Cum scoatem o căpușă din pielea animalelor de companie?

9K

Momentul în care descoperi o căpușă prinsă în pielea animăluțelor este aproape șocant.  Sigur că imaginea este șocantă, căpușa este un parazit de dimensiuni mari, cu atât mai mare dacă este plină de sânge, dar și un purtător de boli posibil letale – babesioza, Lyme (borelioza), anaplasmoza, etc.

Un părinte de animăluț, responsabil, cu siguranță că va face tot ce este posibil ca patrupedul să fie ferit de astfel de momente. Idealul ar fi să fim toți conștienți că acest pericol nu poate fi evitat decât cu o schema de deparazitare externă riguroasă și periodică a animalelor de companie, cu examinarea acestora după fiecare ieșire la iarbă verde, igienizarea curților și locurilor cu vegetație abundentă etc.

Și totuși, ce facem în momentul în care descoperim căpușa pe animăluțul nostru?

Ideal ar fi să nu ne panicăm și să acționăm rapid pentru a o înlătura.

Pașii de urmat ar fi următorii:

–          Ne protejăm mâinile cu mănuși chirurgicale.

–          Folosim o pensă subțire sau una specială, apucăm căpușa cât mai aproape de piele.

–          Tragem în sus, în plan vertical, încet și ferm, nu bruscăm.

–          După extragere, se spală locul cu apă și săpun și se dezinfectează cu betadină și se aplică unguente cu antibiotic.

–          Se ține sub observație zona afectată, deoarece există riscul de suprainfectare cu Stafilococul auriu.

Pentru a evita răspândirea germenilor și a toxinelor din căpușă:

–          Nu striviți căpușa înainte sau după extragere!

–          Nu folosiți diverse soluții direct pe căpușe – alcool sanitar, acetone, benzină, oja etc.!

–          Nu aplicați anestezice locale, deoarece ele doar grăbesc eliberarea agenților patogeni și toxinelor din căpușă!

Cum scoatem o căpușă?

Sfat – Dacă ați descoperit o căpușă pe animăluțul vostru sau o leziune suspectă pe pielea acestuia, mergeți la medical veterinar. Timpul este vital pentru combaterea bolilor grave răspândite de căpușe.

Deparazitarea externă periodică este esențială pentru bunăstarea animăluțului tău!

Nu amâna! Fii responsabil!

Citește și:

http://pentruanimale.ro/blog/index.php/6-metode-pentru-a-tine-puricii-si-capusele-la-distanta/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close