| Informaţii generale:
Acești câini mari, neastâmpărați și bărboși sunt cunoscuți în Scoția de multe secole. La începutul dezvoltării sale, câinele din rasa Scottish Deerhound a fost aproape identic cu Irish Wolfhound, ceea ce de altfel a contribuit și la stabilirea numelui. De-a lungul timpului, mărimea câinelui a fost modificată, devenind mai mic, pe măsură ce principala sa pradă a devenit căprioara, care este mult mai mică și mai plăpândă decât un lup. Totuși, atunci când lupii au început să dispară din pădurile Marii Britanii, câinele din rasa Scottish Deerhound a devenit foarte apreciat ca și câine de vânătoare de căprioare. Acest câine a fost identificat ca și Deerhound în secolul XVI. Din acel moment, indiferent de mărimea câinelui, sau de blana acestuia, rasa a putut să fie recunoscută ca și Deerhound. Ar trebui să semene cu un Greyhound cu blana aspra și de mărime mare, dar cu o osatură mai bine dezvoltată. Este foarte similar cu Irish Wolfhound, dar este mai mic, mai alungit, mai ușor și reflectă contribuția pe care Greyhound au avut-o asupra strămoșilor săi. Astăzi, în Franța acest câine se numește Levrier Ecossais; în Germania este Schottischer Hirschhund; în Spania este Lebrel Escoces. Câinele din rasa Scottish Deerhound a fost recunoscut de către American Kennel Club în anul 1886, ca făcând parte din grupul câinilor de vânătoare. Acest câine a fost tot timpul unul versatil și valoros. |
Nume: Scottish Deerhound
Originea: Scoția Grupa: Câini de vânătoare Inaltime: Femela 71 – 75 cm, Mascul 76 – 81 cm Greutate: Femela 34 – 43 kg, Mascul 39 – 48 kg Speranta medie de viata: până la 8 – 11 ani Culoare: gri închis Temperament: Nici măcar nu le va trece prin cap acestor câini să latre dacă cineva se apropie de casă, ci din contră, va întâmpina persoana respectivă cu o mișcare agitată din coadă, arătând fericire să interacționeze cu cineva. Dresaj: Dacă nu va asculta comenzile, nu trebuie să îl tratați cu duritate. Sunt niște câini sensibili care vor răspunde la un tratament dur închizându-se în totalitate în ei însiși. Caracteristici distinctive: Coada îi este relativ lungă, ajungând aproape până la pământ atunci când stă în picioare. Atunci când câinele este nemișcat, coada îi atârnă drept sau ușor curbat, iar când este în mișcare aceasta se ridică, dar niciodată nu depășește linia spatelui. |
La începuturile apariției sale, nicio persoană care avea un rang mai mic de Earl nu putea să aibă un astfel de câine, ceea ce a făcut să crească interesul pentru deținerea unui astfel de câini. Se spune că dacă un nobil era condamnat la moarte, aceștia puteau să se salveze oferind celor care l-au condamnat un câine Deerhound, ceea ce a crescut foarte mult valoarea câinilor. Din păcate, unicitatea acestei rase, precum și eforturile proprietarilor de a nu-l înstrăina, au pus de multe ori în pericol existența rasei. Atât în Anglia cât și în Sudul Scoției, marii câini Deerhound au devenit tot mai rari, în timp ce un Greyhound cu o blană mult mai delicată și alte rase similare au început să devină tot mai populare. Highlands din Scoția a fost singurul loc în care populația de căprioare a rămas consistentă, ceea ce a atras o mulțime de câini din rasa Deerhound. Conducătorii din Highland au pretins exclusivitate asupra creșterii și deținerii acestor câini începând cu anii 1700, ceea ce din nou a dus la scăderea numărului de câini existenți. Apariția armelor de foc și a pământurilor îngrădite au diminuat necesitatea câinilor Deerhound. Din fericire, în 1820, doi frați pe nume Archibald și Duncan McNeill au început să își îndrepte atenția înspre revitalizarea rasei, eforturi care în curând aveau să fie răsplătite. Regina Victoria a devenit o iubitoare a acestor câini. Astfel, câinele din rasa Deerhound și-a recâștigat statusul pentru un timp, până când primul război mondial a distrus majoritatea marilor proprietăți din Anglia și Scoția, reducând totodată și populația de Deerhound. Cel de-al doilea război mondial a cauzat o foamete atât de mare încât era foarte greu pentru deținătorii acestor câini să le ofere mâncare. Din fericire, datorită eforturilor susținute a câtorva iubitori ai rasei, viitorul rasei Scottish Deerhound este asigurat. Câinele din rasa Scottish Deerhound este un vânător excelent, cu o extraordinară versatilitate. Acesta are un nas excelent și poate să ia urma unui vânat de la o distanță foarte mare. Acest câine poate să vâneze singuri sau în perechi. Scottish Deerhound-ul de astăzi nu este permis să vâneze în Statele Unite căprioare sau alt vânat care nu este aprobat. Totuși, pot fi folosiți împotriva lupilor, coioților și a iepurilor. Au fost denumiți ”cele mai perfecte creaturi ale Raiului”.
