Bucefal, un cal demn de Alexandru cel Mare

Alexandru cel Mare, unul dintre cei mai prolifici și cunoscuți cuceritori ai tuturor timpurilor, era și un admirator al celor mai frumoase specii de animale. Acesta se pare că avea obiceiul de a se atașa foarte mult de animalele de companie sau de muncă din jurul său. Totuși, este un efect normal asupra oricărui om, acela de a se atașa de câinele sau de calul pe care ani de zile l-a avut alături. Încă din cele mai vechi timpuri animalele de companie erau apreciate și îndrăgite, fie că era vorba de animale pentru muncă, pentru vânătoare sau de cele mici, de buzunar.

Pentru Alexandru cel Mare, un câine cum a fost Peritas a însemnat mai mult decât un animal de companie, a însemnat familie, respect și ajutor reciproc. Se spune despre câinele Peritas că lupta alături de Alexandru în războaie. ”Alexandru cel Mare se găsea încolțit de către trupele Maliane, în timp ce oștenii săi se aflau în cealaltă parte a câmpului de bătălie. Leonnatus, văzându-l pe Alexandru încolțit, l-a trimis pe Peritas la acesta. (…) Câinele a ținut trupele inamice departe de Alexandru, îndeajuns pentru ca să ofere timp macedonenilor să ajungă în apropierea regelui lor. În urma acestei bătălii, Peritas a suferit răni grozanice, care i-au adus și moartea. Se spune despre Peritas că a murit punându-și capul în brațele stăpânului său iubit, Alexandru cel Mare. În locul în care câinele său prea-iubit a murit, Alexandru cel Mare a ridicat un oraș, punându-i numele Peritas.” – pentru mai multe detalii despre povestea lui Peritas, citește aici.

Povestea lui Bucefal este una cel puțin la fel de impresionantă ca și cea a lui Peritas. La fel ca și câinele, calul Bucefal a stat alături de stăpânul său, Alexandru cel Mare aproape toată viața sa. Există anumite controverse cu privire la motivul și momentul morții acestui exemplar extrem de frumos, dar până la urmă antichitatea oferă de multe ori răspunsuri vagi și chestionabile.

Întâlnirea dintre Bucefal și Alexandru

Povestea întâlnirii dintre cei doi a fost scrisă de către Plutarch din Chaeronea în cartea sa ”Viața lui Alexandru”. Acestă versiune este una dintre cele mai frumoase povestiri scrise. Philonicus din Thessalias, un negustor de cai, l-a adus pe Bucefal în fața regelui Filip, căruia a vrut să i-l vândă cu 13 taleri. O paranteză merită făcută în acest moment, pentru a face o comparație cu valoarea din ziua de astăzi, care ar fi însemnat aproximativ 30.000 euro.

Regele Filip a ordonat oamenilor săi să pună șaua pe cal, dar fiecare dintre ei a eșuat, pentru că de câte ori cineva ar fi încercat să pună șaua, Bucefal începea să se învârtă, să se opună și să atace, cu precădere atunci când spatele îi era către soare. Toți călăreții știu că atunci când un cal este ținut singur și necălărit pentru perioade lungi de timp, acesta poate să devină foarte recalcitrant și necooperant. Un călăreț mediu poate să fie dus de cal până în punctul în care să piardă controlul, ceea ce îl va face să nu obțină nimic de la acel cal. În aceeași măsură, calul are capacitatea de a simți călărețul, respectiv încrederea sau frica acestuia. Bucefal era un cal foarte inteligent, care nu avea nevoie neapărat de antrenament, ci de un călăreț care să fie cel puțin la fel de încrezător, de aprig și de inteligent ca și el.

Filip nu a vrut să plătească un asemenea preț pentru un cal care nu putea să fie stăpânit, motiv pentru care l-a pus pe Philonicus să-l ducă pe Bucefal înapoi. Conform legendei, Alexandru a strigat din mulțime că este o rușine să trimită departe un astfel de cal, doar din cauza unor călăreți slabi. Filip s-a întors înspre fiul său și l-a întrebat pe acesta: ”Îi pui la zid pe cei mai în vârstă decât tine, ca și când ai cunoaște mai multe și ai putea să te descurci cu acest cal mai bine decât ei?”

Alexandru a răspuns ”Pot să mă descurc cu acest cal. Mai bine decât o fac alții.”

”Și dacă nu,” a spus Filip ”ce pui în joc în schimbul nesăbuirii tale?”

”Voi plăti tot prețul calului” a spus Alexandru.

Filip a acceptat pariul, imaginându-și că Alexandru va fi umilit și că va avea mai multă grijă la pariurile viitoare. Dar în același timp îl admira pe băiat pentru încrederea de care dădea dovadă. Alexandru s-a apropiat încet de Bucefal și i-a coborât căpăstrul sub bărbie. Acesta știa că un cal înspăimântat își va trage capul, dar totodată știa că avea nevoie să îi arate că are încredere în el. Alexandru a continuat să se apropie de cal punându-și degetele în zona nasului și a buzelor, iar cealaltă mână pe corpul calului, masându-l blând. Caii sunt animale non-verbale, motiv pentru care știa că vorbele nu l-ar fi ajutat în acea situație. Încă de când se uita la ceilalți călăreți care încercaseră să îl îmblânzească, Alexandru a observat că lui Bucefal îi era teamă de umbre. Primul pas înspre a-i elimina această frică a fost să îl întoarcă cu fața la soare. Mai mult, a început să îl întoarcă în toate direcțiile, pentru a-i arăta că nu este nimic în jurul său de care să îi fie teamă. În tot acest timp, îi șoptea sunete reconfortante, menite să îl calmeze. Încet, Alexandru s-a urcat pe cal. Animalul a rămas calm, dar într-o stare evidentă de alertă. Apoi Alexandru l-a apăsat ușor cu picioarele, îndeajuns pentru ca acesta să pornească la trap și apoi la galop. În tot acest timp, mulțimea care îi înconjura rămăseseră cu răsuflarea tăiată. După ce a alergat calul o perioadă, Alexandru s-a întors înapoi în fața acelei audiențe care îl aclamau, în fața tatălui său, care cu lacrimi în ochi i-a spus: ”Alexandru, Macedonia este prea mică pentru tine – trebuie să găsești un alt regat demn de măreția ta.”

