| Informaţii generale:
Acest pește tubular are un bot foarte lung, ascuțit și o gură plină cu două rânduri de dinți. De asemenea, prezintă aripioare mici așezate destul de apropiat de coadă. În partea de sus, culoarea acestui pește din specia Marele Barracuda (Great Barrracuda) este de un strălucitor albastru-gri, estompându-se înspre o culoare argintie și chiar albă în partea de jos. De obicei, prezintă câteva pete închise la culoare pe burtă. Este un vânător pe timpul zilei, care reușește cu succes să creeze ambuscade pentru victimele sale și care poate să accelereze la viteze de 35 mph. Poate să reprezinte un pericol pentru oameni pentru că atacă orice obiect care strălucește în apă. Deși nu este apreciat ca un pește comercial în apele Americii de Nord, Marele Barracuda se luptă puternic cu pescarii care încearcă să îl prindă, ceea ce i-a adus acestui pește o anumită reputație printre pescari. Se spune despre el că este încăpățânat și că pune în dificultate pescarii, ceea ce de altfel aceștia caută! Pot să fie prinși cu o varietate de tipuri de momeli sau cârlige, chiar și cu plase. Marele Barracuda a fost implicat în cazuri de |
Nume: Marele Barracuda
Originea: Zona Tropicală și Subtropicală Tip: pești de dimensiuni mari Lungime: 100 – 200 cm Greutate: 30 – 44 kg Speranta medie de viata: până la 14 ani Culoare: albastru-gri în partea de sus, galben-verzui-argintiu în zona burții Comportament: Adulții înoată de obicei singuri, cu precădere noaptea, dar uneori pot fi găsiți atât adulți, cât și pești tineri înotând în bancuri. Foarte rar se întâmplă ca sute sau chiar mii de pești barracuda să înoate împreună. Caracteristici distinctive: Pe lateralul maxilarului, acest pește prezintă un rând de dinți mici, așezați asemenea dinților unui fierăstrău. În spatele acestor dinți Marele Barracuda prezintă un rând de dinți mari, asemănători unor pumnale. |
otrăvire cu ciguatera, aceasta apărând în câteva zone în care și Barracuda trăia. Otrăvirea cu Ciguatera este cauzată de acumularea pe cale biologică a ciguatoxinelor în carnea peștilor marini tropicali. Această toxină este produsă de către dinoflagelatele marine care cresc atașate de algele marine, iar peștii ierbivori vor ingurgita fără să vrea aceste toxine. Marile recife de corali în care se găsesc mii de specii marine au devenit rezervoare pentru cele mai mari cantități de ciguatoxină, care hrănesc implicit toți membrii acelui recif. Persoanele care au suferit otrăviri cu ciguatoxina au raportat probleme gastrointestinale care au durat câteva zile, o slăbiciune generală a corpului și inversarea senzației de cald și rece. Boala este cât se poate de serioasă și poate să persiste câteva săptămâni dacă nu este tratată. Atacurile peștilor din specia Marele Barracuda asupra oamenilor sunt rare. Curioși din fire, barracudele au obiceiul să se alăture celor care fac scubadiving sau snorkeling. Atunci când totuși apare un atac, de cele mai multe ori se întâmplă pentru că barracuda încearcă să fure un pește din sulița scafandrului sau pentru că a văzut un obiect strălucitor, cum ar fi un cuțit de scafandru. Aceste incidente constau de obicei în câte un atac fulgerător, care poate să ducă la câteva zgârieturi sau pierderea unei bucăți de țesut. Situațiile în care o persoană a murit în urma unui atac al unui pește din specia Marele Barracuda sunt extrem de rare. În anul 1947, a fost atribuită o moarte în Key West acestui pește, iar în anul 1957 s-a raportat un alt atac în Nordul Carolinei, soldat de asemenea cu moartea persoanei. Există și un foarte bine documentat atac al unui pește din specia Marele Barracuda, din anul 1960. Scafandrul a fost mușcat de două ori, ceea ce l-a făcut să aibă nevoie de 31 de copci. Totuși, astfel de atacuri sunt extrem de răzlețe și de cele mai multe ori pot să fie evitate dacă se iau câteva măsuri minime de protecție.
