Rasa Bulldog Francez

7.7K
Rasa Bulldog Francez Infografic

Informații Generale

Probabilitatea ca rasa Bulldog Francez să fi apărut din rasa Bulldog Englez este foarte mare. Cu precădere, se crede că este descendentul uneia dintre varietățile populare în Anglia anilor 1850 – 1860, în regiunea Nottingham. Într-un final, micii bulldogi au căzut din grațiile exigenților englezi, aproape toți fiind trimiși în acei ani către Franța. Aici au fost încrucișați cu alte rase cu care se asemănau, până când au reușit să se facă plăcuți, devenind în scurt timp companionii perfecți atât pentru fermieri cât și pentru doamnele de la oraș. Unii autori susțin că această rasă a fost creată pentru a se lupta în arene cu tauri, dar acest lucru este foarte puțin probabil să fie adevărat. Există dovezi care arată că încă din momentul în care rasa Bulldog Francez a apărut, câinii din această rasă au fost meniți să fie companioni sau câini de pază. Și-a primit numele de Francez în momentul în care lânarii din Anglia s-au mutat în Franța, ducând câinii aceștia în miniatură cu ei. Micuții bulldogi au devenit cu rapiditate foarte populari în Franța, deși crescătorilor Europeni nu le plăceau neapărat câinii cu urechi ascuțite, mari și ținute în sus. Acest tip de urechi reprezenta o caracteristică a câinelui modern. Urechile de liliac sunt o caracteristică aparte a rasei Bulldog Francez, fiind și în ziua de astăzi una dintre caracteristicile principale. Controversele cu privire la forma urechilor a dus la apariția în anul 1897 a Clubului American al Crescătorilor de Bulldogi Francezi, una dintre cele mai vechi organizații devotate acestei rase.

Portret French Bulldog

A fost ținut un show special în 1898 la sala de dansuri a bine-cunoscutului hotel Waldorf-Astoria din New York, primul show de acest tip.

Controversele cu privire la forma urechilor a dus la apariția în anul 1897 a Clubului American al Crescătorilor de Bulldogi Francezi, una dintre cele mai vechi organizații devotate acestei rase. A fost ținut un show special în 1898 la sala de dansuri a bine-cunoscutului hotel Waldorf-Astoria din New York, primul show de acest tip. Imediat după acest show, rasa Bulldog Francez a devenit una dintre cele mai dorite rase din America. În anul 1913, Clubul Westminster Kennel a raportat un număr de 100 de exemplare din rasa Bulldog Francez. Câinele care a contribuit cel mai mult la dezvoltarea rasei în America a fost Ch. Nellcote Gamin, care a fost importat în anul 1904 de către Familia Samuel Goldenberg. Gamin a ajutat la sedimentarea rasei Bulldog Francez, făcând totodată ca exemplarele din America să fie cele mai bune din lume. În Anglia, Clubul rasei Bulldog Francez a fost creat în anul 1902, iar în anul următor a ținut primul show al rasei. După primul război mondial, rasa Bulldog Francez a scăzut în popularitate, în timp ce Boston Terrier a cunoscut o evoluție fantastică. Marea Depresie a făcut și mai dificil de găsit exemplare pure ale rasei. Abia în anii 1980 și 1990, această rasă a început să își recâștige popularitatea, în mare măsură odată cu dezvoltarea cinematografiei.

Nume Bulldog Francez
Origine  Franța
Grupă  Câini de companie
Înălțime Femela 25 – 30 cm, Mascul 26 – 31 cm
Greutate  Femela 8 – 12 kg, Mascul 9 – 13 kg
Speranță medie de viață până la 11 – 14 ani
Culoare roșcat cu alb și negru, cafeniu și alb cu pete
Temperament Fiecare dintre câinii din rasa Bulldog Francez are o personalitate unică, dar au de obicei o fire independentă. Sunt câini inteligenți, cu o tendință machiavelică subtilă.
Dresaj Cea mai bună metodă de dresaj este cea în care îl acoperi cu afecțiune și multe bunătăți. Disciplina, pedepsele sau vocea ridicată nu vor face altceva decât să îl încăpățâneze și mai tare.
Caracteristici distinctive Aceste trăsături speciale sunt un centru de greutate foarte jos, un corp larg, oase grele, o musculatură evidentă și un cap pătrățos.

Descriere Fizică

Câinii din rasa Bulldog Francez dețin trăsăturile comune ale câinilor care și-au făcut un renume în a ieși învingători dintr-o luptă cu tauri. Aceste trăsături speciale sunt un centru de greutate foarte jos, un corp larg, oase grele, o musculatură evidentă și un cap pătrățos. În zona capului și a umerilor, Bulldogul Francez are riduri evidente. Spre deosebire de celelalte rase de Bulldog, acesta are o privire alertă, o expresie care denotă curiozitate, ajutată fiind și de urechile sale largi, mari și asemănătoare cu cele ale unui liliac. Are botul turtit și ochii depărtați, migdalați. Blana îi este netedă și scurtă, cu un fir moale și lucios. Are o coadă scurtă și conică. O caracteristică aparte este distanța dintre picioare, în special picioarele din spate.

