Rasa de Papagali Parakeet

1.7K
Informaţii generale:

Rasa de papagali Parakeet se găsesc peste tot în lume. Cea mai mare diversitate de papagali din rasa Parakeet se găsește în Australia și în America Centrală și de Sud. În Australia sunt peste 30 de specii, fiecare având un colorit impresionant. De asemenea, sunt identificate peste 27 de specii în Americi, fiecare având mai multe subspecii. În Africa, rasa de papagali Parakeet s-a dezvoltat și adaptat pentru regiunea tropicală și subtropicală. Noua Zeelandă și insulele din apropiere au de asemenea papagali din această rasă, iar cei mai impresionanți și cu cele mai unice caracteristici sunt cei din Asia. Papagalii din rasa Parakeet fac parte din istoria antică. Inițial erau utilizați pentru hrană și apoi au început să fie ținuți ca și păsări exotice timp de sute de ani. Există câteva dovezi istorice de pe parcursul existenței acestei rase. Rasa Parakeet din Alexandria a fost numită după Alexandru cel Mare, care în perioada cuceririlor din India, în jurul anilor 327 BC, a adus papagali din India în Europa. Cea mai veche referință la parakeet în literatură vine de la Ctesias din Cnidus, un fizician și un istoric Grec, care a denumit această rasă ”Indaca” într-una dintre lucrările sale din anul 367 BC. El descria o pasăre care putea să vorbească în limba ”indiană”, care era de culoare

  Nume: Parakeet

Originea: America Centrală și de Sus, Africa, Australia, Noua Zeelandă și Asia

Grupa: de dimensiuni mici-medii

Inaltime: 18 – 45 cm

Speranta medie de viata: până la 10 – 15  ani

Culoare: fiecare specie poate să prezinte altă paletă de culori. În general culorile sunt deschise.

Temperament:  Dacă aveți un singur papagal, atunci este posibil ca acesta să devină tot mai agitat și mai neliniștit, să înceapă să își distrugă penele sau să devină depresiv. Atunci când sunt în sălbăticie, papagalii trăiesc în colonii și formează perechi monogame.

Dresaj:  Papagalii din rasa Parakeet sunt foarte prietenoși și inteligenți. Dresajul pentru a sta pe mână este o parte importantă din creșterea și menținerea unui papagal fericit.

Caracteristici distinctive: Majoritatea Parakeeților au o zonă fără pene în partea de sus a ciocului, zona în care se află nările. Această zonă este diferită la femele față de masculi, ceea ce îi face ușor de distins. Ciocul papagalilor este format din mai multe fațete și are forma unui cârlig, cu care se ajută la cățărat sau la săpat.

verde-albastră și purpurie, cu o față mov și o barbă neagră. Această pasăre este cunoscută ca și Parakeet-ul cu cap de înflorat Psittacula Cyanocephala. Eruditul Roman Pliny a scris una dintre primele cărți cu privire la îngrijirea păsărilor, în anul 72 AD. În această carte descrie modul în care trebuie lucrat cu papagalii, inclusiv cum să fie învățați să vorbească. În anii 1400, odată cu descoperirea Americii, papagalii au început să apară și în Europa, devenind în scurt timp foarte populari. Abia în secolul XIX, exploratorii Europeni au început să facă mai multe investigații asupra păsărilor și asupra animalelor. A existat de asemenea o perioadă în care aceste păsări erau foarte apreciate de către casa regală și nobilimea Engleză. În America, interesul în creșterea papagalilor s-a menținut până în anii 1900. Papagali de toate tipurile au început să intre în Statele Unite. Finalul anilor 1900 a însemnat o expansiune a crescătorilor de păsări și reproducere în captivitate. Au început de asemenea să se aibă în vedere iminenta extincție a numeroase specii de păsări ca urmare a defrișărilor masive și implicit a distrugerii habitatelor acestora. În anul 1979, Herbert R Axelrod, un cunoscut expert al speciilor tropicale, a participal la o ședință a ONU cu privire la speciile în pericol de dispariție. El a propus ca majoritatea păsărilor să fie plasate în captivitate, pentru a reuși să le salveze. Acest lucru a permis ca ulterior să înceapă importul multor specii care până în acel moment nu erau cunoscute sau accesibile publicului larg. Australia este singura țară care nu permite exporturi.

