| Informaţii generale:
Originile câinilor din rasa Beagle sunt descrise de către revista Clubului American Kennel ca fiind ”pierdute în cețurile vremurilor antice și nicio cercetare, se pare, nu va aduce originile sale la lumină.” Se spune că acest câine a existat cu mult înaintea Romanilor – undeva înapoi în perioada lui Pwyll, Prințul Scoției în mitologia celtică, cand haite de câini de vânătoare albi vânau în Marea Britanie. Unii oameni susțin că acei câini fac parte din strămoșii tuturor câinilor de vânătoare moderni. Mulți experți sunt de acord cu faptul că acei câini de vânătoare sunt întradevăr strămoșii originali ai tuturor raselor sportive, inclusiv ai câinilor gazehound sau sighthound, care reușesc să vâneze doar datorită vederii lor foarte bune sau a mirosului. În ceea ce privește câinele din rasa Beagle, acesta a fost tot timpul un câine de vânătoare care se bazează pe miros. Pe măsură ce vânătoarea cu câini devenea tot mai populară în Anglia, nobilii au început să crească și să încrucișeze câini de vânătoare de dimensiuni mari pentru vânatul cerbilor și câini de vânătoare de dimensiuni mai mici pentru vânătoarea de iepuri sălbatici. Până la jumătatea anilor 1700, câinii mici pentru vânătoarea de iepuri au fost divizați în Hound Sudic care avea urechi lungi și o voce groasă, și Hound Nordic care era rapid, cu o tenacitate |
Nume: Pocket Beagle
Originea: Anglia Grupa: Câini de vânătoare Inaltime: Femela 20 – 30 cm, Mascul 25 – 33 cm Greutate: Femela 5 – 6 kg, Mascul 5 – 6 kg Speranta medie de viata: până la 10 – 14 ani Culoare: orice culoare sau combinații de culori care să corespună cu câinii de vânătoare. Temperament: Sunt niște animale de companie ideale atât datorită mărimii lor, a ușurinței îngrijirii lor, cât și datorită modului în care aceștia se descurcă atunci când sunt în preajma copiilor. Dresaj: Este recomandat să se înceapă dresajul de ascultare a comenzilor de la cea mai fragedă vârstă, înainte ca încăpățânarea să pună mâna pe mintea acestuia. Caracteristici distinctive: Urechile reprezintă caracteristica principală a acestei rase, fiind așezate destul de jos, lungi și ajungand cel puțin la jumătatea nasului. |
și rezistență incredibilă. Beagleul modern a apărut la jumătatea anilor 1800, când un domn pe nume Parson Honeywood a format o haită foarte bună pentru vânătoare, în totalitate din Hounds Nordici. Virtual, toți câinii Beagle provin din această haită. Fiind niște câini de dimensiuni mici, la un moment dat au început să fie încrucișați pentru a se obține câini pitici. Un astfel de câine pitic, denumit Beagle de Buzunar (Pocket Beagle) a avut o perioadă în care a prins foarte bine la public, după care a dispărut de pe piedestal. În perioada în care America începea să cucerească Sudul, vânătorii foloseau un câine mic denumit Beagle, care semăna foarte bine cu Basset Hound sau cu Dachshund. Acești câini erau în general albi, cu unele marcaje negre, neobosiți și rapizi în câmp, dar care nu erau foarte atractivi din punct de vedere al aspectului. În anii 1860, Generalul Richard Rowett a importat câteva frumoase exemplare din Anglia, începând de altfel și procesul de rafinare a rasei Beagle American. În anii 1880, o pereche de câini de vânătoare de iepuri au fost aduși de către domnul Arnold din Rhode Island. James Kernochan a adus altă pereche de Beagle din Nordul Angliei în anul 1896. Împreună, acești câini de vânătoare au reprezentat fundația rasei Beagle în America, așa cum o știm astăzi. Clubul Beagle din Anglia a fost format la finalul anilor 1800, ceea ce a permis să se realizeze și un standard al rasei. Clubul Kennel din America a recunoscut rasa Beagle în anul 1885 ca fiind parte din grupa raselor de vânătoare. Clubul National Beagle a fost format în anul 1888 în America, iar din acel moment populariatea câinelui Beagle a crescut vertiginos. Primul concurs a fost ținut în același an, ceea ce a dat încă o doză de popularitate acestui câine. Câinii de vânătoare de iepuri erau diferențiați pe două categorii de înălțime, respectiv cei sub 33 cm și cei între 33 și 40 cm. Vânătorii care preferau să vâneze cu haite de câini căutau în special iepurii de câmp, care erau mai dificil de prins, aveau o viteză mai mare și reușeau adeseori să scape de urmăritori.
