Cum să alegi numele ideal pentru cățelul tău

3.1K

Fie că ai adoptat, primit sau cumpărat un cȃine de rasă recunoscută sau de rasă comună, este cu adevărat un eveniment fericit, așadar felicitări! 

Primul pas în relația cu noul tău prieten va fi să îi alegi un nume potrivit. Aceasta nu este o alegere ușoară însă, avȃnd în vedere faptul ca există sute si sute de variante.

Ceea ce poți face este să restrȃngi lista finală conform unor criterii. În primul rȃnd va trebui să fie un nume care să îți placă mult. Ține cont că îl vei rosti de multe ori pe zi, în fiecare zi, ani la rȃndul. 

În al doilea rȃnd, alege un nume scurt, mono sau bisilabic, ușor de pronunțat și ușor de reținut. Dacă vei alege un nume lung, oricum vei sfȃrși prin a folosi doar o parte din el sau un nume de alint. Un nume ce se termină cu o vocală este mai indicat, fiindcă datorită tonalității, îi vei atrage mai ușor atenția cȃinelui. 

Este de preferat să eviți să îi dai nume umane. Poți să ai surpriza să cunoști persoane cu acel nume si acestea să se simtă jignite sau luate peste picior. Nu este indicat nici un nume caraghios; acesta poate suna distractiv cȃnd ești acasă, dar dacă îl strigi prin parc ˝Chiftea˝ sau ˝Porcuț˝ este posibil să te simți puțin jenat.

Alege un nume care să fie potrivit cu personalitatea și înfățișarea patrupedului: un Bichon cu numele de Argus sau Brutus este un pic ciudat, la fel ca un Ogar pe care îl strigi Pufuleț.

Un alt criteriu după care trebuie să te ghidezi este ca noul nume să nu fie asemănător nici cu numele unui alt animal din casă, nici cu o comandă, pentru a evita confuziile. De exemplu, numele ˝Sai˝ este prea apropiat de comanda ˝stai˝, sau dacă ai decis să îți numești cȃinii Max si Pax, se poate întȃmpla ca atunci cȃnd îi strigi să vină ori amȃndoi, ori niciunul. 

Caută un nume care să nu fie prea comun, pentru că te poți trezi că la țarcul de cȃini Bella ta se joaca cu alte trei Belle, dar nici prea extravagant – pȃnă la urmă, cățelul tău vrea doar să știe încotro să alerge pentru a-și primi recompensa. 

Poate fi numele unui personaj istoric sau mitic, un personaj de film, carte sau desene animate, un nume de floare sau un nume vechi uman, ce nu se mai folosește azi, un nume care semnifică ceva anume în altă limbă sau pur și simplu un nume simpatic care i se potrivește blănosului.

Cel mai bine, după ce alegi, caută să pronunți numele cu glas tare, inclusiv variante de alint ale acestuia, pentru a-ți da seama dacă îți place cu adevărat cum se aude.

În Romȃnia, în topul preferințelor se află următoarele nume: Rex, Max, Bobiță, Bobi, Ursu, Pufi, Bella, Nero, Lăbuș și Fetița. 

În final, îți oferim cȃteva sugestii de nume pentru cȃini de talie mică, de talie mare, masculi și femele, care să îți fie de ajutor în căutarile tale pentru ˝numele perfect˝.

Sugestii de nume pentru cȃini de talie mare: Lord, Odin, Thor, Argus, Zeus, Ares, Magnar, Aria, Lara, Samson, Freya, Leia, Attila, Brutus, Rocky, Thanos, Iancu, Gruia, Novac, Haiduc, Cazac.

Sugestii de nume pentru cȃini de talie mică: Luna, Stela, Blue, Brandy, Ellie, Coca, Nor, Mia, Oscar, Minnie, Missy, Pixie, Dobby, Remi, Teia, Iara, Molda, Timur, Ami, Loki, Sunny, Aldo.

Sugestii de nume de masculi: Ahile, Hector, Whiskey, Toni, Jimy, Dexter, Dingo, Khan, Enzo, Eric, Gaius, Hermes, Jinks, Davos, Duras, Nanuk, Scott, Rocco, Zorro, Kai, Ice, Leo, Rollo.

Sugestii de nume de femele: Nala, Becky, Hera, Hanna, Zȃna, Iala, Zia, Sinna, Tora, Koda, Cara, Maia, Tara, Lola, Nova, Reia, Kiana, Kali, Amaya, Akira, Yuri, Kya, Nichita, Chira, Tiana,Mimi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close