Oferă-i sărbători fericite și în siguranță

249

UNIVERSUL SĂRBĂTORILOR DE CRĂCIUN POATE ADUCE PROVOCĂRI NEPREVĂZUTE PENTRU PISICI ȘI CÂINI

Odată cu sărbătorile de iarnă vine și un amestec plăcut de lumină, sclipici, miros de brad și mâncare bună, vacanțe și musafiri, precum și o forfotă specifică pe care mulți o îndrăgim. Pentru proprietarii animalelor de companie poate însemna și o serie de provocări neprevăzute. Pe cât de mult ne bucurăm noi de colinde, vacanță și musafiri, pe atât de confuz și înfricoșător poate deveni acest univers strălucitor în plină forfotă pentru un animal timid. Și pe cât de mult îndrăgim noi felurile tradiționale de mâncare și decorațiunile, pe atât de periculoase pot fi pentru un companion mai curios, care nu înțelege de ce bradul nu este, de fapt, un loc perfect de explorat sau de ce hrana tentantă de pe masă este cu fermitate interzisă. În această perioadă, responsabilitatea capătă un sens cu totul special. Trebuie să fim nu doar protectori, ci și atenți, organizați și empatici. Deoarece sărbătorile trebuie să fie plăcute pentru toți, inclusiv pentru cei care ne așteaptă nerăbdători acasă, fluturând cozi sau torcând lângă calorifer. Iar grija pe care le-o oferim devine o parte esențială din bucuria noastră autentică de iarnă. Hai să aflăm care sunt riscurile de care trebuie să îi ferim pe micii noștri prieteni.

DELICIOASE PENTRU NOI, PERICULOASE PENTRU EI

Sărbătorile de iarnă vin însoțite de multe delicatese, pe care uneori le așteptăm tot anul! Pentru noi, deserturile și mâncarea tradițională sunt un prilej de bucurie, însă, pentru câinele sau pisica ta ele pot reprezenta un pericol. Ciocolata, nucile, ceapa, prazul și usturoiul, îndulcitorii artificiali ce se regăsesc în anumite bomboane pe care le agățăm în brad (în special Xylitolul), oasele rămase de la masa de Crăciun, stafidele și alcoolul, sunt toxice pentru pisici și câini. Nu lăsa pe masă mâncare sau băuturi care conțin astfel de ingrediente și asigură-te că animalul tău de companie nu va avea acces la resturile alimentare pe care le debarasezi, mai ales dacă știi că este pofticios!

PASIUNEA PENTRU DECORAȚIUNILE DE CRĂCIUN

Te pregătești să-ți decorezi casa? Decorațiunile de Crăciun sunt irezistibile, atât pentru noi, cât și pentru companionii noștri mereu gata de joacă! Iar cu cât sunt mai sclipitoare, cu atât sunt mai incitante, precum bradul împodobit, o atracție bine cunoscută în special pentru pisici. Atenție deci la instalațiile luminoase sau beteala pufoasă, tentante pentru un amator de ronțăială, la lumânările decorative aprinse, ornamentele sau bucățile de sfoară folosite pentru a atârna diverse decorațiuni.

Ai în casă un brad natural? Acele bradului le pot afecta sănătatea dacă sunt înghițite accidental, așadar nu le lăsa să se adune pe jos. Ele se pot agăța de labe sau blană și pot fi apoi înghițite cu ușurință. Nici globurile clasice nu sunt o opțiune sigură, deoarece se sparg ușor în bucăți mici care pot părea numai bune de ros. Alege globuri sigure pentru animale și ancorează bine bradul pentru a rezista unei tentative de escaladare.

Dacă vei alege Floarea Crăciunului (Poinsettia) și vâscul pentru a întregi atmosfera autentică, alege un loc special pentru ele, de unde le poți admira dar la care companionul tău nu are acces.  Aceste două plante sunt toxice pentru pisici și câini, de aceea este bine să nu le oferi ocazia de a intra în contact cu ele

FOȘNETUL IREZISTIBIL AL CADOURILOR

Momentul mult așteptat al deschiderii cadourilor este atât de aproape! Ai ales cu drag cele mai frumos colorate ambalaje pentru surprizele celor dragi, însă nu uita să îndepărtezi pachetele din zona la care patrupedul tău energic are acces. Deoarece nu doar tu îți dorești să explorezi cadourile foșnitoare, ci și entuziastul tău câine sau curioasa ta pisică. Panglicile și hârtia de împachetat pot fi „jucării” atractive pentru pisici sau câini, însă pot provoca probleme digestive dacă sunt înghițite.

Acordă un plus de atenție și jucăriilor primite cadou de copii, deoarece unele dintre ele conțin piese pe care companionii jucăuși pot să le mestece, riscând să înghită bucățile desprinse. Cum multe dintre cadouri conțin și baterii de mari și mici dimensiuni, ai grijă ca ele să nu fie accesibile pisicii sau câinelui tău curios. Totodată, dacă în cadourile desfăcute există pachețele de silicagel, asigură-te că sunt depozitate corespunzător. Îți recomandăm să identifici un cabinet medical veterinar care este deschis în zilele de sărbătoare și să contactezi imediat medicul veterinar dacă ai bănuiala unui posibil accident ce îi poate pune sănătatea în pericol.

ANIMALUL TĂU DE COMPANIE VISEAZĂ LA SĂRBĂTORI LINIȘTITE ALĂTURI DE TINE

A fi un proprietar responsabil în perioada sărbătorilor de iarnă înseamnă să înțelegi că rutina și confortul animalului tău pot fi ușor perturbate. Programul se schimbă, ne răsfățăm cu o scurtă evadare departe de casă, musafirii vin și pleacă, iar mirosurile din casă sunt altele decât de obicei. Toate acestea pot transforma o perioadă frumoasă într-una stresantă pentru un companion care se bazează pe stabilitate și predictibilitate sau care are o personalitate mai anxioasă. Acesta va percepe forfota din casă, schimbarea temporară a locuinței sau timpul suplimentar petrecut singur(ă) acasă ca pe o sursă de stres și disconfort. Dacă artificiile sunt înfricoșătoare pentru câinele sau pisica ta, urmează aceste câteva sfaturi pentru ca amândoi să începeți Anul Nou cu o stare de bine:

  • Închide ferestrele și trage draperiile
  • Maschează zgomotul artificiilor
  • Distrage-i atenția cu jucăria preferată
  • Nu îi oferi recompense dacă este agitat

Ajută-ți companionul să depășească cu ușurință aceste momente solicitante cu ajutorul formulelor nutriționale ROYAL CANIN® CALM, special create pentru a-i menține echilibrul emoțional. În plus, permite-i să se retragă într-un spațiu liniștit atunci când ai casa plină, sau să petreacă sărbătorile alături de o persoană familiară atunci când lipsești de acasă pentru mai multe zile.

Descoperă hrana dedicată pisicilor și câinilor în perioadele marcate de stres și află mai multe despre beneficiile acesteia pentru sănătatea și starea lor de bine.
Vezi aici produsele din gama ROYAL CANIN®

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close