| Informaţii generale:
Specia de pești Știuca Aligator a fost inițial denumită Lepisosteus Spatula, dar numele a fost ulterior schimbat în Atractosteus Spatula în anul 1976 de către Wiley, pentru a distinge dintre două tipuri clare de știuci. Spatula înseamnă ”orice obiect cu o lamă lungă, dreaptă și largă”. Există șapte specii de știucă restricționate în America de Nord și Centrală, începând din Sudul Canadei și continuând în partea Sudică din Cuba și America Centrală. Patru dintre cele mai comune specii găsite în Statele Unite ale Americii sunt Știuca cu nasul lung, Știuca cu nasul scurt, Știuca pătată și Știuca Aligator. Această din urmă specie, Știuca Aligator este o specie a cărei populație scade constant din cauza pescuitului, a barajelor, pierderii habitatului și a impactului antropogenic. Relatările cu privire la vederea acestui pește sunt foarte rare, mai ales în partea de Nord a zonei în care se găsește. Știuca Aligator este un pește de apă dulce, dar poate să suporte și o salinitate mare. Sunt găsiți de cele mai multe ori în apele conexe râurilor și a lacurilor, în mlaștini, rezervoare și în golfuri. Se știe că acești pești ajung în golfuri și au fost văzuți în Golful Mexic. Știuca Aligator se găsește în apele râului Mississippi din Ohio până în Illinois și în apele din estuarele Gofului Mexic. Se poate ca aceștia să fi existat în zona Nordică până în Iowa și în vest până în Kansas și Nebraska. Populația actuală de Știuci Aligator există doar în partea de jos a râului Mississippi, din Oklahoma în Vest, Arkansas în Nord, Texas în Sud și FLorida în Est. Pe lângă faptul că habitatul lor a scăzut ca și dimensiune, și numărul lor a scăzut substanțial în ultimii 50 ani. Mai demult, Știucile Aligator se găseau din abundență în multe ape unde acum sunt dificil de găsit. |
Nume: Știuca Aligator
Originea: în partea de jos a râului Mississippi, din Oklahoma în Vest, Arkansas în Nord, Texas în Sud și FLorida în Est. Tip: pești de dimensiuni mari Lungime: 2 – 3 m (maturitate 1,5 – 2 m) Greutate: 45 – 100 kg (maturitate 45 – 80 kg) Speranta medie de viata:până la 50 ani femelele și cel puțin 26 ani masculii Culoare: Verde măsliniu închis la culoare în partea dorsală, care se estompează înspre gălbui în zona ventrală. Tinerele știuci aligator prezintă o linie deschisă la culoare pe mijlocul zonei dorsale, împrejmuită de linii mai închise la culoare de o parte și de alta începând de la bot și până la aripioara dorsală. Comportament: Tinerii pești Știucă Aligator care au ieșit din ouă vor rămâne atașați de sacul lor timp de câteva zile. Aceștia prezintă o zonă lipicioasă sub bot, care le permite să se atașeze de vegetație și de alte obiecte care sunt atașate de fundul apei. Caracteristici distinctive: . Corpul acestor pești este acoperit cu solzi foarte deși care se suprapun pe o suprafață mare, ceea ce crează o protecție similară cu protecțiile din inele de metal utilizate de cavalerii medievali. |
Există multe motive în spatele acestei scăderi a populației, inclusiv pierderea habitatului ca urmare a navigației și a controlului inundațiilor. Era considerat în unele locuri un pește foarte căutat pentru pescuitul sportiv, dar în majoritatea locurilor sunt considerați niște pești de gunoi și erau urmăriți pentru a fi eradicați. Astăzi sunt foarte greu de găsit în zonele istorice în care se găseau înainte. Totuși, se găsesc în număr destul de mare în Louisiana și Texas, unde există și o piață destul de mare pentru carnea acestor pești. Multe state în care până acum nu aveau regulamente cu privire la managementul, conservarea și recuperarea acestei specii, au început să considere acest lucru. Există și un interes asupra acestei specii din afara habitatului lor natural, cum ar fi Thailanda. Majoritatea muncii de înțelegere a acestei specii din punct de vedere al biologiei și pentru dezvoltarea acvaculturii a fost făcută în Mexic, acolo unde este cunoscut ca și catan și unde este căutat de către pescari pentru carnea sa. Au fost de asemenea introduși și au fost stabilite populații în locații cum ar fi California și Nicaragua. Din cauza mărimii sale și a dinților ascuțiți, peștele din specia Știuca Aligator este capabil să muște serios pescarii și înotătorii. Totuși, nu există documentații cu privire la atacuri ale acestor pești. Icrele depuse sunt otrăvitoare, putând să cauzeze boli dacă sunt consumate de către oameni.