Descriere fizică:
Capul câinelui din rasa Pocket Beagle ar trebui să fie destul de lung, cu un craniu mare și larg. Urechile reprezintă caracteristica principală a acestei rase, fiind așezate destul de jos, lungi și ajungand cel puțin la jumătatea nasului. Au o textură fină și sunt largi, fără să prezinte niciun moment capacitatea de a le ridica. Sunt așezate aproape de cap și sunt rotunjite la vârfuri. Ochii sunt mari, depărtați și cu o expresie foarte blândă și aproape temătoare. Culoarea ochilor este maro sau căprui. Botul îi este de lungime medie și pătrățos la vârf. Nările îi sunt mari și deschise. Gâtul este de lungime medie și foarte puternic. Gâtul nu prezintă riduri ale pielii. Umerii sunt musculoși și destul de depărtați încât să ofere senzația unei libertăți de mișcare foarte mari. Pieptul îi este adânc și larg, dar nu atât de larg încât să interfereze cu mișcarea liberă a umerilor. Spatele îi este scurt, musculos și puternic, iar cutia toracică este foarte largă, permițând mult loc plămânilor. Picioarele sunt drepte și proporționale cu restul corpului câinelui. Șoldurile și coapsele sunt puternice și musculoase, ceea ce oferă putere de propulsie foarte mare. Coada este așezată la o înălțime medie, dar nu este ținută pe spate. Prezintă o ușoară curbură și este scurtă în comparație cu dimensiunile câinelui. Blana este dură, o blană de câine de vânătoare, menită să îl protejeze de pericolele terenului pe care vânează. Are culoarea oricărui câine de vânătoare.
Personalitate:
Câinii din rasa Beagle sunt deștepți, afectuoși, curioși, prietenoși și jucăuși. Sunt niște animale de companie ideale atât datorită mărimii lor, a ușurinței îngrijirii lor, cât și datorită modului în care aceștia se descurcă atunci când sunt în preajma copiilor. Sunt câini plini de energie, motiv pentru care au nevoie de o familie activă, care să dețină o curte unde aceștia pot să alerge și pot să exploreze. Persoanele care sunt statice ar trebui să nu își ia un astfel de câine, pentru că Beagle iubește să aibă tot timpul o activitate și mai ales iubește să stea afară. În ciuda mărimii lor compacte, mici, câinii din rasa Pocket Beagle au nevoie de foarte mult exercițiu. La prima vedere par a fi niște câini de apartament, dar familiile care nu au o curte în care acești câini să poată să alerge, vor trebui să îi ducă în parc în fiecare zi, unde să li se permită să alerge în voie. Aceste exerciții nu doar că reușesc să elimine energia în exces, dar au rolul și de a le menține greutatea sub control și previn plictiseala. Pentru că la origini acești câini au fost crescuți ca fiind câini de vânătoare, Pocket Beagle sunt mereu activi și în căutarea unei prăzi pe care să o urmărească. Este recomandabil pentru cei care au un câine din rasa Pocket Beagle să iasă la câteva plimări lungi pe zi și mai ales să iasă și la alergat. Anxietatea din cauza singurătății, lătratul și distrugerea sunt doar câteva probleme de comportament ale câinelui din rasa Pocket Beagle. Dar toate acestea pot să fie prevenite prin menținerea câinelui într-o formă fizică excelentă și cu exercițiile făcute la zi. Câinii care încep să latre sau să urle fac acest lucru tocmai pentru că sunt plictisiți. Asigurați-vă că Pocket Beagle are destule jucării sau oase pe care să le roadă, ceea ce îi va menține mintea ocupată și curiozitatea satisfăcută.
