Rasa de pisici Turkish Van

1K

 

Informaţii generale:

Apariția rasei Turkish Van aduce o serie de povestiri, iar unele dintre ele sunt chiar fantastice, dar interesante. Așa este și povestea în care pisica Turkish Van ar fi apărut atunci când Arca a ajuns la muntele Ararat, în urmă cu aproape 5000 de ani. Se spune că Noe era destul de ocupat cu toate acele animale pe care le avea în arcă și care toate erau nerăbdătoare să ajungă la mal. În acea busculadă, două pisici, una de culoare albă și alta roșie au sărit în apă și au înotat la țărm. După ce apele poptopului s-au retras, pisicile s-au oprit la Lacul Van, situat la aproape 120 km Sud de Muntele Ararat. Din acel moment ele au trăit acolo. Pisica din rasa Turkish Van a populat regiunea Lacului Van din Turcia, dar și zonele de graniță cu Siria, Iran, Iraq și Rusia. Se crede despre ea că a existat dintotdeauna pe aceste tărâmuri. Motivul pentru care se crede că aceste pisici au învățat să înoate este dat de temperaturile înalte din această zonă, care adeseori depășesc aproximativ 40 grade Celsius. A înota reprezenta o metodă de supraviețuire pentru aceste pisici.

  Nume: Turkish Van

Originea: Turcia

Grupa: Pisici de mărime medie-mare

Inaltime: înălțime medie-mare

Greutate: Femela 4,5 – 7,5 kg, Mascul 5,5 – 8,5 kg

Speranta medie de viata: până la 12 – 17 ani

Culoare:  alb și pete colorate pe cap și coadă

Temperament: Aceste pisici au un umor negru care le va face să dea jos obiectele de mobilă doar pentru a le observa cum pică. Dar uneori, pisica Turkish Van este pur și simplu împiedicată.

Caracteristici distinctive: Puterea și rezistența acestei pisici sunt evidențiate de corpul ei masiv și de picioarele bine dezvoltate. Acestei rase îi ia aproximativ 3 – 5 ani până când ajunge la maturitate și până când se dezvoltă complet.

Acesta poate să fie și motivul pentru care pisica Turkish Van are blana rezistentă la apă. Majoritatea pisicilor domestice urăsc să se ude, fiind nevoite ulterior să își petreacă ore întregi pentru a-și aranja blana. Pentru pisica Turkish Van, blana de tip cașmir este rezistentă la apă, astfel că după ce a ieșit din apa, pisica are blana aproape uscată. Indiferent de legătura pisicii cu apa sau de povestirile care stau la baza acestei rase, nimeni nu știe cu adevărat când a apărut această pisică în zona Lacului Van și nici de unde a venit. Există ornamente din partea locului, datând cu aproximație în anii 5000 BC, pe care au fost desenate pisici care seamănă foarte bine cu rasa Turkish Van de astăzi. Dacă este așa, atunci această rasă poate să fie cea mai veche rasă cunoscută din lume. Primele apariții și scrieri despre rasa Turkish Van în Europa au fost în anii 1095 – 1272 AD, fiind aduse de către soldații care participau la Cruciade. De-a lungul secolelor, pisicile din rasa Turkish Van au fost duse și în Orient de către negustori, exploratori sau chiar invadatori. Acestea au purtat de-a lungul timpului mai multe nume, printre care și Eastern Cat, Turkish, Ringtail Cat, Russian Longhair. Este foarte probabil ca pe pisici să nu le fi interesat absolut deloc numele care le era dat. Istoria modernă a pisicii din rasa Turkish Van începe în anul 1955, atunci când Laura Lushington și Sonia Halliday din Marea Britanie, au primit două pisici din rasa Van, în timpul unei excursii în Turcia. Din moment ce această rasă nu era cunoscută în Marea Britanie, cele două s-au decis să încerce să le obțină recunoașterea din partea Consiliului Guvernant Britanic al crescătorilor de pisici. O altă persoană importantă în popularizarea rasei a fost Lydia Russell. Ea s-a implicat și în obținerea statutului de rasă al acestei pisici Turkish Van. La început lucrurile au mers destul de încet pentru că pentru a obține pisici din această rasă, trebuia să meargă în Turcia să le aducă de acolo. Mai era problema perioadei de carantină în care trebuia să stea pisica înainte de a intra în Anglia. În anul 1969, eforturile au fost răsplătite și rasa Turkish Van a primit statutul de rasă în cadrul GCCF. În America, primele pisici Van au ajuns în anii 1970, dar abia în anul 1983, ca urmare a implicării crescătorilor Barbara și Jack Reark, aceste pisici au început să devină populare. În Turcia, pisicile din rasa Van sunt protejate de către Colegiul de Agricultură și Grădina Zoo din Ankara, nefiind permis exportul în afara granițelor țării. Majoritatea pisicilor care există astăzi provin din Europa.

