Informaţii generale:Pisica din rasa Savannah este rezultatul unei încrucișări între o pisică domestică și un animal sălbatic African. Este o rasă destul de neobișnuită care a început să crească în popularitate printre crescătorii Americani în anii 1990, reușind totodată să își câștige recunoașterea de către Asociația Internațională ptr Pisici (TICA) în anul 2001. Totul a început în anul 1986 când un crescător de pisici Bengaleze, Judee Frank, a reușit să obțină prima pisică Savannah, prin încrucișarea unui mascul sălbatic cu o femelă din rasa Siameză. Primul pui obținut a fost o femelă care a fost denumită Savannah și care a dat mai departe numele resei. Un alt crescător de pisici, Patrick Kelley a fost unul dintre cei foarte interesați în dezvoltarea acestei noi rase obținute într-un mod cât se poate de inovativ. Acesta a achiziționat în anul 1989 un pui al piscii Savannah. A reușit apoi să convingă un alt crescător, Joyce Stroufe să i se alăture în această aventură. Amândoi au scris Standardul rasei, pe care l-au prezentat apoi la TICA. În anul 2001, noua rasă Savannah a fost recunoscută. Rasa Savannah a început să atragă privirile în Marea Britanie, începând cu anul 2006, când au fost introduse primele exemplare pe insulă. În anul 2010, crescătoarea Rosanne Boyle a reușit să obțină prima femelă Savannah, pe care a denumit-o ”Amazing Grace”. | Nume: SavannahOriginea: America
Grupa: Pisici de mărime mare Inaltime: înălțime mare Greutate: Femela 3,6 – 8 kg, Mascul 4 – 9 kg Speranta medie de viata: până la 17 – 20 ani Culoare: acceptate toate culorile. Temperament: Pisica din rasa Savannah are o statură impresionantă și reușește salturi la fel de impresionante. Nu vă doriți de fiecare dată când are chef de joacă să spargă câte ceva prin casă. Caracteristici distinctive: Înălțimea neobișnuită pentru o pisică provine de la strămoșii ei sălbatici care aveau picioarele foarte lungi. Unei pisici din rasa Savannah îi ia aproximativ trei ani pentru a ajunge adult. |
A înregistrat-o la TICA și din acel moment, rasa a crescut considerabil în ochii iubitorilor și crescătorilor de pisici din Marea Britanie. Pisicile din rasa Savannah sunt clasificate cu ajutorul literelor și a numerelor. Generațiile diferite se clasifică folosindu-se litera F. Toate pisicile Savannah care stau la baza dezvoltării rasei au alocate litera F și un număr care arată câte generații au trecut de la strămoșul său sălbatic. Astfel, o pisică a cărei clasificare are litera F1 este o pisică Savannah care are unul dintre părinți o pisică sălbatică Africană. Categoria F2 înseamnă că este a doua generație de la pisica sălbatică Africană. În procente, clasificarea ar arăta astfel: F1 = 53% din pisica sălbatică Africană, F2 = 29% din pisica sălbatică Africană, F3 = 16% din pisica sălbatică Africană, etc. Pisicile din rasa Savannah sunt foarte scumpe, în special cele care au procentaje ridicate din punct de vedere al generației după pisica sălbatică Africană. Acest lucru este din cauză că durează mulți ani și este nevoie de mult noroc pentru a încrucișa o pisică sălbatică Africană cu o pisică domestică. Doar câțiva crescători din întreaga lume au reușit acest lucru. Pisicile sălbatice Africane sunt pisici cu nevoi speciale în ceea ce privește detaliile cuștii, a dietei și a sănătății. Să îngrijițit o astfel de pisică sălbatică necesită multă atenție, mult timp și devotament. Pe lângă aceasta, în multe țări este nevoie de un permis special pentru a ține în captivitate o pisică sălbatică. Prețurile pentru pisicile Savannah F1 variază între $12.000 – $15.000 pentru masculi și $15.000 – $20.000 pentru femele. Pisicile din rasa Savannah și din categoria F2 au un preț care variază între $4.500 – $8.000 pentru masculi și $4.000 – $9.000 pentru femele. Pentru pisicile din categoria F3, prețul este deja mult mai mic, situându-se între $1.500 – $4.000 pentru masculi și $1.000 – $2.500 pentru femele.
Descriere fizică:
Pisicile din rasa Savannah pot să aibă multe variațiuni de culori și tipare. Pot să fie negre, maro sau negre pătate cu maro, negru argintiu pătat și negru fumuriu. Majoritatea au pete de culoare neagră sau maro închis, situate pe un fundal de culoare aurie, nisipoasă sau chiar albă. Petele sunt foarte vizibile, acestea putând avea diferite forme, de la rotunde la alungite. Unele dintre pisicile din rasa Savannah au un tipar de marmură, unde petele par a fi asemănătoare cu ochii unui taur. Trebuie să se țină cont de faptul că în genele lor există și pisica domestică cu părul scurt, motiv pentru care unele pisici din rasa Savannah se prezintă în culori sau tipare care nu sunt descrise în standardul rasei, incluzând aici ciocolatiul, albastrul, roșu. Aceste pisici pot să fie înregistrare, dar nu pot să fie expuse în concursurile de profil. Dacă această pisică ar fi fost un sportiv, atunci cu siguranță că înălțimea ei considerabilă ar fi făcut-o să fie preferata echipelor de baschet. Înălțimea neobișnuită pentru o pisică provine de la strămoșii ei sălbatici care aveau picioarele foarte lungi. Unei pisici din rasa Savannah îi ia aproximativ trei ani pentru a ajunge adult. Pisica este micuță la naștere, dar va crește foarte repede odată ce atinge vârsta de trei luni. În general, această pisică atinge înălțimea maximă în primul an, urmând ca în anii care vin să își consolideze musculatura și întreg corpul. Un lucru interesant despre această pisică Savannah este faptul că picioarele din spate sunt mai lungi decât cele din față.