Câteva dintre numele pe care acest pește le-a primit de-a lungul anilor și în funcție de țara sau zona geografică în care se află: Marele barracuda, barracuda, barra, Commerson’s sea pike, și Scurtul barracuda sunt nume normale, englezești. Alte nume sunt alu (Carolina), amerikanischer pfeilhecht (German), barkura (Miskito), barrcouda (Francez), barracuda bicuda (Portughez), bicuda (Portughez), chai (Palauan), gaviana (Portughez), kadd (Arabic), kaku (Hawaiian), kucul (Malay), kupala (Hawaiian), ono (Tahiti), picua (Spaniol), picúa corsaria (German), picuda (Spaniol), seraw (Carolina), snoek (Olandez), tenak (Malay), și zub-saalim (Somalez).
Taxonomia acestui pește arată în felul următor: Ordinul Perciformes – Familia Sphyraenidae – Genul Sphyraena – Speci Barracuda.
Descriere fizică:
Peștii din specia Marele Barracuda sunt pești de dimensiuni mari. Recordul cunoscut este de 1,7m, 44 kg. Despre această specie se spune că poate să atingă chiar și 2 m. Orice pește Barracuda care măsoară peste 1,5 m poate să fie considerat un pește foarte mare. Această specie are o speranță de viață de cel puțin 14 ani. Maturitatea sexuală este atinsă atunci când peștele atinge lungimea de aproximativ 60 cm, respectiv doi ani pentru masculi și patru ani pentru femele. Peștii din specia Marele Barracuda au un corp alungit, tubular, rotund în secțiunea mijlocie. Partea de sus a capului, între ochi, este aproape plat, iar gura îi este largă, conținând mulți dinți ascuțiți și un maxilar care permite o deschidere mare. Prezintă două aripioare așezate lateral în zona pectorală, cu vârfurile îndreptate înspre în spate. Aripioarele dorsale sunt așezate depărtat una de cealaltă, iar cea care este așezată în parte dinspre coadă este foarte apropiată de coadă și aproape simetrică cu aripioara pelvică. Culoarea corpului peștelui Marele Barracuda este fie maroniu, fie albastru-gri pe spate, care se continuă într-o culoare verzuie înspre zona burții. Partea de sus poate să prezinte între 18 – 23 bare întunecate la culoare, în marea majoritate a timpului observabile atunci când peștele se odihnește. Petele negre de pe partea de jos a corpului Marelui Barracuda îl disting pe acesta de celelalte specii de Barracuda. Aripioara dorsală și cea anală au o culoare violet înspre negru, cu vârfuri albe. Peștii Barracuda tineri prezintă o rețea de culoare pală pe laterale, care pe măsură ce peștele crește, se transformă în acele pete negre. Aceste tipare sunt cumva efemere deoarece atunci când sunt tineri, peștii Barracuda pot să își schimbe culoarea pielii pentru a se identifica mai bine cu mediul înconjurător. Aceste schimbări de culoare reprezintă un camuflaj al peștelui, ceea ce nu mai permite prădătorilor să îl observe. Peștii din specia Marele Barracuda au o gură mare care conține două seturi de dinți ascuțiți, ceea ce îl pune pe piedestalul marilor prădători. Pe lateralul maxilarului, acest pește prezintă un rând de dinți mici, așezați asemenea dinților unui fierăstrău. În spatele acestor dinți Marele Barracuda prezintă un rând de dinți mari, asemănători unor pumnale. Dinții mici și foarte apropiați sunt de formă triunghiulară, cu laterale foarte ascuțite, menite să rupă carnea prăzii. Ceilalți dinți mari se așează perfect pe falca opusă, permițându-i peștelui să închidă gura. Acest lucru îi va bloca prăzii orice șansă de scăpare. Când Marele Barracuda prinde un pește de dimensiuni mici îl mănâncă dintr-o dată, în timp ce pe un pește mai mare îl va rupe în mai multe bucăți.