Numele englez al acestui pește Atractosteus Spatula este Alligator Gar, gator, greater gar, garpike, garfish și Mississippi alligator gar. Alte nume des întâlnite sunt pejelagarto (Spania), marjuari (Spania), catan (Spania), gaspar baba (Spania), garpigue alligator (Franța), alligatorpansergedde (Danemarca), alligatorbengadda (Suedia), keihasluuhauki (Finlanda) și kostlin obrovsky (Cehia).
Taxonomia:
Lacepede a descris pentru prima data peștele din specia Știuca Aligator în anul 1803. Numele original a fost Lepisosteus Spatula, care mai târziu a fost schimbat de către Wiley în anul 1976 în Atractosteus Spatula, pentru a putea să fie distins față de alt gen de Știuci. Fosile ale acestor pești din ordinul Lepisosteiformes au fost colectate în Europa și datate în perioada Cretacică până în perioada Oligocenă. În Africa și India s-au găsit fosile din perioada Cretacică iar în America de Nord fosilele datează din Cretacic.
Descriere fizică:
Toți peștii din specia Știuca Aligator au un corp alungit. Aripioara caudală a acestui pește este abreviată-heteroceric, ceea ce înseamnă că nu este simetrică. Aripioarele dorsale și anale sunt localizate foarte departe pe spate. Corpul acestor pești este acoperit cu solzi foarte deși care se suprapun pe o suprafață mare, ceea ce crează o protecție similară cu protecțiile din inele de metal utilizate de cavalerii medievali. Știucile dețin un sistem digestiv asemănător rechinilor, având totodată o foarte vascularizată vezică de înot care le permite să înghită aer pentru a-i ajuta la o respirație suplimentară. Acest lucru le permite peștilor să respire chiar și când nivelul de oxigen din apă este foarte mic. Știuca Aligator se distinge de alte știuci prin botul lor lung și lat, care prezintă două rânduri de dinți în partea superioară. Culoarea acestor pești este verde măsliniu închis la culoare în partea dorsală, care se estompează înspre gălbui în zona ventrală. Tinerele știuci aligator prezintă o linie deschisă la culoare pe mijlocul zonei dorsale, împrejmuită de linii mai închise la culoare de o parte și de alta începând de la bot și până la aripioara dorsală. Adeseori, aripioarele dorsale, anale și caudale ale acestor pești prezintă puncte negre ovale. Specimenelor adulte le dispar punctele de pe corp. Peștele din specia Știuca Aligator este unul dintre cei mai mari pești din Nordul Americii, fiind totodată cel mai mare pește din specia sa. Știucile sunt pești care cresc destul de greu. O femelă Știucă Aligator ajunge la maturitate sexuală în jurul vârstei de 11 ani și pot să trăiască până la 50 ani. Masculii Știucă Aligator ajung la maturitate în jurul vârstei de 6 ani și trăiesc cel puțin 26 ani. De asemenea, mărimea lor medie este de 2 m și peste 45 kg. Totuși au fost raportați pești care au crescut până la peste 120 kg și aproape 3 m în lungime. Cel mai mare pește din specia Știucă Aligator a fost prins în Râul St Francis, Arkansas în anii 1930, acesta cântărind 159 kg.
