Scandal – un supravetuitor

3.3K

IMG-20130819-02076In luna martie am hotarat impreuna cu sotul meu sa ii facem o surpriza mamei lui, soacrei mele, o femeie deosebita. Asa ca am vorbit cu o prietena care are mereu la adoptie cativa pisoi salvati din strada, sa ne ajute sa luam un sufletel pentru mama noastra. Din fericire, avea un pisoias, Cometa ii zicea pe atunci, mic, slab, luat din strada cu inca 5 fratiori si tinuti ‘in holster’ la o batranica, care mai avea inca vreo 35 de pisici, adunate din dragoste in jurul casei acesteia. Dupa cateva zile am mers impreuna la cabinetul medical unde il mutase pe Cometa pentru vaccin, etc, sa il luam. Imediat ce l-a scos pe masa din cabinet – Cometa, un pisoi scump, slabut si cu o privire smechera, s-a indreptat si s-a lipit de mine, s-a bagat sub geaca mea si m-a facut sa ma indragostesc de el iremediabil. L-am luat in brate cu lacrimi in ochi, s-a lipit din nou de mine si acolo a ramas pana in ziua de azi. Nu fara peripetii insa pe parcursul acestor 5 luni si 2 saptamani. Dupa cum ziceam, Cometa era destinat mamei noastre. Ca sa nu o lungesc prea mult, pisoiasul buclucas a ramas la noi, dupa ce socrul meu s-a albit tot la fata cand a auzit ca e cadou pentru mama soacra. Astfel, cu parere de rau pentru mama, dar din fericire pentru mine, pisoiul a ramas la noi. . Asadar, l-am rebotezat pe Cometa,  Scandal si ne-am ales cu un sufletel pe care sa il iubim si sa il ingrijim. Fericire maxima, atat pentru Scandal cat si pentru noi. Ne-a umplut casa de bucurie, de joaca si rasete. Nu ca am fi fost niste tristi in general, suntem amandoi  o pereche vesela si pusa mereu pe sotii, iar Scandal este exact pe chipul si asemanarea noastra J. Scandal, un pisoi jucaus, mereu activ si pus pe sotii. Ce imi  place cel mai mult? Sa ma ascund oriunde in casa, chiar si dupa frunza unei plante si sa cred ca sunt invizibil, sa joc prinselea cu mami si sa sar in cap la ea cu toate labutele (fara gherute – nu am zgariat-o niciodata, mami ma prinde usor din saritura) , sa dorm pe tastatura de la laptop cand mami lucreaza si nu ma baga in seama, sa dau cu labuta sau boticul in telefon cand vorbeste prea mult si nu mai sunt eu centrul universului timp de 5 minute la rand. Si imi mai place …. Imi place …Sa mananc ….mmmmm, ce imi mai place mancarica, pliculete zemoase sau bobite, conserve de peste si chiar carnita de vita pe care am apreciat-o mult mai tarziu. Toata mancarica e buna, dar cel mai bun e pieptul de pui facut la cuptor! Un deliciu!

Acesta e Scandal. Un pisoi mancacois si jucaus.

