Rasa de iepuri Americană

2.1K

canvas_rasa_americana.jpg

Informaţii generale:Rasa de iepuri Americană își are originile în Pasadena, California, fiind creată și dezvoltată de către Lewis H. Salisbury începând cu anul 1917. Rasa de iepuri Americană este o combinație de imigranți aduși la un loc pentru a crea o rasă distinctă, cu specific American. Pentru crearea acestei rase au fost folosite cel puțin trei rase de iepuri. Varietatea de iepure de culoare albă a fost introdusă în anul 1925. Pentru un cunoscător, acest iepure cu aspect de mandolină păstrează foarte evident aspecte fizice ale diverselor rase din care a fost creat, și anume rasa Flamandă, rasa Viena și rasa Imperială. Această formă unică mai este întâlnită în America și la rasele Beveren, English Lop, Gigantul Flamand și Gigantul Chinchilla. Înainte de primul război mondial, rasa de iepuri Americană albastră era cunoscută sub denumirea de Albastrul German, dar a fost redenumită după război, din nou asemenea multor imigranți care au călcat pe pământ American. Fiind crescut în principal pentru carne și pentru blană, cu un corp alungit și cu spatele arcuit, cu o linie ridicată, iepurele din rasa Americană este destul de cărnos în zona spatelui. Odată cu dezvoltarea raselor de iepuri de tip compact și în special în scopuri comerciale, cum este rasa Noua Zeelandă și Californiană, rasa de iepuri Americană a pierdut poziția de lider, fiind în acest moment ignorată aproape complet de către piață. Drept urmare, mai sunt doar câțiva crescători în America, crescători care se chinuie din răsputeri să mențină această rasă în viață și în atenția publicului. Standardele American Livestock Breeds Conservancy au stabilit că această rasă este într-o stare critică,   Nume: American (Oryctolagus Cuniculus)

Originea: America

Grupa: Iepuri de dimensiuni mari / semi-arcuiți

 


Greutate: Între 4 – 5 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: albastru și alb.

Temperament:  Iepurii din rasa Americană sunt calmi, prietenoși și cu o capacitate foarte mare de interacțiune. Se înțeleg foarte bine cu alte animale domestice cum sunt câinii, pisicile și porcușorii de guineea.

Status rasă:  În anul 2012, rasa de iepuri Americană a fost mutată din categoria ”critică” în categoria mai puțin periculoasă ”amenințată”.

Caracteristici distinctive: Atunci când sunt expuși, forma lor trebuie să fie puțin diferită față de iepurii crescuți în scopuri comerciale. Astfel, în cadrul expozițiilor, corpul lor trebuie să fie mai lung, iar punctul cel mai înalt al arcului de cerc să fie deasupra șoldurilor.

aproape de extincție. Rasa Imperială albastră este deja dispărută, iar rasa Viena Albastră este dispărută din America și destul de dificil de identificat în Germania. Din acest motiv, crescătorii de iepuri sunt încurajați să accepte și rasa Americană Albastră și Albă, tocmai pentru a păstra și a menține vie rasa. Cu puțină atenție și crescut corect, rasa de iepuri Americană poate să fie un animal mare și puternic, cu destul de mulți pui și cu un potențial rapid de creștere. Motivul pentru care această rasă a rezistat aproape un secol se datorează potențialului pe care Lewis H Salisbury l-a văzut în acești iepuri. Potențialul acesta există încă, dar așteptă să fie redescoperit de către crescătorii americani.

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Americană se găsește doar în două varietăți de culori, respectiv Albastru și Alb. Varietatea albă a fost recunoscută în anul 1925, fiind dezvoltată prin încrucișarea unor iepuri sportivi albi cu iepuri albinoși cu ochi roșii și cu giganți flamanzi. Iepurii albi cu ochii albaștri nu sunt considerați iepuri sportivi în cadrul rasei Americane și deci nu pot fi prezentați la expozițiile de profil. Rasa Americană este încadrată ca și rasă de iepuri de categorie mare. Aceștia cântăresc între 4 și 5 kg. Standardul rasei de iepuri Americană spune că acești iepuri trebuie să fie în formă de mandolină sau semi-arcuit, cu șalele lungi. Atunci când sunt expuși, forma lor trebuie să fie puțin diferită față de iepurii crescuți în scopuri comerciale. Astfel, în cadrul expozițiilor, corpul lor trebuie să fie mai lung, iar punctul cel mai înalt al arcului de cerc să fie deasupra șoldurilor. Capul este foarte bine evidențiat și destul de îngust, cu urechile de o lungime medie. Culoarea acestor iepuri este în general albă sau albastră. Varietatea Blue Pearl (Perla Albastră, numit anterior Frosties) reprezintă o eroare genetică identificată în unele exemplare din Americană. Se crede că a apărut din încrucișarea cu un Chinchilla. Deși sunt foarte frumoși, iepurii din varietatea Blue Pearl sunt scoși din programul de încrucișare. Blana îi este normală, întinsă pe spate și scurtă. Are o textură densă, fină, moale și mătăsoasă. Nu ar trebui să năpârlească foarte des.