Comportament:
Se cunosc destul de puțin lucruri despre reproducerea și depunerea icrelor făcute de acest pește din specia Știucă Aligator. Cercetările arată că depunerea icrelor are loc primăvara, în general din Aprilie până în Iunie în partea sudică a Americii. Habitatul preferat pentru depunerea icrelor sunt apele rezultate ca urmare a inundațiilor, dar există și date care arată că peștii Știucă Aligator își depun icrele și în apele pline de vegetație de pe lângă lacuri. Știuca Aligator, la fel ca alte specii ancestrale care au o speranță de viață mare și care ajung târziu la maturitate, se adună în număr mare, cu o femelă de dimensiuni mari fiind acompaniată de către mai mulți masculi de dimensiuni mai mici. Femela depune ouăle, iar masculii le fertilizează. Ouăle au un strat exterior lipicios, astfel că atunci când cad la fundul apei, acestea se vor atașa fie de vegetație, fie de substratul apei. Numărul de ouă produs de femelă este variabil. O formulă de calcul prezintă 4,1 ouă la un gram din greutatea corpului, sau o medie de 150000 ouă pentru fiecare depunere. Icrele depuse de Știuca Aligator sunt roșu aprins și sunt foarte toxice dacă sunt mâncate. Depunerea icrelor se întâmplă la temperaturi care ating aproximativ 23 grade Celsius. Ouăle eclozează în primele 48 – 72 ore de la depunere. Tinerii pești Știucă Aligator care au ieșit din ouă vor rămâne atașați de sacul lor timp de câteva zile. Aceștia prezintă o zonă lipicioasă sub bot, care le permite să se atașeze de vegetație și de alte obiecte care sunt atașate de fundul apei. Acest lucru îi protejează de curenții de apă și le permite să se ascundă de prădatori. Tinerii pești vor începe să se hrănească cu plancton, nevertebrate, amfibieni și alți pești înainte de a face tranziția doar înspre pești. Tinerii vor sta aproape de suprafață, urmând ca în ultimele luni ale primului an de viață să se mute în ape mai adânci. Vor reveni apoi la suprafață doar pentru a prelua oxigen suplimentar și pentru a se hrăni noaptea. Ratele de creștere ale acestor pești sunt foarte mari, nefiind imposibil ca un pește să atingă 23 – 30 cm în lungime în primul an de viață. Tinerii pești sunt adeseori prinși în baraje sau alte obstrucții naturale pe măsură ce apele mari din primăvară se retrag, ceea ce va duce la utilizarea completă a resurselor naturale și chiar și la canibalism. Nu există alte informații pertinente despre peștii tineri, în mare parte pentru că sunt într-un număr atât de mic încât este foarte rar întâlnit. Nu se știe nici dacă este sau nu un pește migrator.
Statut Specie:
Peștele din specia Știuca Aligator este un pește rar, aflat în pericol de dispariție, fiind extirpat din multe zone care înainte erau considerate ca fiind habitatul lor. Studiile arată că în Alabama, Mississippi și Louisiana, peștele Știuca Aligator este susceptibil că este pescuit mai mult decât în mod normal. Este clasificat ca rar în Missouri, amenințat cu dispariția în Illinois și în pericol de dispariție în Arkansas, Kentucky și se crede că urmează pe listă și Tennessee. Există multe motive în spatele acestei scăderi a populației, inclusiv pierderea habitatului ca urmare a navigației și a controlului inundațiilor.
Hrana:
Peștii din specia Știucă Aligator sunt niște predatori periculoși. Știucile sunt predatori cărora le place să atragă prada în ambuscade. Ei vor sta nemișcați în apă până când un pește începe să înoate în zona lor, iar când atacă vor înainta și își vor mișca puternic capul dintr-o parte în alta pentru a captura prada. De multe ori Știuca Aligator va sta nemișcată la suprafața apei, părând a fi un butuc. Dieta peștelui Știuca Aligator este în cea mai mare parte formată din alți pești. Totuși, s-au întâlnit populații de pești care se hrănesc cu crabi albaștri, pe lângă hrana lor normală formată din pești. De asemenea, se cunoaște despre acești pești că se hrănesc și cu păsări de apă, mici mamifere, broaște. De asemenea, vor ataca rațele și păsările vânate de către vânători și căzute în apă.