Descriere fizică:
Rasa de câini Scottish Deerhound ar trebui să aibă un cap mai larg în zona urechilor, micșorându-se înspre ochi. Botul îi este ascuțit, iar întregul cap îi este alungit, cu craniul mai degrabă drept decât rotund. Părul de pe cap ar trebui să fie de lungime moderată și mai moale decât restul blănii. Nasul îi este negru și ușor acvilin. Urechile îi sunt așezate destul de sus pe cap, iar când sunt aflate în repaus se lasă pe spate. Urechile îi sunt moi, lucioase, asemena blănii unui șoarece și cu cât sunt mai mici, cu atât mai bine. Ochii îi sunt de culoare maro închis sau alună. Ar trebui să aibă o privire intrigată atunci când sunt în alertă. Conformația generală a acestui câine este una mare și osoasă. Pieptul este mai degrabă adânc decât lat, cu o putere pulmonară foarte mare. Șalele îi sunt bine arcuite și puțin coborâte înspre coadă. Nu este acceptat spatele drept pentru că nu ajută atunci când câinele trebuie să urce dealuri. Gâtul îi este lung și puternic, capabil să tragă după el prada. Umerii trebuie să fie bine identificați, cu omoplații înspre în spate și fără prea multă distanță între ei. Coada îi este relativ lungă, ajungând aproape până la pământ atunci când stă în picioare. Atunci când câinele este nemișcat, coada îi atârnă drept sau ușor curbat, iar când este în mișcare aceasta se ridică, dar niciodată nu depășește linia spatelui. Blana este aspră pe corp și pe gât, și de o lungime de aproximativ 10 cm. Pe cap, piept și burtă este mult mai moale. Blana are în general culoarea gri închis. Sunt acceptați și câinii cu blana de culoare galbenă sau roșiatică, dar în general este apreciată cu cât este mai închisă la culoare. Înălțimea acestor câini este de 76 – 81 cm pentru masculi și de aproximativ 71 cm pentru femele. Greutatea lor este de 38 – 49 kg pentru masculi și 34 – 43 kg pentru femele.