Caracteristici generale: | Impresia generală a pisicii din rasa Savannah este aceea de pisică sălbatică, puternică, înaltă și grațioasă. |
Corp: | Corpul îi este lung, elegant și musculos. Are o cavitate pectorală bine dezvoltată, omoplați proeminenți și partea dorsală ușor rotundă. Șoldurile și coapsele sunt lungi, pline și destul de grele proporționat cu restul corpului. |
Cap: | Fața îi formează un triunghi echilateral, având latura de sus constituită din linia sprâncenelor. Deasupra acestui triunghi, fruntea și urechile formează un dreptunghi de la linia sprâncenelor până în vârful urechilor. Capul este mic comparativ cu restul corpului. Văzută din față, bărbia piscii urmează triunghiul format de față. Văzută din profil, nasul este ușor mai ieșit în exterior. Mustățile nu sunt deloc pronunțate. Văzută din profil, fața formează de asemenea un triunghi care pleacă de deasupra ochilor și până în vârful nasului, urmând apoi linia maxilarului și înapoi la ochi. Gâtul îi este lung și elegant. |
Urechile: | Sunt foarte largi și așezate în partea de sus a capului. La bază sunt de asemenea foarte largi. Ar trebui să fie tot timpul ținute în sus și să aibă vârful rotunjit. Baza exterioară a urechii nu ar trebui să înceapă mai jos de linia ochilor, în timp ce baza interioară este situată sus înspre vârful capului. . |
Ochii: | De mărime medie, sunt evidențiați de sprâncenele pronunțate. Partea de sus a ochilor seamănă cu un bumerang așezat la unghiul perfect, astfel că, colțul interior al ochiului coboară ușor pe linia nasului. Partea de jos a ochiului are forma unei migdale. Sunt așezați în partea de jos a frunții, având între ei o distanță de aproape un ochi. Pete de lacrimi sunt prezente între ochi și nas. Sunt permise toate culorile, nefiind dependente de culoarea blănii. |
Coada: | Are o lungime medie, astfel că atunci când este ținută în jos, trece de genunchi și se apropie de pământ. Este de grosime medie, sau chiar uneori groasă. Coada ar trebui să aibă vârful tocit. |
Blana: | Este de lungime medie înspre scurtă, fiind formată dintr-o blană interioară moale și o blană exterioară mai aspră. Petele ar trebui să aibă o textură mult mai moale decât restul blănii. Nu este foarte densă, motiv pentru care se așează frumos de-a lungul corpului. |
Personalitate:
Dacă vă doriți să trăiți alături de o pisică dulce, liniștită, tăcută, atunci nu este cazul să vă achiziționați o pisică din rasa Savannah. Aceasta este o pisică activă, aventuroasă, căreia îi place să trăiască pe muchie de cuțit. Corpul ei atletic îi permite să sară și să atingă înălțimi considerabile. Este o pisică la care i se poate pune lesă, căreia îi place să facă baie și să exploreze în amănunt mediul înconjurător. Mai mult, este o pisică plină de încredere în forțele proprii, mereu în alertă, curioasă și prietenoasă. În timp ce multe pisici sunt foarte timide atunci când întâlnesc persoane noi, Savannah este o gazdă excelentă care îi va întâmpina pe oaspeți și pe oricine ar vrea să își petreacă timpul alături de ea. Cu siguranță nu trebuie să fiți o persoană care se enervează ușor. Lângă această pisică trebuie să aveți un simț al umorului bine dezvoltat. Fiind o pisică extrem de inteligentă, Savannah are nevoie de o persoană care să poată să îi facă față. Poate că ar fi indicat să schimbați robinetele și să puneți opritori la sertare sau la dulapuri, dacă nu doriți ca atunci când vă întoarceți de la muncă să găsiți totul în mijlocul casei. De asemenea, nu uitați de obiectele care se pot sparge. Pisica din rasa Savannah are o statură impresionantă și reușește salturi la fel de impresionante. Nu vă doriți de fiecare dată când are chef de joacă să spargă câte ceva prin casă. Trebuie să aibă tot timpul la îndemână jucării cu care să se joace și jocuri interactive care să îi pună mintea în mișcare și care să o țină ocupată. Dacă doriți să aveți o viață fericită alături de Savannah, atunci trebuie să interacționați foarte mult cu ea. Atunci când face lucrurile bine ar trebui să fie răsplătită. Dacă toate aceste lucruri vi se par obositoare, atunci reiterăm că s-ar putea să nu fie pisica potrivită pentru dumneavoastră.
Toaletaj:
Blana pisicilor din rasa Savannah este ușor de îngrijit, fiind necesară doar o periere sau o pieptănare săptămânală pentru a-i îndepărta firele moarte și pentru a-i distribui uleiurile pielii. Dacă ii frecați din când în când blana cu o piele de căprioară, o veți putea menține lucioasă. Nu este necesară o baie decât foarte rar. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.
Boli si afectiuni curente:
Pisica din rasa Savannah este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:
– dermatita corneeană reprezintă prezența pielii sau a firelor de păr pe suprafața corneei unuia sau ambilor ochi. Acest lucru poate să fie corectat chirurgical;
– sindromul pieptului plat este o diformitate care poate varia de la ușoară la severă. Pisicile care supraviețuiesc până la maturitate nu vor mai arăta în general vreo problemă în acest sens;
– sindromul durerii faciale poate fi observat în momentul încare pisica exagerează cu linsul și cu mestecarea lăbuțelor. Chiar și mâncatul le provoacă durere, dar nu se cunoaște cauza;