Rasa Ocicat

1.4K

canvas_rasa_ocicat.jpg

Informaţii generale:

Prima pisică din rasa Ocicat a fost creată în anul 1964, când Virginia Daly, o crescătoare din Michigan, interesată în dezvoltarea de noi și mai puțin obișnuite varietăți de pisici, a încercat să încrucișat o Siameză cu o pisică din rasa Abyssinian, încercând totodată să obțină o varietate punctată. Astfel, Daly a obținut mai multe pisici care semănau foarte bine cu rasa Abyssinian, dar care purtau gena cu tiparul blănii Siameze. A încrucișat apoi una dintre aceste pisici pe jumătate Abyssinian cu o altă pisică Siameză, reușind să oțină o pisică punctată Abyssinian – Siameză. Odată cu această pisică, a fost adusă pe lume o pisică de culoare azur, cu pete galbene și cu ochii arămii, pe care Daly a denumit-o Tonga. Următoarele încrucișări dintre părinții Tongăi au dus la obținerea unor pisici care seamănă mai mult cu Tonga, moment în care în mod oficial, rasa Ocicat a apărut pe piață. Fiica lui Daly a fost cea care a sugerat numele de Ocicat, pentru că această pisică îi aducea aminte de pisica sălbatică cu pete, numită ocelot. În anul 1965, prima pisică din rasa Ocicat a fost prezentată în cadrul CFA, iar în anul 1966, rasa a fost acceptată pentru înregistrare. În momentul înregistrării, din greșeală, au fost trecuți ca și părinți rasele Abyssinian și Americană cu Părul Scurt. Din

  Nume: Ocicat

Originea: Statele Unite ale Americii

Grupa: Pisici de mărime mare

Inaltime: înălțime mare

Greutate: Femela 4 – 5,5 kg, Mascul 5 – 7 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 15 ani

Culoare:  Sunt acceptate doisprezece culori ale blănii, divizate în opt clase distincte.

Temperament: Pentru ea este un lucru normal să se poziționeze de fiecare dată în locul cel mai înalt din casă, loc în care o veți găsi apoi mereu, veghind asupra familiei sale.

Caracteristici distinctive: Are o osatură tare, iar mușchii foarte bine dezvoltați îi conferă o aparență atletică, având totodată o greutate surprinzătoare pentru mărimea ei.

cauza acestei erori, noii crescători de pisici din rasa Ocicat au adăugat pentru o scurtă perioadă de timp rasa Americană cu părul scurt  în linia de Ocicat. Acest lucru a dus la modificarea conformației corpului din Siameză zveltă într-un tip mult mai compact. De asemenea, au fost adăugate și culori noi, care nu au fost luate în considerare când s-a creat designul original al pisicii. Chiar și după ce a fost acceptată cu atât de mult entuziasm de către CFA, pisica din rasa Ocicat nu a câștigat statutul de campioană decât în anul 1987. Întârzierea aceasta de peste 11 ani de la data înregistrării, până la data câștigării unui titlu a fost din cauza mai multor factori, printre care și durata destul de mare în care Daly nu a promovat rasa Ocicat. Dar în final nu a fost nevoie de prea multă publicitate pentru că frumusețea rasei a fost transmisă din vorbă în vorbă, ducând astfel la apariția mai multor crescători care au duplicat rezultatele obținute de Daly, contribuind astfel la îmbunătățirea bazei genetice. În aceste zile, rasa Ocicat a câștigat foarte multă popularitate, având totodată mulți susținători.

Descriere fizică:

Despre pisica din rasa Ocicat se poate spune că aspectul ei exotic îi face pe oameni să se oprească și să o admire pe îndelete. Este o pisică menită să fure inimile oamenilor. La prima privire, corpul ei impresionant, cu o musculatură foarte bine dezvoltată și cu petele ei colorate, îi conferă un aspect de animal sălbatic. Totuși, pisica din rasa Ocicat este o pisică domestică creată de om, care vă aduce o atingere exotică locuinței dumneavoastră. Sunt pisici puternice, care par a fi mereu pregătite să plece în urmărirea prăzii. Combinația dintre aspectul ei de pisică de junglă și personalitatea domestică, creează un impact puternic asupra oricăror persoane cu care ar intra în contact.

