Rasa Papillon

2.3K
Informaţii generale:

Apariția câinelui din rasa Papillon este în continuare un mister. Unele persoane consideră că rasa Papillon provine din rasele din Asia, cu precădere Chin Japonez, în timp ce alții cred că miniaturizarea spanielului European s-a întâmplat prin încrucișarea unor animale tot mai mici, fără să se introducă gene din zona Asiatică. Indiferent de originea lor exactă, micuții spanieli (denumiți Spaniel Continental de Jucărie și Spaniel Pitic) erau bine stabiliți în Europa în anii 1200. Papillon este versiunea modernă a acestor câini de dimensiuni mici, care adeseori erau pictați în tablouri și tapiserii stând în brațe sau fiind ținuți de doamnele cu sânge nobil ale acelor zile. Mulți artiști au pictat în portretele lor câinii Papillon, inclusiv Tizian, Goya, Rubens, Rembrandt, Fragonard, Van Dyke, Toulouse-Lautrec și Boucher, printre alții. Madame de Pompadour a avut doi Spanieli Pitici – Inez și Mimi. Maria Antoineta a fost o altă admiratoare a acestei rase. Există înregistrări cu privire la vânzarea unui Pappilon în anul 1545 către o doamnă care ulterior a reușit să ajungă la conducerea Poloniei. Rasa Papillon a fost tot timpul un câine pentru oamenii cu un anumit statut în societate. Spania este în mare parte responsabilă pentru creșterea popularității

  Nume: Papillon

Originea: Franța

Grupa: Câini de jucărie

Inaltime: Femela 20 – 28 cm, Mascul 20 – 28 cm

Greutate: Femela 2 – 4 kg, Mascul 2 – 4 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 12 ani

Culoare: alb cu pete de toate culorile.

Temperament:  Secretul în ceea ce privește creșterea unui Schnauzer fericit și cu o personalitate elegantă este de a-i acorda atenția necesară și antrenamentul necesar încă de la o vârstă fragedă.

Dresaj:  Câinii din rasa Schnauzer Uriaș nu vor accepta un dresor care nu știe ce face. Îl vor domina imediat.

Caracteristici distinctive: Atunci când câinele este în mișcare, coada este purtată ridicată pe linia spatelui și curbată astfel încât vârful să îi atingă spatele. Mersul îi este mândru, libertin și elegant.

rasei, deși cel mai probabil orașul Bologna, Italia este responsabil pentru cel mai mare volum de tranzacționare al acestei rase. Mulți Spanieli Pitici au fost vânduți lui Louis XIV, care datorită statutului său a putut să aleagă între toți cei care au fost aduși în Franța. Un Bolognez pe nume Filipponi a fost principalul trader al acestor câini de dimensiuni mici, reușind să construiască o afacere profitabilă cu Curtea Franceză. Pe timpul domniei lui Louis cel Mare, Spanielul Pitic a avut urechi lungi, împachetate, fiind cunoscut de altfel sub numele de Phalene. De-a lungul timpului, unii dintre acești câini s-au născut cu urechi lungi, drepte, așezate destul de jos pe cap și bine acoperite cu păr lung și mătăsos. Este destul de incert motivul pentru care această dezvoltare a rasei a avut loc, unii dintre oameni spunând că a existat o mutație la nivelul câinelui cu urechi lăsate Phalene, în timp ce alții susțin că Phalene a fost împerecheat cu câinii mici de tip spitz, pentru a obține urechile drepte. Indiferent de modul în care au apărut, astăzi avem o rasă de jucărie a cărei corp și blană este identic cu câinele Spaniel Pitic original, dar ai căror urechi pot să fie drepte sau căzute. Ambele varietăți pot să apară în urma unei împerecheri, indiferent de tiparul urechilor părinților. Numele ”Papillon” înseamnă fluture în franceză și i-a fost dat tocmai datorită urechilor sale. În Europa, câinele Papillon cu urechi lăsate mai este în continuare numit și ”Phalene”. În America de Nord, rasa Papillon este o singură varietate, fiind acceptate ambele tipuri de urechi. Ambele tipuri sunt arbitrate împreună în această țară, și nu există una care să fie preferată în detrimentul celeilalte. Totuși, varietatea cu urechi ridicate Papillon este mult mai apreciată decât Phalene cu urechile lăsate. O altă direcție de dezvoltare a acestei rase este cea cu privire la culori. Câinii Pitici Spanieli originali aveau o singură culoare. Rasa modernă Papillon are alb ca și culoare predominantă, cu pete de culoare aruncate pe ici pe colo. Cei într-o singură culoare sunt descalificați în cadrul show-urilor de profil. În ciuda popularității sale, rasa Papillon nu a ajuns în Anglia decât în anul 1901. Clubul Kennel al Angliei a acceptat rasa în 1923. În Statele Unite ale Americii, rasa a ajuns în timpul primei decade a secolului XX. Rasa Papillon a fost recunoscută în anul 1915 și admisă pe deplin în anul 1930 ca și parte din Grupa câinilor de Jucărie. Câinii din rasa Papillon sunt cunoscuți ca fiind vânători de șobolani foarte eficace. În timp ce sunt prea mici pentru a urmări și pentru a ucide un șobolan adult, acesta se va juca cu el și îl va alerga până când îl va obosi. Odată ce șobolanul rămâne fără energie, câinele va duce treaba până la capă.