Personalitate

Câinele din rasa Bulldog Francez este denumit și ”clown-ul în haină de filosof”. Micuțul și adorabilul câine este un companion excepțional. Este foarte afectuos față de stăpânul său și de copii, ceea ce îl poate face să fie puțin mai posesiv, gelos chiar. În ceea ce privește copiii, această rasă este una dintre acelea care iubesc copiii, au răbdare cu ei și le place să se joace. Va dori să facă parte din familie, ceea ce înseamnă că va fi mereu în apropiere. Fiecare dintre câinii din rasa Bulldog Francez are o personalitate unică, dar au de obicei o fire independentă. Sunt câini inteligenți, cu o tendință machiavelică subtilă. Această rasă este excelentă pentru persoanele în vârstă, dar acest lucru nu înseamnă că nu se descurcă excelent cu familiile de orice tip. Se spune despre această rasă că a cunoaște un Bulldog Francez înseamnă să iubești un Bulldog Francez. Câinele din rasa Bulldog Francez are nevoie de doar 15 minute de plimbare în fiecare zi pentru a-i menține în formă psihicul. De asemenea, pentru a-l ține antrenat, câteva sesiuni de aruncat și adus mingea ar fi de ajuns. Mărimea și necesarul de activitate îi face pe aceștia niște câini de apartament excelenți, dar acest lucru nu înseamnă că nu le-ar plăcea să aibă la dispoziție o fermă în care să își facă de cap. Bulldogului Francez nu îi pasă foarte mult de spațiul pe care îl are la dispoziție, ci de mărimea inimii stăpânului său. Nu trebuie să îi obosești foarte tare în timpul verii, pentru că este predispus la insolații.

Bulldog Francez

Trebuie de asemenea să ai mare grijă dacă ai piscină. Este una dintre rasele care nu știu să înoate, motiv pentru care nu este indicat să îți iei această rasă dacă ai piscină sau locuiești în apropierea unui lac sau râu. Nu suportă să fie lăsați singuri perioade lungi de timp. Din acest motiv, persoanele care muncesc până târziu nu ar trebui să se gândească la un Bulldog Francez. Când va rămâne mult timp singur, va începe să latre, ceea ce poate să deranjeze vecinii. Bulldogii Francezi sforăie tot timpul, și sunt predispuși la flatulații, ceea ce poate să deranjeze. Totuși, sunetele pe care acest cățel micuț le scoate fac parte din personalitatea lui și vei descoperi în scurt timp că nu vă deranjează cu nimic.

Dresaj

Câinii din rasa Bulldog Francez sunt o adevărată provocare atunci când vine vorba despre dresaj. Sunt încăpățânați și nu pot să stea concentrați foarte mult timp pe o singură activitate. Din acest motiv, dresajul ar trebui să fie realizat în sesiuni scurte, iar rutina ar trebui să fie tot timpul schimbată pentru a menține ridicat interesul Bulldogului Francez. Cea mai bună metodă de dresaj este cea în care îl acoperi cu afecțiune și multe bunătăți. Disciplina, pedepsele sau vocea ridicată nu vor face altceva decât să îl încăpățâneze și mai tare. Dresajul pentru a-și face treburile afară din casă este o cu totul altă provocare. Acest element poate să fie un proces de foarte lungă durată atunci când vine vorba de un Bulldog Francez. S-ar putea să dureze chiar și șase luni pentru a-i dresa cum trebuie.

Toaletaj

Bulldogul Francez este un câine care nu necesită o îngrijire deosebită, fiind de ajuns o periere ocazională pentru a-i menține blana sănătoasă. Au un grad mediu de cădere a blănii. Trebuie să începi să peri Bulldogul Francez încă de când este mic, și învață-l să stea pe o masă sau pe podea pentru a face procesul mai simplu. În timpul îngrijirii, fă-ți timp pentru a verifica pielea de răni, de pete, de iritare sau de infecții.

Nu uita de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl speli pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să ai grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli și Afecțiuni

Rasa Bulldog Francez este o rasă predispusă la destul de multe boli, ceea ce poate să ajungă să fie o problemă dureroasă pentru stăpâni în special. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să afli dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– luxația patelară reprezintă o deplasare a două oase articulate, aflate în spatele genunchiului și care determină o pierdere a suprafeței de contact. La rasele mici această luxație apare sub forma unei diformități a tibiei sau a femurului.  Câinele va începe să șchiopăteze și  în funcție de gravitate poate să ajungă și la intervenție chirurgicală;

– alergiile se manifestă destul de des la această rasă, cele mai întâlnite fiind cele la mâncare, cele la diverse elemente solide, și alergiile respiratorii;

– hernia de disc este o afecțiune în care discul intervertebral se degenerează și nu mai amortizează șocurile la nivel intervertebral. Acest lucru face discul să împingă în măduva spinării, cauzând dureri intense, paralizie, lipsa controlului asupra vezicii;

– fisura palatină este o despicătură care poate să apară în ”cerul gurii” și care poate să difere ca și formă și mărime de la câine la câine. Câinii care se nasc așa nu trăiesc foarte mult, singura speranță fiind intervenția chirurgicală;

– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana;

– sindromul Brachycephalic (sindromul căilor respiratorii) apare în general la câinii care au nasuri turtite, plane. Aerul este obstrucționat în funcție de unghiul de absorbție, ducând la o respirație zgomotoasă sau chiar la imposibilitatea de a inspira. Acești câini de obicei sforăie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close