Quokka (citit ”cuoca”) este considerat cel mai ”vesel” și mai fotogenic animal din lume, datorită înfățișării sale haioase și a faptului că pare extrem de entuziasmat atunci când este fotografiat sau filmat.
Dar ce anume este un quokka?
În Australasia și continentele americane, trăiesc numeroase specii de marsupiale, adică mamifere ce își poartă puii încă nedezvoltați complet într-un pliu al tegumentului abdominal numit marsupiu. Aici stau puii imediat după naștere, când sunt extrem de mici, orbi și lipsiți de păr, mari cât un bob de fasole. Ei se atașează de un mamelon și timp de mai multe luni stau ascunși în marsupiu, până se dezvoltă suficient.
Sunt peste 300 de specii diferite de marsupiale în lume, majoritatea în Australia, vedetele fiind cangurii și koala. Alte marsupiale mai mult sau mai puțin cunoscute sunt wombat-ul, diavolul tasmanian, oposumul, wallabie și wallaroo (specii asemănătoare cangurului), veverița zburătoare, bilby-ul, cuscus-ul sau bandicutul. Cele mai multe trăiesc în Australia, însă nu aici au apărut, ci în America de Sud, migrând, pe vremea când continentele erau unite, până în Australia.
Marsupialele pot fi de dimensiuni foarte diferite: de la cangurul rosu care poate avea până la 1,80 m înălțime, până la șoarecii marsupiali, nu mai mari de 5 cm.
Istoria marsupialului quokka
Quokka (Setonix Brachyurus) este un marsupial aparținând familiei Macropodide, la fel ca wallabie, wallaroo și cangurul.
Trăiește în principal pe insula Rottnest, dar pot fi găsiți în număr mai mic și în insula Bald sau în zona vestică de coastă a Australiei.
Nu este un animal protejat, dar este considerat a fi ”vulnerabil”, datorită restrângerii continue a habitatului său pe continent din cauza agriculturii, a extinderii zonelor locuite de oameni, incendiilor neregulate de vegetație și a prădătorilor (pisici și vulpi). În insula Rottnest trăiește cea mai mare comunitate, între 8000 și 12000 de exemplare, deoarece aici singurul lor prădător este șarpele.
Insula Rottnest (”cuib de șobolani”) a fost numită așa de olandezul Willem de Vlamingh în 1696, care zărind populația de quokka, a crezut că insula este invadată de șobolani uriași și a botezat-o în consecință. Numele dat de populația aborigenă Noongar (pronunțat ”nuna”) este de Wadjemup – ”locul de dincolo de ape unde sălășuiesc spiritele”.
Insula s-a desprins de continentul australian cu aproximativ 7000 de ani în urmă, iar quokka a devenit singurul mamifer nativ al insulei.
Înfățișarea
Quokka are blănița cenușiu-cafenie, cu fire mai deschise la culoare în subpăr. Fața este de culoare maro, cu ochii și nasul negru. Înfățișarea este completată de urechi mici și rotunde. Cântărește între 2,5 și 5 kg, având o lungime de 40-54 cm, la care se adaungă coada de 25-30 cm; masculii sunt ceva mai mari decât femelele. Pare ușor îndesat, dar constituția sa îl ajută să se cațere în arbuști sau copaci nu prea înalți pentru a se hrăni. Durata de viață este de aproximativ 10 ani.
Înmulțirea
O femelă poate face pui când atinge maturitatea sexuală, după 18 luni. După 27 de zile de la împerechere, femela quokka dă naștere unui singur pui extrem de mic și nedezvoltat, numit în engleză ”joey”. Acesta își va petrece următoarele 6 luni în marsupiu, atașatde un mamelon, până se dezvoltă destul pentru a putea ieși. Încă doua luni va mai fi dependent delaptele matern, apoi își poate găsi singur hrana.
Femela poate da naștere unui pui de două ori pe an și poate produce în jur de 17 urmași de-a lungul întregii vieți.
În cazul în care puiul nu supraviețuiește, femela poate da rapid naștere unui alt pui, deoarece păstrează în uter alți câțiva embrioni într-o stare de dezvoltare suspendată. Când ceva neprevăzut se întâmplă și puiul moare, un alt ovul fertilizat aflat în stadiul de blastocist își începe dezvoltarea.
Femelele se folosesc uneori de pui pentru a-și asigura supraviețuirea. Dacă sunt urmărite de prădători, pot arunca puiul din marsupiu și sunetele acestuia vor atrage prădătorul, dându-i timp femelei să scape.
Hrana
Quokka sunt animale erbivore, hrănindu-se cu diverse varietăți de ierburi, muguri și frunze ale arbuștilor, semințe și rădăcini. Când hrana nu este suficientă, se folosesc de depozitele de grăsime din coadă pentru a avea energie.
În insula Rottnest resursele de apă sunt limitate, iar micul marsupial are nevoie de o cantitate destul de mare, pentru a supraviețui, însă poate extrage apa necesară și din vegetația cu care se hrănește. Totuși, în perioada dintre sfârșitul verii și toamnă, când resursele sunt mult limitate, mulți quokka își găsesc sfârșitul datorită lipsei de hrană și apă.
Interacțiunea cu oamenii
Quokka sunt învățați cu prezența umană și nu se tem să se apropie, mai ales exemplarele de pe insula Rottnest. Aici vin anual câteva sute de mii de turiști pentru a-i fotografia și pentru a face selfie-uri cu ei. Au învățat să asocieze oamenii cu hrana și sunt locuri unde poți fi înconjurat rapid de zeci de exemplare dacă ai ceva de mâncare în mâna.
Însă legislația interzice hrănirea sau atingerea lor, pentru a-i proteja. Hrana umană îndeosebi este extrem de periculoasă pentru quokka, mai ales datorită adaosurilor diverse și cantității mari de sare conținute, ce poate fi fatală pentru micile animale. Amenzile sunt mari, pentru a descuraja interacțiunea nepotrivită sau hrănirea lor. Importantă este și curățenia, pentru că și resturile de mâncare aruncate la întâmplare sunt la fel de periculoase.
Quokka pot fi urmăriți, admirați și fotografiați mai ales dimineața devreme și seara, fiind animale preponderent nocturne. Iar dacă nu ajungeți până pe insula Rottnest, câteva exemplare pot fi găsite în patru dintre grădinile zoologice din Australia: Perth Zoo, Taronga Zoo, Adelaide Zoo și Wild Life Sidney.
