Rasa de Pisici Minskin

1.8K
Informaţii generale:

Rasa de pisici Minskin este una destul de recentă în lumea crescătorilor de pisici, fiind dezvoltată în Boston de către Paul McSorley în anul 1998. McSorley a vrut să obțină o pisică ce avea culoarea punctată a Siamezei, dar cu picioare foarte scurte, oarecum asemănătoare cu Munchkins, dar și cu rasa de câini Corgi. Paul McSorley a început un program extensiv de încrucișare, care conținea pisica din rasa Sphynx (cunoscută și sub denumirea de Canadiana fără Păr) și pisica din rasa Munchkin. A integrat de asemenea și rasa Devon Rex și Burmeză în programul său de încrucișare de-a lungul timpului. În final, McSorley a reușit să obțină mărimea și aspectul pe care l-a dorit cu câțiva ani înainte. Până în anul 2005, crescătorii de pisici au reușit să obțină mai mult de 50 de pisici din rasa Minskin. În acest moment, TICA (The International Cat Association) monitorizează statusul și dezvoltarea rasei, oferindu-i-se între timp statului de Nouă Rasă Preliminară. Gena picioarelor scurte nu este una care să fi apărut recent. Totuși, această genă este o mutație dominantă spontană autozomală, fiind raportată pentru prima dată

  Nume: Minskin

Originea:   America

Grupa: Pisici de mărime mică

Inaltime: înălțime mică

Greutate: Femela 1,5 – 1,8 kg, Mascul 1,7 – 1,9 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 15 ani

Culoare:  orice culoare

Temperament: Vă va surprinde ușurința cu care se cațără în brațele voastre atunci când are chef de mângâieri și de un masaj între urechi. De asemenea, viteza cu care poate să alerge este de invidiat, cu toate că are picioarele scurte.

Caracteristici distinctive: Sunt ușor de identificat datorită punctelor de blană scurte și moi, precum și datorită staturii lor. Blana pisicii Minskin are un aspect general omogenizat și la atingere este asemănătoare cașmirului

în anul 1944 în Marea Britanie de către Dr W William-Jones. Din păcate aceste pisici nu au reușit să reziste celui de-al doilea război mondial. În anul 1953, au fost de asemenea raportate pisici cu picioarele scurte, de data aceasta în Stalingrad, Rusia. Ellen Kasten din New York a descoperit o pisică cu picioare scurte în anul 1964, pe care aceasta a denumit-o ”Micuța”. Această pisică nu a fost niciodată folosită pentru încrucișare. În anul 1970 au fost descoperite alte pisici cu picioarele scurte în Noua Anglie. Primele pisici de acest tip au fost prezentate în cadrul showului de profil din Madison Square Garden, în New York, anul 1991. În mod natural, aceste pisici au stârnit reacții diverse în rândul publicului. Cei care se opuneau încrucișării și dezvoltării acestor rase de pisici pitice aveau îndoieli cu privire la starea de sănătate, considerând că sunt vulnerabile la amenințările externe. Pe de altă parte existau fani care considerau că aceste rase pot să fie de succes. Ca urmare a acestui show din Madison Square Garden, a crescut interesul față de pisicile cu picioare scurte și ca urmare, tot mai multe pisici au început să își facă apariția în Statele Unite. Acceptanța de către TICA a acestui tip de pisici a dus la apariția unor nemulțumiri în rândurile membrilor care susțineau că recunoașterea acestor rase este o insultă adusă la adresa crescătorilor etici. Condiția pe care pisicile din rasa Minskin o prezintă se numește piticism. La oameni, piticismul care afectează oasele și cartilajele este cunoscut ca și piticism Achondroplastic. Acesta se crede că este cauzat de către o mutație genetică sau o genă dominantă autozomală moștenită. În esență, proteina responsabilă pentru formarea oaselor este orecum afectată de către mutație, cauzând o hiperactivitate a acesteia, dar care afectează negativ dezvoltarea scheletului și formarea adecvată a oaselor. Achondroplastic înseamnă ”fără formarea cartilajelor”. La oameni, această condiție este asociată cu picioare scurte și un cap mai mare. În timp ce pisica Minskin este comparată cu rasele de câini Dachshund, Corgi și Basset, se pare că există mai puține cazuri de pisici care să sufere de astfel de probleme ale scheletului față de numărul de câini care suferă de această anomalie. O altă îngrijorare pe care cei care se opun acestor rase o au este faptul că statura pisicii nu îi permite acesteia să se apere împotriva câinilor sau a altor pisici, ceea ce o face automat vulnerabilă. Argumentul împotriva acestei idei este că multe animale cu picioare scurte, cum ar fi veverițele, viezurii și câinii s-au adaptat la această anormalitate și au reușit să se coexiste cu ea. Picioarele scurte o defavorizează cu adevărat atunci când vrea să facă salturi, dar în rest, mobilitatea sa nu este deloc afectată.

Descriere fizică:

Pisica din rasa Minskin are un corp de dimensiuni reduse și îndesat, dar cu o expresie drăgălașă și alertă. Au un cap rotund, ochi mari și rotunzi, și un corp semi-rotunjit. Sunt ușor de identificat datorită punctelor de blană scurte și moi, precum și datorită staturii lor. Blana pisicii Minskin are un aspect general omogenizat și la atingere este asemănătoare cașmirului, fiind de asemenea destul de calde la atingere. Statura mică a pisicii Minskin le accentuează aspectul de viezure, acesta fiind rezultatul unei mutații naturale dominante de tip autozomal. Totuși, mărimea și statura lor nu le împiedică să aibă o viață normală și nici mobilitatea sau calitatea vieții. Sunt agile, au un temperament stabil și răspund foarte bine atunci când vreți să vă jucați cu ele.