Pentru Scandal insa, am zis intr-o zi sa aduc un pisoias, pe fratiorul lui, Norocel, cu care sa petreaca ceva timp, sa aiba cu cine sa se joace cat noi suntem la munca sau plecati. L-am luat in holster, sperand ca daca se inteleg, sa il pastram. De inteles s-au inteles, mai cu joaca, mai cu gelozie, mai cate o scarmaneala ca intre frati, insa Doamne ce joaca si ce distractie pe ei timp de cateva zile. Din pacate insa, la nici o saptamana de cand l-am adus pe Norocel, Scandal s-a imbolnavit rau de tot. De cand l-am luat, doctorul ne-a informat ca Scandal provine dintr-un focar cu peritonita infectioasa. Nu avea voie sa intre in contact cu alta pisica.  Norocel a fost o exceptie deoarece proveneau din acelasi loc. In prima luna de cand l-am luat pe Scandal am fost saptamanal cu el la cabinet pentru tratament si observatie.S-a facut bine repede, avea doar probleme cu scaunul, ochisorii ii curgeau si respira putin agitat. Insa cu ajutorul doctorului, cu dragoste, grija si mancarica buna l-am pus repede pe picioare. Pana cand, dupa cateva zile de alergatura si oboseala cu Norocel, Scandal al nostru a cazut rau de tot. Temperatura 41.3, nu mai manca, nu se mai spala si nu mai avea acea privire jucausa si iubitoare. Am crezut ca innebunesc.L-am dus la cabinet si imediat dl doctor l-a trecut pe tratament cu antibiotic si vitamine. Ne-a recomandat sa il luam pe Norocel de langa el, deoarece il epuiza si Scandal avea nevoie, printre altele, de odihna. Lui Scandal  I se declansase boala. Motivul pare sa fi fost extenuarea, stresul si prin urmare  i-a scazut sistemul imunitar. Peritonita infectioasa este o boala ingrozitoare, mortala si pentru care din pacate nu exista leac. Timp de cateva saptamani am luptat toti (Scandal , Dl Doctor, sotul meu, mama soacra si eu) sa il punem pe picioare din nou. I-am facut analize complete, inclusiv pentru peritonita, radiografie si ecografie . Din nefericire rezultatul analizelor a fost pozitiv. Scandal sufera de peritonita infectioasa felina. Prescurtat PIF. Lichid la stomacel si la plamani, temperatura ridicata, icter, nu mai putea respira si bineinteles nu mai manca sufficient.  Zilnic am fost la dr Ana pentru injectii, interferon, prednison, vitamine, antibiotic, tratament pentru eliminarea lichidului. Dl. Dr. Cristian Ana a facut tot posibilul si ne-a ajutat sa luptam pentru acest pisoias extraordinar. L-a ingrijit cu drag, venind la cabinet inclusiv in zilele lui libere pentru a-I administra medicatia. A incercat toate variantele pentru a-l face sa se simta mai bine si pentru a-l pune pe picioare. A reactionat imediat si a administrat cat mai repede orice medicament a considerat ca a fost necesar pentru a-l salva. De pe 13 iunie pana pe 28 iunie Scandal a fost bolnavior si a facut plimbari la cabinet, uneori si de 2 ori pe zi, pentru injectii si medicatie.  Dl Dr. ne-a zis ca pe langa medicatie, sansa lui este sa se hraneasca – trebuie sa manace : orice si oricat. Astfel, din 3 in 3 ore Scandal era pacalit cu mancarica, cate 6 feluri de mancare umeda si 3 feluri de bobite. Norocul lui ca a fost mereu un pisoi mancacois si oricat de mult suferea si nu putea sa manance, s-a lasat pacalit si am reusit sa il hranim astfel incat sa aiba putere sa lupte cu nenorocita de peritonita. In permanenta in aceasta perioada cineva a stat cu el , eu sotul sau mama noastra. Am inteles repede ca pe langa mancarica, Scandal avea nevoie de toata atentia si dragostea noastra. Din 28 iunie Scandal a inceput sa manance singur, mult si fara sa il mai pacalim cu nenumarate feluri de mancare. Nu a mai facut febra, icterul deja trecuse de cateva zile bune, lichidul la stomacel scazuse. In week-end deja se simtea mult mai bine, a inceput usor sa se joace si sa nu mai doarma non stop. Urmatoarea perioada a fost o perioada de refacere. A inceput sa manance bine, sa ia din nou in greutate, sa se joace din ce in ce mai mult. Sunt 2 luni si jumatate de cand s-a imbolnavit. Azi ne jucam din nou ascunselea, prinselea si sarim in cap. Devoram pe nerasuflate toata mancarica pe care o primim, ne place iar sa papam, de toate. O iubim pe mami in foecare dimineata, asa cum faceam in vremurile bune. Il alergam pe tati cand vine de la munca si ii arat coastele sa vada cat de flamand sunt si miaun cat pot de tare. Atat doar ca nu mai suntem atat de prietenosi cu toata lumea, cum eram inainte. Probabil ne e frica ca primim o injective in fundulet…. J sau ne alearga cineva cu termometrul sau cu vreo pastiluta. O sa ne mai ia putin timp pana acceptam din nou pe toata lumea in jurul nostru.

Un lucru e sigur: Scandal este un luptator. Cel putin pana acum asta a demonstrat. Nu ne culcam insa pe o ureche. Stam cu grija mereu. Suntem cu ochii pe el, atenti la orice stare pe care o afiseaza. Ma rog la Dumnezeu sa nu mai trecem printr-un astfel de episod, deoarece nu cred ca as mai suporta suferinta din ochisorii lui frumosi.

poveste trimisa de Corina

Join the Conversation

  1. Manuela Harabor says:

    Cum pot sa-l gasesc pe dl. doctor Cristian Ana? Am un motanel de doi ani care se pare ca are PIF? Va multumesc din suflet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close