Caracteristici Rasă
Nume: Birmaneză
Originea: Myanmar (fosta Burma)
Grupă: Pisici cu păr semi-lung
Înălțime: înălțime medie-mare
Greutate: Femela 2,7 – 5 kg, Mascul 3 –5, 5 kg
Speranță medie de viață: până la 12 – 15 ani
Culoare: albastru, albastru safir, ciocolatiu, crem, roșu sau violet; desen tabby.
Temperament: Îi place să exploreze fiecare centimetru din teritoriul în care trăiește fiind cunoscute povestiri în care a fost necesară intervenția stăpânilor pentru a o scăpa din locurile în care s-a aventurat.
Caracteristici distinctive: Tiparul de umbră pe picioare apare mult mai târziu, motiv pentru care perioada de așteptare a apariției mănușilor pe lăbuțe este una destul de mare și dureroasă pentru crescătorii de Birmaneze
Descriere Fizică
Pisica ideală Birmaneză este aceea în care mănușile albe ale lăbuțelor din față ar trebui să se termine mai devreme de cea de a doua parte a lăbuței. În ceea ce privește lăbuțele din spate, mănușile albe ar trebui să acopere toate degetele, putând de asemenea să se ridice mai sus decât mănușile lăbuțelor din față. Mănușile albe de la lăbuțele din spate ar putea să întindă până în zona oaselor tarsiene, finalizându-se într-o formă de ”V” întors, ceea ce este cunoscut de către crescători ca fiind ”dantela” (lace). Ideal pentru crescători este ca dantela să prezinte simetrie. De asemenea, mănușile din față ar trebui să fie identice, cele din spate la fel, iar dantelele de asemenea, trebuie să fie identice. Obținerea acestui aspect identic pentru mănușile albe reprezintă provocarea supremă pentru crescătorii de Birmaneze.
Pisicile din rasa Birmaneză se nasc în totalitate albe, abia ulterior începând să dezvolte culorile. Tiparul de umbră pe picioare apare mult mai târziu, motiv pentru care perioada de așteptare a apariției mănușilor pe lăbuțe este una destul de mare și dureroasă pentru crescătorii de Birmaneze. Gena care este ”vinovată” de coloritul blanei este cel mai greu de controlat de către crescători.
| Caracteristici generale: | Birmaneza este o pisică cu marcaje colorate, cu păr lung și mătăsos și cu patru picioare de un alb pur. |
| Corp: | Are un corp lung și destul de îndesat, nefiind o pisică a cărei principală mândrie să fie într-o apariție zveltă și dichisită. |
| Cap: | Rasa Birmaneză este format din pisici cu un craniu puternic, larg și rotund. Există un ușor punct plat în fața urechilor. Obrajii îi sunt plini cu mustăți rotunjite, cu o bărbie puternică și cu fălci bine dezvoltate. Are un nas de o lungime și de o înălțime medie, ceea ce îi oferă un profil Roman. |
| Urechile: | Au o lungime medie, fiind aproape la fel de late la bază pe cât sunt de înalte. Sunt situate atât puțin înspre laterale, dar și înspre vârful capului, terminându-se cu un vârf rotunjit. |
| Ochii: | Sunt aproape rotunzi, distingându-se aceste pisici printr-o expresie dulce, jovială. Fiind situați destul de departe unul de celălalt, colțurile exterioare ale ochilor sunt ușor ridicate. Culoarea generală este albastru, un albastru safir. |
| Coada: | Rasa Birmaneză are o coadă de o lungime medie. |
| Blana: | Este de lungime medie înspre lungă, cu o textură fină, mătăsoasă, cu marcaje la nivelul urechilor, a cozii și a membrelor. Marcaje se găsesc și la nivelul feței, lăsând impresia că pisica ar avea o mască. Ca și caracteristică specială, blana este foarte deasă în jurul gâtului. |
Personalitate
Rasa Birmaneză este perfectă pentru cei cărora le place stilul Siamezei dau nu și vocea stridentă. Pisica este una docilă, liniștită și silențioasă. Este genul de pisică ce iubește oamenii și care din acest motiv are obiceiul de a-i urma oriunde s-ar duce. Are o doză enormă de afecțiune, este gentilă și un companion de încredere, denotând o demnitate care aproape obligă pe stăpâni să o adore.
Pisica din rasa Birmaneză dorește să facă parte din viața dumneavoastră, motiv pentru care trebuie să fiți pregătiți să o implicați în tot ceea ce faceți. În schimb, comparativ cu rasa Siameză, Birmaneza nu este pisica pe care să o vedeți că își dă aere de șef prin casă. Totuși, nu trebuie să confundați faptul că este docilă, cu a fi și mai puțin inteligentă. Pisica din rasa Birmaneză este una deșteaptă și evident, curioasă. Îi place să exploreze fiecare centimetru din teritoriul în care trăiește fiind cunoscute povestiri în care a fost necesară intervenția stăpânilor pentru a o scăpa din locurile în care s-a aventurat. Când un vizitator vă calcă pragul, o veți vedea cum îi întâmpină cu curiozitate și nu cu frică.
Datorită temperamentului lor gentil, pisicile din rasa Birmaneză sunt ușor de stăpânit, de îngrijit, devenind astfel animale de companie ideale pentru acele persoane care își doresc un companion tăcut, care chiar și atunci când vorbește o face pe o tonalitate foarte scăzută. Comunică în general atunci când vrea să fie îmbrățișată sau când îi este foame. Îi place să fie ținută în brațe, motiv pentru care se va relaxa în brațele dumneavoastră într-un mod foarte drăgălaș.