Descriere fizică:

Aspectul general al acestui câine este dat de o constituție normală și armonioasă, cu părul lung și cu un bot mai scurt decât capul, o personalitate vivace, fiind grațios dar totodată robust și cu un mers elegant și facil. Capul este bine proporționat cu restul corpului, iar craniul nu este tocmai rotunjit. Nasul este mic, negru și rotund, ușor teșit în vârf. Buzele îi sunt puternic pigmentate și subțiri. Ochii îi sunt mai degrabă mari, deschiși, în formă de migdală, nu prea proeminenți, așezați mai degrabă în partea de jos a capului. Sunt de culoare închisă și foarte expresivi. Pleoapele sunt de asemenea puternic pigmentate. Urechile îi sunt drepte. Fie că este vorba despre cel cu urechi oblice sau lăsate, atunci când sunt examinate cu mâna, cartilajul nu trebuie să se termine într-un punct ascuțit. Urechile sunt așezate mai degrabă în partea din spate a capului, destul de depărtate una de cealaltă, astfel că reușesc să scoată la iveală rotunjimea capului. Gâtul este de lungime moderată, puțin arcuit înspre ceafă. Spatele nu îi este nici prea scurt și nici prea ascuțit. Pieptul este larg, ușor lăsat înspre pământ. Coastele îi sunt bine arcuite. Coada o ține în sus, fiind mai degrabă lungă și cu păr mare, care formează un fel de pană. Atunci când câinele este în mișcare, coada este purtată ridicată pe linia spatelui și curbată astfel încât vârful să îi atingă spatele. Mersul îi este mândru, libertin și elegant. Blana este abundentă, lucioasă și văluroasă, nu neaparat moale dar ușor rezistentă la atingere, cu reflexii mătăsoase. Este de lungime medie pe întregul corp, devenind mai lungă pe gât, formând astfel un fular, care coboară în valuri pe piept. Pot să existe ghemotoace de blană între degete. Toate culorile sunt permise ca și pete pe o blană de culoare albă.

Personalitate:

Numele de ”Papillon” înseamnă fluture, un nume primit de la urechile în formă de fluture. Acești câini sunt mici, dar plini de energie. Iubesc să urmărească mingea și să alerge în jurul casei, deși sunt extrem de fericiți atunci când iau o pauză pentru a primi câteva îmbrățișări sau atenție din partea stăpânilor. Sunt destul de inteligenți și învață repede noi lucruri, fiind adeseori pe locul întâi în ceea ce privește aptitudinile de ascultare și agilitate. Rasa Papillon este formată din câini de familie excelenți, care se descurcă foarte bine cu copiii care vor să se joace, dar care știu și când este momentul pentru relaxare și pentru un pui de somn. Sunt animale de companie excelente pentru cei care au avut un câine pentru prima dată. Deși sunt câini de dimensiuni mici, această rasă este una care debordează de energie. Chiar dacă pot să își consume energia alergând prin casă ore întregi, aceștia ar trebui să fie lăsați să se joace afară ori de câte ori este posibil. Sunt câini cărora le plac plimbările zilnice, fiind foarte ușor de dresat pentru mersul în lesă. Datorită mărimii lor sunt ideali pentru apartament. Pentru că sunt câini inteligenți, aceștia trebuie să facă exerciții pentru minte și pentru corp. Atât dresajul de agilitate cât și jocurile interactive sunt activități care le fac plăcere. Le va plăcea foarte mult timpul petrecut alături de dumneavoastră. Pentru că sunt câini care iubesc oamenii foarte mult, pot să dezvolte foarte ușor stări de anxietate. Nu le place să fie lăsați singuri perioade lungi de timp și vor lătra excesiv sau nu vor mai asculta de dresaj atunci când se întâmplă astfel de situații. Sunt câini care funcționează foarte bine alături de oameni care au ore de lucru flexibile, care stau mai mult pe acasă, pentru pensionari. La fel ca toate celelalte rase de jucărie, și Papillon sunt câini care latră foarte mult, găsind la fiecare pas câte un motiv pentru care să latre. Este un lucru bun, pentru că îi transformă în câini de pază excelenți, dar totodată vă poate pune în mod intensiv răbdarea la încercare.

Dresaj

Câinii din rasa Papillon sunt câini foarte ușor de dresat. Au o dorință puternică de a face pe plac și sunt foarte inteligenți, adeseori reușind să rețină comenzile de la prima lecție. Unii dintre ei pot să fie puțin cam rebeli, lucru care nu trebuie să vă sperie. Mâncarea este un bun factor motivator, care îi va împinge să facă aproape orice, iar recompensele pozitive ar trebui să fie cele pe care să le folosiți. Odată ce comenzile de bază au fost stăpânite, mulți oameni aleg să meargă mai departe și să își înscrie câinele din rasa Papillon la clase avansate de dresaj. Această rasă excelează în competițiile de agilitate, fiind campioni ai grupelor de câini de jucărie.

Toaletaj:

Blana câinilor Papillon nu este predispusă la încâlceli, dar ar trebui să fie periată și pieptănată o dată sau de două ori pe săptămână pentru a distribui grăsimea pielii și pentru a-i menține blana și pielea sănătoasă. Este foarte important de știut că acest câine este unul dintre puținii care nu au miros de câine, astfel că nu trebuie să fie îmbăiat decât atunci când este foarte murdar.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Papillon este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– diabetul apare destul de des la această rasă, în special în cazul câinilor care prezintă semne de obezitate. Câinii cu diabet pot fi tratați prin dietă și cu ajutorul injecțiilor cu insulină. Semnele de diabet includ și urinarea excesivă, sete continuă și pierderea în greutate în ciuda unui apetit consistent;

colapsul traheal este o afecțiune a traheei, care aduce cu ea o inconsistență a inelelor cartilaginoase care stau la baza formării tubului traheei, acestea aplatizându-se. Puteți să vă dați seama de această boală dacă observați o tuse excesivă sau senzații de sufocare la câinele dumneavoastră;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close