Porcușorul de guineea este un animal activ care are nevoie de spațiu pentru a fi fericit și sănătos. Având în vedere că își va petrece cea mai mare parte a vieții în cușca sa, dimensiunile și dotările acesteia sunt foarte importante pentru a-i asigura un trai potrivit speciei sale. Un porcușor crește destul de repede așa că este recomandabil să achiziționați de la bun început cușca potrivită pentru când animalul dumneavoastră va fi la maturitate, evitând astfel cheltuieli suplimentare. Indiferent de soluția aleasă, cușca porcușorului trebuie menținută în permanență curată, fiind recomandat să îndepărtați zilnic resturile de alimente și cât mai mult posibil din dejecțiile sale. Curățenia generală se impune cel puțin o dată pe săptămâna.
Cușca porcușorului de guineea
Porcușorul de guineea are nevoie de spațiu pentru a alerga și pentru a-și arăta nestingherit bucuria făcând popcornuri. La maturitate are nevoie de o suprafață plană fără obstacole de minimum 0,75 mp. Dacă plănuiți să țineți doi porcușori în aceeași cușcă, suprafața minimă este indicat să fie de aproximativ 1 mp. Nu utilizați acvarii sau cutii de plastic cu pereți înalți! Porcușorul de guineea este un animal acoperit cu blăniță și are nevoie de o bună circulație a aerului pentru a rămâne sănătos. Cel mai potrivit habitat este o cușcă cu grilaj, cutia din plastic de la bază asigurând suprafața necesară pentru a-i susține litiera. În ceea ce privește litiera potrivită, majoritatea proprietarilor preferă rumegușul așezat într-un strat de aproximativ 1cm grosime pe fundul cuștii. Atenție: folosiți doar rumeguș achiziționat din magazinele specializate deoarece acesta a fost tratat și curățat anterior! Preferați rumegușul neparfumat celui cu arome (porcușorul are un simț olfactiv foarte bine dezvoltat și parfumul ar putea să-l deranjeze). Îndepărtarea zilnică a rumegușului umed și înlocuirea sa ajută la îndepărtarea mirosului neplăcut din casa dumneavoastră. O altă soluție sunt materialele super absorbante, precum covorașele-scutec pentru căței. Puteți să le acoperiți cu o păturică fleece (material foarte apreciat de porcușori) sau să le lăsați exact așa cum sunt, în acest ultim caz o supraveghere a porcușorului în primele zile fiind necesară pentru a vă asigura că nu le ronțăie. Nisipul pentru pisici nu este recomandat deoarece porcușorii au lăbuțele sensibile și riscă să se rănească alergând pe o suprafață „bolovănoasă”. Dacă totuși alegeți această variantă, acoperiți nisipul cu un strat de fân.
Accesorii necesare în cușcă
Porcușorul are nevoie și de o „ascunzătoare” unde să se poată piti și simți în siguranță. Este de preferat să folosiți materiale cât mai naturale pentru a-i construi habitatul, ascunzătoarea putând foarte bine să fie o căsuță din lemn. Atenție: dacă o construiți dumneavoastră, fiți siguri că lemnul a fost dezinfectat înainte cu substanțe care nu vor afecta porcușorul în cazul în care va roade căsuța. Folosiți un clei non toxic și niciodată cuie care ar putea să-l rănească. Căsuța nu ar trebui să aibă praguri sau nișe, ci să asigure accesul facil și fără risc de accidentare. Înălțimea potrivită este de circa 15,cm, cu un acoperiș plat, astfel încât porcușorul să poată urca și supraveghea casa de la înălțime. Alte accesorii neapărat necesare în cușcă sunt un bol ceramic greu pentru mâncare, o iesle și un biberon pentru apă.