Toaletaj
În ciuda lungimii blănii pisicii Birmaneze, textura părului nu îi permite să se încâlcească ușor. Pieptănatul săptămânal va înlătura părul mort și va distribui uniform grăsimile pielii. Pisicile din rasa Birmaneză își schimbă primăvara blana purtată iarna, motiv pentru care ar fi necesar să fie periată mai des în această perioadă. O baie caldă ar putea să ajute la înlăturarea părului nedorit.
Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor.
Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată.
Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.
Boli și afecțiuni
Pisica din rasa Birmaneză este în general sănătoasă, existând însă posibilitatea apariției unor probleme care să fie de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:
– dermatita corneeană reprezintă prezența pielii sau a firelor de păr pe suprafața corneei unuia sau ambilor ochi. Acest lucru poate să fie corectat chirurgical;
– hipotricoza congenitală reprezintă o afecțiune în care pisicile se nasc fără păr și cu o deficiență a sistemului imunitar, ceea ce duce la un risc mult mai mare la infecții și chiar la moarte. Din fericire, aceste condiții sunt foarte rare;
– degenerarea spongiforma este o boală degenerativă progresivă a sistemului nervos central care poate să ducă la slăbirea membrelor și la lipsa coordonării mișcărilor;
– tremuratul și spasmele la pisicuțe este o condiție care apare la unele pisicuțe când au aproximativ 10 zile și poate să dureze până la aproape 12 săptămâni. Cauzele acestei condiții sunt necunoscute, acestea dispărând la fel de brusc precum au și apărut;
– concentrație neobișnuit de mare de uree sau creatinină în sânge, ceea ce ar putea să denote o disfuncționalitate a rinichilor.
Istoric
Conform legendelor apărute cu secole în urmă, pisicile pure albe erau rezidente ale templelor Budiste din Burma (actuala Myanmar), fiind considerate felinele cărăușe ale sufletelor preoților care au început deplasarea înspre o altă dimensiune, cea a vieții de după. Acest proces se numește transmutație, ceea ce înseamnă schimbarea dintr-o formă în alta. Zeița transmutației, Tsim-Kyan-Kse, era una dintre cele mai venerate zeități din acele temple, fiind reprezentată prin intermediul unei statui de aur cu ochi strălucitori de safir. Unul dintre preoții care o venerau pe Tsim-Kyan-Kse, pe nume Mun-Ha a făcut parte din templul Lao-Tsun. În fiecare seară, Sinh, companionul lui Mun-Ha, una dintre cele 100 de pisici albe sacre care trăiau în templu, îl însoțea pe acesta la rugăciunea de seară în fața statuii lui Tsim-Kyan-Kse. Într-o zi, jefuitorii din Siam au luat cu asalt templul, căutându-i bogățiile. În timpul raidului, aceștia l-au lovit pe Mun-Ha, punându-l la pământ și lăsându-l în agonie, zbătându-se între viață și moarte. Sinh s-a apropiat, și-a pus lăbuțele pe fruntea lui Mun-Ha și a privit statuia lui Tsim-Kyan-Kse. Dintr-o dată, blana albă a lui Sinh s-a transformat într-o frumoasă tonalitate aurie, în timp ce fața, coada și picioarele i s-au înegrit, primind culoarea pământului. Ochii i s-au schimbat din galbeni într-o culoare adâncă, gravă, safirie. Lăbuțele lui Sinh au rămas albe, simbolizând spiritul pur al lui Mun-Ha. În dimineața următoare, toate pisicile din templu au fost găsite transformate la fel ca și Sinh. Următoarele șapte zile Sinh a refuzat să mai mănânce ceva, murind în final, dar purtând cu ea spiritul lui Mun-Ha, ducându-l în paradis.
Totuși, povestea modernă, mult mai științifică a acestei rase, denumită și Pisica Sacră a Burmei, începe în anul 1919, când o pereche de pisici Birmaneze au ajuns în Franța. Două noi legende s-au creat în jurul acestor pisici, una dintre ele fiind aceea în care la începutul secolului al XX-lea, templul lui Tsim-Kyan-Kse a fost din nou atacat de către jefuitori. Doi europeni, Auguste Pavie și Maiorul Gordon Russell, au reușit să îi ajute pe unii dintre preoți să scape de jefuitori, îndreptându-le pașii înspre Tibet, alături de pisicile lor sacre. Când cei doi s-au întors în Franța în anul 1919, le-au fost trimise drept dovadă a recunoștinței preoților, două pisici Birmaneze. În cea de-a doua variantă a poveștii, una mai puțin romantică, un personaj pe numele său Vanderbilt, a cumpărat perechea de pisici Birmaneze de la un călugăr supărat pe templul Lao-Tsun. În ambele povești, masculul, Maldapour, a murit în timpul călătoriei înspre Franța, dar femela, Sita, a ajuns în Franța purtând în pântece puiul lui Maldapour. Acestea au fost cele două pisici care au pus bazele rasei Birmaneză în Europa. Rasa Birmaneză a avut foarte repede succes în Franța, motiv pentru care în anul 1925, aceasta a fost recunoscută ca și rasă aici, primul standard fiind scris în aceeași perioadă. Rasa a fost dezvoltată în continuare, căutându-se tot timpul îmbunătățirea ei, până la momentul celui de-al Doilea Război Mondial, când se spune că rasa Birmaneză a ajuns să fie reprezentată de o singură pereche de pisici. Iubitorii acestei rase au continuat să o dezvolte, iar în anul 1955, pisica Birmaneză a fost dusă și în Anglia. În Statele Unite ale Americii, această rasă a ajuns în anul 1959, fiind oficial recunoscută ca și rasă abia în anul 1967.
