditate în întreaga lume, ceea ce a făcut ca mulți turiști să vină să verifice veridicitatea ei. Aceștia veneau în stația Shibuya doar pentru a-l vedea pe Hachiko și pentru a-i oferi de mâncare. Era în anul 1934, iar Hachiko era încă în viață atunci când i s-a ridicat o primă statuie în fața gării Shibuya. În data de 8 Martie 1935, la vârsta de 12 ani, Hachiko s-a dus să își întâlnească stăpânul.

Astăzi, Hachiko are propriul său stand la Muzeul Național de Științe din Ueno, Tokyo.

Un alt monument care îl prezintă pe Hachiko este realizat în spațiul în care este înmormântat stăpânul lui, profesorul Ueno.

Statuia de bronz a lui Hachiko din Stația de tren Shibuya este în continuare o atracție turistică, toată lumea fiind interesantă să afle povestea impresionantă a acestui câine Akita Inu.hachiko statue 2

Pe peretele stației Shibuya sunt realizate scene din mozaic, scene care îl prezintă pe Hachiko în diferite ipostaze din viața lui.

Primul film realizat despre el a fost în anul 1987, numindu-se ”Hatchiko Monogatari”, fiind un film japonez.

A urmat apoi în anul 2009 producția care l-a avut în rol principal pe cunoscutul actor Richard Gere, filmul numit ”Hachiko – Povestea unui câine”.

 

Deși este o poveste tristă, Hachiko a reușit să inspire oameni chiar și după ce a încetat să mai existe. O astfel de legătură între un câine și stăpânul său este rar întâlnită, motiv pentru care trebuie să fie apreciată și imortalizată pentru eternitate. Un câine trist, cu o ureche lăsată și cu ochii mici, purtând mereu hamul în jurul pieptului, Hachiko a trăit aproape întreaga viață plângându-și stăpânul care nu mai venea. Dacă ar fi putut să înțeleagă și să conștientizeze ceea ce înseamnă moartea, este probabil ca Hachiko să fi renunțat la un moment dat să își mai aștepte stăpânul. Dar pentru că nu a reușit să definească moartea, Hachiko a devenit un simbol pentru întreaga lume.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close