Personalitate:
Rasa de câini Scottish Deerhound au fost adeseori descriși ca fiind câinii perfecți. Sunt niște câini care în mod natural se comportă foarte bine și mai presus de toate, sunt animale foarte tăcute. Acest lucru nu le permite de altfel să fie niște câini de pază foarte buni. Nici măcar nu le va trece prin cap acestor câini să latre dacă cineva se apropie de casă, ci din contră, va întâmpina persoana respectivă cu o mișcare agitată din coadă, arătând fericire să interacționeze cu cineva. Le face plăcere exercițiile și sunt fericiți să aibă parte de plimbări lungi și de alergat, dar imediat ce exercițiile au luat sfârșit, aceștia pot să fie găsiți cuibăriți pe cea mai confortabilă sofa. Le place compania altor câini și se descurcă excelent în casele în care sunt mai multe animale de companie, cu toate că felinele și câinii de dimensiuni mici le aduc aminte acestora de nevoia lor de a urmări prada. Sunt o alegere perfectă pentru persoanele care au pentru prima dată un câine și care au un stil de viață activ. Câinii din rasa Scottish Deerhound sunt niște atleți desăvârșiți. Au apărut pentru a vâna căprioare și cerbi care sunt de obicei de două ori mai mari decât acești câini. Sunt construiți pentru stamină și rezistență. Au nevoie de câteva plimbări zilnice și ar trebui să le fie permis să alerge de câte ori este posibil. Persoanele care aleargă se vor bucura de compania acestor câini care pot să țină pasul la lungi sesiuni de alergat. Deși sunt niște câini care se comportă perfect în casă, nu le fac plăcere spațiile strâmte sau mici, cum sunt apartamentele. Mărimea lor, de altfel arată faptul că au nevoie de spațiu. Acești câini au un instinct natural de a urmări prada. Nu ar trebui să fie lăsați din lesă sau într-o zonă care nu este îngrădită pentru că vor intra în urmărirea a orice mișcă, inclusiv mașini. Atunci când trăiește în aceeași casă cu o felină, este posibil să distrugă într-o zi totul, doar pentru că s-a angrenat în urmărirea acesteia. Atunci când sunt plictisiți, vor mesteca tot ce prind în cale. Atâta timp cât o să îi oferiți câinelui destul timp pentru alergat, energia lui va fi disipată, iar timpul petrecut în interiorul casei va însemna doar relaxare și somn.
Dresaj:
Rasa Scottish Deerhound este una care poate fi destul de ușor dresată. Reușesc să învețe noi comportamente și noi comenzi destul de repede, mai ales atunci când motivarea este dată de mâncare și diverse recompense. Unii dintre ei pot totuși să fie destul de încăpățânați și să ignore în totalitate regulile. Partea bună este că acești câini nu sunt distructivi și nu au un comportament urât, ceea ce înseamnă că indiferent dacă este dresat sau nu, este destul de ușor să conviețuiești cu acest câine. Practicarea dresajului necesită multă răbdare și timp, iar dacă le aveți pe acestea două, veți observa o schimbare în câinele vostru. Dacă nu va asculta comenzile, nu trebuie să îl tratați cu duritate. Sunt niște câini sensibili care vor răspunde la un tratament dur închizându-se în totalitate în ei însiși. Dresatul pentru traiul în casă este un proces lung pentru câinele Deerhound. Încă de mici trebuie să fie învățați, iar unii proprietari aleg să nu aducă un câine în casă până când acesta nu a fost dresat.
Toaletaj:
Rasa de câini Scottish Deerhound își pierde blana în mod consistent pe întreaga perioadă a anului. Periați blana cu o perie de sârmă o dată sau de două ori pe săptămână pentru a îndepărta firele moarte, pentru a stimula circulația și pentru a distribui uleiurile pielii. Periți întotdeauna în direcția în care firul de păr crește. La final, mai treceți o dată cu un piaptăn de metal, pentru a vă asigura că nu au mai rămas fire încâlcite. Puteți să folosiți același piaptăn și pentru burtă, piept și părul de pe față. Îmbăiați-l ori de câte ori este necesar pentru a îndeprăta praful, mizeria sau mirosul canin. O baie îi va face pentru o vreme blana să fie mai moale, dar își va recăpăta în câteva zile asprimea.
Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră. Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.
Boli și afecțiuni curente:
Rasa de câini Scottish Deerhound este o rasă în general sănătoasă, cu puține boli cunoscute ca fiind particulare lor. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:
– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;
– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei.
– epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;
– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana;
– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea din el;
– deficiența Factor VII cauzează sângerări excesive sau chiar fatale, provenite din zgârieturi mici sau în urma intervențiilor chirurgicale. Un test ADN poate să identifice dacă prezintă această deficiență;
– alergiile se manifestă destul de des la această rasă, cele mai întâlnite fiind cele la mâncare, cele la diverse elemente solide, și alergiile respiratorii;
– cistinuria este o boală congenitală prin care este eliberată în urină o cantitate mare de cistină și alți aminoacizi dibazici, cauzată de faptul că cistina are o solubilitate redusă, ceea ce duce la o predispoziție pentru formarea de calculi renali;
– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni.
