Tom și Jerry, șoarecele și pisica

2.8K

Din nou am ajuns în sfera desenelor animate, unde creatorii acestora au descoperit că utilizarea animalelor în benzile desenate reprezintă lozul câștigător. Ceea ce este cu adevărat de admirat este că lozul câștigător aparține atât copiilor, cât și părinților și nu în ultimul rând animalelor de companie. Fiecare dintre aceste părți au de câștigat într-un fel sau altul, iar desenele animate cu animale reprezintă cea mai simplă și recreativă metodă.

Copiii se vor atașa tot mai mult de aceste animale de companie și de cele mai multe ori, benzile desenate reprezintă adevărate izvoare educative. Părinții vor avea liniște atâta timp cât copiii se uită la desenele lor, iar creatorii acestora se bucură de o vizibilitatea și de o apreciere constantă în întreaga lume.

Se poate spune că este o situație în care toată lumea câștigă.

În cazul desenelor animate Tom și Jerry, lucrurile nu au stat diferit. Acest desen animat a reverberat în întreaga lume, aducând bucurie în sufletele copiilor și punând zâmbete pe chipurile adulților. Pisica și șoarecele au devenit două caractere definitorii pentru industria cinematografică a secolelor XX și XXI.

 

Istoria desenelor animate Tom și Jerry

tj2Marii producători Hanna și Barbera au fost cei doi care au adus pe lume cele două personaje întruchipate de o pisică și un șoarece. Dar Hannah a fost cel care a avut ideea aceasta, după ce a văzut în bucătăria sa o pisică alergând după un șoarece. Hannah a fost capabil să vadă comicul în această situație, astfel că după scrierea unui scenariu, în anul 1932 au realizat primul desen animat Tom și Jerry, realizat cu studioul Van Beuren.

În general, aproape în toate episoadele, pisica Tom încearcă imposibilul și anume să îl prindă pe Jerry, un șoarece foarte inteligen și abil. Aceste încercări implică și o serie de distrugeri atât în interiorul casei, cât și în exterior. Uneori reușesc să trăiască liniștiți unul lângă celălalt, dar la un moment dat, pisica Tom este împinsă de către Jerry să înceapă o urmărire plină de haz și de întâmplări comice. Întregul mesaj al benzilor desenate se concentrează în jurul dușmăniei dintre șoarece și pisică, răzbunare și competiția cu alte pisici.

De foarte puține ori a reușit pisica Tom să îl prindă pe Jerry, dar de fiecare dată acesta reușea cumva să evadeze. Studiourile Metro Goldwyn Meyer au fost primii care au produs acest film, dar în anul 1957, aceștia au oprit difuzarea și crearea de desene animate. În tot acest timp, Tom și Jerry reușiseră să își formeze o comunitate importantă de fani, de care erau nevoiți să se despartă.

Tom și Jerry revin șase ani mai târziu

Cu ajutorul lui Chuck Jones, genialul desenator de animații, MGM a realizat un alt film cu cele două personaje atât de haioase. Din păcate, nici această încercare nu a durat foarte mult, acesta fiind de altfel și momentul în care MGM s-au oprit din a face desene animate, iar colaborarea cu Chuck Jones s-a încheiat.

Încântați de desenele cărora le dăduseră viață, Hannah și Barbera au reușit în anul 1975 să își producă singuri desenele animate. Au întâmpinat multe greutăți, dar au reușit în final să creeze o serie de episoade care erau difuzate în fiecare duminică dimineața. Din acel moment, Tom și Jerry și-au început cu adevărat cariera de personaje principale în viețile și ecranele oamenilor din întreaga lume.

 

Despre pisica Tom

Pisica Thomas ”Tom” este o pisică domestică cu părul scurt, de culoare albastru cu gri, care a apărut pentru prima Tom-tom-and-jerrydată pe ecrane în scurtmetrajul animat Puss Gets the Boot. În acest film, Tom a fost cunoscut sub numele de ”Jasper”. Totuși, nu a durat mult până la următoarea sa apariție în The Midnight Snack, unde deja era denumit Tom.

Tom este un motan care de foarte puține ori este auzit vorbind. Unele dintre dintre desenele animate în care vorbește sunt și ”League of Cats” și ”Tom and Jerry: The Movie”. În rest, singurele sunete pe care le produce sunt diversele țipete care se aud atunci când este în dureri sau când este panicat. Deși în general aleargă după șoarecele Jerry, pentru care pune capcane în care de cele mai multe ori cade chiar el, există câteva seriale în care reușește să câștige în fața micuțului șoarece. Aceste episoade sunt ”The Million Dollar Cat”, ”Southbound Duckling”, ”Mouse for Sale” și ”Little Big Mouse”.

Personalitatea acestei pisici s-a schimbat enorm de-a lungul anilor, cu precădere după primele episoade. De exemplu, în primele episoade era o pisică normală, care stătea pe toate cele patru picioare și avea inteligența unei pisici. Ulterior, a devenit bipedă și i-a fost oferită inteligență umană. Fiind un personaj de desene animate, Tom reușește să fie foarte elastic și să facă față la numeroase farse sau capcane care depășesc limitele imposibilului. Tom este în general învins de către Jerry.

De cealaltă parte a paricadei se află șoarecele Jerry, care a reușit să schimbe percepția lumii asupra șoarecilor ca jerryfiind fricoși și lași, în aceea a unor animăluțe capabile să facă rău inamicilor lor, și anume pisicilor. În acest caz particular este vorba despre pisica Tom, veșnicul său oponent. Jerry îi face rău lui Tom chiar și atunci când acesta din urmă își vede de treaba lui și stă liniștit în pătuțul său. Hanna și Barbera i-au creionat pe Tom și Jerry ca fiind ”cei mai buni inamici”, a căror dușmănie ascundea o doză foarte mare de respect reciproc. Jerry mai primea din când în când ajutorul unui confrate mai tânăr, pe nume Tuffy, care a fost abandonat încă de când era mic la ușa sa. A fost creată și o serie de desene animate în care cei doi au interpretat rolurile de mușchetari. Seria ”The Two Mouseketeers” au câștigat Premiul Academiei pentru Cele mai Bune Desene de Scurtă durată în anul 1951.

Tom și Jerry reprezintă imaginea unor animale care deși creionate ca și personaje antagonice, șoarecele și pisica, își poartă unul celuilalt un respect reciproc enorm. Pot fi asemănați cu doi frați care deși își fac rău reciproc necontenit în perioada copilăriei, odată ajunși la maturitate sunt cei mai buni prieteni.

Pentru copii, Tom și Jerry înseamnă copilărie, înseamnă distracție și mult amuzament. Pentru ei, cele două personaje fac parte integrantă din viața lor și se poate spune că fără ele, casa ar fi mult mai tristă și lipsită de sens. Activitatea susținută și fuga continuă unul după celălalt îi încântă pe copii, care se bucură în general pentru reușitele lui Jerry în lupta lui continuă cu dușmanul-prieten de-o viață, motanul Tom.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Blog by pentruanimale.ro
Close