Rasa de Câini Collie

3K
Informaţii generale:

Rasa de câini Collie a apărut ca fiind o rasă muncitoare, în niciun caz folosit pentru paza animalelor ci pentru managerierea lor, pentru direcționarea turmelor către zonele de destinație. Originea lor exactă este necunoscută, dar se crede despre ei că au ajuns în Insulele Britaniei cu ajutorul Romanilor acum mai bine de 2000 de ani. Rasa care există astăzi este cel mai probabil originară din Scoția sau Nordul Angliei. De-a lungul vremii, deținătorii acestei rase extrem de muncitoare erau mult prea mândri de câinele de lângă ei, negândindu-se la evidențe istorice scrise. Abia la începutul secolului XIX iubitorii acestei rase au început să țină evidențe ale exemplarelor rasei și să o promoveze. În anul 1860, la a doua ediție a show-ului canin ”Scotch Sheep Dogs”, rasa Collie deținea deja câteva distincții importante. În anul 1867, un câine pe nume Old Cockie s-a născut, câine despre care se crede că și-a lăsat amprenta asupra rasei Collie, introducând factorii genetici care au dus la apariția blănii de samur, semnul distinctiv al rasei. Rasa Collie cu blană fină se crede că a apărut dintr-un câine pe nume Trefoil, născut în anul 1873. Într-o vizită în

  Nume: Collie

Originea: Scoția sau Nordul Angliei

Grupa: Câini de companie / ciobănesc la origine

Inaltime: Femela 55 – 60 cm, Mascul 58 – 65 cm

Greutate: Femela 22 – 28 kg, Mascul 25 – 32 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 14 ani

Culoare: combinație între negru și alb sau între negru, maro și alb.

Temperament:  Este un câine loial, inteligent, neînfricat, un actor excelent, un star de televiziune ale cărui aventuri au încântat publicul timp de aproape două decenii.

Dresaj: Câinii din rasa Collie sunt animale sensibile, motiv pentru care dacă sunt tratați dur ar putea să devină timizi și fricoși.

Caracteristici distinctive: Toate caracteristicile rasei, printre care expresia, mersul, blana, inteligența, eleganța, fac din rasa Collie una dintre cele mai frumoase și apreciate rase din lume.

Scoția, Regina Victoria a fost captivată de către câinii din rasa Collie, începând din acel moment să sponsorizeze dezvoltarea rasei, în ambele variante. Acest ajutor a dus imediat la creșterea popularității rasei. Standardul rasei a fost stabilit în anul 1886 în Anglia. Se crede că rasa Borzoi a fost încrucișată cu Collie la un moment dat de-a lungul istoriei, aducându-și astfel contribuția la silueta elegantă, la picioarele lungi și la botul neobișnuit de ascuțit. În mai 1877, primul Collie a fost prezentat în Statele Unite, în cadrul celui de-al doilea eveniment canin în cadrul Clubului Westminster din New York. Veniți din curtea reginei Victoria, rasa Collie și-a făcut repede simțită prezența în sânul familiilor bogate din America. Unul dintre cei mai cunoscuți bancheri din lume, J.P. Morgan, a înființat un adăpost pentru această rasă, începând să importe din Anglia exemplare chiar și la prețuri exorbitante. Jumătate de secol mai târziu, Americanii au devenit cei care au început să exporte exemplare din rasa Collie, de data aceasta către Japonia. În anul 1886 s-a format Clubul Collie din America, care a devenit foarte activ în promovarea rasei. Faima rasei Rough Collie a pășit pe culmi în momentul în care a fost aleasă pentru rolul principal în seria de filme TV ”Lassie”. Șapte filme au fost realizate între anii 1943 și 1951, urmate de un lung serial TV, filmat pe parcursul a două decenii. Rasa Collie de astăzi nu mai este un câine muncitor, ci a devenit unul dintre cei mai apreciați câini, atât ca și inteligență dar și ca și companion, având o afinitate deosebită pentru copii.

Descriere fizică:

Rasa de câini Collie este formată din câini activi, puternici, care combină într-un mod excelent forța, viteza și eleganța. Mersul denotă o totală lipsă de efort când accelerează, la fel și în cazul schimbărilor de direcție sau când schimbă viteza de alergare. Aceste caracteristici sunt necesare câinilor ciobănești. Blana poate să fie de două tipuri, ambele având o blană interioară deasă și moale. Blana exterioară la varietatea cu blană moale este scurtă, tare la atingere și dreaptă. În cazul varietății cu blana aspră, aceasta este dreaptă, deasă și lungă, în special pe coamă. Expresia collie-ului este o referință a rasei, depinzând de altfel foarte mult de forma și de proporționalitatea capului și a botului, împreună cu caracteristicile ochilor și a urechilor. Acestea din urmă sunt elemente puternic expresive ale rasei. Când câinele este în repaus le ține atârnate spre spate, iar când este în stare de alertă sau când este atent, le ține ridicate, ascuțite și puțin înspre în față. Toate caracteristicile rasei, printre care expresia, mersul, blana, inteligența, eleganța, fac din rasa Collie una dintre cele mai frumoase și apreciate rase din lume.