Caracteristici generale: Pisica Minskin este o nouă rasă de pisici cu picioare scurte și cu puncte de blană pe față, urechi, nas, picioare și coadă. Pielea corpului poate să aibă puțin păr care să o acopere, dar burta este totdeauna fără păr. Aceste pisici de dimensiuni mici au agilitatea oricărei alte pisici, cu toate că de cele mai multe ori aleg o altă cale pentru a se cățăra pe frigider, decât o pisică normală.
Corp: Corpul este semi-rotunjit, dând impresia că este mai lung din cauza picioarelor scurte. Spatele îi este drept, iar pieptul este mare, puternic și cu musculatură bine dezvoltată. Picioarele îi sunt scurte, iar lăbuțele sunt rotunde, compacte și puternice. Toate cele patru picioare sunt îndreptate direct înspre în față. Osatura îi este dură, destul de colțuroasă și de grea.
Cap: Capul prezintă un contur rotunjit, ceea ce îi conferă un aspect blând. Vârful capului este aproape plan. Profilul este curbat, iar un stop elegant există chiar sub nivelul ochilor. Nasul prezintă o ușoară curbură la capăt. Bărbia este fermă și botul îi este pronunțat, fin și oval.
Urechile: Sunt mari, largi la bază și cu vârfuri ușor rotunjite și situate sus. Sunt plasate echilibrat, atât pe laterale, cât și pe cap.
Ochii: Sunt largi și rotunzi, așezați depărtat unul de celălalt, la o distanță de mai mult de un ochi între ei. Expresia este una deschisă și alertă.
Coada: Coada este ușor mai lungă decât restul corpului, ascuțindu-se ușor de la bază înspre un vârf ușor teșit. Atunci când stă în repaus, pisica își mai ține coada încolăcită în lateralul său.
Blana: Este scurtă și prezintă puncte de blană pe suprafața corpului. Punctele de blană sunt definite de densitatea blănii pe extremitățile exterioare în comparație cu restul corpului. Blana care pornește de la picioare se poate întinde înspre umeri, șolduri și fese. Poate să aibă sau nu smocuri de blană pe urechi. De asemenea, poate să prezinte  mustăți, dar totodată acestea pot să lipsească. Gâtul, pieptul și abdomenul pot să arate ca și când nu ar avea păr, dar să fie totuși acoperite de un puf fin. Atât adulții cât și pisicile tinere pot să prezinte câteva riduri pe piele.

 

Personalitate:

Pisicilor din rasa Minskin le face plăcere să își petreacă timpul alături de persoanele umane favorite. Spre deosebire de alte rase care sunt reticente la mângâieri, pisica Minskin este una care nu va pierde nicio ocazie de a fi mângâiată. Este o pisică capabilă să se adapteze foarte repede unei noi familii umane și la o nouă locație. De asemenea, nu are probleme în a se adapta alături de alte animale de companie, cu precădere câini. Acesta este și motivul pentru care este o pisică apreciată de către persoanele care mai au în casă și alte animale de companie. Se înțelege foarte bine cu copiii și este foarte răbdătoare cu aceștia. Nu se răzbună atunci când este pișcată sau este bruscată în timpul jocului. În schimb, se va îndepărta de locul cu pricina atunci când va considera că joaca a devenit mai mult decât poate suporta. Este destul de inteligentă, putând fi văzută încercând noi activități în și în jurul casei. Pe lângă identificatul zonelor care pot să fie escaladate, pisicii Minskin îi plac jocurile de tip puzzle sau alte jocuri care îi pun la încercare abilitățile mentale. Cu toate că este o felină de dimensiuni mici, îi place să sară și să se cațere în locurile cele mai înalte. O veți găsi în cele mai înalte locuri din casă de cele mai multe ori. Vă va surprinde ușurința cu care se cațără în brațele voastre atunci când are chef de mângâieri și de un masaj între urechi. De asemenea, viteza cu care poate să alerge este de invidiat, cu toate că are picioarele scurte. Mai mult, abilitățile sale sunt crescute deoarece centrul de greutate îi este mult mai jos decât la celelalte pisici. Persoana ideală pentru a avea grijă de această pisică trebuie să își aloce timp pentru a o mângâia și pentru a se juca. Datorită mărimii sale, nu are nicio problemă în a fi ținută în apartamente de dimensiuni mici. Mai mult, trebuie să fie protejată de razele puternice ale soarelui pentru că în caz contrar va dezvolta probleme cu pielea. Ideal ar trebui să fiți atenți și atunci când se cațără pentru a nu cădea și a se răni.

Toaletaj:

Pentru că pisicile din rasa Minskin nu au blană, îngrijirea lor devine destul de simplă. Totuși, lipsa blănii permite murdărirea mai rapidă a pielii, motiv pentru care este nevoie de o îmbăiere săptămânală. Îmbăierea trebuie să fie făcută cu un șampon special, care să permită distribuirea uleiurilor pielii și care să nu usuce pielea. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa Minskin este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

– dermatita corneeană reprezintă prezența pielii sau a firelor de păr pe suprafața corneei unuia sau ambilor ochi. Acest lucru poate să fie corectat chirurgical;

– sindromul durerii faciale poate fi observat în momentul încare pisica exagerează cu linsul și cu mestecarea lăbuțelor. Chiar și mâncatul le provoacă durere, dar nu se cunoaște cauza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close