Alimentația corectă a câinelui

2.1K

Sănătatea câinelui este dată în principal de către alimentație. O paralelă realizată cu necesarul de alimente al omului ne arată că în aceeași măsură avem și noi nevoie de alimentație corectă pentru a ne menține starea de sănătate la un nivel ridicat. Tot la fel ca și omul, necesarul de hrană și de consistență și cantitate a acesteia diferă în funcție de rasă, de vârstă, de talie, de mediul în care câinele își desfășoară activitățile și de starea fiziologică.

Ce variantă de mâncare să alegeți

Pentru început, este bine să vă stabiliți clar cum doriți să vă hrăniți cățelul, respectiv dacă doriți să îl hrăniți cu mâncare făcută în casă sau cu hrană de consum cumpărată. Ceea ce trebuie să știți este că în orice moment, câinele va preferea mâncarea făcută în casă în detrimentul celei de larg consum. Mai mult, dacă alegeți varianta mâncării făcute în casă, atunci va trebui să țineți cont de necesarul de nutrienți din ea. Mâncarea realizată în casă va conține în cantități egale proteine, leguminoase și cereale. Pe lângă acestea, este indicat să stabiliți cu medicul veterinar cantitatea și necesarul de suplimente de vitamine și minerale de care câinele dumneavoastră are nevoie. Din acest punct de vedere, hrana industrială, de larg consum, dispune de o balanță optimă de nutrienți (proteine, lipide, glucide și adaos de minerale și vitamine) necesari în perioada de creștere a câinelui, mai ales pentru câinii de talie mare și medie.

Cățeii până în șase luni au nevoie de trei sau patru mese pe zi și un tratament profilactic împotriva rahitismului, dacă este cazul. Cățeii tineri (între șapte și optsprezece luni) au nevoie de două mese pe zi și de continuarea tratamentului împotriva rahitismului dacă este cazul. Programul de dresaj intensiv sau activitățile care îi vor consuma o cantitate mare de energie ar putea să însemne totodată și necesitatea creșterii cantității de hrană și administrarea unui supliment de vitamine și minerale. Dezvoltarea sănătoasă și corectă a câinelui dumneavoastră are la bază alimentația corectă.

Nu poate exista un etalon sau stereotip în ceea ce privește cantitatea de mâncare administrată câinelui. Acest lucru se stabilește prin încercări repetate și observarea necesarului acestuia. Dacă la o masă nu a mâncat tot din bol, la următoarea masă îi va fi scăzută porția.

Indicații cu privire la alimente

Printre alimentele care sunt indicate să nu fie oferite câinelui sunt dulciurile, cafeaua, carnea de porc, legumele păstăi, condimente, legume în general, oase de animale domestice, organe interne sau crude.

Alimentele care sunt indicate a fi mâncate sunt mierea, orezul, morcovii, ceapa, ardei, țelină, fructe, carne de animale domestice, os lung de vită crud și fără capete. Osul lung de vită îl ajută în special la curățarea dinților.

Dăcă vă decideți să îi schimbați alimentația, nu faceți acest proces brusc. Este la fel ca și oamenii care călătoresc în alte țări și se stabilesc acolo. O perioadă, vor căuta alimente care să substituie hrana cu care au fost obșnuiți până atunci. La fel și la câine, este necesară o perioadă tampon, de cel puțin zece zile, în care să realizați această trecere la un alt tip de mâncare.

Fiecare dintre dumneavoastră trebuie să gestioneze alimentația câinelui atât în funcție de necesitățile acestuia cât și din perspectiva indicațiilor primite de la medicul veterinar.

Join the Conversation

  1. Ce alimente sunt permise?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close