Cine nu îl cunoaște pe Garfield?

4.4K

garfield 2De-a lungul timpului au fost create numeroase caractere animate, majoritatea fiind animale drăguțe, animale de companie. În majoritatea dăților, aceste animale au avut un efect uimitor asupra publicului, în special asupra publicului de vârste mici. Copiilor le plac desenele animate și mai mult, le plac elementele fantastice din aceste desene. Un lucru frumos pentru creatorii acestor desene este faptul că aceștia nu trebuie să se gândească prea mult la realitatea unor acțiuni din cadrul desenelor lor. De exemplu, este posibil ca o pisică de tipul lui Garfield să se alieze cu un șoarece pentru a câștiga o cursă de mașini care se desfășoară în jurul Pământului.

Garfield este acel personaj de desene animate care se instalează în inima oamenilor, a copiilor și cu greu mai poate fi scoasă de acolo. Pentru el este important să ajungă în casele tuturor copiilor, să fie îndrăgit și să fie tratat cu o deosebită afecțiune. Dacă nu se întâmplă acest lucru, latura lui malițioasă va ieși la iveală într-un joc imaginar fără margini. Povestea de viață a lui Garfield nu a fost deloc una tristă, ci din contră, încă din primii ani ai apariției sale a devenit una dintre cele mai apreciate desene animate din toate timpurile. Garfield are o vârstă de peste 35 de ani, ceea ce înseamnă de trei ori mai mult decât speranța medie de viață a unei pisici normale. Dar Garfield nu este o pisică normală. Ea este o pisică a copiilor, a copilăriei, a întregii lumi. Afecțiunea de care se bucură au împins-o înspre nemurire, au categorisit-o ca pisica leneșă și obeză care nu se mai satură să aducă zâmbetele pe fețele copiilor care o adoră.

Despre Garfield în câteva cuvinte

În primul rând, Garfield este o pisică obeză. Este obeză pentru că este leneșă. Și trebuie să spunem că este leneșă garfield 3pentru că este condusă de un dicton nu tocmai potrivit, filozofia ei de viață fiind ”Respirația înseamnă exercițiu”. Nu îi place sub nicio formă să iasă afară din casă, deși în toate desenele animate și în filmele cu Garfield, aceasta este nevoită să își părăsească locușorul ei confortabil. Deși este o pisică extrem de adorabilă, de drăgălașă, Garfield poate să devină foarte repede o pisică a cărei doză de sarcasm sau malițiozitate să depășească limitele normale. Este adeseori caracterizată ca și o pisică narcisistă, pesimistă, sadică și cinică. Acestea din urmă apar într-o anumită măsură în mod normal alături de narcisism. Garfield nu se poate abține să nu facă tot timpul comentarii sarcastice, fie că se adresează unui străin, fie că i se adresează lui Jon, stăpânul ei, acela care o înțelege cel mai bine, și care se simte singur pe lumea aceasta, ușor depresiv. Pisica Garfield se bucură nespus atunci când poate să se distreze pe seama poștașului sau pe seama lui Odie, veșnicul ei partener.

În al doilea rând, despre Garfield se crede a fi o pisică din rasa Exotică cu Părul Scurt. Deși în momentul în care a fost creată, Jon Davis nu s-a gândit la o pisică anume, asemănarea cu rasa Exotică cu Părul Scurt este oarecum evidentă. Această rasă a apărut ca urmare a încrucișării rasei Persane cu rasa Americană cu Păr Scurt, în perioada imediat următoare anilor 1950. Totuși, Garfield pare a fi mai mult o pisică Persană atunci când vine vorba de blană, garfield 5care la pisica Persană este lungă și densă. Dar chiar și așa, pisicile din rasa Exotic cu Păr Scurt vor crea progenituri care au blana lungă, dar care nu sunt acceptate la concursurile de profil. Corpul pisicii din rasa Exotică cu Păr Scurt este asemenea unui bulgăre, având centrul de greutate jos. Capul este rotund și masiv, având implicit și fața rotundă. Cu toate că pisicile din această rasă au nasul scurt, plat și lat, cu stopul așezat sus între ochi, Garfield se deosebește de această rasă și din acest punct de vedere. Garfield are botul lung, cu buzele alungite excesiv și nasul foarte apropiat de ochi. Urechile pisicilor din rasa Exotică cu Păr Scurt sunt mici, cu vârfurile rotunjite și așezate înspre în față, fiind totodată destul de depărtate una de cealaltă, iar ochii le sunt mari și rotunzi, așezați la nivelul nasului. Aceste ultime caracteristici fizice se aseamănă foarte mult cu aspectul lui Garfield. În ceea ce privește personalitatea pisicii din rasa Exotic, acestea sunt cunoscute ca fiind active și curioase, avânt totodată un temperament blând și o privire menită să topească inima stăpânilor. Este aproape imposibil să te superi pe o pisică din rasa Exotic. Garfield este o pisică leneșă, ceea ce o face să semene mai mult cu rasa Persană. Masculii Exotic sunt în general mult mai dulci și mai afectuoși decât femelele, care sunt adeseori plictisite și lipsite de energie.