Dresaj:
Câinii din rasa Pocket Beagle sunt cunoscuți ca fiind unii dintre cei mai încăpățânați câini, având totodată o reputație foarte proastă în ceea ce privește dresajul. Este recomandat să se înceapă dresajul de ascultare a comenzilor de la cea mai fragedă vârstă, înainte ca încăpățânarea să pună mâna pe mintea acestuia. Câinii Beagle răspund foarte bine la dresajul realizat cu bunătăți, precum și la recompense pozitive. Pedepsele îl vor face să devină încăpățânat și să dorească să evite sesiunile de dresaj. Capacitatea acestui câine de a mirosi este atât un miracol, cât este un blestem. Nasul lor atât de bine dezvoltat îi face să fie unii dintre cei mai buni vânători din lume. Totuși, dacă Beagle prinde un miros atunci când este afară la joacă, va începe să îl urmărească și nu va mai răspunde comenzilor de întoarcere. Din acest motiv, este recomandat să nu îl lăsați niciodată fără lesă într-o zonă care nu este îngrădită.
Toaletaj:
Pocket Beagle este un câine curat, cu condiția evidentă de a nu se rostogoli în ceva mai puțin plăcut la miros. Altfel, nu au nevoie de băi frecvente. Ar trebui să fie periați cu o perie medie sau cu o mănușă pentru câini cel puțin o dată pe săptămână pentru a elimina tot părul mort și pentru a încuraja creșterea noului păr. Beagle își pierde blana, dar pentru că părul lor este scurt, acest lucru nu iese în evidență la fel de mult ca și la alte rase. Pe timpul iernii, blana lor devine mai densă, ceea ce înseamnă că primăvara vor lăsa mai mult păr în urma lor. Din moment ce Pocket Beagle sunt câini cu urechile lăsate, aerul nu circulă foarte bine în interiorul urechilor, ceea ce înseamnă că sunt predispuși la infecții. Verificați-i urechile cel puțin de două ori pe săptămână pentru a putea preveni infecțiile sau acumulările de ceară.
Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră. Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.
Boli si afectiuni curente:
Rasa Pocket Beagle este o rasă la care pot apărea câteva condiții de sănătate, în special datorate dimensiunilor sale, iar majoritatea problemelor apar la nivelul ochilor. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:
– luxația patelară reprezintă o deplasare a două oase articulate, aflate în spatele genunchiului și care determină o pierdere a suprafeței de contact. La rasele mici această luxație apare sub forma unei diformități a tibiei sau a femurului. Câinele va începe să șchiopăteze și în funcție de gravitate poate să ajungă și la intervenție chirurgicală;
– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;
– ochiul uscat apare atunci când glanda lacrimară nu funcționează corect. Ca și semnalmente, puteți să observați ochiul uscat sau o tentă albăstruie a ochiului;
– cherry eye (cireașa din ochiul câinelui) se manifestă ca o umflătură roșie la nivelul ochiului, denumită prolapsul pleoapei a treia. Apariția acestei umflături se datorează faptului că spre deosebire de oameni, câinele are trei pleoape. Cea de-a treia este ascunsă în unghiul intern al ochiului;
– distichiasis este o cataractă ereditară, care presupune creşterea unui rând suplimentar de pleoape. Această afecţiune vine în completarea unor boli de inimă, fiind greu de observat;
– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;
– beagle piticism, ceea ce înseamnă că acest câine este mai mic decât normal, situație care poate să apară alături de picioare foarte scurte;
– sindromul Beagle Chinezesc este o condiție caracterizată prin cap lat și ochii alungiți. Câinele va crește normal, dar poate să prezinte probleme ale inimii și anormalități ale degetelor de la picioare;
– hermafrodit – câinele prezintă cromozomi pentru ambele sexe;
– criptorhidia reprezintă afecțiunea în care unul sau chiar amândouă dintre testicule nu au coborât în scrot. Acestea ar trebui să coboare până la vârsta de două luni. Dacă acest lucru nu se întâmplă, acestea pot duce la cancer, motiv pentru care ar trebui să fie îndepărtate chirurgical;
– fisura palatină este o despicătură care poate să apară în ”cerul gurii” și care poate să difere ca și formă și mărime de la câine la câine. Câinii care se nasc așa nu trăiesc foarte mult, singura speranță fiind intervenția chirurgicală.
