Pisica noastră Dosia s-a născut în urmă cu aproape 17 ani. Este o pisică minunată mai ales prin caracterul ei blînd şi devotat. În 2005 Dosia a dispărut. A alunecat probabil pe fereastră în stradă şi nu a mai ştiut să revină, nefiind o prea buna atletă. Toate căutările au fost zadarnice. După o lună de mare tristeţe, venind de la serviciu am zărit-o într-o curte vecină. La prima chemare a sărit în braţele mele şi am adus-o acasă. Slăbise, era ca o umbră, bine măcar că era vară. S-a refăcut repede şi, în toamnă, a cunoscut pe terasa noastră un motan foarte chipeş al unei vecine, aşa că a devenit mamă. A avut trei pui, născuţi chiar în pat. Fiind deja matură, i-a trăit doar unul, tot alb-negru, ca peticit. Acesta, foarte atent îngrijit de Dosia şi botezat de noi Arlechino, a devenit un motan uriaş care este azi bucuria celor care l-au adoptat. Cînd s-a născut fiul nostru, Tudor, Dosia nu s-a simţit prea fericită, dar nu a cedat în dorinţa de a rămîne aproape de noi, iar noi am înţeles că ar fi nedrept s-o ţinem departe, fie şi în altă cameră. Copilul a crescut și o iubește, dar ea se ferește de el pentru că la vîrsta ei venerabilă nu vrea să fie deranjată.
Dosia are totuși momentele ei de exuberanță. Se joacă singură chiar cu piese de Lego ale lui Tudor. Ronţăirea pieptului de pui nedezosat e însoţită de strigăte de vînătoare foarte complexe, la fel şi vînarea unei muşte.
Ne place să credem că, prin afecţiunea noastră, Dosia e o pisică fericită. Ea duce o viaţă liniştită, a ajuns la vîrsta seninătăţii şi a filosofiei. Deși are o vîrstă apreciabilă, e sănătoasă, încît sperăm să ne bucurăm multă vreme de dragostea ei fără limite.
poveste trimisa de Ruxandra