 

Istoricul pisicii Garfield

În anul 1978, Jim Davis a adus la viață această pisică Garfield, care avea să devină una dintre simbolurile copilăriei. Astfel, benzile desenate ale lui Jim Davis au apărut în anul 1978 în 41 de ziare, obținând o popularitate neimaginată. După doar un an de zile, benzile desenate ajunseseră să fie publicate în peste 100 de ziare. ”Garfield at large” a fost prima carte care a apărut în anul 1980, scrisă tot de Jim Davis. Aceasta a reușit performanța să stea top bestseller-urigarfield 4 timp de mai bine de doi ani. Au urmat apoi alte două cărți ”Garfield Gains Weight” și ”Garfield biger than life”. Un an mai târziu, creatorul pisicii Garfield pune bazele companiei Paws Inc., care este un studio de scriere și desen, unde personajul principal este adus la viață. Locația companiei este în apropiere de Muncie, Indiana.

Pragul de 1000 de ziare în care apăreau benzile desenate cu Garfield a fost trecut în anul 1982, an în care a fost lansat și primul desen animat la TV, ”Here Comes Garfield”. În același an, au fost lansate alte câteva cărți cu Garfield, toate ajungând în topurile bestseller ale vremii, doborând orice record din acest punct de vedere. Revista People, cea mai tritată revistă din America a acceptat să îl pună pe Garfield pe coperta revistei, anunțând totodată debutul în televiziune.

Anul 1984 a însemnat apariția benzilor desenate într-un număr de peste 1400 de ziare în 22 de țări, fiind traduse în șapte limbi, iar zece ani mai târziu, benzile de desene animate apăreau în peste 2400 de ziare. Cartea Recordurilor a recunoscut în anul 2002 recordul bătut de Garfield, și anume apariția în 2570 de ziare și reviste în lumea întreagă. Era pentru prima dată când se întâmpla acest lucru.

Jim Davis împreună cu Garfield a reușit performanța de a câștiga patru premii Emmy, dintre care trei au fost câștigate în trei ani consecutivi, 1984 (cu desenul animat Garfield on the Town), în anul 1985 cu desenul animat ”Garfield in the Rough”, în anul 1986 cu desenul animat ”Garfields Halloween Adventure”. Al patrulea premiu Emmy a fost câștigat în anul 1989 pentru desenul animat ”Garfield Babes and Bullets”. Garfield devenise deja o prezență obișnuită la marile parade și festivaluri, în care reproduceri la scară largă după personaje iubite de desene animate și filme defilau pe străzi în fața unui public numeros. A participat astfel la Parada Macy de Ziua Recunoștinței, la Parada Trandafirilor din Pasadena, la Parada Orange Bowl, Parada Indianapolis 500 și multe altele. A devenit între timp și tematică nelipsită din parcurile de distracții.

Garfield: The Movie” a apărut în anul 2004, iar Bill Murray a fost cel care a avut onoarea de a interpreta vocea răsfățatului motan. Alături de acesta au mai jucat în film și actorii Breckin Meyer și Jennifer Love Hewitt. Doi ani mai târziu a apărut și continuarea la primul film, ”Garfield: A Tail of Two Kitties”. Această a doua ecranizare a primit premiul de cel mai popular desen animat pe care piața Chineză l-a cunoscut.

Un alt proiect realizat de către Jim Davis a fost Professor Garfield, prin care intenționa să ajute copiii să învețe lucrurile cu ușurința cu care se uită la desene animate. A creat alături de Departamentul de Educație din Virginia site-ul Infinite Learning Lab, atât pentru profesori cât și pentru părinți, pentru a oferi instrucțiuni și asistență cu privire la utilizarea noilor tehnologii apărute pe piață.

În anul 2013, Garfield a sărbătorit cea de-a 35-a aniversare, prin publicarea unei noi cărți de benzi desenate care garfield 1conțineau și însemnările făcute pe margine de creatorul lor, Jim Davis.

 

Nu poți să nu îndrăgești această pisică atât de adorabilă, plină de siguranță și de încredere în forțele proprii. Îi învață pe cei mici cum să înfrunte orice situație într-un mod sincer, simplu și de cele mai multe ori plin de haz. A reușit în cei 37 de ani de existență să aducă bucurie în sufletele celor mici și să creeze un adevărat brand în întreaga lume. Uneori, atunci când unele Televiziuni refuzaseră să mai dea show-ul pe micile ecrane, fanii au reacționat, arătându-le acestora că merită să ofere în continuare spectacolul Garfield înspre vizionare pentru cei mici. Garfield va rămâne în sufletele noastre pentru totdeauna, indiferent ce s-ar întâmpla!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close