Descriere fizică – taxonomie:

Se spune că toate păsările Parakeet sunt papagali, dar nu toți papagalii sunt Parakeet. Aceștia sunt niște papagali de dimensiuni mici, împărțiți în mai multe specii diferite în întreaga lume, începând din Australia, Asia, Africa sau America Centrală și de Sud. Ei aparțin Clasei Psittacine, cunoscute și ca păsările cârlig. Clasa aceasta face parte din familia Psittaccidae, sau ”Adevărații Papagali”, fiind plasați în subclasa Psittacinae. Pe lângă Parakeet, subclasele Psittacinae conțin 7 triburi și includ varietăți pe papagali foarte cunoscuți cum sunt Macaw, Gri African, Amazonienii, Lovebirds și altele. Papagalii Parakeet prezintă un penaj verde deschis pe piept. Aripile conțin un mix de verde cu negru. Capul este în general galben, acoperit de linii negre. Parakeet este un termen care se referă la mărimea mică înspre medie a papagalului. În ceea ce privește mărimea, acești papagali se încadrează în intervalul 18 cm – 45 cm, lungimea fiind considerată începând din vârful capului, până la vârful cozii. Una dintre caracteristicile distinctive ale acestei grupe de papagali este chiar coada, care este lungă, formată din pene care au în general o lungime de jumătate din lungimea corpului lor. Corpul acestor papagali este lung și subțire. Prezintă o bogăție de culori, fiecare specie prezentând propria paletă de culori. Majoritatea Parakeeților au o zonă fără pene în partea de sus a ciocului, zona în care se află nările. Această zonă este diferită la femele față de masculi, ceea ce îi face ușor de distins. Ciocul papagalilor este format din mai multe fațete și are forma unui cârlig, cu care se ajută la cățărat sau la săpat. De asemenea, ciocul mai este folosit pentru a mesteca, a rupe semințe și pentru a decoji fructele.

Triburile din care fac parte papagalii din rasa Parakeet:

Tribul Arini – American Parakeet – un grup de papagali neotropicali din care fac parte peste 155 de specii sau subspecii. Se găsesc în Mexico.

Tribul Platycercini – Parakeet Australian –format din 34 -40 Psittacines Australian.

Tribul Psittaculini – Parakeet de Asia și Africa – conține peste 170 de specii și subspecii.

Personalitate:

Papagalii din rasa Parakeet au toate calitățile unor papagali de dimensiuni mari. Aceștia sunt inteligenți, activi, foarte sociabili și poate cel mai frumos lucru la ei, au abilitatea de a vorbi. Dar de asemenea, prezintă câteva caracteristici unice. Pentru că sunt niște papagali de dimensiuni mici, aceștia au nevoie de mai puțin spațiu și sunt în general mai ieftini decât alți papagali de dimensiuni mari. Dacă sunt respectate câteva reguli de creștere a acestor papagali, ei pot să trăiască până la 10 ani cei din rasele mici și până la 25 de ani pentru rasele de dimensiuni mari. Se adaptează foarte bine în captivitate și mai ales în cușca lor. Sunt păsări foarte inteligente și ușor de îmblânzit. Papagalii din rasa Parakeet sunt cunoscuți pentru abilitatea lor de a realiza o conexiune puternică cu stăpânul lor, începând ulterior să imite sunetele pe care acesta le face. Acestor papagali le face plăcere să interacționeze cu oamenii și le place să fie în compania acestora tot timpul. Odată ce s-au obișnuit cu copiii, se vor descurca excelent cu aceștia, fiind blânzi și calmi. La fel se întâmplă și în cazul altor animale de companie, respectiv se pot înțelege foarte bine, dar până când ajung în acel punct, trebuie să fiți prin preajmă și să le supravegheați interacțiunea. Le face plăcere și compania altor păsări, descurcându-se foarte bine atunci când sunt ținute alături de alte înaripate. Dacă aveți un singur papagal, atunci este posibil ca acesta să devină tot mai agitat și mai neliniștit, să înceapă să își distrugă penele sau să devină depresiv. Atunci când sunt în sălbăticie, papagalii trăiesc în colonii și formează perechi monogame. Majoritatea papagalilor sunt ușor de crescut în captivitate. Odată ce o pereche demonstrează că se înțeleg, aceștia vor realiza o legătură pe viață.

