Informaţii generale:
Rasa de câini Poodle este cea mai veche dintre rasele dezvoltate special pentru vânătoarea păsărilor de apă. Majoritatea istoricilor sunt de acord că Poodle a apărut pentru prima dată în Germania, dar s-a dezvoltat într-o rasă distinctă în Franța. Mulți cred că această rasă este rezultatul unor încrucișări între câțiva câini de apă Europeni, incluzând aici câini de apă Spanioli, Portughezi, Francezi, Germani, Ungari și Ruși. Alți istorici cred că unul dintre strămoșii Poodle-ului este rasa Barbet Nord Africană, care a fost importată în Peninsula Iberică. După aceasta, rasa a ajuns în Gaul unde a fost utilizată exclusiv pentru abilitățile sale de vânător. Se crede și că Poodle provine din câinii de turmă Asiatici, care au călătorit cu triburile de Goți și Ostrogoți Germani, urmând să devină un câine de apă German. O altă teorie este cea în care Poodle provine din câini care au fost aduși din stepele Asiatice de către triburile de cuceritori Berberi Nord Africani și care în final și-a găsit drumul înspre Portugalia în secolul VIII. Indiferent de proveniența acestuia, rasa Poodle este una foarte bătrână. Există picturi cu câini asemănători Poodle-ului pe artefactele Egiptene și Romane, precum și pe mormintele care datează din primele secole B.C. Desenele și statuetele arată câini care se aseamănă foarte mult cu câinele Poodle |
Nume: Poodle
Originea: Germania Grupa: Câini de buzunar/jucărie/mari Inaltime: Femela 15 – 38 cm, Mascul 15 – 38 cm Greutate: Femela 5 – 30 kg, Mascul 5 – 30 kg Speranta medie de viata: până la 12 – 15 ani Culoare: albastră, gri, argintie, maronie, cafea-cu-lapte, crem. Temperament: Câinii din rasa Poodle sunt niște câini de pază excelenți, fiind alerți și curioși non-stop. Vor da alarma ori de câte ori cineva se apropie. Dresaj: Ei vor prinde foarte repede tiparele repetitive ale comenzilor și nu au nevoie de foarte multă motivare sau recompense pentru a asculta și respecta comenzile. Caracteristici distinctive: Oasele și mușchii picioarelor trebuie să fie proporționale cu mărimea câinelui. Ochii îi sunt foarte negri, de formă ovală și așezați destul de depărtat, exprimând tot timpul o privire inteligentă.
|
modern, câini care sunt prezentați ca aducând vânatul, ca ciobănești sau ca retrieveri. Cu toate că unele voci spun că Poodle-lul de jucărie și cel în Miniatură au apărut la scurt timp după cel standard, mulți consideră că abia prin anii 1400 crescătorii au început să producă versiuni mai mici de Poodle (prima dată cel în miniatură și apoi cel de jucărie), cu scopul de a mulțumi publicul burghez Parizian. Varietățile de jucărie și cel în Miniatură au fost create prin încrucișarea Poodle-ului cu versiuni mai mici de Poodle, nu prin încrucișarea cu alte rase de dimensiuni mai mici. Francezii au folosit versiunea mare de Poodle pentru vânătoarea de rațe, iar versiunea mijlocie de Poodle pentru a mirosi trufele în păduri. Principala preocupare a Poodle-lului de jucărie era să servească drept companion pentru nobilime și pentru clasa de negustori bogați. În perioada Renascentistă, stăpânii de Poodle obișnuiau să își ducă câinii în mânecile hainelor, ceea ce a dus la apariția unei porecle ”Câini de Mânecă”. Țiganii și circarii profesioniști au descoperit în acest câine un jongleur perfect. Ei dresau Poodle-lul să răspundă la comenzi complexe, îi îmbrăcau în costume și le tundeau blana în forme variate, cu scopul de a-i oferi o prezență scenică foarte bună. Clubul Kennel al Angliei a înregistrat primul Poodle în anul 1874, iar în anul 1876 a fost constituit primul Club Britanic pentru iubitorii de câini din rasa Poodle. Nu se cunoaște cu exactitate când au ajuns acești câini în America, dar în anul 1886 a fost înregistrat primul Poodle, iar în anul 1896 a fost fondat Clubul American pentru Poodle. Din păcate acest club nu a rezistat foarte mult, fiind închis și redeschis în anul 1931. După cel de-al doilea război mondial, câinii din rasa Poodle deveniseră foarte rari în America. Totuși, această situație s-a schimbat repede, dovadă fiind popularitatea pe care a avut-o începând cu anii 1955.
Descriere fizică:
Câinii din rasa Poodle sunt niște câini foarte activi, inteligenți și eleganți, cu o construcție pătratică, bine proporționată. Se mișcă fără zgomot și își poartă corpul cu mândrie. Tuns și îngrijit cu atenție, Poodle va arăta o anumită distincție și demnitate, specifică doar lui. Poodle Standard are o înălțime de peste 38 cm, Poodle în Miniatură are o înălțime de maxim 38 cm și minim 25 cm, iar Poodle de jucărie este mai mic de 25 cm. Indiferent despre care dintre cele trei varietăți se vorbește, caracteristicile generale sunt la fel. Pentru a-și păstra aspectul pătrățos, lungimea corpului măsurată din capul sternului și până la fund trebuie să fie egală cu lungimea de la umeri până la pământ. Oasele și mușchii picioarelor trebuie să fie proporționale cu mărimea câinelui. Ochii îi sunt foarte negri, de formă ovală și așezați destul de depărtat, exprimând tot timpul o privire inteligentă. Urechile și le poartă atârnând, foarte aproape de cap și așezate ușor sub nivelul ochilor. Urechile îi sunt lungi și late. Craniul este moderat rotunjit, iar obrajii îi sunt drepți. Botul îi este lung, drept și elegant. Pieptul este adânc și depărtat moderat, cu coaste foarte bine depărtate. Pulpele îi sunt scurte, largi și musculoase. Coada îi este dreaptă, așezată sus și purtată în sus. Blana îi este fie cârlionțată, cu o textură naturală aspră, densă pe toată suprafața corpului, fie vălurită. Culoarea blănii este tot timpul o singură culoare. Poate să fie albastră, gri, argintie, maronie, cafea-cu-lapte, crem, și implicit diverse grade ale aceleiași culori. Aceste variații de culoare sunt în mod frecvent prezente mai mult pe urechi și pe ceafă.
