Da, și ariciul poate fi un animăluț de companie!

808

Este mic, țepos, nu foarte prietenos la o prima vedere și totuși a reușit să frângă multe inimi în rândul oamenilor, ajungând un membru veritabil în familiile acestora. Micul animăluț, ce iese la plimbare la ceas de seară, a ajuns să fie preferat drept companion deoarece este foarte ușor de întreținut și nu provoacă alergii.

Lăsând la o parte aparențele, micul țepos este un animăluț de-a dreptul fascinant, cu un mod de viață interesant și cu o importanță foarte mare în ecosistemul natural.

Generalități

Ariciul este un mamifer primitiv (există de milioane de ani) mic, nocturn și insectivor. Aparține Regnului Animalia, Clasa Mamalia, Ordinul Insectivora, Familia Erinaceinae. Sunt identificate 17 specii de arici, grupate în 5 genuri, care sunt răspândite în zonele temperate și calde din Europa și Asia și a fost introdus cu success și în Noua Zeelandă (Erinaceus europaeus). În Romania trăiește o specie distinctă, Erinaceus roumanicus.

Aspecte morfologice

Micul mamifer, în funcție de specie, poate atinge, în medie, 33 de centimetri în lungime și o greutate de 800-1200 g. Membrele sunt mici și puternice, cele posterioare puțin mai lungi și musculoase comparativ cu cele anterioare. Fiecare membru este prevăzut cu cinci degete fără gheare; primul și ultimul deget sunt mai scurte decât restul degetelor. Ochii sunt mici și urechea externă este slab dezvoltată. Au botul mic și ascuțit și un simț olfactive foarte bine dezvoltat. Corpul este rotund, are aspect de pară, iar partea dorsală și cea laterală  sunt acoperite în întregime cu ace lungi și foarte ascuțite. Acestea sunt alcătuite din cheratină și pot ajunge până la 2 cm lungime. În funcție de specie, pe corpul aricilor pot fi prezente între 5000 – 7000 astfel de ace. Acele reprezintă fire de păr modificate, goale pe interior, având o cameră de aer ce le face mai ușoare. Vârful acestora este mai deschis la culoare, dând ariciului un aspect camuflat. Partea ventrală și botul sunt acoperite cu păr aspru. Culorile ariciului variază, în funcție de specie, de la crem, la maro roșcat, maro închis, gri.

Mediul natural

Aricii, în mediul natural, se întâlnesc des în zone împădurite, cu vegetație deasă, în jurul fermelor și gospodăriilor. Sunt animale singuratice, nocturne și se hrănesc în special cu insecte dintre cele mai variate: cărăbuși, gândaci de sol, greieri, larve de țânțari, viermi care atacă plantele, melci, omizi etc. În dieta lor intră peste 250 de specii de insecte, lucru ce îi face foarte apreciați in mediul rural, fiind considerați sanitarii recoltelor. Își folosesc botul ascuțit pentru a scurma în pământ. Tolerează foarte bine substanțele toxice și pot consuma și insecte otrăvitoare, șerpi, broaște, șoareci, ouă ale păsărilor care își fac cuiburi la sol, dar și vegetale, iarbă, pepeni, ciuperci, fructe de pădure etc. Sunt imuni la veninul șerpilor.

Aricii evită să iasă la plimbare ziua, ei pornesc în căutarea hranei noaptea, iar prădătorii naturali sunt puțini: câinii, vulpile, bursucii și bufnița. Principalul mecanism de apărare este haina de țepi. Când se simte în periocol, ariciul se transformă într-un adevărat ghem de ace. Musculatura foarte dezvoltată de la nivelul pielii permite ascunderea întregului corp sub scutul de țepi. Aceștia pot rămâne în această poziție timp îndelungat.

Când se deplasează, aceștia pot scoate sunete precum grohăitul porcilor.

Viteza de deplasare a aricilor nu este de neglijat. Chiar dacă picioarele sunt scurte  și nu par alergători veritabili, ei pot ajunge să se deplaseze cu până la 19 km/h, pot înota și se pot cățăra. Cu toate că este un animăluț nocturn, văzul nu este punctul lui forte, simțurile lui cel mai bine dezvoltate sunt cel al mirosului și auzul.

Un fenomen specific aricilor este hipersalivația. În momentul în care intră în contact cu ceva nou, chiar și cu mirosuri puternice, aceștia produc o salivă spumoasă, cu care învelesc lucrul respectiv, apoi se rostogolesc în această spumă, pentru a-și acoperi țepii cu ea. Specialiștii cred că pot exista mai multe variante ale acestui fenomen:

–          spuma poate conține o substanță repelentă, care ține prădătorii la distanță;

–          își camuflează propriul miros;

–          are rol de feromoni, pentru atragerea partenerelor.

