Iepuri din Rasa Jersey Wooly

1K
Informaţii generale:

Această rasă de iepuri atât de drăguți, de compacți și de pufoși a devenit în scurt timp o rasă vedetă printre rasele din întreaga lume. Sloganul acestei rase de iepuri Jersey Wooly este ”Fluff of Fancy” (elegantul pufos), ceea ce exprimă într-un mod cât se poate de elegant însemnătatea constituției rasei. Par a fi niște iepuri extrem de sofisticați, iar unii crescători chiar au impresia că aceștia au origini regale, tocmai datorită modului în care se prezintă și în care arată. Sunt în schimb niște iepuri extrem de afectuoși, jucăuși și care se înțeleg perfect atât cu oamenii, cât și cu alte animale. Majoritatea iepurilor din rasa Jersey Wooly sunt foarte prietenoși, unii dintre ei având chiar acea personalitate care exprimă foarte clar faptul că nimic nu poate să îi deranjeze. Sunt asemenea unor copii care vor să se joace tot timpul, să exploreze și să își satisfacă toate curiozitățile. Rasa de iepuri Jersey Wooly a fost introdusă pentru prima dată în anul 1984 în fața Asociației Americane a Crescătorilor de Iepuri (ARBA), în cadrul Convenției din Orland, Florida. Bonnie Seeley din New Jersey a fost persoana care a făcut acest pas și care a reușit să obțină această frumoasă rasă de iepuri. Scopul lui Bonnie față de această rasă a fost să dezvolte un iepure de dimensiuni mici, a cărui personalitate să fie atât de liniștită încât să poată fi cel mai apreciat animal de companie.

  Nume: Jersey Wooly

Originea: Statele Unite ale Americii

Grupa: Iepuri de dimensiuni mici / arcuiți

Greutate: Între 1,3  – 1,7 kg

Speranta medie de viata: până la 7 – 10 ani

Culoare: Șase categorii mari de culori: Agouti, AOV, Plin, Două Culori, Hașurat și Tiparul de Culoarea Bronzului

Temperament:  Au o personalitate foarte calmă și prietenoasă, ceea ce îi face atât niște animale de companie excelente, cât și niște animăluțe care se înțeleg de minune cu cei mici.

Status rasă:  Rasa de iepuri Jersey Wooly este în afara oricărui pericol și din contră, această rasă este foarte populară în rândul iubitorilor animalelor de companie, în mare parte datorită dimensiunii acestuia.

Caracteristici distinctive: Una dintre cele mai importante caracteristici ale acestei rase este blana, care este foarte ușor de îngrijit datorită firelor de protecție predominante. Blana trebuie să fie plină de viață și trebuie să prezinte într-o proporție mare fire de protecție.

De asemenea, Bonnie a încercat să obțină un iepure a cărui blană să fie foarte ușor de îngrijit. A reușit astfel să obțină această foarte populară rasă de iepuri lânoși. După toate prezentările făcute în fața comitetului ARBA și după multe examinări și analize, ARBA a acceptat rasa Jersey Wooly ca fiind o rasă oficială în anul 1988 în cadrul convenției anuale. Pentru a obține această rasă, Bonnie a încrucișat un Pitic Olandez (Netherland Dwarf) cu un Angora Francez. De aici a obținut o rasă de iepuri a căror blană era foarte ușor de întreținut. Acest lucru se datora firelor de protecție pe care blana le avea. Odată ce iepurele ajungea la maturitate, îngrijirea blănii devenea tot mai simplă, dar până în jurul vârstei de 6 luni, îngrijirea blănii trebuia să fie făcută cu o atenție mult mai mare pentru că după naștere, Jersey Wooly avea o blană asemenea bumbacului. Anii care au urmat recunoașterii oficiale ca și rasă au însemnat și dezvoltarea unei game variate de culori.

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Jersey Wooly este formată din iepuri cu un corp compact, care cântăresc între 1,3 și 1,6 kg. Chiar dacă este o rasă de iepuri lânoasă, nu se aseamănă cu tiparul mat al rasei angora. Blana ideală are în jur de 6 – 7 cm lungime și ar trebui să fie cât de densă se poate, ceea ce îi și oferă o textură aspră, dură. Corpul iepurelui Jersey Wooly este scurt și compact, cu umeri foarte bine dezvoltați și cu picioarele din spate ridicate bine înspre linia spatelui. Linia spatelui se ridică gradual într-o curbă care începe de la baza urechilor și al cărei apex este deasupra șalelor. De acolo va începe o altă curbă, de data aceasta înspre baza cozii. Jersey Wooly sunt prezentați în șase grupe de culori, fiecare cuprinzând diferite varietăți și împărtășind anumite similitudini. Aceste grupe de culori sunt prezentate în continuare:

Agouti: Alună, Chinchilla, Opal și Roșiatică

AOV: Pătat Alb și Negru și Pătat Alb – Albastru

Două culori: Orice variantă de culoare care să se suprapună peste alb: negru, albastru, ciocolatiu, liliac.

Hașurat: Carapace de Broască Țestoasă, Carapace de Broască Țestoasă Albastră, Samur Punctat, Samur Siamez și Perlat

Tiparul de culoarea bronzului: Vidră Albastră, Vidră Neagră, Jder Perlat Afumat, Jder Samur, Jder Negru-Auriu, Jder Albastru – Argintiu, Jder Ciocolatiu – Argintiu.