Personalitate:

Iepurii din rasa Americană sunt calmi, prietenoși și cu o capacitate foarte mare de interacțiune. Se înțeleg foarte bine cu alte animale domestice cum sunt câinii, pisicile și porcușorii de guineea. Totuși, atunci când vă hotărâți să adoptați pe lângă un iepure și un câine, trebuie să vă informați cu privire la rasa de câine și la instinctul lor de vânători. Nu veți dori să vă întoarceți acasă și să nu vă mai găsiți iepurașul acolo. Cel mai bine este să țineți iepurii în perechi sau chiar trei bucăți, pentru a nu se plictisi. O atenție mare trebuie să acordați și disponibilității de a-i ține în cuști separate, pentru a nu se lua la bătaie și a se răni. În timpul zilei, momentele în care sunt cel mai activi sunt cele din zorii zilei și de la apus. Pentru că sunt niște iepuri timizi, fragili din punct de vedere al psihicului și care se stresează foarte ușor, acești iepuri nu ar trebui să fie lăsați în preajma copiilor mici.

Hrana și cușca

La fel ca alți iepuri și rasa de iepuri Americană este erbivor. Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. Alte frunze de verdețuri, în special legume, sunt esențiale pentru sănătatea iepurelui, fiind necesare ocazional pentru a preveni eventuale derapaje digestive. De dragul varietății puteți să îi oferiți și bunătăți cum sunt morcovi, piersici, pere, mere, prune, căpșuni sau alte fructe. Trebuie totuși să fiți atenți când îl hrăniți cu fructe pentru că acestea pot să fie bogate în zaharuri. Crescătorii de iepuri în scopuri comerciale mai adaugă și alte elemente nutritive dietei zilnice. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Americană se pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Dacă este ținut în cușcă, aceasta ar trebui să fie de cel puțin cinci ori mărimea corpului iepurelui și să îi permită să stea relaxat în picioare. Nu este indicat ca podeaua cuștii să fie realizată din sârmă pentru că iepurele ar putea să își prindă picioarele în ochiurile de sârmă. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Este bine să îi luați jucării cu care să își ocupe timpul și să se distreze. Iepurii pot fi învățați să își facă treburile într-un loc special amenajat.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Americană necesită o simplă periere săptămânală pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr. Iepurii obișnuiesc să se îngrijească reciproc, motiv pentru care este indicat să aveți cel puțin două exemplare. Când au grijă unul de celălalt, iepurii își ling urechile, nasul, vârful capului și în jurul ochilor.

Scopul și statusul rasei:

Rasa de iepuri Americană a apărut atât pentru carne cât și pentru blană, un iepure pur American fiind de asemenea greu de ignorat la expoziții. Rasa Albastră Imperială este o rasă dispărută, în timp ce rasa Viena se mai găsește probabil doar în Germania, dar foarte puține exemplare. Rasa Americană se îndrepta încet înspre dispariție, fiind înlocuită gradual de către rasa Noua Zeelandă și de către rasa Californiană. În anul 2005, această rasă a fost introdusă în lista prioritară de conservare, fiind plasată în categoria ”critică”. Din acel moment, crescătorii americani au dus o luptă clară pentru menținerea rasei, iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate. În anul 2012, rasa de iepuri Americană a fost mutată din categoria ”critică” în categoria mai puțin periculoasă ”amenințată”. Parte din eforturile depuse pentru revitalizarea rasei au fost și încercările susținute de a transporta exemplare din această rasă în diferite zone ale Americii.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Americană poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close