Descriere fizică:

Rasa de pisici Turkish Van este adeseori confundată cu Turkish Angora, dar dacă sunt puse una lângă cealaltă se pot observa foarte ușor diferențele. Pisica Angora este mai mică și mai delicată decât cea din rasa Van și nici nu are tiparul Van. Acest tipar este un termen folosit pentru a descrie o pisică al cărei colorit este în general prezent pe cap și pe coadă, iar restul corpului îi este alb. Culoarea nu ar trebui să îi ocupe mai mult de 20% din suprafața corpului. Tiparul Van este guvernat de gena dominantă producătoare de pete albe, care le asigură pete albe în zonele acoperite de culoare. Această genă este greu de controlat și din acest motiv este dificil de încrucișat pisicile din rasa Turkish Van pentru a obține o anume culoare. Unele pisici din rasa Turkish Van au o pată de culoare între omoplați, pată denumită ”Însemnul lui Allah”. Acest însemn este considerat a fi o amuletă norocoasă în țările Musulmane.

Caracteristici generale: Pisica Turkish Van este o rasă apărută natural în regiunile îndepărtate ale Orientului Mijlociu. Rasa este cunoscută pentru tiparul unic și distinctiv, denumit Van, care a fost preluat de către mulți crescători pentru a descrie pisicile colorate pe cap și pe coadă. Turkish Van are o constituție solidă, cu părul de mărime medie și cu un piept bine dezvoltat. Puterea și rezistența acestei pisici sunt evidențiate de corpul ei masiv și de picioarele bine dezvoltate. Acestei rase îi ia aproximativ 3 – 5 ani până când ajunge la maturitate și până când se dezvoltă complet. În ciuda vârstei și a sexului, ca și adulți, indivizii ar trebui să prezinte un aspect bine echilibrat și proporționat, în care nicio trăsătură nu este exagerată pentru a scoate în evidență slăbiciuni sau extreme.
Corp: Are un corp de lungime medie, mare, musculos și cu un piept larg. Masculii maturi ar trebui să prezinte musculatură puternică și în zona gâtului și a umerilor. Umerii ar trebui să îi fie cel puțin la fel de largi ca și capul și să aibă o continuitate perfectă în cutia toracică și apoi într-o zonă musculoasă a șoldurilor și a pelvisului. Masculii Turkish Van sunt mult mai mari decât femelele și prezintă o dezvoltare mai impozantă. Picioarele îi sunt de lungime medie și foarte musculoase. Picioarele trebuie să îi fie în proporție cu restul corpului și să aibă cinci degete la picioarele din față și patru la cele din spate.
Cap: Are linii destul de mari, cu contururi blânde și un nas de lungime medie, care să armonizeze cu corpul musculos. Obrajii trebuie să îi fie proeminenți. Văzut din profil, nasul are o ușoară adâncitură chiar sub nivelul ochilor. Au o bărbie puternică, așezată în linie dreaptă cu nasul și buza superioară.
Urechile: Sunt de mărime medie, proporționate cu corpul, așezate destul de sus pe cap și depărtate. Interiorul urechii are un unghi înspre exterior. Sunt largi la bază, iar vârfurile îi sunt ușor rotunjite. Interiorul urechilor ar trebui să îi fie bine îmblănite.
Ochii: Sunt de mărime medie, cu o deschizătură rotundă, ușor curbați la colțuri și așezați pe un fel de pantă echidistantă față de exteriorul bazei urechilor și față de vârful nasului. Ochii ar trebui să fie clari, alerți și expresivi.
Coada: Este lungă, proporționată cu restul corpului, cu un aspect de perie. Părul de pe coadă este la fel de lung cu cel de pe restul corpului.
Blana: Este de lungime medie cu o textură de tip cașmir. Este fină la bază, fără să prezinte o blană interioară. Din cauza condițiilor atmosferice extreme, rasa prezintă două lungimi distincte a blănii. Blana de vară este scurtă, fiind asemănătoare cu cea a pisicii cu păr scurt, în timp ce blana de iarnă este mult mai lungă și mai groasă. Există zone îmblănite cum sunt urehcile, picioarele și burta. Blana de pe față este scurtă. Odată cu trecerea anilor, smocul de blană de pe gât și coadă devine mai pronunțat. Culoarea blănii este în general albă – cretă, cu pete colorate care să nu depășească 15 – 20% din suprafața corpului și care să fie situate în zona capului și în zona cozii.