Personalitate:
Reputația generală a acestor câini este că sunt niște neajutorați. Modul în care părul lor este tăiat și coafat în cadrul show-urilor de profil cu siguranță nu ajută la schimbarea aspectului neajutorat, dar totuși, câinii din rasa Poodle nu sunt nici pe departe neajutorați sau fragili. Sunt niște câini exuberanți, prietenoși, cărora le place să alerge și să sară, fiind inițial utilizați în vânătoarea păsărilor de apă. Sunt cu adevărat câini de familie, care se pot juca cu copiii toată ziua, după care să se așeze în salon pentru o seară de relaxare. Câinii din rasa Poodle sunt niște câini de pază excelenți, fiind alerți și curioși non-stop. Vor da alarma ori de câte ori cineva se apropie. Sunt alegerea perfectă pentru familii de toate vârstele și poate cel mai important lucru, sunt perfecți pentru cei care au pentru prima dată un câine. Sunt câini care au nevoie de spațiu și cărora le place să alerge. Se comportă foarte bine în interiorul casei, ceea ce înseamnă că persoanele care trăiesc în orașe, la apartament, pot să țină liniștiți câini din rasa Poodle. Totuși, atunci când este ținut în apartament, este indicat să îi asigurați nivelul necesar de exerciții, de alergare și de consum de energie. Plimbările zilnice și orice motiv pentru fugă îl vor face pe Poodle fericit și sănătos. Sunt o rasă inteligentă care au nevoie să își folosească mintea, la fel cum își folosesc și corpul, ceea ce înseamnă că trebuie să îi oferiți câinelui foarte multe activități interesante pe care să le facă pe timpul zilei. Cea mai mare greșeală pe care puteți să o faceți cu acest câine este să nu îi oferiți destul exercițiu. Sunt câini care au nevoie să alerge zilnic și dacă nu vor reuși să își consume energia, vor deveni niște câini anxioși și distructivi. Câinii din rasa Poodle sunt niște câini foarte sensibili, cărora le face plăcere să trăiască într-un mediu liniștit. Dacă aveți o casă în care domnește haosul, acest lucru poate să îi provoace câinelui un stres suplimentar. Deși ei sunt buni cu copiii, nu se descurcă foarte bine în case în care există foarte multă tensiune și multă gălăgie.
Dresaj
Câinii din rasa Poodle sunt foarte ușor de dresat. Ei vor prinde foarte repede tiparele repetitive ale comenzilor și nu au nevoie de foarte multă motivare sau recompense pentru a asculta și respecta comenzile. Ce nu trebuie să faceți cu acești câini este să vă purtați urât cu ei, pentru că vor înceta să vă mai asculte. Sunt niște câini capabili să învețe în mod natural, dar totuși, la fel ca orice câine, poate să se plictisească de orele de studiu. Din acest motiv, este indicat să mențineți sesiunile de dresaj scurte și cât mai variate. Odată ce comenzile de bază au fost învățate, câinii din rasa Poodle ar trebui să înceapă să învețe comenzi avansate și să ia parte la cursuri de agilitate. Sunt câini cărora le place să gândească, motiv pentru care vor aprecia orice oportunitate de a învăța noi lucruri.
Toaletaj:
Toaletajul unui câine din rasa Poodle nu este pentru cei slabi de înger. Acești câini au nevoie de foarte multă întreținere, în special atunci când participă în ring, în show-urile de profil. Au nevoie de toaletaj regulat, la fiecare trei sau maxim șase săptămâni, pentru a-i menține blana în condiții excelente. Proprietarii care nu merg cu câinele la show-uri de profil vor recurge în general la o metodă mai simplă de îngrijire a blănii, și anume tunsul complet. Dar chiar și așa, câinele Poodle trebuie să fie pieptănat, îmbăiat și îngrijit la cel puțin trei – șase săptămâni, pentru a-i păstra blana curată, scurtă. Este necesar să îl periați zilnic pentru că acest câine nu își pierde blana ca un câine obișnuit, ci firele moarte vor rămâne în blană, ceea ce va duce la încâlceli.
Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră. Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.
Boli si afectiuni curente:
Rasa Poodle este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:
– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;
– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;
– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea din el;
– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;
– cataracta apare de obicei la vârsta de 1 sau 2 ani, cunoscută și ca și cataractă juvenilă. De obicei nu duce la orbire, dar este indicat ca animalele care prezintă această afecțiune să nu li se permită să aibă urmași;
– epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;
– luxația patelară reprezintă o deplasare a două oase articulate, aflate în spatele genunchiului și care determină o pierdere a suprafeței de contact. La rasele mici această luxație apare sub forma unei diformități a tibiei sau a femurului. Câinele va începe să șchiopăteze și în funcție de gravitate poate să ajungă și la intervenție chirurgicală;
– seboreea uscată apare ca bucăți de piele (mătreață) în zona capului și a urechilor. Zonele bolnave trebuie spălate cu săpun medicinal iar mâncarea să conțină proteine și cât mai puține grăsimi;
– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana.