CUM PRIMIM PISOIUL ÎN NOUA SA CASĂ?

1K

O etapă esențială în succesul integrării sale

Natura de felină a pisicii este întotdeauna un subiect fascinant. O pisică se adaptează cu ușurință evidentă la viața de zi cu zi, având totuși propriile reguli de comportament și de nutriție. Cunoașterea și respectarea lor vor garanta bunăstarea și starea ei de sănătate pe parcursul întregii vieţi.
Mult așteptatul pisoi în noua sa casă tocmai a părăsit lumea în care a trăit alături de mama sa, în compania fraților și surorilor lui.
Sosirea sa într-un mediu necunoscut este o etapă esențială care va condiționa succesul integrării sale. Această integrare trebuie efectuată treptat și în condiții plăcute. Iată câteva sfaturi pentru a întâmpina acest tânăr pisoi în atmosfera senină de care are nevoie.

PRIMA ZI – UN TERITORIU NOU

Momentul în care pisoiul ajunge în noua sa casă trebuie să fie unul cât se poate de liniștit, iar o primire prea zgomotoasă i-ar putea provoca stres. Pentru a se acomoda de îndată ce a ajuns, ar trebui să alegeți un perimetru limitat, ușor de protejat, de exemplu un dormitor, a cărui ușă să fie închisă.
Astfel, va fi capabil să se familiarizeze treptat cu ceilalți locuitori ai casei, cu zgomotele și mirosurile.
Primele nopţi pot fi dificile pentru pisoi şi este normal ca acesta să plângă. Asiguraţi-i o atmosferă liniştită şi aveţi răbdare. Apoi, va porni să descopere spațiile care îi vor fi puse la dispoziție și va începe să se obișnuiască cu venirile și plecările tuturor celor din casă.
Printre primele lucruri pe care este recomandat să le aveţi acasă sunt: cuşca de transport, foarte utilă pentru vizitele la medicul veterinar, suportul din sisal ce îi va permite să-și satisfacă nevoia de a-și toci ghearele, câteva jucării, 2 boluri pentru apă amplasate în zone diferite ale casei, un bol pentru hrană şi litiera. În camera în care va sta în prima zi îi veţi pune la dispoziţie apă și hrană, dar şi litiera, la distanțe de minim 50 cm între ele. Oricare ar fi locul ales, litiera trebuie să fie întotdeauna plasată cât mai departe posibil de zona în care se află hrana. În primele zile ale pisoiului în noul său mediu nu trebuie să se facă schimbări drastice în ceea ce privește hrana sau litiera ori nisipul folosit pentru litieră, cel mai bine este să se continue încă o perioadă cu ceea ce a avut în căminul său anterior, pentru ca el să se simtă mai în siguranţă în noul său univers. Şi chiar dacă tentaţia de a vă juca cu el toată ziua este mare, respectaţi-i orele de odihnă.
Pisoiul este foarte tânăr şi întreaga experienţă îl va obosi rapid, iar el are nevoie de somn pentru a creşte mare şi sănătos!

URMĂTOARELE ZILE – PAŞI MICI CĂTRE O NOUĂ VIAŢĂ

Uşor uşor, pisoiul va explora fiecare colţ al casei, însă este bine să o facă în ritmul lui. Nu grăbiţi acest proces deoarece nu va mai fi la fel de plăcut pentru micul pisoi. Joaca şi mângâierile, precum şi o rutină a programului dumneavoastră îl vor ajuta să se acomodeze cu atmosfera şi ritmul casei. Orice lucru nou va fi introdus treptat, inclusiv jucăriile.
Lăsaţi pisoiul să îşi aleagă singur zonele de odihnă, atâta timp cât sunt sigure pentru el. Alegeţi dumneavoastră zona din casă unde traficul este redus, pentru a amplasa bolul de hrană, deoarece pisoiul trebuie să mănânce într-un mediu liniștit. Întrebaţi proprietarul de la care primiţi pisoiul care este hrana pe care acesta o consumă. Dacă veţi dori să faceţi trecerea către o altă hrană dedicată pisoilor, precum ROYAL CANIN® Kitten, atât sub formă de hrană umedă (decoperiți produsele aici) sau hrană uscată (decoperiți produsele aici) este recomandat să aşteptaţi aproximativ 10 zile de la momentul aducerii pisoiului în noua sa casă.
Tranziţia către noua hrană se va realiza gradual, pe durata a 7 zile, prin amestecarea treptată a hranei noi cu cea veche, până se ajunge la 100% hrană nouă. Acest proces de tranziţie graduală ajută pisoiul să se adapteze treptat la noul său mediu şi previne posibilele probleme de digestie datorate unei schimbări bruşte. 

ÎN CONTACT CU CEILALȚI MEMBRI AI FAMILIEI

Trebuie să faceți cunoștință pisoiului cu animalele de companie din casă, dacă există, pentru a-i permite să se integreze în mod corespunzător. Cu toate acestea, veți încerca în zadar să-l faceți să se obișnuiască cu rozătoarele și păsările, deoarece conviețuirea este destul de dificil de realizat. În ceea ce privește alte animale, trebuie să îi faceți cunoștință treptat și sub supraveghere. O integrare necorespunzătoare, care dezvoltă un sentiment de frustrare și / sau gelozie, poate duce la plecarea temporară a celui mai vechi animal din casă. Un câine care este socializat corect va accepta cu ușurință tânărul pisoi. Nu obligaţi pisoiul să intre în contact cu câinele. Unii câini mai bătrâni se pot dovedi a fi mai puțin toleranți, dar o mică zgârietură din partea pisoiului îi va diminua agresivitatea, iar integrarea se produce, în general, rapid și fără nicio problemă. Dacă există un câine în casă, este bine să așezați recipientele de hrană şi apă pentru pisoi astfel încât să nu fie accesibile câinelui, la înălțime, de exemplu. În ceea ce privește o altă pisică, sarcina poate fi mult mai dificilă. O pisică adultă nu este prea fericită cu sosirea unui pisoi pe teritoriul său. Își va arăta nemulțumirea prin atitudini amenințătoare, pentru că nu acceptă să-și vadă obiceiurile perturbate. Acceptarea completă poate dura mai multe luni. Puteţi facilita integrarea pisoiului prin amestecarea mirosurilor celor două pisici. Ştergeţi uşor, cu cârpe moi şi curate, feţele pisicilor şi puneţi apoi cârpele în coşurile acestora.

Dacă în casă locuiesc şi copii, este bine să îi ajutaţi să înţeleagă comportamentul şi limbajul unei pisici înainte de aducerea pisoiului acasă. Cu cât vor înţelege mai bine natura comportamentului felin şi vor accepta să respecte spaţiul şi cerințele de odihnă sau somn ale pisoiului, cu atât mai uşoară va fi integrarea pisoiului în noul său univers. Învăţaţi copiii să ridice corect puiul în braţe, strecurând palma deschisă sub abdomenul său şi susţinându-i picioarele cu cealaltă mână. Cereţi sfatul medicului veterinar în ceea ce priveşte înţelegerea comportamentului felin, nutriţia sau integrarea corectă a puiului în noua sa casă, pentru a-i asigura un start perfect în noua sa viaţă alături de dumneavoastră. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close