Dresaj

Papagalii din rasa Parakeet sunt foarte prietenoși și inteligenți. Dresajul pentru a sta pe mână este o parte importantă din creșterea și menținerea unui papagal fericit. Pentru început trebuie să lăsați papagalul să zboare singur prin cameră, până când va înțelege că mâna dumneavoastră este ceva sigur, iar degetul pe care să se pună atunci când vreți este un ornament. În primul rând trebuie să se învețe cu mâna dumneavoastră în cușcă, după care să învețe să stea pe ceva la comandă, după care să se așeze pe deget, toate acestea în timp ce încă este în cușcă. Urmează dresajul afară din cușcă, care va urma în mare aceleași procedee. Papagalii din rasa Parakeet nu mușcă decât atunci când se simt amenințați. Atâta timp cât vă purtați frumos și blând cu ei, veți avea parte de un companion iubăreț.

Hrana:

Papagalii din rasa Parakeet ar trebui să aibă parte de o dietă echilibrată, formată în general din produse din grâu (50%), fructe și legume în procent de 45%, lapte și carne în procent de 5% și semințele, calciul și alte bunătăți să însemne un procent de sub 1%. Acest lucru înseamnă că papagalul trebuie să aibă parte de o dietă variată și că nu va fi de ajuns să îi hrăniți doar dintr-o singură grupă. Este foarte important să hrăniți papagalul în cel mai variat mod cu putință. Dacă folosiți peletele, atunci puteți să creați o dietă variată, atât ca și conținut, cât și ca mărime și aromă. Peleții oferă o dietă echilibrată pentru pasărea dumneavoastră, pentru că nu le mai permite păsărilor să selecteze ceea ce vor să mănânce, respectiv să renunțe la anumite ingrediente necesare pentru sănătatea lor.

La magazinele de specialitate puteți să găsiți bare presate de semințe, cu aromă de miere, de fructe de pădure sau multe alte variante. Acestea sunt foarte îndrăgite de către papagalii din rasa Lovebirds. Pe lângă semințe, este indicat să îl hrăniți cu mâncare proaspătă, cum sunt legumele, fructele și fructele de pădure. Mere, morcovi, pere, porumb, broccoli, spanac sunt opțiuni foarte bune pentru hrana papagalului, acestea fiind foarte bogate în nutrienți. La fel ca și oamenii, nici papagalilor nu le place mâncarea care se îndepărtează de gustul ei original. Mâncarea procesată excesiv își pierde din valoarea nutritivă, conținând adeseori calorii care pot să ducă la creșterea în greutate. Nici mâncarea prăjită nu trebuie să existe în meniul papagalilor.

Boli si afectiuni curente:

Rasa de papagali Parakeet este predispusă la destul de multe probleme de sănătate, motiv pentru care trebuie să aveți grijă de el și mai mult, trebuie să îl urmăriți tot timpul. Observându-l, veți putea să înțelegeți ceea ce transmite în diferite ipostaze. Dacă îl vedeți că bea prea multă apă, că nu mănâncă destul sau că mănâncă prea mult, că este prea slab sau prea gras, că este letargic, atunci cu siguranță există o problemă de sănătate și ar trebui să mergeți cu el la un medic veterinar.

Unele dintre problemele care pot să apară sunt următoarele:

– alergiile;

– căderea penelor;

– voma;

– constipația;

– îi curge nasul și dificultăți la respirație;

– probleme cu ciocul, cu picioarele sau cu ochii;

– pierderea echilibrului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close