Corpul trebuie să îi fie foarte apropiat de umeri, mare, scurt și într-o proporționalitate perfectă cu restul corpului. Dacă este văzut din profil, capul ar trebui să fie scurt, rotunjit începând de la urechi și plan între ochi și nas, după care se rotunjește din nou în zona botului. Capul prezintă niște mustăți lungi în apropierea botului, formate din blană de o lungime considerabilă. Urechile îi sunt scurte, bine acoperite de blană. Sunt ținute drepte, dar fără să se atingă. Vârfurile urechilor sunt ușor rotunjite. Urechile sunt de asemenea proporționale cu restul capului. Lungimea ideală a urechilor este de aproximativ 9 cm. Ochii sunt luminoși și au o privire îndrăzneață. Culoarea ochilor depinde de fiecare variantă de culoare în parte. Picioarele îi sunt robuste și drepte. Picioarele din față au blană normală în zona gleznelor.

Una dintre cele mai importante caracteristici ale acestei rase este blana, care este foarte ușor de îngrijit datorită firelor de protecție predominante. Blana trebuie să fie plină de viață și trebuie să prezinte într-o proporție mare fire de protecție. Acestea sunt mai groase și mai dese decât blana interioară, ceea ce oferă o textură aspră blănii. Cu cât este mai densă blana, cu atât aceasta este mai spectaculoasă și mai apreciată. Densitatea trebuie să fie uniformă pe toată suprafața corpului. Atunci când suflați pe blană, aceasta trebuie să se separe până la nivelul pielii.

Personalitate:

Iepurii din rasa de Jersey Wooly sunt considerați a fi aproape toată viața lor niște mici copii, pentru că le place să se joace tot timpul. Au o personalitate foarte calmă și prietenoasă, ceea ce îi face atât niște animale de companie excelente, cât și niște animăluțe care se înțeleg de minune cu cei mici. Pe măsură ce se maturizează, chiar dacă își păstreză spiritul copilăresc, ei își vor îndrepta atenția de la a sta în brațele stăpânului său la explorarea tuturor zonelor din casă.  Ca urmare a capacității lor sociale foarte bine dezvoltate, această rasă de iepuri Jersey Wooly se înțelege foarte bine cu alte animale ca și pisicile, câinii și porcii de guineea. Cel mai bine ar fi să fie ținuți în perechi sau chiar trei iepuri, dar niciodată mai mulți în aceeași cușcă. Nivelul de activitate al acestor iepuri crește în perioada de răsărit și cea de apus a zilei. Din cauză că iepurii sunt în general animale care se stresează foarte repede și care au un psihic fragil, nu sunt recomandați ca și animale de companie pentru copiii care nu au ajuns la capacitatea de a înțelege acest lucru. Iepurii din rasa Jersey Wooly pot să fie ușor antrenați să își facă nevoile în locul special amenajat, dar totuși, acest lucru poate să dureze ceva timp. Acestor iepuri le place foarte mult să fie îmbrățișați și mângâiați. De asemenea, au nevoie de multe jucării care să îi țină ocupați.

Hrana și cușca

Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. De asemenea, fânul este necesar pentru a se evita blocajul intenstinal cu ghemotoace de lână. Din cauza lungimii și desimii blănii, iepurele din rasa Jersey Wooly va ingera mai mult păr decât alte rase. Alte frunze de verdețuri, în special legume, sunt esențiale pentru sănătatea iepurelui, fiind necesare ocazional pentru a preveni eventuale derapaje digestive. De dragul varietății puteți să îi oferiți și bunătăți cum sunt morcovi, piersici, pere, mere, prune, căpșuni sau alte fructe. Trebuie totuși să fiți atenți când îl hrăniți cu fructe pentru că acestea pot să fie bogate în zaharuri. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Jersey Wooly se pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Dacă este ținut în cușcă, aceasta ar trebui să fie de cel puțin cinci ori mărimea corpului iepurelui și să îi permită să stea relaxat în picioare. Nu este indicat ca podeaua cuștii să fie realizată din sârmă pentru că iepurele ar putea să își prindă picioarele în ochiurile de sârmă. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Este bine să îi luați jucării cu care să își ocupe timpul și să se distreze. Iepurii pot fi învățați să își facă treburile într-un loc special amenajat.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Jersey Wooly necesită o periere cel puțin săptămânală pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr. Iepurii obișnuiesc să se îngrijească reciproc, motiv pentru care este indicat să aveți cel puțin două exemplare. Când au grijă unul de celălalt, iepurii își ling urechile, nasul, vârful capului și în jurul ochilor. Pe lângă acestea, puteți să folosiți propriul uscător de păr pentru a-i curăța blana. Dacă atunci când îl periați găsiți fire încâlcite, încercați să le îndepărtați cu ajutorul degetelor, nu cu peria sau piaptănul.

Scopul și statusul rasei:

Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, rasa de iepuri Jersey Wooly este în afara oricărui pericol și din contră, această rasă este foarte populară în rândul iubitorilor animalelor de companie, în mare parte datorită dimensiunii acestuia. Nu este crescut în scopuri comerciale, deși are o blană lânoasă. Mărimea iepurelui nu permite obținerea unor cantități însemnate de blană, motiv pentru care nu este apreciat în scopuri comerciale.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Jersey Wooly poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close