Comportament:
Peștele din specia Marele Barracuda poate fi găsit adeseori înotând în apropiere de suprafața apei. Adâncimea la care este găsit în general acest pește nu depășește 25 m. Adulții înoată de obicei singuri, cu precădere noaptea, dar uneori pot fi găsiți atât adulți, cât și pești tineri înotând în bancuri. Foarte rar se întâmplă ca sute sau chiar mii de pești barracuda să înoate împreună. Peștele Barracuda atacă aproape orice îi apare în cale, chiar dacă mănâncă doar o parte din prada prinsă. Marele Barracuda se găsește în apele calde din zonele tropicale și subtropicale ale mărilor și oceanelor. Peștii tineri trăiesc în paturile de iarbă marină din apropierea țărmurilor, în timp ce adulții se avântă în apele oceanului. Poate fi observat adeseori înotând cu gura deschisă, arătându-și dinții lungi și parcă pregătit tot timpul de atac. Dacă acest pește vânează în apropierea unui recif, Marele Barracuda poate să își întunece culoarea pielii pentru a se camufla. Marele Barracuda activează în timpul zilei, mai exact timp de două ore după răsăritul soarelui și încă două ore înainte de apus.
În ceea ce privește reproducerea acestor pești, este destul de neclar perioada și locul în care Marele Barracuda își depune icrele. Unele rapoarte arată că aceștia își depun icrele primăvara. Altele susțin că își depun ouăle în funcție de fazele lunii. Alți cercetători consideră că Marele Barracuda își depune icrele oricând pe parcursul anului, cu condiția să nu fie în perioada iernii sau atunci când apa este mai rece. Este posibil ca momentele în care își depun icrele să difere în funcție de locația în care acești pești se găsesc. După ce Marele Barracuda și-a depus icrele, aceștia nu mai sunt interesați de ceea ce urmează. Ouăle sunt lăsate să plutească în ocean în speranța că vor lua o formă. Atunci când se reproduc, peștii se retrag în apele liniștite din estuaruri. Când larva eclozează, aceasta caută ierburile marine de la marginea țărmurilor. Abia când ajung la o lungime de aproximativ 8 cm, peștii încep să se îndrepte înspre ape mai adânci. Când ating 30 cm, ei se vor duce înspre ape deschise, pentru ca atunci când ajung la 50 cm să iasă complet din estuar. Femelele ating maturitatea de reproducere la aproximativ 4 ani, în timp ce masculii se pot reproduce încă din al doilea an de existență.
Statut Specie:
Peștele din Specia Marele Barracuda nu este înregistrat ca fiind în pericol de a dispărea sau chiar în pericol, de către World Conservation Union (IUCN). IUCN este o uniune globală a mai multor state, agenții guvernamentale și organizații non-guvernamentale aflate într-un parteneriat durabil pentru a analiza și stabili statutul speciilor de pești și nu numai. Distribuția geografică plasează acest pește în apele mărilor și oceanelor tropicale și subtropicale. Marele Barracuda este des întâlnit în Vestul Oceanului Atlantic din Massachusetts până în Brazilia. Se mai găsește de asemenea în Golful Mexicului și în Marea Caraibelor. De asemenea, este foarte des întâlnit în Estul Oceanului Atlantic, în Oceanul Indo-Pacific și în Marea Roșie. În estul Oceanului Pacific este destul de rar întâlnit.
Hrana:
Peștii din specia Marele Barracuda se hrănesc cu o varietate de alți pești, inclusiv pești ca și jack, grunt, grouper, snapper, ton mic, mullet, heringi și ansoa. Pentru că au o mușcătură foarte mare (gura li se deschide mult pentru că au botul lung), își permit să se hrănească și cu pești de dimensiuni mai mari. Cu ajutorul dinților, peștii din specia Marele Barracuda reușesc să rupă carnea de peștii de dimensiuni mari și să îi mănânce pe aceștia pe bucăți. Fiind în general un pește care vânează ziua, Marele Barracuda își localizează prada cu ajutorul ochilor. Corpul alungit al acestui pește este construit pentru viteză, iar viteza de top cu care se poate deplasa este de aproximativ 58 km/h. Dieta peștelui Marele Barracuda constă în mare parte în pești care trăiesc în bancuri, dar analiza stomacului acestor pești au scos la iveală și că mănâncă pești care trăiesc solitari, crustacee, moluște și plante. Alegerea hranei se face și în funcție de mărimea peștelui și de locul în care se află. Astfel, Marele Barracuda din Florida mănâncă heringi, sardine și peștii aurii. În Laguna Indiană, mâncarea favorită a acestui pește este anșoa. În zona recifurilor de corali, Marele Barracuda mănâncă pești cum este ballyhoo, trigger și mullet.