 

Personalitate:

Atunci când sunt supuse socializării încă de când sunt mici, aceste pisici pot fi foarte afectuoase și sociale, care se vor atașa puternic de membrii familiei sale. Uneori aceste pisici își vor alege unul sau doi membri ai familiei cu care să creeze o relație specială. Este o pisică foarte activă și atletică, care va rămâne jucăușă chiar și în anii de seniorat. Totuși, a fi atletic în cazul pisicii Turkish Van nu înseamnă și că este grațioasă. Pisica Van este mare, o pisică despre care se știe că nu aterizează tot timpul pe picioare. Sunt în schimb pisici foarte inteligente și pot să învețe comenzi și jocuri. Le plac jocurile care le permit să imite joaca alături de vreo posibilă pradă. Dacă nu vă găsiți vreodată pisica, uitați-vă în sus. Îi place să fie la înălțime și caută locurile cele mai înalte din casă. Din acest motiv încercați să ancorați bine obiectele așezate la înălțime. Aceste pisici au un umor negru care le va face să dea jos obiectele de mobilă doar pentru a le observa cum pică. Dar uneori, pisica Turkish Van este pur și simplu împiedicată. Unele pisici suportă mersul cu mașina, în timp ce altele prezintă un rău de mașină destul de avansat, cu senzații de vomă și de ameţeli. Un alt aspect care poate să facă probleme pisicii este plăcerea ei de a sta în apă. Trebuie să aveți grijă la capacul de la toaletă, la piscină și la robineți. Pisica va învăța repede cum să dea drumul la apă și îi place foarte mult să stea în apă, mai ales în perioada de vară, cu călduri mari. Nu îi place să fie ținută strâns sau în brațe, motiv pentru care chiar și în concursurile de profil această rasă este prezentată pe masă, nu în brațe. Puteți să vă dați seama dacă pisica este supărată după culoarea nasului. Dacă acesta se înroșește, atunci cu siguranță este supărată. Dacă se deschide la culoare, atunci înseamnă că este momentul să o lăsați în pace. Nu este o pisică la care să îi placă să stea în brațe, dar va fi fericită dacă se poate așeza alături de tine în pat.

Toaletaj:

Pentru că nu prezintă o blană interioară care să cauzeze încâlceli, este destul de ușor de îngrijit. O periere săptămânală ar trebui să fie suficient. Își pierde blana foarte puțin cu excepția primăverii și toamnei când vechea blană cade și își primește noua blană conform cu anotimpul. Pentru că blana pisicii este rezistentă la apă, nu are nevoie de îmbăiere decât foarte rar. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa Turkish Van este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

cardiomiopatia constă într-o dereglare a sistemului electric al inimii, ducând astfel la aritmii. Atunci când bătăile neregulate ale inimii sunt succesive, acest lucru poate să ducă chiar la deces;

– insuficienţa renală cronică este o tulburare în care rinichii îşi pierd încet capacitatea de concentra urina şi de a elimina deşeurile. Prin această boală structura rinichilor se schimbă, pierzându-se nefronii, unităţile funcţionale ale rinichilor.

– polimiopatia hipocalcemică duce la slăbirea mușchilor datorită nivelurilor scăzute de potasiu din sânge. Se tratează cu suplimente de potasiu.

– urolitiaza este o boală întâlnită destul de frecvent, în urma căreia la nivelul aparatului urinar se formează unele concrețiuni minerale care sunt eliminate prin urină. Acestea port să producă leziuni la nivelul căilor urinare, ceea ce duce la dureri puternice în timpul urinării.

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea pisicilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții pisicii au suferit sau suferă de astfel de boală;

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close