Rasa de proveniență a lui Bucefal

Descrierile și desenele existente ale lui Bucefal nu permit să i se atribuie o rasă anume, dar o analiză mai atentă a vieții de atunci, a raselor de cai existente la acea vreme, ar putea să redea o imagine destul de clară asupra strămoșilor lui Bucefal.

Astfel, se cunoștea faptul că cele mai bune rase de cai din Grecia se aflau în Thessalias, unde rasele locale au fost încrucișate cu Scythian, Persan (Nisean) și cai Ferghana. Filip de Macedonia, despre care mulți istorici și războinici cred că a fost cel care a creat conceptul de Cavalerie, se spune că a importat 20.000 de iepe Scitiene în Macedonia. Fiul său, Alexandru, a cerut tribut 50.000 de cai Persani, ceea ce a dus la o infuzie de gene Scitiene, Persane, Jaf, Ferghane și chiar Caspiene în caii din Macedonia. Este posibil să fi fost inclus chiar și Arabul Persan, despre care se știe că a apărut în Persia în anii 2000 BC. Puțini dintre acești cai erau înalți, așa cum este descris Bucefal. Unii dintre caii cunoscuți ca fiind mai înalți erau caii Ferghana și apoi mai erau caii din rasele Iberice. Homer spunea despre caii din rasa Iberică, printre cei mai faimoși, că erau apreciați pentru modul în care se mișcau, pentru mărime și pentru energie; despre caii Persani spunea că erau apreciați pentru viteză și rezistență, iar despre caii Ferghana spunea că erau recunoscuți pentru energie, rezistență și abilitatea de a face față condițiilor dificile din zonele deșertice. Pe lângă ceea ce a importat, Filip avea la dispoziție rasele native Grecești, cum erau Pindos, Skyros, Pineias, Messara și Andravidas, despre care se cunoștea faptul că erau de dimensiuni destul de mici, comparativ cu Bucefal. Este foarte posibil ca Bucefal să fi fost obținut în urma unor încrucișări dintre rasele menționate.

Thessalias punea la dispoziția crescătorilor de cai o mulțime de terenuri perfecte pentru păscut. Există indicații scrise care arată zonele de păscut ale cailor sub forma unor imagini reprezentative. Astfel, caii Pherae erau recunoscuți printr-o imagine care arăta o secure; caii Larisseni aveau ca și imagine reprezentativă un centaur, iar caii Pharsalus aveau o imagine care arăta capul unui taur (boukephalus). Se mai susține faptul că numele de Bucefal a fost atributi acelor cai care aveau o trăsătură oarecum neobișnuită, un însemn alb pe frunte. Se prea poate ca Bucefal să fi fost crescut într-una dintre multele ferme de animale din Macedonia, în cadrul unui program de împerechere. Multe dintre rasele folosite în aceste programe erau descrise ca având un temperament destul de năbădăios, ceea ce ducea implicit la o adevărată provocare în a fi dresați, îmblânziți.

Sfârșitul lui Bucefal, o veste tristă

Cei doi prieteni, Bucefal și Alexandru au fost încă din primul moment de nedespărțit. Doar Alexandru putea să îl călărească, iar multe povești spuneau că Bucefal erau un cal mâncător de oameni, iar Alexandru, pentru a-l putea călări invoca forțele străbunilor săi și protecția acestora.

Alexandru l-a avut aproape pe Bucefal în toate luptele pe care le-a purtat, începând de la cucerirea orașelor-state Grecești, până în Guagamela și apoi în India. După înfrângerea finală a lui Darius, Bucefal a fost răpit în timp ce Alexandru era plecat într-o drumeție. Când s-a întors și a aflat despre furt, Alexandru a promis că va tăia fiecare copac din acea zonă, va distruge pământurile și va măcelări toți locuitorii din regiune dacă nu îi va fi înapoiat calul. Temutul conducător și-a primit în scurt timp calul înapoi, alături de o solicitare de a fi milostiv în ceea ce privește furtul.

Miturile cu privire la moartea lui Bucefal sunt destul de multe. Unii scriitori susțin că acesta murise pe câmpul de luptă din cauza rănilor. Alții, și de altfel cei mai mulți, sunt de acord că a murit de bătrânețe după Bătălia de la Râul Hydaspes (326 BC). Între variantele pe care le prezintă Plutarch cu privire la moartea lui Bucefal, una dintre ele este cea în care îl citează pe Onesicritus, un istoric care l-a însoțit pe Alexandru în cuceririle lui. Acesta spunea că Bucefal a murit de bătrânețe.

Indiferent de modul în care Bucefal a murit, durerea pentru Alexandru a fost mult prea mare. Drept dovadă, Alexandru a pus bazele unui oraș în memoria calului, oraș pe care l-a denumit Bucefala. La fel a procedat și atunci când murise câinele său preferat, Peritas.