În mediul natural, pe timpul iernii, aricii hibernează. În sezonul cald, ei încep pregătirea pentru sezonul rece și se hrănesc în exces, ajungând să-și dubleze greutatea, prin acumulare de grăsime. Hibernarea începe în septembrie – octombrie și ține până în martie – aprilie. Acesta se retrage într-o vizuină subterană pentru a se adăposti de viscol și ger. Vizuina este căptușită cu strat gros de frunze uscate și este un loc extrem de curat, deoarece aricii sunt animale cărora le place curățenia. Atunci când intră în starea de hibernare, toate funcțiile fiziologice își încetinesc considerabil activitatea. Ritmul cardiac se reduce de la cca. 250 bătăi pe minut la 20 – 24, respirația scade de la cca 50 pe minut la 6-7. Dacă afară sunt temperaturi foarte scăzute, acesta poate să nu respire timp de 5-10 minute.

După ieșirea din hibernare principalul lor scop este reproducerea!

Împerecherea are loc în lunile de primăvară, aprilie-mai. iar gestația, în funcție de specie, durează între 25-50 de zile. Se pot naște între 2 -7 pui, care au aproximativ 5 cm lungime, mai puțin de 30 de g și prezintă peri pe partea dorsală, care se transformă ulterior în țepi și, treptat, învață să se facă ghem. Dacă sunt speriați, înainte de formarea țepilor, au tendința de a sări în sus. Masculii stau alături de femelă doar pentru împerechere. Puii. după câteva săptămâni de viață, încep să cerceteze mediul, iar după trei luni devin independenți.

Maturitatea sexuală o ating după un an de viață. În procesul de formare al țepilor, aricii tineri trec prin așa numitele năpârliri, 3-4 năpârliri, care încep la vârsta de o lună și țin până la 5-6 luni. Procesul poate fi dureros, iar aricii, în această perioadă, preferă să stea mai mult ghemuiți.

În sălbăticie, speranța de viață este de 2-4 ani, însă, din fericire, în captivitate, acesta poate atinge 6 – 7 ani de viață.

In captivitate

  • Deoarece este un animăluț singurtic, este de preferat să aibă un spațiu doar pentru el, un acvariu sau o cușcă mai mare.
  • Este necesară amenajarea adăpostului într-un unui loc ferit, prevăzut cu o ascunzătoare, chiar și un bazin cu apă.
  • De evitat mângâierea și manipularea puilor în perioada de năpârlire. Calmarea durerilor se poate face cu băițe calde, cu soluții pe bază de ovăz.
  • Comunicarea prin intermediul țepilor: dacă cei de pe spate sunt ridicați, posibil ca animăluțul să fie speriat; dacă sunt doar cei de pe creștet, animăluțul este precaut și nesigur; dacă sunt culcați pe spate, ariciul este liniștit și relaxat.
  • Este un animăluț care se sperie foarte ușor și trebuie evitate zgomotele puternice și mișcările bruște, ca și agitația în jurul lui.
  • Atenție la alimentație, ariciul poate fi predispus obezității, este un animăluț pofticios și are tendința să mănânce alimente bogate în grăsimi.
  • Dieta trebuie să fie echilibrată, săracă în grăsimi și mai bogată în proteine și de preferat administrată în prima parte a zilei și completată cu mici gustări în restul zilei.
  • Atenție la lapte, aricii au intoleranță la lactoză.
  • Nu sunt agresivi, însă dacă îi luați în mână și aceasta miroase a mâncare, pot fi tentați să apuce cu gura. Din fericire, înainte de a apuca, au tendința să lingă, și acest lucru poate fi considerat un avertisment.
  • Le place să sape și să se cațăre, dacă sunt ținuți nesupravegheați este de preferat ca locul de adăpostire, cușca sau țarcul, să fie prevăzute cu un capac.
  • Nu poziționați cușca în bătaia directă a soarelui.
  • Este de preferat să creșteți un arici încă de când este pui, interacțiunea permanentă cu acesta este esențială pentru a se îmblânzi.
  • Atenție la temperatura ambientală, pe timpul iernii: dacă aceasta scade sub 24 de grade C, ariciul se pregătește de hibernare, iar la peste 30 grade C, are o stare de moleșeala și se stresează.
  • Și aricii suferă de boli comune oamenilor: cancer, afecțiuni cardiovasculare sau hepatice. Ficatul gras este o predispoziție frecventă, mai ales în cazul celor hrăniți cu multe grăsimi și zaharuri. Pot transmite o dermatofitoză, provocată de Trichophiton erinacei.
  • Atenție la consumul insectelor contaminate cu insecticide, căci pot genera probleme digestive și chiar moartea aricilor.
arici
arici

Curiozități: O întrebare, mai mult haioasă, se referă la modalitatea în care se desfășoară actul de împerechere, ținând cont de răspândirea acelor pe mare parte din corpul aricilor. Se rănesc aceștia când ajung să se împerecheze? Răspunsul este, nu. În momentul copulării, femela își ridică foarte mult coada și bazinul în sus, dând posibilitatea masculului să-și apropie mijlocul abdomenului, unde este situat penisul acestuia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close
Your custom text © Copyright 2020. All rights reserved.
Close