Caracteristici generale: Este o pisică de mărime medie înspre mare, cu pete agouti. Prezintă aspectul unui animal atletic, cu o musculatură bine dezvoltată și solidă, grațioasă și ușoară, dar cu un corp compact. Este mereu în alertă și plină de vitalitate.
Corp: Pisica Ocicat este solidă, puternică, mai mult lungă, cu adâncime și substanță, dar niciodată aspră. Are o osatură tare, iar mușchii foarte bine dezvoltați îi conferă o aparență atletică, având totodată o greutate surprinzătoare pentru mărimea ei. Ar trebui să aibă pieptul mare, cu coastele foarte bine arcuite. Spatele îi este ușor mai ridicat în partea din spate. Este de preferat pisica atletică, puternică și agilă, în detrimentul celei aspre și mai grăsuțe. Femelele sunt în general mai mici decât masculii. Picioarele ar trebui să fie musculoase, de lungime medie, puternice și bine proporționate cu restul corpului. Labele picioarelor ar trebui să fie ovale, cu cinci degete în față și patru în spate.
Cap: Craniul îi prezintă o ușoară curbă de la bot înspre obraji, cu o ridicătură de la nas înspre sprâncene. Botul îi este larg și bine definit, având un aspect aproape pătrat și dacă este privit din profil, destul de lung. Bărbia îi este puternică, iar fălcile sunt ferme și cu o mușcătură corectă. Mustățile îi sunt de mărime medie. Capul este purtat grațios pe gâtul arcuit.
Urechile: Sunt alerte, de mărime moderată și așezate înspre partea de sus din lateralul capului. Dacă ar fi trasă o linie imaginară peste sprâncene, urechile ar trebui să fie poziționate la un unghi de 45 grade, poziționate nici foarte sus, dar nici prea jos. Smocurile din vârful urechilor sunt bine-venite, atunci când pisicile prezintă astfel de îmbunătățiri.
Ochii: Sunt mari, în formă de migdală și poziționați într-un ușor unghi înspre urechi. Distanța dintre ochi nu ar trebui să depășească lungimea unui ochi. Toate culorile, cu excepția albastrului, sunt acceptate. Nu există nicio corespondență între culoarea ochilor și cea a blănii. O culoare cu profunzime este de apreciat.
Coada: Are o lungime medie, este puțin mai groasă la bază și este purtată cu eleganță.
Blana: La pisica din rasa Ocicat, textura blănii este scurtă, moale și asemenea satinului. Este strânsă și apropiată de corp și îndeajuns de lungă pentru a permite existența benzilor de culoare, dar fără să fie lânoasă. Sunt acceptate doisprezece culori ale blănii, divizate în opt clase distincte. Fiecare fir de păr conține mai multe benzi de culoare. Acolo unde mai multe fire de păr se poziționează cu benzile de culoare în aceeași direcție, formează o pată de culoare. Toate culorile blănii ar trebui să fie curate și plăcute. Cele mai deschise la culoare se găsesc în jurul ochilor, pe bărbie și pe fălci. Culorile mai închise se găsesc pe vârful cozii.

 

Personalitate:

Dacă este cineva care consideră că pisicile nu sunt prietenoase sau independente, atunci acea persoană ar trebui să cunoască pisica din rasa Ocicat. Este o pisică foarte încrezătoare, căreia îi place să se exteriorizeze și care își iubește familia. Mai mult, îi place să cunoască noi oameni. Vă va uimi invitații, sărindu-le în brațe în speranța că vor găsi un locușor cald în care să stea, niște persoane cărora să le placă să o țină în brațe. O familie ocupată, cu foarte multe activități, dintre care majoritatea să o implice și pe pisică, este tot ceea ce aceasta își poate dori. Are o capacitate de adaptare foarte mare, ceea ce o face să fie un companion de călătorie foarte bun pentru persoanele cărora le place să călătorească în rulote, sau cărora le face plăcere să își ia animalul de companie cu ei în vacanțe. Pisica din rasa Ocicat este foarte sociabilă. Din acest motiv este dificil pentru ea să rămână singură într-o casă în care să fie lăsată singură toată ziua. Dacă totuși nu există o alternativă, ar trebui să fie alte animale de companie, cum ar fi câinii care nu au o problemă cu pisicile, tocmai pentru a-și ține companie unui celuilalt. Pisica din rasa Ocicat este recunoscută pentru inteligența sa. Dacă îi mențineți creierul ocupat și dacă o țineți tot timpul interesată, învățând-o tot timpul noi jocuri și oferindu-i jucării de tip puzzle, aceasta va prinde foarte repede și va fi o pisică fericită. O recompensă oferită pentru învățarea unui joc nou o va face să își dorească să mai învețe ceva. Îi place să se joace prinsea, va veni când va fi chemată și ar putea chiar să fie învățată să umble în lesă. Dacă îi arătați ceea ce doriți, de exemplu că nu vreți ca ea să sară pe mesele din bucătărie, este posibil să asculte, mai ales dacă îi oferiți o alternativă cum ar fi un scaun sau un alt loc de unde să supervizeze toată zona. Pentru ea este un lucru normal să se poziționeze de fiecare dată în locul cel mai înalt din casă, loc în care o veți găsi apoi mereu, veghind asupra familiei sale. Atunci când nu supraveghează de la distanță, este ocupată cu jucăriile sale. Ar trebui să fiți atenți la nivelul de posesivitate al pisicii dumneavoastră. De multe ori nu îi va conveni să îi fie luate jucăriile sau alte obiecte pe care le consideră personale.

Toaletaj:

Blana pisicilor din rasa Ocicat este ușor de îngrijit, fiind necesară doar o periere sau o pieptănare săptămânală pentru a-i îndepărta firele moarte și pentru a-i distribui uleiurile pielii. Dacă ii frecați din când în când blana cu o piele de căprioară, o veți putea menține lucioasă. Nu este necesară o baie decât foarte rar. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa Ocicat este în general o pisică sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

– dermatita corneeană reprezintă prezența pielii sau a firelor de păr pe suprafața corneei unuia sau ambilor ochi. Acest lucru poate să fie corectat chirurgical;

– sindromul durerii faciale poate fi observat în momentul încare pisica exagerează cu linsul și cu mestecarea lăbuțelor. Chiar și mâncatul le provoacă durere, dar nu se cunoaște cauza;

– polimiopatia hipocalcemică duce la slăbirea mușchilor datorită nivelurilor scăzute de potasiu din sânge. Se tratează cu suplimente de potasiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close