Personalitate:

Cu siguranță fiecare dintre noi a văzut cel puțin un episod din serialul TV ”Lassie”. Este un câine loial, inteligent, neînfricat, un actor excelent, un star de televiziune ale cărui aventuri au încântat publicul timp de aproape două decenii. Imaginea de Lassie rămâne un excelent ambasador pentru întreaga rasă Collie, fiind o replică perfectă pentru fiecare câine din această rasă. Starul TV a arătat de-a lungul timpului inteligența de care un câine poate să dea dovadă și tenacitatea acestuia. Collie este un câine extraordinar pentru o familie, iubind necondiționat oamenii, și fiind foarte răbdători și iubitori cu copiii. Câinele din rasa Collie are nevoie de un nivel moderat de exerciții, doar atât cât să se mențină sănătos și fericit. Nu sunt câini care să fie ținuți în apartament. Au nevoie de plimbări zilnicie și alergări cel puțin săptămânale. De asemenea, trebuie tot timpul să fie angrenați în activități care să le țină mintea ocupată. Câinele Collie este inteligent și are nevoie atât de stimulare mentală cât și de sănătate fizică. Fără aceste activități care să îi țină preocupați, câinii din rasa Collie vor deveni anxioși și vor dezvolta un comportament distructiv. Rasa Collie se atașează de oamenii pe care îi iubesc și urăsc să fie lăsați singuri foarte mult timp. Deși se înțeleg foarte bine cu alte animale de companie, câinii din rasa Collie preferă compania omului. Când sunt singuri sau plictisiți, Collie va lătra excesiv și va roade tot ce îi iasă în cale. Rușinea este o caracteristică psihică a câinelui Collie, care dacă nu a fost învățat de mic cu socializarea, poate duce la timiditate sau chiar frică față de străini. Socializarea de mic este necesară pentru ca acest câine să învețe să înțeleagă oamenii necunoscuți și noi situații. Atitudinea pozitivă atunci când un Collie prezintă încredere, poate să ducă la întărirea acesteia și să țină timiditatea departe. Mulțumită prestației Hollywood-iene a lui Lassie, Collie a devenit o rasă populară, dovedind inteligență și capacitatea de a fi un companion loial.

Dresaj:

Rasa Collie este una dintre cele mai ușoare rase de dresat, deși câteodată pot să fie încăpățânați. Tot timpul ar trebui să fie tratați cu blândețe, cu atitudine pozitivă și cu dest de multe bunătățuri. Câinii din rasa Collie sunt animale sensibile, motiv pentru care dacă sunt tratați dur ar putea să devină timizi și fricoși. Imediat ce au deprins comenzile de bază, câinii din rasa Collie ar trebui să fie lăsați să avanseze la comenzi tot mai complexe și la activități care presupun agilitate.

Toaletaj:

Necesarul de îngrijire a unui Collie depinde de varietatea din care face parte. În general, câinii din rasa Collie sunt câini curați, cu un miros de câine minim. Blana lungă a Collie-ului are nevoie de un periaj consistent cel puțin de două ori pe săptămână, sau chiar mai des dacă doriți să îi păstrați aspectul de Lassie. Pentru varietatea cu blană moale, este de ajuns un periaj pe săptămână. Trebuie îmbăiați ori de câte ori este nevoie. În general, proprietarii de Collie cu blana aspră obișnuiesc să îngrijească acest câine prin intermediul unui profesionist.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Îngrijirea unghiilor menține picioarele câinilor în condiții bune și mai mult, vă protejează pe dumneavoastră de zgârieturi atunci când sare să vă întâmpine.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Collie este o rasă puternică, rezistentă, dar care este predispus la unele boli, unele dintre ele specifice rasei. Ca afectiuni specifice ce pot fi intalnite la aceasta rasa:

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dermatomiozita este o boală autoimună, care se caracterizează prin slăbiciunea mușchilor și erupții cutanate. Studiile au arătat că aproape 70% dintre Collie ar putea să fie purtători ale bolii. În acest moment se caută genele care poartă această boală;

– nasul Collie este cunoscut ca dermatita solară nazală, care se manifestă prin decolorarea nasului sau decojirea acestuia. Dacă nu este tratată, această condiție poate să ducă la dureri sau chiar la cancer.

– anomalia ochilor Collie-ului este o condiție moștenită care uneori poate să ducă la pierderea vederii. Această condiție poate să cauzeze schimbări și apariția unor anormalități în interiorul ochiului: hipoplasia coroidală, colobomul (o fisură localizată la nivelul irisului), stafilomul (subțierea sclerei la nivelul polului posterior). Anomalia ochilor apare de obicei în jurul vârstei de doi ani.

– episclerita nodulară este o afecțiune inflamatorie, neinfecțioasă a episclerei. Acesta este un țesut între conjunctivă și scleră. Poate să cauzeze probleme corneei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close